ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1962/2020

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzâu sub nr. x/2019, din data de 27.01.2020, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., a formulat contestație la executare în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2014, aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc C., prin care a solicitat suspendarea executării silite pînă la soluționarea contestației; constatarea, ca prescris, a dreptului de a obține executarea silită imobiliară, în baza Contractului de credit nr. x din 21 mai 2007, conform art. 706 alin. (1) C. proc. civ., și pe cale de consecință, anularea executării silite imobiliare și a tuturor actelor și formelor de executare efectuate în dosar execuțional nr. x/2014; constatarea lipsei caracterului cert și exigibil al creanței ce formează obiectul dosarului nr. x/2014, cu consecința anulării adresei de înființare a popririi, precum și a tuturor celorlalte acte de executare emise în dosar; constatarea lipsei calității de creditor al intimatului B., cu consecința anulării somațiilor și a tuturor celorlalte acte emise; constatarea lipsei titlului executoriu și întoarcerea executării silite, în temeiul dispozițiilor art. 723 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 213 din 27 ianuarie 2020 pronunțată de Judecătoria Buzâu, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Brașov.

În motivare, această instanță a reținut că executarea silită a fost demarată la data de 20 mai 2014, moment la care erau în vigoare noile dispoziții de procedură civilă care, la art. 651 alin. (1) prevedeau că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscriptie se află domiciliul debitorului, la data sesizării organului de executare. Din această perspectivă, a constatat că, în mod eronat, executorul judecătoresc a întocmit actele de executare retinând că domiciliul debitorului se află în circumscripția judecătoriei Buzâu, având în vedere că, la dosar, este depusă o copie de pe cartea de identitate a contestatoarei din care rezultă faptul că domiciliul acesteia se află în județul Brașov.

Învestită prin declinare, Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 3385 din 01 iulie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Buzău; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestui conflict.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că, deși este real că, la data sesizării executorului judecătoresc, dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. stabileau competența de soluționare a cauzelor având ca obiect contestația la executare în favoarea instanței în a cărei circumscripție se află sediul executorului judecătoresc, în privința acestor dispoziții, a intervenit, atât declararea neconstituționalității acestora, cât și o modificare legislativă.

Din perspectiva aplicării în timp a legii procesuale civile, această instanță a constatat că toate cauzele având ca obiect contestație la executare sunt supuse legii aflate în vigoare la data începerii executării silite, însă pentru stabilirea competenței trebuie avută în vedere împrejurarea că art. 650 alin. (1) C. proc. civ., care reglementa competența la acel moment, a fost declarat neconstituțional prin decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, publicată în Monitorul Oficial din data de 16 iulie 2014, iar prin Legea 138/2014 (în vigoare începând cu data de 19 octombrie 2014), dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. (urmare a renumerotării art. 650 C. proc. civ.) au fost modificate, în sensul că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție de află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel.

În opinia instanței, o normă declarată neconstituțională nu mai poate constitui temei pentru stabilirea competenței instanței, față de efectul general obligatoriu produs de publicarea deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014 în Monitorul Oficial.

În consecință, în stabilirea competenței de soluționare a contestației la executare, instanța a constatat că nu pot fi reținute prevederile legale care reglementează executarea silită imobiliară, chiar dacă în cuprinsul contestației sale contestatoarea a făcut vorbire despre această formă de executare silită, având în vedere că, potrivit dosarului de executare silită nr. x/2014 al S.C. P..E.J. "C. și D." devenit B.E.J. "C.", aflat la filele x, singura formă de executare silită începută efectiv împotriva debitoarei a fost cea prin poprire (adresele din 30.06.2014, 10.12.2015 și din 17.09.2019).

Ca atare, în raport de prevederile art. 781 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită care stabilesc o competență în favoarea instanțelor în circumscripția cărora se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, și constatând că acesta se află în circumscripția Judecătoriei Buzău, reiese că această din urmă instanță este competentă teritorial să soluționeze pricina.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 24 C. proc. civ.:

"dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar, conform art. 25 din același act normativ, "procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi."

În cauză, executarea silită împotriva debitoarei A. a fost declanșată de intimata Credit plus imobiliare, prin mandatar S.C. Colectare recuperare creanțe S.R.L. (care a cesionat dreptul de creanță către actuala intimată B.) prin formularea cererii de executare silită, care a fost înregistrată pe rolul Biroul Executor Judecătoresc C. la data de 20 mai 2014, sub nr. x/2014.

Ulterior, la data de 17 septembrie 2019, Biroul Executorului Judecătoresc C. a dispus executarea silită prin înființarea popririi asupra sumelor pe care S.C. E. S.R.L. le datora debitoarei A..

La momentul începerii procedurii de executare silită, normele legale privind competența instanței de executare, respectiv art. 650 alin. (1) C. proc. civ., prevedeau că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Ulterior momentului începerii executării silite, respectiv la 16 iulie 2014, a fost publicată, în Monitorul Oficial, Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, prin care s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992:

"(1) Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, Curtea se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept (...)."

Înalta Curte reține că, urmare pronunțării Deciziei nr. 348/2014 a Curții Constituționale, după expirarea termenului de 45 de zile, art. 650 alin. (1) C. proc. civ. a fost modificat prin Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, în sensul că "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

În speță, față de prevederile art. 31 din Legea nr. 47/1992, mai sus evocate, Înalta Curte constată că, la stabilirea instanței competente să soluționeze contestația la executare nu pot fi avute în vedere dispozițiile art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., în forma în vigoare la momentul formulării cererii de executare silită.

Pe de altă parte, nici forma modificată prin Legea nr. 138/2014 a dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi avută în vedere la stabilirea instanței competente să soluționeze contestația la executare, întrucât aceasta nu era în vigoare la momentul de referință, reprezentat de data începerii executării silite.

Potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii executării silite, "Contestația se introduce la instanța de executare" iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că "În cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul".

Din conținutul actului de identitate, valabil la data formulării cererii de executare silită, aflată la dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Buzău, ca și din conținutul încheierii emise de executorul judecătoresc privind înființarea popririi, rezultă că atât domiciliul debitoarei A., cât și sediul terțului poprit, E. S.R.L., se află în municipiul Brașov.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii formulate de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., având ca obiect "contestație la executare", în favoarea Judecătoriei Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii formulate de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., având ca obiect "contestație la executare", în favoarea Judecătoriei Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2020.