ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4212/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat instanței de contencios administrativ:

- obligarea pârâtului la recunoașterea perioadei de 1 an, 4 luni și 22 de zile ca vechime în muncă și acordarea sporului lunar de 20%, corespunzător vechimii în muncă între 15 - 20 ani, începând cu 01 decembrie 2014;

- obligarea pârâtului la calcularea și plata de daune materiale reprezentând diferența lunară, începând cu decembrie 2014, între drepturile salariale așa cum au fost plătite și drepturile salariale care ar fi trebuit plătite, prin recunoașterea perioadei de 1 an, 4 luni și 22 de zile drept vechime în muncă;

- cu cheltuieli de judecată reprezentând cuantumul taxelor judiciare.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 657 din 01 martie 2016, a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a obligat pârâtul ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri să recunoască reclamantei vechimea în muncă de un an, patru luni și douăzeci și două de zile.

A obligat pârâta la calcularea și plata diferenței salariale începând cu luna decembrie 2014 și până la recunoașterea efectivă a vechimii în muncă, potrivit normelor legale aplicabile.

A respins cererea privind obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinței civile nr. 657 din 01 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe care l-a întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Analiza cererii de recurs

Recurentul-pârât a apreciat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material atunci când a constatat că perioada cât reclamanta și-a urmat soțul trimis în misiune permanentă în străinătate constituie vechime în muncă și se ia în considerare nu numai la stabilirea pensiei ci și a altor drepturi ce se acordă în raport cu vechimea în muncă.

În motivarea recursului s-a arătat că prima perioadă de 1 an 4 luni și 22 zile (09 iunie 1998 - 01 noiembrie 1999) se plasează sub imperiul prevederilor art. 1 din Decretul-lege nr. 51/1990, potrivit cărora:

"timpul cât soția salariată lipsește din țară, pentru a-și urma soțul trimis în misiune permanentă în străinătate, constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă în raport de vechimea în muncă", precum și faptul că, Decretul-lege nr. 51/1990 a fost abrogat prin art. 198 din Legea nr. 19/2000, publicată în M. Of. nr. 140/1.04.2000.

De altfel, și aceasta a fost abrogată prin Legea nr. 263/2010 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în M. Of. nr. 852/20.12.2010.

Mai mult, toate reglementările legale de după abrogarea Decretului-lege nr. 51/1990 și până în prezent, inclusiv Legea nr. 269 din 17 iunie 2003, modificată, privind Statutul Corpului Diplomatic și Consular al României, nu mai prevăd ca vechime în muncă, funcție sau magistratură perioada concediului fără plată în care soția își urmează soțul trimis în misiune permanent în străinătate, ci cel mult ca stagiu de cotizare util la stabilirea pensiei.

Faptul că solicitarea reclamantei nu are niciun suport legal și ca urmare nu putea fi aprobată, stă și în interpretarea dispozițiilor Decretului-lege nr. 51/1990, dată printr-un act normativ, respectiv Ordinul nr. 15 din 13 ianuarie 2004 privind aprobarea Normelor tehnice de aplicare a prevederilor Legii nr. 544/2003 pentru scutirea de la plată a unor debite către bugetul asigurărilor sociale de stat, publicat în M. Of. nr. 55/22.01.2004. Astfel, pct. 2 din anexa prevede:

"2. În înțelesul Legii nr. 544/2003, debitele generate de interpretări neunitare ale prevederilor legislației din domeniul relațiilor de muncă și asigurărilor sociale, anterioare intrării în vigoare a Legii nr. x, sunt cele cauzate de:

a) interpretarea diferită de sensul real, generând prin această aplicarea eronată a prevederilor H.G. nr. 565/1996 privind aplicarea măsurilor de protecție socială a pensiilor de asigurări sociale de stat militare, stabilite și recalculate după data de 1 august 1996, și conducând la:

- stabilirea eronată a bazei de calcul a pensiei, prin considerarea ca activitate în cadrul ultimilor 10 ani prevăzuți de art. 10 din Legea nr. 3/1997 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, cu modificările și completările ulterioare, a unor perioade necontributive care constituie, prin excepție, vechime în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor, cum ar fi perioada cât soția salariată și-a urmat soțul în misiune permanentă în străinătate, conform Decretului-lege nr. 51/1990, ajutorul de șomaj, stagiul militar etc.;"

Analizând aceste texte normative instanța de recurs apreciază că acestea nu au un conținut care să contrazică analiza efectuată de către instanța de fond.

În fapt, perioada 9 iunie 1998 - 1 noiembrie 1999 se află în intervalul în care au fost aplicabile dispozițiile Decretului-lege nr. 51/1991 în speță ale art. 1 invocat de reclamanta-intimată motiv pentru care actul promovat sus-indicat și-a produs efectele în favoarea acesteia, abrogarea sa ulterioară neavând niciun efect asupra drepturilor câștigate în perioada în care acest act normativ a fost în vigoare.

Cât privește referirea la Ordinul nr. 15 din 13 ianuarie 2004 acest act de valoare inferioară unic normativ precum Decretul-lege nr. 51/1990 a vizat aprobarea Normelor tehnice de aplicare a Legii nr. 554/2003. El nu face decât să stabilească limitele de aplicabilitate ale legii, nepropunându-și să reglementeze dacă respectiva perioadă constituie sau nu vechime în muncă, perioadă contributivă asimilată sau ca perioadă luată în calcul pentru majorarea salarială.

Subiectul enumerării era dat de enumerarea situațiilor interpretate diferit, stabilindu-se clar faptul că aceasta e o excepție și constituie vechime în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiei.

De altfel față de emiterea Ordinului în anul 2004 acesta nu se putea aplica unei situații apărute și consumate nu doar înainte de intrarea sa în vigoare, ci și a legii în aplicarea căreia fuse emis, altfel încălcându-se principiul neretroactivității legii.

În concluzie, în raport de criticile invocate hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Cum motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Sentinței civile nr. 657 din 01 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CT