ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6973/2012

Asupra cererii de

revizuire constată următoarele:

Prin Decizia nr. 64 din 13 februarie 2012,

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis apelul declarat de

reclamanta SC F. SA împotriva Sentinței nr. 8705 din 4 iulie 2011, pronunțată

de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 32184/3/2008,

în contradictoriu cu intimatele-pârâte SC I.C.P.I.E. SRL și SC L.P. SRL. A

schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea precizată. A

obligat pe pârâte să lase în deplină proprietate și posesie

imobilul-construcție magazin, în suprafață de 106 mp, situat în București,

b-dul N.G., sector 3. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a constatat că

imobilul construcție în suprafață de 106 mp s-a aflat în administrarea I.L.F.

Berceni, în conformitate cu H.C.M. nr. 929/1973, prin care s-a dispus

reorganizarea I.J.L.F.

Prin H.G. nr. 46/1991

s-a dispus înființarea societăților comerciale pe acțiuni, prin preluarea

patrimoniului și activităților întreprinderilor pentru legume și fructe, la

poziția 92 din lista societăților comerciale nou-înființate figurând SC P. SA,

societate care a preluat din activul I.L.F. Berceni.

Prin Hotărârea

Consiliului Împuterniciților Statului al SC P. SA nr. 2 din 12 martie 1991, la

cererea Consiliului de administrație al societății, s-a hotărât divizarea SC P.

SA în trei societăți, respectiv SC L.F. Militari, SC F. SA și SC P. SA, asupra

modalității de împărțire a patrimoniului dispunându-se prin anexele 1, 2, 3 și

4 la hotărâre.

S-a reținut că

instanța este ținută a se pronunța cu privire la validitatea titlului de

proprietate astfel constituit, în urma divizării societății, într-o modalitate

derogatorie celei prevăzute de Legea nr. 31/1990, în vigoare la data adoptării

măsurii.

S-a constatat că este

incontestabil faptul că imobilul construcție a intrat în patrimoniul statului

cu respectarea legislației în vigoare, nu a fost preluat abuziv, nerezultând

din probatoriul administrat o situație contrară.

Asupra acestuia,

I.L.F. Berceni a exercitat un drept de administrare directă, corespunzător

dreptului de proprietate socialistă de stat, drept care, potrivit dispozițiilor

art. 19 - 20 din Legea nr. 15/1990, s-a preschimbat într-un drept de

proprietate privată a statului.

În ceea ce privește

susținerile pârâtei SC I. SRL, referitor la incidența dispozițiilor art. 21 din

Legea nr. 15/1990, potrivit cărora societățile comerciale nou-înființate au un

unic acționar până la transferul total sau parțial al acțiunilor sau părților

sociale către terțe părți din sectorul public sau privat, instanța a reținut că

aceste prevederi nu au incidență în cauză, întrucât privesc exclusiv procesul

de privatizare al societății prin vânzarea părților sociale sau a acțiunilor,

în timp ce litigiul de poartă asupra dreptului de proprietate.

Din cuprinsul

anexelor 2, 3 și 4 ale Hotărârii Consiliului Împuterniciților Statului al SC P.

SA a rezultat că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu nu putea

fi transferat decât către societățile nou-înființate.

S-a apreciat că

dovada dreptului de proprietate nu o constituie protocolul prevăzut de art. 6

din hotărâre, acesta reprezentând doar un act de punere în executare a

hotărârii.

Hotărârea nr. 2/1991

a SC P. SA, prin care s-a dispus divizarea societății și înființarea SC F. SA,

constituie titlul de proprietate, repartizarea activului reprezentat de

imobilul în litigiu, precum și transferul dreptului de proprietate privată al

statului realizându-se prin acest act.

Deși, așa cum s-a

reținut, procedura de divizare nu a urmat dreptul comun în materie, s-a

apreciat totuși că aceasta și-a produs efectele transmisiunii universale a unei

părți a patrimoniului la data înregistrării în registrul comerțului a noii

societăți.

S-a reținut și faptul

că bunul nu putea fi repartizat decât uneia dintre cele trei societăți

rezultate în urma divizării, societăți care nu au opus SC F. SA un eventual

drept de proprietate.

Dimpotrivă, aceasta

s-a manifestat în calitate de proprietar în procesul de privatizare al

societății, așa cum a rezultat din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni

din 11 mai 2000, contract având ca obiect vânzarea acțiunilor deținute de

F.P.S., în numele statului.

Nu a fost găsit fără

relevanță faptul că în cuprinsul dosarului de prezentare, la capitolul bunuri

ce fac obiectul contractelor de leasing se regăsește la pct. 15 imobilul în

litigiu, fapt ce dovedește existența în patrimoniu a bunului.

S-a constatat că în

cauză, pârâta SC I. SRL nu se poate prevala de beneficiul principiului "in

pari causa, melior est causa posidentis", întrucât s-a constatat prin

hotărâre judecătorească, irevocabil, că nu posedă sub nume de proprietar,

fiindu-i negat dreptul de a obține încheierea contractului de

vânzare-cumpărare.

Cererea SC F. SA de

evacuare a SC I. SRL a fost respinsă prin raportare la motivul invocat,

neexprimarea opțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) din contract, înainte

de expirarea termenului, în ciuda faptului că s-a reținut împlinirea termenului

contractului, ulterior căruia bunul a fost deținut fără drept.

În consecință, s-a

constatat că SC I.C.P.I.E. SRL nu deține cu just titlu imobilul în litigiu.

