ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1107/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1107/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul judecătoriei Pitești la data de 8 aprilie 2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Aeroclubul României, prin Aeroclubul Teritorial Henri Coandă, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș, solicitând să fie obligați pârâții să îi respecte dreptul de proprietate și posesia asupra suprafeței de 2 ha teren, situat în intravilanul municipiului Pitești, tarlaua x, parcela x, imobil înscris în CF x FN, să se dispună rectificarea acestei cărți funciare și să fie obligat pârâtul O.C.P.I. Argeș la dezmembrarea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2 ha din totalul suprafeței, deținută de pârâtul Aeroclubul Henri Coandă.
Reclamanta a evaluat provizoriu terenul revendicat la suma de 50.000 RON.
Prin Sentința civilă nr. 4258/2016 din 16 mai 2016, pronunțată de Judecătoria Pitești s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâții Aeroclubul României și Ministerul Transporturilor și de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Transporturilor și O.C.P.I. Argeș.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâților Ministerul Transporturilor și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis cererea de arătare a titularului dreptului, respectiv a Statului Român, formulată de pârâtul Aeroclubul României.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâților Aeroclubul României și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 3419/2017 din 22 noiembrie 2017, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 4258 din 16 mai 2016, pronunțată de Judecătoria Pitești.
A schimbat, în parte, sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea.
A obligat pârâtul Aeroclubul României și intervenientul-titular al dreptului Statul Român să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 2 ha, situat în intravilanul Municipiului Pitești, tarla x, parcela x, pct. Turcești, identificat în planșa nr. x anexă a x, respectiv în planșa nr. x în poligonul x.
A dispus rectificarea cărții funciare nr. x N a UAT Pitești, în ceea ce privește imobilul cu nr. cadastral x, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 20.000 mp, situată în intravilanul Mun. Pitești, tarla x, parcela x, pct. Turcești, identificat în planșa nr. x anexă a B., respectiv în planșa nr. x în poligonul x.
A respins în rest acțiunea.
A menținut în rest sentința.
A admis în parte cererea apelantei și a obligat pârâtul și intervenientul la plata către apelantă a sumei de 5600 RON, cheltuieli de judecată fond și apel, împotriva acestei decizii au declarat recurs intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și pârâtul Aeroclubul României, înregistrate la Tribunalul Argeș și înaintate spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin adresa din data de 22 februarie 2018.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 26 februarie 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 10.
Prin rezoluția din data de 1 martie 2018, s-a fixat termen de judecată la 28 martie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererilor de recurs.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:
"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".
Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă noua de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.
Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".
Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".
Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.
Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.
Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Cum în speță, judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.
O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale [conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege"] și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").
În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Argeș revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Pitești, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a recursurilor declarate de pârâtul Aeroclubul României și de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei nr. 3419/2017 din 22 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în favoarea Curții de Apel Pitești.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2018.
Procesat de GGC - CT