ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 995/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2750 din 16 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului A., formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, prin care s-a solicitat anularea deciziei cuprinse în actul administrativ nr. x din 6 martie 2014 și obligarea pârâtului să emită o nouă decizie prin care să aprobe solicitarea înregistrată sub nr. y din 6 ianuarie 2014, de acordare a indemnizației diplomatice prevăzută de dispozițiile O.U.G. nr. 96/2013.

Împotriva soluției instanței de fond, reclamantul A. a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, arată că instanța de fond nu a aplicat corect prevederile Codului muncii în vigoare, în perioadele de activitate anterioare anului 1989, conform cărora transferul în interesul serviciului avea, printre alte consecințe, și pe aceea că asigura vechimea neîntreruptă în muncă. Au fost ignorate și prevederile Legii nr. 1/1970 care a stabilit în art. 8 conținutul noțiunii de "vechime neîntreruptă în aceeași unitate". Aplicarea normelor legale anterior menționate la situația perioadelor de muncă ale recurentului-reclamant, în condițiile în care schimbarea locurilor de muncă a avut loc prin transfer în interesul serviciului, conduce la concluzia că reclamantul întrunește condițiile privind perioada de vechime neîntreruptă în Ministerul Afacerilor Externe de peste 15 ani. Astfel, apare ca nelegală susținerea M.A.E. din actul administrativ atacat referitoare la neîndeplinirea condiției de vechime neîntreruptă de 15 ani în Ministerul Afacerilor Externe, potrivit art. 4 din Ordinul M.A.E. nr. 1901/2013. Refuzul Ministerului Afacerilor Externe de a acorda recurentului indemnizația diplomatică este contrar prevederilor Ordinului nr. 1901/2013, recurentul citând, în mod special, prevederile art. 4 și 5 din Ordin, care admit că vechimea neîntreruptă necesară obținerii indemnizației se poate acumula și pe baza mai multor perioade stabilite prin lege ca reprezentând vechime neîntreruptă la același angajator, așa cum este cazul recurentului-reclamant (care la data de 1 iunie 1984 a fost transferat în interesul serviciului la B.N.R. unde a lucrat până la data de 20 ianuarie 1990, dată de la care a revenit, tot prin transfer în interesul serviciului, în cadrul M.A.E.).

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Externe solicită respingerea recursului, ca nefundat, arătând că, în perioada 1 iunie 1984 - 20 ianuarie 1990, recurentul-reclamant și-a desfășurat activitatea la B.N.R., îndeplinind funcții specifice acestei instituții și neavând calitatea de membru al Corpului diplomatic și consular al României. La data de 20 ianuarie 1990 a început să curgă o nouă perioadă de vechime ca angajat M.A.E. și membru al CDCR, care s-a încheiat în 1989, când reclamantul s-a pensionat.

Prima instanță în mod legal a respins cererea întrucât, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 96/2013, numai membrii Corpului diplomatic și consular al României cu o vechime neîntreruptă de cel puțin 15 ani în Ministerul Afacerilor Externe și care la data de 31 august 2010 erau pensionari pot beneficia de indemnizația diplomatică acordată în baza acestui act normativ.

Ordinul M.A.E. nr. 1901/2013 stabilește condițiile de acordare a indemnizației, reglementând prin art. 3 și 4 că nu este suficient ca timp de 15 ani aspirantul la beneficiul indemnizației să fi fost angajat al M.A.E., ci trebuie îndeplinită și condiția ca acesta să fi avut calitatea de membru al Corpului diplomatic și consular pe o perioadă de 15 ani, neîntrerupt, condiție pe care recurentul-reclamant nu o îndeplinește întrucât în perioada 1984 - 1990 a exercitat o funcție specifică în cadrul B.N.R., fără să dețină calitatea de membru al CDCR.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 septembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 20 ianuarie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat și a fixat termen pentru judecarea lui în fond.

