ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1908/2020

Ședința publică din data de 1 octombrie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2018, la 02.02.2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu, cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova ca, pe calea unei acțiuni în răspundere delictuală, să fie obligate pârâtele, în principal, să o despăgubească cu suma de 756.840 RON pentru evicțiunea suferită prin pierderea proprietății și posesiei asupra imobilului în strada x nr. 91, municipiul Drobeta Turnu Severin. În subsidiar, a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la repararea prejudiciului în valoare de 756.840 RON, ce i-a fost creat prin vinderea la licitație publică a unui bun ce nu era în circuitul civil, fiind proprietate publică.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1349 și 1695 C. civ..

Prin sentința civilă nr. 1381 din 13.07.2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de către pârâți, și a respins cererea, ca fiind soluționată cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă 109/11.07.2016, pronunțată de Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia civilă nr. 53/31.01.2017, pronunțată de către Curtea de Apel Craiova.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 809A/22.05.2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul reclamantei, sens în care a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, care a susținut următoarele critici de nelegalitate a hotărârii atacate:

Instanța de apel, în mod eronat, a apreciat că, în cauză, nu a operat puterea de lucru judecat prevăzută de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. Textul legal reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat. În acest caz, nu este necesar să existe triplă identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a cerut și soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă;

Chiar dacă prin prezenta acțiune se invocă ca temei de drept art. 1349 C. civ., a fost adusă în discuție aceeași chestiune litigioasă care are legătură cu ceea ce s-a soluționat definitiv prin sentința civilă nr. 109/11.06.2016, definitivă prin decizia nr. 53/2017;

Contrar celor reținute de instanța de apel, asupra aspectelor dezlegate definitiv de instanțele anterior menționate nu se mai poate reveni pe calea invocării lor în cadrul unei acțiuni noi, având și un alt temei juridic, acestea intrând, așadar, în puterea lucrului judecat;

Ceea ce s-a statuat prin sentința antemenționată intră în puterea lucrului judecat, chestiune care se impune a fi valorificată din perspectiva efectului pozitiv de care se bucură hotărârea judecătorească și a modului de punere în valoare a acestuia;

A solicitat recurentul admiterea recursului, casarea deciziei atacate și respingerea apelului formulat de reclamantă, cu consecința menținerii hotărârii date de prima instanță;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 11 iunie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la data de 01 octombrie 2020.

În cauză nu a fost depusă întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând recursul formulat de pârât, în raport de criticile invocate în susținerea acestuia - încadrările în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 iar nu în cele ale punctului 8 din C. proc. civ., după cum s-a invocat de parte - Înalta Curte apreciază asupra caracterului său nefondat.

În esență, recurentul-pârât a criticat pentru nelegalitate și ca fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., soluția instanței de apel care, infirmând-o pe cea a primei instanțe, a stabilit că acțiunea dedusă prezentei judecăți - diferită sub aspectul cauzei (debendi) juridice de aceea judecată anterior între părți prin sentința civilă nr. 109/11.06.2016 a Tribunalului Mehedinți și prin decizia nr. 53/31.01.2017 a Curții de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2016 - poate și trebuie să fie soluționată pe fond, neputându-i-se opune excepția puterii de lucru judecat a acestor hotărâri judecătorești.

Raționamentul instanței de apel a fost fundamentat pe observația că, dacă în prima acțiune reclamanta a solicitat obligarea pârâților la restituirea prețului plătit pentru imobilul a cărui proprietate a pierdut-o, în sumă de 756.840 RON, pe temeiul răspunderii contractuale, în actuala acțiune s-a cerut, în contradictoriu cu aceiași pârâți, acordarea aceleiași valori/sume însă pe temeiul răspunderii civile delictuale a acestora.

Fără să contrazică această observație a instanței de apel - de altfel, pertinentă și care oferă cheia dezlegării problemei de drept ridicată în cauză în această primă etapă procesuală a litigiului - recurentul-pârât susține că soluția care impune cercetarea cauzei pe fond nesocotește puterea de lucru judecat a celor statuate prin sentința civilă nr. 109/2016 a Tribunalului Mehedinți și prin decizia nr. 53/2017 a Curții de Apel Craiova. Potrivit acestuia, chiar dacă în actuala acțiune se invocă drept temei de drept art. 1349 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală, se deduce judecății aceeași chestiune litigioasă care are legătură cu ceea ce s-a soluționat definitiv prin hotărârile judecătorești anterior menționate.

Criticile formulate, în acest conținut, nu pot fi primite fiind contradictorii și, totodată, inapte să infirme raționamentul instanței de apel.

Este de menționat, în această direcție, că decizia instanței de apel a infirmat soluția de primă instanță adoptată în cauză și care, reținând efectul negativ al autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Mehedinți, a respins actuala acțiune, apreciind că aceasta ar fi identică cu precedenta sub aspectul tripartit al părților, obiectului și cauzei.

Fără să afirme, precum a făcut-o prima instanță, tripla identitate de părți, obiect și cauză între cele două acțiuni aflate în analiză, ci dimpotrivă, agreând că prezenta acțiune se fundamentează pe instituția răspunderii civile delictuale, art. 1349 C. civ. (aspect ce a fundamentat decizia din apel), recurentul-pârât pretinde nelegalitatea hotărârii din apel sub motiv că ar nesocoti puterea de lucru judecat, sub aspect pozitiv, a acelorași hotărâri judecătorești a căror autoritate, sub aspect extinctiv (negativ) fusese reținută în primă instanță pe calea admiterii excepției autorității de lucru judecat.