În aceste condiții,

contractul de închiriere încheiat la 19 aprilie 2006, de către SC I. SRL și SC

L.P. SRL, având ca obiect dreptul de folosință asupra imobilului situat în

b-dul N.G., sector 3, nu poate fi valabil opus proprietarului bunului.

În ceea ce privește apărările

formulate prin întâmpinare de către pârâta SC L.P. SRL, s-a reținut că așa cum

a fost motivată, excepția lipsei calității procesuale pasive nu se circumscrie

dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., neconstituind o excepție

peremptorie și dirimantă.

Astfel, faptul că

reclamanta nu a invocat nulitatea contractului de închiriere a fost găsit ca

fiind fără relevanță, raportat la obiectul cererii, respectiv revendicarea

imobilului de la oricare dintre cele două pârâte, instanța fiind ținută a compara

titlurile și a se pronunța, implicit, și asupra validității acestui contract.

Față de cele reținute

anterior, referitor la probarea titlului de proprietate al SC F. SA, a rezultat

că la încheierea contractului de închiriere, SC I. SRL nu justifică un drept de

folosință asupra bunului, în temeiul unui titlu valabil, acesta neputând fi

opus reclamantei.

A rezultat că

reclamanta a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., faptul că exercită un

drept de proprietate, în calitate de succesoare a societății care a exercitat

dreptul de administrare corespunzător dreptului de proprietate socialistă de

stat, asupra imobilului în litigiu, așa cum acesta este recunoscut prin H.C.M.

nr. 929/1973, H.G. nr. 46/1991 cu referire la dispozițiile Legii nr. 15/1990 și

ale celor cuprinse în Hotărârea Consiliului Împuterniciților Statului SC P. SA

nr. 2/1991, în timp ce pârâta SC I.C.P.I.E. SRL, deși se afla în posesia

bunului, nu a putut opune un titlu valabil, urmare respingerii cererii sale de

încheiere a contractului de vânzare-cumpărare.

Împotriva acestei

decizii a formulat cerere de revizuire SC I.C.P.I.E. SRL, întemeiată pe

prevederile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

A arătat că hotărârea

pronunțată în apel, prin care a fost deposedată și obligată să evacueze spațiul

comercial cumpărat de la SC F. SA în urmă cu 13 ani, în baza Contractului din 1

martie 1999 de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, este

potrivnică Sentinței civile nr. 1274 din 27 ianuarie 2004, pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin care instanța de fond a

respins irevocabil acțiunea în evacuare formulată de SC F. SA.

Analizând cererea de

revizuire, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită, în

considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit art. 322

alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat de revizuentă ca temei de drept al

cererii sale, „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel

sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs

atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive

potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și

aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

Se observă deci că

pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, textul de lege

impune respectarea unor condiții.

În speță, aceste

cerințe presupun existența unor hotărâri potrivnice, date de instanțe de

același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași

persoane, având același obiect, deci întrunirea cumulativă a triplei identități

de obiect, cauză și părți.

Rațiunea

reglementării unui atare motiv de revizuire s-a impus în vederea asigurării

unui remediu pentru situațiile în care este nesocotită autoritatea de lucru

judecat a unei hotărâri prin aceea că se statuează contrar primei judecăți.

Or, în cauză, această

identitate nu se regăsește, în condițiile în care prima judecată, în care s-a

pronunțat Tribunalul București, secția a VI-a comercială, Sentința nr. 1274 din

27 ianuarie 2004 a vizat o acțiune în evacuare, iar cea de-a doua, în care s-a

pronunțat decizia a cărei anulare se solicită, privește o acțiune în

revendicare.

Prin urmare, având de

tranșat asupra unor litigii cu un conținut diferit, instanțele nu puteau

pronunța hotărâri contradictorii, ca situație premisă care să deschidă calea de

atac a revizuirii.

Mai mult, se reține

că în cadrul celei de-a doua judecăți, care a avut ca obiect acțiunea în

revendicare, a fost analizată autoritatea de lucru judecat în raport de prima

sentință, constatându-se că acțiunea în evacuare a SC I.C.P.I.E. SRL a fost

respinsă prin raportare la motivul invocat, respectiv neexprimarea opțiunii

prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) din contract, înainte de expirarea

termenului.

Nu în ultimă instanță,

se constată și faptul că Sentința civilă nr. 1274 din 27 ianuarie 2004, pretins

potrivnică celei a cărei revizuire se solicită, a fost desființată prin

exercitarea căilor de atac împotriva acesteia.

Astfel, prin Decizia

nr. 332 din 18 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

admițând apelul declarat de SC F. SA, a schimbat în tot sentința și a dispus

evacuarea pârâtei SC I.C.P.I.E. SRL din sediul comercial pentru lipsă de titlu,

respingând, ca nefondată, și cererea reconvențională.

Urmare trimiterii

spre rejudecare la instanța de apel, prin Decizia nr. 2174 din 29 martie 2005 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a pronunțat de către

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, Decizia nr. 464 din 22

septembrie 2006, prin care s-a admis apelul SC F. SA, s-a schimbat în parte

sentința atacată, în sensul că s-a respins cererea reconvențională ca

nefondată, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței. Această soluție a

rămas irevocabilă prin constatarea nulității recursului declarat de SC

I.C.P.I.E. SRL, prin Decizia nr. 2489 din 21 iunie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția comercială.

Pentru aceste

considerente, motivat de faptul că în speță nu se regăsesc cerințele art. 322

pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, cererea de revizuire formulată de SC I.C.P.I.E. SRL împotriva

Deciziei nr. 64 din 13 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VI-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