ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1342/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 11.10.2013, sub Dosar nr. x/2/2013, reclamanta A. a chemat în judecată Ministerul Educației Naționale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a Notei Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cu nr. 104449/20.12.2012, prin care reclamantei i s-a refuzat participarea la susținerea examenului de definitivat în învățământ în sesiunea iulie 2013 și restabilirea situației anterioare emiterii Notei nr. 104449/20.12.2012, respectiv recunoașterea dreptului de a susține examenul de acordare a definitivării.

Prin Sentința nr. 712 din 3 martie 2014, Curtea de Apel București a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței nr. 712 din 3 martie 2014 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că reclamanta a funcționat începând cu anul 2004 - 2005 cu un contract anual, fără întreruperi și având calitatea de cadru didactic calificat.

Recurenta-reclamantă susține, dimpotrivă, că a fost încadrată în activitatea școlară în baza contractelor de muncă pe perioadă determinată de un an și a avut calitatea de profesor suplinitor calificat, timp de 11 ani.

Mai arată recurenta că este încadrată ca profesor debutant, cu o vechime la catedră sub 2 (doi) ani și că astfel au fost aplicate în mod greșit dispozițiile art. 236 alin. (1) lit. c), art. 240 alin. (1), art. 241 alin. (3) și (4) și art. 254 alin. (1) și (14) din Legea nr. 1/2001.

3.2. Instanța de fond a reținut că în conformitate cu disp. art. 28 din OME nr. 5720/20.10.2009, personalul didactic încadrat pe o perioadă determinată, care nu a obținut definitivarea în învățământ în termenele prevăzute de lege, se poate înscrie la acest examen după titularizare, cu condiția de a efectua un nou stagiu la catedră de cel puțin 2 (doi) ani și că în ipoteza în care reclamanta ar fi obținut titularizarea în învățământ în perioada 2009 - 2012, ar fi putut beneficia de prevederile acestui articol.

Recurenta susține că a obținut titularizarea în învățământ în anul 2013, de unde ar rezulta că cererea de recurs este întemeiată.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23.07.2015, în conformitate cu disp. art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 30.09.2015, Completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (1) C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pentru soluționare.

II. Analiza motivelor de casare

Recursul este nefondat.

Din actele dosarului rezultă că recurenta-reclamantă a funcționat la catedră, începând cu anul școlar 2004 - 2005, în baza unor contracte de muncă pe perioadă determinată, cu durata de 1 (un) an.

În mod corect s-a reținut că recurenta a îndeplinit funcția de profesor suplinitor calificat, astfel cum rezultă din cuprinsul carnetului de muncă depus la dosar, iar faptul că munca s-a prestat în temeiul unui contract încheiat pe durata unui an școlar și care a fost prelungit anual, are consecința unei activități continue, fără întrerupere în învățământul preuniversitar.

Recurenta a efectuat stagiul practic cu durata de 1 (un) an școlar, prevăzut de art. 236 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 1/2011 o singură dată și nu cu ocazia fiecărei încadrări, astfel cum se susține prin motivele de recurs.

Obligativitatea promovării examenelor anuale de suplinire pentru obținerea postului nu are semnificația propusă de recurentă în sensul inexistenței unei continuități a funcției didactice.

Potrivit legislației în vigoare la data încadrării recurentei și anume, Legea nr. 128/1997, aceasta se putea prezenta la examenul de definitivat în anul 2005 și avea obligația de a se prezenta la examen în anul 2007.

Potrivit art. 34 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, prezentarea la examenul de definitivat este obligatoriu la doi ani de la finalizarea stagiului.

Recurenta putea beneficia și de prevederile art. 28 alin. (3) din OME nr. 5720/20.10.2009, care îi dădeau posibilitatea să se prezinte la examenul de definitivare, după titularizare, sub condiția să efectueze un nou stagiu la catedră de cel puțin 2 (doi) ani.

Recurenta nu a obținut însă titularizarea în învățământ în perioada 2009 - 2012, astfel încât acest act normativ nu îi este aplicabil.

De asemenea, disp. art. 241 alin. (3) și (4) din Legea nr. 1/2011 are în vedere înscrierea în termenul legal la examenul de definitivare în învățământ, în timp ce recurenta nu a respectat niciunul dintre termenele stipulate de lege în vigoare la data la care aceasta putea/era obligată să susțină acest examen.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 712 din 9 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2016.

Procesat de GGC - NN