Or, ceea ce s-a dezbătut în cauză în etapele anterioare judecății în recurs a fost o posibilă autoritate de lucru judecat a sentinței civile nr. 109/2016 și a deciziei nr. 53/2017 sub aspect extinctiv, de natură să împiedice judecarea pretențiilor afirmate de reclamantă pe temeiul răspunderii civile delictuale a pârâților, pentru culpa atribuită acestora în privința organizării unei vânzări ilegale, iar nu autoritatea acelorași hotărâri judecătorești sub aspect pozitiv, a cărei eventuală reținere nici nu ar fi produs același efect, al respingerii celei de-a doua acțiuni (cea dedusă judecății în actuala cauză).

În mod cu totul distinct de opiniile exprimate prin hotărârile celor două instanțe de fond pronunțate în cauză (care au recunoscut și, după caz, infirmat autoritatea de lucru judecat sub aspect extinctiv a hotărârilor anterioare asupra litigiului pendinte) recurentul-pârât afirmă că autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv a acelorași hotărâri face ca asupra aspectelor dezlegate definitiv de Curtea de Apel Craiova, cu privire la solicitarea reclamantei de acordare de despăgubiri în cuantum de 756.840 RON pentru evicțiunea suferită (prin pierderea proprietății și posesiei imobilului din str. x din Drobeta Turnu-Severin), să nu se mai poată reveni pe calea invocării lor în cadrul unei noi acțiuni, având chiar un alt temei juridic.

Afirmând aceasta, recurentul-pârât își contrazice propriile susțineri expuse la fila x a memoriului de recurs unde prezintă din punct de vedere teoretic și pe baza conținutului normativ al art. 431 (2) C. proc. civ., funcția pozitivă a autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești, efectul și consecințele specifice manifestării acestuia.

Astfel, deși afirmă că funcția pozitivă a lucrului judecat impune judecății ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranșate deja printr-o altă hotărâre înzestrată cu autoritate de lucru judecat, așadar consecvență în judecată (pentru ca, ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre, să nu fie contrazis printr-o altă hotărâre), pretinde că, întrucât în acțiunea de față reclamanta a dedus judecății "aceeași chestiune litigioasă care are legătură cu ce s-a soluționat definitiv prin sentința civilă nr. 109/2016 a Tribunalului Mehedinți și cu decizia civilă nr. 53/31.01.2017 a Curții de Apel Craiova", soluția care se impune este cea a primei instanțe, de admitere a excepției autorității de lucru judecat și de respingere a cererii.

În alte cuvinte, recurentul-pârât susține efectul extinctiv al autorității de lucru judecat, specific funcției negative a autorității de lucru judecat, în manifestarea sa de excepție procesuală (consacrat legislativ în alin. (1) al art. 431 C. proc. civ. și care presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză), invocând autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv a hotărârilor pronunțate anterior între părți în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Mehedinți (consacrată legislativ în alin. (2) al art. 431 C. proc. civ.).

Această teză este, în mod evident, eronată și nu poate fi împărtășită, de vreme ce, cum chiar recurentul o afirmă, funcția pozitivă a autorității de lucru judecat nu se opune judecării unei noi acțiuni care deduce soluționării o chestiune litigioasă aflată doar în legătură cu cea tranșată anterior prin hotărârea instanței, dar care diferă de aceasta sub aspectul unuia/unora din cele trei elemente: părți, obiect sau cauză. Ea doar impune, din nevoia de stabilitate și uniformitate, respectarea în judecata ulterioară a ceea ce s-a statuat sau dezlegat anterior prin hotărârea definitivă a instanței.

Or, de vreme ce recurentul nu neagă diferența de cauză juridică între acțiunea de față - care este cea a răspunderii civile delictuale a pârâților pentru culpa atribuită acestora, a organizării unei licitații nelegale - și cea a acțiunii soluționate în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Mehedinți - care a fost cea a răspunderii contractuale pentru evicțiune - nu poate afirma nici identitatea de chestiune litigioasă a celor două litigii, după cum nici nu poate invoca efectul extinctiv al hotărârilor anterioare asupra acțiunii de față, dedus în mod eronat și contradictoriu din aspectul pozitiv al autorității acelor hotărâri.

În sfârșit, se mai reține că prin soluția sa, instanța de apel nu a negat sau încălcat sub vreun aspect efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 109/2016 și a deciziei nr. 53/2017, ci, sesizând diferențele între chestiunea litigioasă dedusă judecății în dosarul pendinte și cel finalizat prin respectivele hotărâri, sub aspectul cauzei juridice a acțiunii, a impus judecata pe fond a prezentei cereri (având ca obiect plata de despăgubiri de către pârâți pe temeiul răspunderii civile delictuale a acestora pentru fapta/culpa lor de a fi organizat o licitație nelegală), înlăturând efectul extinctiv al autorității acelorași hotărâri, reținut în mod greșit de către prima instanță prin admiterea excepției autorității de lucru judecat și respingerea acțiunii pe acest temei.

Prin statuările sale, instanța de apel nu a infirmat nimic din judecățile anterioare care au stabilit că reclamanta e îndreptățită la restituirea prețului de la cel care i-a vândut imobilul, S.C. B. S.R.L., căruia îi revenea și obligația de garanție pentru evicțiune, iar nu de la pârâții chemați în judecată (și) în acțiunea de față, în raport de care s-a reținut că nu a stabilit raporturi contractuale.

În egală măsură, atare dezlegare nu se opune judecării între aceleași părți a unei acțiuni în răspundere civilă delictuală chiar dacă suma solicitată cu titlu de despăgubire este identică cu cea pretinsă în litigiul anterior, cu titlu de restituire preț al imobilului, astfel cum corect a apreciat în soluția sa instanța de apel.

În considerarea tuturor acestor motive, apreciind asupra caracterului său nefondat, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei civile nr. 809A din 22 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2020.