ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1146/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 21 octombrie 2013, reclamanta S.C. "A." S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 693.367,3 RON, cu titlu de despăgubiri materiale și a sumei de 100.000 Euro, echivalent în RON la cursul BNR valabil în data efectuării plății, cu titlu de despăgubiri morale.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 801 din 10 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă și obligat pârâta la plata către aceasta a dobânzii în cuantum de 688.575,40 RON, cu titlu de despăgubiri materiale, respingând, în rest, acțiunea.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, subrogată în drepturile și obligațiile pârâtei Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, conform art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 41/2014, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, și solicitând modificarea, în parte, a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii, recurenta a evocat contextul emiterii Procesului-verbal de constatare nr. x din 7 iunie 2010 și al anulării acestuia și a argumentat că hotărârea criticată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, precum și a dispozițiilor legale care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Deși instanțele de judecată au anulat actele administrative emise de recurentă, aceste acte au fost emise în îndeplinirea unei obligații legale, în contextul în care intimata-reclamantă nu a respectat clauzele contractului de finanțare nr. x din 11 februarie 2006, iar OLAF a solicitat APDRP recuperarea întregului ajutor nerambursabil acordat.

Acest aspect reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere.

De asemenea, în speța de față, prejudiciul suferit de intimată nu este dovedit, fiind doar un prejudiciu potențial. Bugetul intimatei nu a fost diminuat prin vreo acțiune/inacțiune a recurentei, în condițiile în care recurenta și-a îndeplinit obligația legală de restituire a sumelor plătite de beneficiar în baza actului administrativ anulat.

Din susținerile intimatei-reclamante și din probatoriul administrat nu rezultă că patrimoniul reclamantei ar fi fost diminuat cu suma de 688.575,40 RON.

Nu este îndeplinită nici condiția existenței unei legături de cauzalitate între fapta ilicită (emiterea actelor administrative) și prejudiciu.

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 26 mai 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2015, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate, a declarat recursul pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2.2. Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat obligarea recurentei AFIR (fostă APDRP) la plata sumei de 693.367,3 RON, reprezentând dobânda legală, cu titlu de despăgubiri materiale, invocând prejudiciul suferit ca urmare a emiterii Procesului-verbal de constatare nr. x din 7 iunie 2010, anulat, definitiv, de instanța de judecată.

Situația de fapt este necontestată.

Între părți a fost încheiat Contractul de finanțare nr. x din 11 februarie 2006 pentru implementarea proiectului "Modernizarea fabricii prin înființarea unei secții de pate ambalat în cutie și prin achiziții de echipamente noi destinate ambalării și porționării produselor, igienizării spațiilor de producție și protecției mediului", contract în baza căruia intimata a obținut o finanțare nerambursabilă în cuantum de 3.417.634,68 RON (75 % de la bugetul Uniunii Europene și 25 % de la bugetul de stat).

Prin Procesul-verbal de constatare nr. x din 7 iunie 2010, recurenta a reținut în sarcina societății intimate obligația restituirii întregii sume primita cu titlu de finanțare, respectiv suma de 3.417.634,68 RON, pe care intimata a achitat-o, la data de 4 octombrie 2010, prin ordinul de plată nr. 4024.

La solicitarea recurentei, intimata a achitat și suma de 325.017,06 RON cu titlu de dobânzi și penalități, în data de 3 iunie 2011, prin ordinul de plata nr. 1655.

Procesul-verbal de constatare nr. x din 7 iunie 2010 și Decizia nr. 15214 din 20 iulie 2010, emisă în soluționarea contestației administrative formulată de intimată, au fost contestate de aceasta în instanță, acțiunea fiind admisă prin Decizia nr. 3521 din 19 martie 2013, pronunțata în Dosarul nr. x/2/2010 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cu consecința anulării actelor administrative sus-menționate.

Art. 19 din Legea nr. 554/2004, republicată, prevede că, atunci când persoana vătămată a cerut anularea unui act administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, cererea se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termen de un an de la data la care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Din aceste dispoziții rezultă că admisibilitatea acțiunii în daune întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 este condiționată de soluționarea unei acțiuni anterioare în anularea unui act administrativ, de către instanța de contencios, condiție care, în speță, este îndeplinită, așa cum s-a arătat mai sus.

O altă cerință ce se deduce din interpretarea aceleiași norme este că pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale se cere, inter alia, dovedirea legăturii de cauzalitate între prejudiciul, respectiv daunele pretinse, și emiterea actelor administrative, anterior anulate.

În speță, instanța de fond, admițând în parte cererea reclamantei, a apreciat întrunite cumulativ condițiile necesare pentru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorității pârâte, reținute, atât în literatura de specialitate, cât și în jurisprudența actuală a instanțelor de contencios administrativ și fiscal, respectiv existența unui act administrativ ilegal, anulat de instanță, prejudiciul suferit de reclamantă, care trebuie dovedit, și legătura de cauzalitate între actul ilegal și prejudiciul suferit de reclamantă.

Aceeași este și concluzia instanței de control judiciar.

Judecătorul fondului a analizat minuțios îndeplinirea condițiilor răspunderii patrimoniale a autorității pârâte, toate aspectele avute în vedere fiind explicit arătate în argumentarea soluției de admitere a cererii reclamantei-intimate.

La baza stabilirii răspunderii patrimoniale a autorității pârâte a stat culpa acesteia, concretizată, în speță, prin emiterea unui act nelegal, așa cum s-a constatat anterior prin hotărâre judecătorească definitivă, hotărâre care invalidează argumentele recurentei privind acționarea în limitele prevăzute de lege și exonerarea sa de orice răspundere.

Este întemeiată concluzia fondului, în sensul îndeplinirii cerinței legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat intimatei, și anume, ca urmare a emiterii în mod nelegal a actelor administrative, intimata a fost lipsită de folosința sumelor de bani pe care le-a remis recurentei, de sumele pe care le-ar fi putut obține în cazul în care ar fi economisit sau ar fi investit respectivele sume, obținând cel puțin dobânda legală.

Privarea intimatei de o sumă de bani în mod nelegal între momentul 4 octombrie 2010 (data plății sumei menționată în procesul-verbal) și 3 iunie 2011 (data plății dobânzilor și penalităților la cererea recurentei) și respectiv momentul 17 iunie 2013 (data restituirii a 75 % debit și 75 % accesorii, din sumele achitate de intimată) și 13 septembrie 2013 (data restituirii a 25 % debit și 25 % accesorii, din sumele achitate de intimată) nu constituie un prejudiciu teoretic, potențial, eventual, ci unul practic, cert, real.

Dobânda acordată reprezintă o sancțiune menită să acopere beneficiul nerealizat de către creditor - respectiv societatea intimată - care a fost în imposibilitatea de a dispune de sumele respective ca urmare a stabilirii eronate a obligației de plată.

Pentru cuantificarea prejudiciului, la cererea reclamantei și pe baza obiectivelor fixate de aceasta, instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile, ale cărei concluzii au fundamentat soluția pronunțată.

În consecință, pentru considerentele arătate, neputându-se reține incidența motivului de casare invocat de către recurentă, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței civile nr. 801 din 10 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2016.

Procesat de GGC - MM