ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 411/2018

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 25/F din 3.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă - complet specializat de litigii de muncă și asigurări sociale s-au hotărât următoarele:

"Respinge excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.

Respinge excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Ministerul Justiției, precum și cea invocată de pârâtul Tribunalul Brașov.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A., cu domiciliul ales la Cabinetul avocatului B. din Brașov, jud. Brașov, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției cu sediul în București, sector 5, str. x, Tribunalul Brașov, cu sediul în Brașov, B-dul x Curtea de Apel Brașov cu sediul în Brașov, B-dul x și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, cu sediul în Brașov, B-dul x, și în consecință:

Obligă pârâții 1, 2 și 3 la plata drepturilor salariale restante, reprezentând sporul de 50% din salariul de bază brut lunar, aferent perioadei 1,09,2005-11,06.2007, sume actualizate cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale, până la data plății efective.

Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plaților.

Respinge restul pretențiilor privind plata despăgubirilor echivalente cu sporul de 10% din salariul brut".

La data de 18.10.2017, reclamanta C. a înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov o cerere de lămurire a dispozitivului sentinței civile anterior menționată, în sensul de a se preciza natura dobânzii ia care pârâții au fost obligați, dobândă care este una penalizatoare.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 20 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/62/2008, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis cererea de lămurire dispozitiv formulată de către reclamanta C. cu privire la sentința civilă nr. 25 din 3.09.2008 a Curții de Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale și, în consecință;

A lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 25/F din 3.09.2008 a Curții de Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. x/62/2008, în sensul că dobânda la care au fost obligați pârâții este una penalizatoare.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Ministerul Justiției

Recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, în numele Ministerul Finanțelor Publice a solicitat, în temeiul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., casarea în tot a încheierii pronunțată de instanța de fond și, în rejudecare, să se dispună respingerea cererii de lămurire dispozitiv, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat, în temeiul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea încheierii pronunțate de Curtea de Apel Brașov, în sensul respingerii cererii de lămurire, ca inadmisibilă.

La termenul din 14 februarie 2018, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență materială a acestei instanțe, pe care o va admite pentru următoarele considerente:

Drepturile bănești stabilite prin sentința civilă nr. 25/F/2008 a Curții de Apel Brașov au fost plătite în mod eșalonat, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Anterior acestui act normativ, sumele prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției au fost plătite eșalonat în baza O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției.

Prin dispozițiile O.U.G, nr. 71/2009 (art. 3), legiuitorul a reglementat și condițiile de plată a sumelor restante aferente titlurilor executorii aflate sub incidența prevederilor O.U.G. nr. 75/2008.

Prin Decizia nr. 104 din 20.01.2009, Curtea Constituțională, verificând constituționalitatea art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 75/2008, a statuat cu privire la instanța competentă să soluționeze calea de atac declarată împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță, de curțile de apel, în cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat conform O.U.G. nr. 27/2006 și O.G. nr. 8/2007.

Sub acest aspect, dezlegarea dată de Curtea Constituțională prin decizia mai sus-menționată, este valabilă, mutatis mutandis, și pentru soluționarea litigiilor deduse judecății în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, deoarece acestea vizează acțiuni de aceeași natură, privind acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat conform O.U.G. nr. 27/2006 și O.G. nr. 8/2007.

în acest sens, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 104 din 20.01.2009 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de instanța supremă, în mai multe dosare, și s-a constatat că dispozițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 75/2008 sunt neconstituționale.

Potrivit art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, cererile menționate în cuprinsul acestui text de lege, din categoria cărora fac parte și cele având ca obiect acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, erau soluționate, în primă instanță, de curțile de apel.

Conform alin. {2) din textul de lege sus-menționat, recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță, de curțile de apel se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție.

în susținerea excepției de neconstituționalitate, s-a invocat încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4) și (6) și art. 21 alin. (3) din Constituție.

Curtea Constituțională a constatat că elementele cuprinse în nota de fundamentare care însoțește O.U.G. nr. 75/2008, referitoare la necesitatea ca justiția sa reprezinte un factor esențial de echilibru în statul de drept, care implică unificarea practicii judiciare, inclusiv în domeniul stabilirii drepturilor salariale, la necesitatea asigurării unui cadru unitar privind administrarea fondurilor în domeniul justiției, la dificultățile întâmpinate în executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în materie, printre altele, nu sunt de natură să justifice adoptarea ordonanței de urgența în condițiile stabilite de art. 115 alin. (4) teza I-a din Constituția României.

De asemenea, aspectele ce țin de oportunitatea adoptării reglementării nu își pot găsi, însă, soluționarea în modificarea unor norme ce reglementează competența în primă instanță și în recurs.

Mai mult, Curtea Constituțională a constatat că niciunul dintre obiectivele O.U.G. nr. 75/2008 nu este susceptibil de a fi atins prin măsura schimbării de competență, adică prin derogare de la dreptul comun în materia litigiilor de muncă, în domeniul acțiunilor privind valorificarea drepturilor salariale ale personalului din justiție.

S-a reținut și înfrângerea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituția României, prin dispozițiile art. 1 și 2 din Ordonanță, deoarece se afectează regimul unei instituții fundamentale a statului, Înalta Curte de Casație și Justiție, al cărei statut constituțional este prevăzut de art. 126 alin. (4) din legea fundamentală.

În continuare, Curtea a mai constatat că stabilirea în competența instanței supreme a soluționării recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel, în primă instanță, are ca efect extinderea sferei sale de competență și supradimensionarea activității acesteia, în condițiile în care, potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu funcționează o secție specializată în soluționarea conflictelor și litigiilor de muncă.

A mai reținut că dispozițiile ordonanței de urgență respective nu satisfac nici exigențele art. 21 afin.(3) din Constituție, în ceea ce privește soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât supradimensionarea activității instanței supreme are repercusiuni asupra judecării cu celeritate a cauzelor, afectând grav calitatea actului de justiție.

În esență, Curtea a constatat că nerespectarea normelor constituționale ale art. 115 alin. (4) și (6) și art. 21 alin. (3), prin art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 75/2008, atrage și înfrângerea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5), conform cărora:

"În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie".

Ca atare, având în vedere Decizia nr. 104 din 20.01.2009 a Curții Constituționale, Înalta Curte nu mai are in competență, în prezent, soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate, în primă instanță, de curțile de apel, în materia litigiilor de muncă în care este implicat personalul din justiție, ca, de altfel, în nicio altă categorie de litigii de muncă.

Așadar, instanța de drept comun în materia soluționării recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în domeniul litigiilor de muncă este reprezentată de curțile de apel, care au secții specializate în judecarea acestui tip de litigii, indiferent cărei instanțe aparține sentința recurată.

Cât privește cauza de țață, se constată că acțiunea reclamantei (grefier la Judecătoria Brașov) a. fost inițial înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov care, în temeiul prevederilor art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 75/2008, a trimis cauza, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel Brașov, această din urmă instanță judecând litigiul în prima instanță, având în vedere calitatea părților.

Sentința de fond a rămas definitivă, prin nerecurare, însă, calea de atac a recursului împotriva acestei hotărâri; ar fi fost tot de competența Curții de Apel Brașov, așa încât și soluționarea recursurilor declarate împotriva încheierii de lămurire a dispozitivului aparține aceleiași instanțe.

Față de considerentele expuse, în baza art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să decline competența de soluționare a recursurilor în favoarea Curții de Apel Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererilor de recurs.

Declină competența de soluționare a recursurilor declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Ministerul Justiției împotriva încheierii din camera de consiliu de la 20 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în Dosarul nr. x/62/2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2018.