4.2 Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

4.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Analizând motivele de recurs formulate de reclamant, subsumate cazului de nelegalitate a hotărârii prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl constată nefundat, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 96/2013 privind acordarea de drepturi unor membri ai Corpului diplomatic și consular al României, (m)embrii Corpului diplomatic și consular al României, cu o vechime neîntreruptă de cel puțin 15 ani în Ministerul Afacerilor Externe, care la data de 31 august 2010 erau pensionari, pot beneficia de o indemnizație diplomatică în cuantum lunar de maximum 3.571 RON.

Potrivit art. 2 alin. (1) din același act normativ, (c)ondițiile de acordare de către Ministerul Afacerilor Externe, precum și cuantumul indemnizației diplomatice se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe.

Condițiile de acordare au fost stabilite prin Ordinul M.A.E. nr. 1901/2013. Articolele 3, 4 și 5 din acest act normativ au următorul conținut:

Art. 3 - Beneficiarii indemnizației sunt membrii CDCR care îndeplinesc în mod cumulativ condițiile prevăzute la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2013, respectiv: au o vechime neîntreruptă de cel puțin 15 ani, până la data de 31 august 2010, în Ministerul Afacerilor Externe, denumit în continuare M.A.E., și erau pensionari la data de 31 august 2010.

Art. 4 - Prin vechime neîntreruptă de cel puțin 15 ani în M.A.E. se înțelege vechimea continuă realizată în M.A.E., în calitate de angajat și ca membru al CDCR.

Art. 5 - În calculul perioadei de vechime neîntreruptă necesară obținerii indemnizației se vor lua în considerare, dacă acestea au fost înregistrate în perioada de referință de 15 ani, perioadele stabilite prin lege ca fiind vechime neîntreruptă în muncă la același angajator.

Prima instanță a respins cererea reclamantului reținând că, potrivit cadrului normativ anterior citat, acordarea indemnizației diplomatice este condiționată de deținerea calității de membru al Corpului diplomatic și consular al României, care să fi fost exercitată timp de 15 ani neîntrerupt, ceea ce nu este cazul reclamantului.

Criticile reclamantului formulate prin recurs se referă la o greșită aplicare a prevederilor Ordinul M.A.E. nr. 1901/2013, respectiv la împrejurarea că îndeplinește condiția vechimii neîntrerupte în cadrul M.A.E. de 15 ani, în condițiile în care transferul la B.N.R. în 1984 a avut loc în interesul serviciului, perioada în care a activat în cadrul B.N.R. constituind vechime neîntreruptă în cadrul M.A.E. sub imperiul prevederilor art. 8 din Legea nr. 1/1970.

Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 96/2013 coroborat cu normele de aplicare cuprinse în art. 3 și 4 din Ordinul M.A.E. nr. 1901/2013, noțiunea de "vechime neîntreruptă în cadrul Ministerul Afacerilor Externe" a fost definită, în scopul aplicării acestui act normativ, ca vechimea continuă realizată în M.A.E., în calitate de angajat și ca membru al CDCR. În aplicarea acestor prevederi legale, rezultă că perioada în care recurentul reclamant a fost transferat în interes de serviciu în cadrul B.N.R. ar fi putut constitui vechime neîntreruptă în cadrul Ministerul Afacerilor Externe, utilă pentru acordarea indemnizației, numai cu condiția ca exercitarea funcției în cadrul B.N.R. să fi fost însoțită de păstrarea calității de membru al Corpului diplomatic și consular al României, ceea ce nu s-a întâmplat.

Prin urmare, prin corecta interpretare și aplicare a cadrului normativ anterior citat, prima instanță a constatat că reclamantul nu îndeplinește condițiile pentru acordarea beneficiului indemnizației diplomatice, așa cum intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Externe a decis conform răspunsului conținut în actul administrativ nr. x din 6 martie 2014.

4.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 488 din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 2750 din 16 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2016.

Procesat de GGC - MM