ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5291/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 18 aprilie 2016 sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri a solicitat obligarea pârâtului să anuleze, în parte, adeverința-tip nr. 150.511 din 8 februarie 2016, să emită o altă adeverință-tip prin care să-i fie recunoscută perioada 1 noiembrie 1972 - 1 noiembrie 1976 ca vechime realizată în Departamentul de Comerț Exterior (DCE), și să repare paguba cauzată, egală cu diferența de pensie de serviciu cuvenită pentru o perioadă totală de vechime realizată în DCE de 32 de ani, față de o vechime de 28 de ani cât este consemnată în adeverința-tip contestată, începând cu data de 1 septembrie 2015 (cererea de înscriere la pensie de serviciu a fost depusă la Casa Locală de Pensii la data de 27 august 2015) până la data noii decizii privind acordarea pensiei de serviciu, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 3, în care va fi luată în calcul și vechimea de 4 ani, suma la care să se calculeze dobânda legală (dobânda de referință a BNR).

Prin Sentința civilă nr. 4197 din 22 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.

S-a dispus anularea în parte a adeverinței-tip nr. 150.511 din 8 februarie 2016 emisă de pârât.

A fost obligat pârâtul să elibereze reclamantului o altă adeverință-tip prin care să îi recunoască și perioada 1 noiembrie 1972 - 1 noiembrie 1976 ca vechime realizată în Departamentul de Comerț Exterior din cadrul Ministerului Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale.

S-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2015.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a formulat recurs pârâtul Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

S-a arătat că hotărârea primei instanțe este criticabilă fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în condițiile în care Centrul de Perfecționare a Cadrelor din Sistemul de Comerț Exterior nu face parte din enumerarea prevăzută la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiilor de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

În drept, recursul a fost întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin întâmpinare intimatul reclamant a invocat excepția tardivității introducerii recursului, arătând hotărârea a fost comunicată la data de 28 februarie 2017, iar recursul a fost depus la data de 16 martie 2017, cu depășirea termenului de 15 zile.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia considerând că nespecificarea Ministerului Comerțului Exterior în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2015, reprezintă doar o eroare materială.

Prin răspunsul la întâmpinare recurentul pârât a arătat că recursul a fost formulat în termen

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 5 noiembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, Înalta Curte constată că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., invocat din oficiu, pentru considerentele expuse în continuare.

Astfel, instanța de control judiciar observă că părțile sunt în eroare cu privire la data introducerii căii de atac, prin omiterea plicului aflat la dosarul de recurs, pe care este menționată data înregistrării la poștă, respectiv 15 martie 2017, actul de procedură fiind socotit astfel, potrivit dispozițiilor art. 183 alin. (1) din C. proc. civ., ca fiind făcut în termen.

Reține instanța de control judiciar că litigiului izvorăște dintr-un raport de muncă al funcționarului public, însă dreptul la pensie intră în sfera asigurărilor sociale.

Nu întâmplător, în cadrul capitolului V din Legea nr. 188/1999 (în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată), intitulat "Drepturi și îndatoriri", secțiunea 1 "Drepturile funcționarilor publici", dreptul la pensie nu este reglementat în mod expres, existând în cuprinsul art. 39 doar o trimitere generală la lege (o altă lege decât cea a Statutului funcționarilor publici), în sensul că "funcționarii publici beneficiază de pensii (...), potrivit legii".

Pe de altă parte, doar actele emise de autoritatea pârâtă "în regim de putere publică", prin realizarea competenței administrative (ca sumă de atribuții conferite unei entități în organizarea executării și executarea în concret a legii) intră în sfera contenciosului administrativ, toate celelalte acte (cum sunt, de exemplu, cele aferente unor raporturi juridice civile, ori de muncă și asigurări sociale) încheiate în cadrul unor raporturi juridice aparținând altor ramuri de drept, excedând acestui domeniu.

Stabilind că raportul dedus judecății intră în sfera litigiilor de muncă și asigurări sociale, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară Completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari.

Instanța de fond a considerat că a operat legal (în raport din prevederile art. 130 alin. (2) și art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.) prorogarea de competență în favoarea instanței de contencios administrativ și fiscal de la secția a VIII-a a Curții de Apel București, în condițiile în care excepția necompetenței funcționale a fost invocată prin întâmpinarea pârâtului, depusă însă tardiv.

Regula prevăzută la art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. trebuia aplicată prin prisma dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care la primul termen de judecată instanța de contencios a apreciat, potrivit art. 13 din Legea nr. 554/2004, că pentru dezlegarea litigiului este necesar ca autoritatea pârâtă să depună întreaga documentație care a stat la baza emiterii adeverinței litigioase, acte în absența cărora nu se putea da o dezlegare corectă a cauzei.

Instanța de control judiciar constată că hotărârea primei instanțe este criticabilă în condițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, mai sus enunțate.

Sintagma "alcătuirea instanței" implică atât nerespectarea normelor privind compunerea instanței, cât și pe acelea referitoare la constituirea instanței, noțiuni care nu sunt prevăzute ca atare în legislație.

Astfel, în Legea nr. 304/2004 sunt utilizate de legiuitor alternativ, astfel cum rezultă din prevederile art. 31 alin. (3) și 41 alin. (3), în care se vorbește despre constituirea completelor de judecată cu numărul de judecători necesar formării completului de judecată, iar în C. proc. civ. este relevantă mențiunea din art. 426 alin. (1), potrivit căreia Când în compunerea completului de judecată intră și asistenți judiciari (...), președintele îl va putea desemna pe unul dintre aceștia să redacteze hotărârea.

Apreciază Înalta Curte că judecarea cauzei de către un complet nespecializat în litigii de muncă și asigurări sociale, fără includerea asistenților - judiciari, ar încălca o normă de procedură din care ar rezulta o vătămare adusă părții și care nu ar putea fi înlăturată decât prin casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Recursul în interesul legii nr. 17/2018 a statuat că "Normele care reglementează competența materială procesuală (specializată) sunt în mod evident de ordine publică întrucât ocrotesc un interes public - buna administrare a actului de justiție, prin specializarea judecătorilor, necesară în raport cu complexitatea și numărul cauzelor.

Specializarea instanțelor/secțiilor și judecătorilor nu este o chestiune de ordine privată, ci una ce ține de organizarea și administrarea justiției. Nu poate fi primită interpretarea potrivit căreia competența specializată este reglementată de norme de ordine privată, întrucât acestea din urmă ocrotesc intereselor părților. Or nu poate fi lăsat la latitudinea părților ca, spre exemplu, o instanță civilă să soluționeze un litigiu în materie penală sau să anuleze un act administrativ.

În plus, a permite convenția părților asupra jurisdicției competente sub aspectul specializării ar însemna ca, indirect, să fie afectat principiul legalității căilor de atac și să fie încălcate normele imperative de procedură specifice materiei respective, știut fiind că, în funcție de jurisdicția specializată, există diferențe importante în ceea ce privește căile de atac, termenele în care pot fi formulate, procedura de judecată, taxele judiciare de timbru datorate etc."

Constatând că sentința recurată este nelegală, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 pct. 1 din C. proc. civ. care atrage casarea, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului formulată de intimatul reclamant A..

Admite recursul declarat de recurent-pârât Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat împotriva Sentinței civile nr. 4197 din 22 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2019.

GGC - LM