ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1131/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la data de 19 decembrie 2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA, solicitând plata unor daune materiale de 70,000 RON, recalcularea pachetului social la valoarea de 52 salarii brute și nu la valoarea de 52 salarii de bază, restituirea CAS de 10,5% care depășește 5 salarii medii brute pe anul 2010, restituirea sumei de 585 RON reprezentând ajutorul de șomaj în procent de 0,5%, eliberarea unei noi adeverințe privind grupa a II-a de muncă cu indicarea corectă a poziției din Anexa II a Ordinului nr. 50/1990, reconstituirea sporului de noapte în perioada în care arhiva a fost distrusă, încadrarea sa în funcția de DEDL în condiții deosebite din data de 1 aprilie 2001 până la data de 1 august 2009 când a fost trecut în compartimentul PRAM și eliberarea unei adeverințe în acest sens, așa cum a cerut prin cererea precizatoare din data de 4 martie 2014.

Prin Sentința nr. 139/2015/LM AS din 31 martie 2015, Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SC B. SA.

Prin Decizia nr. 4419/2015 din 16 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 139/2015 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă.

Prin Decizia nr. 3026/2017 din 17 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 4419/2015, pronunțată de Curtea de Apel București.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 9 iunie 2017, revizuentul A. a solicitat repunerea în termen pentru promovarea revizuirii Deciziei nr. 4419/2015 din 16 noiembrie 2015, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În susținerea cererii petentul a arătat că, datorită unor cauze justificate și care nu-i sunt imputabile, a fost în imposibilitatea obiectivă de a exercita calea extraordinară a revizuirii Deciziei civile nr. 4419 din 16 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București.

Prin Decizia nr. 4603/2017 din 26 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a anulat, ca tardiv formulată, cererea de repunere în termen a exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii, formulată de petentul A. în contradictoriu cu intimata SC B. SA.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, petentul A., solicitând admiterea cererii și repunerea în termenul de formulare a revizuirii în baza art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În prealabil, Înalta Curte constată că notele scrise intitulate "cerere incidentală", depuse de recurentul-reclamant la data de 26 martie 2018, conțin susțineri și apărări privind fondul pricinii, ce nu pot fi primite și analizate în această fază procesuală, când instanța verifică exclusiv admisibilitatea căii de atac.

Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte reține următoarele:

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Ca urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Totodată, principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală, această regulă având valoare de principiu constituțional în raport de prevederile art. 129 din Constituție.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ. "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "În acest scop, partea va îndeplini actul, de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac."

Așadar, dispozițiile art. 186 C. proc. civ. reglementează procedura repunerii în termen, hotărârea prin care instanța de judecată a soluționat o astfel de cerere nefiind susceptibilă de a fi atacată cu vreo cale de atac, potrivit textului legal redat.

Textele procedurale enunțate configurează într-un mod mai pronunțat față de vechea reglementare caracterul recursului de cale extraordinară de atac.

De asemenea, modul de reglementare a căilor de atac nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este aceasta consacrată de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul la un tribunal nu impune instituirea căii de atac a recursului în toate materiile, dacă accesul la un tribunal cu plenitudine de jurisdicție este efectiv, statele având o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac.

Așadar, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție, acest drept putând fi supus unor condiționări de fond și de formă, iar existența uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituție și nici de vreun tratat internațional la care România este parte.

Față de considerentele expuse, Decizia civilă nr. 4603/2017 din data de 26 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București nu este supusă căii de atac a recursului, Înalta Curte urmând să respingă recursul declarat de reclamantul A., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 4603/2017 din data de 26 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Potrivit dispozițiilor art. 493 art. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2018.

Procesat de GGC - CT