ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6973/2012

Asupra cererii de revizuire constată următoarele: Prin Decizia nr. 64 din 13 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanta SC F. SA împotriva Sentinței nr. 8705 din 4 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 32184/3/2008, în contradictoriu cu intimatele-pârâte SC I.C.P.I.E. SRL și SC L.P. SRL. A schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea precizată. A obligat pe pârâte să lase în deplină proprietate și posesie imobilul-construcție magazin, în suprafață de 106 mp, situat în București, b-dul N.G., sector 3. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. S-a constatat că imobilul construcție în suprafață de 106 mp s-a aflat în administrarea I.L.F.

Berceni, în conformitate cu H.C.M. nr. 929/1973, prin care s-a dispus reorganizarea I.J.L.F. Prin H.G. nr. 46/1991 s-a dispus înființarea societăților comerciale pe acțiuni, prin preluarea patrimoniului și activităților întreprinderilor pentru legume și fructe, la poziția 92 din lista societăților comerciale nou-înființate figurând SC P. SA, societate care a preluat din activul I.L.F. Berceni. Prin Hotărârea Consiliului Împuterniciților Statului al SC P. SA nr. 2 din 12 martie 1991, la cererea Consiliului de administrație al societății, s-a hotărât divizarea SC P. SA în trei societăți, respectiv SC L.F. Militari, SC F. SA și SC P. SA, asupra modalității de împărțire a patrimoniului dispunându-se prin anexele 1, 2, 3 și 4 la hotărâre.

S-a reținut că instanța este ținută a se pronunța cu privire la validitatea titlului de proprietate astfel constituit, în urma divizării societății, într-o modalitate derogatorie celei prevăzute de Legea nr. 31/1990, în vigoare la data adoptării măsurii. S-a constatat că este incontestabil faptul că imobilul construcție a intrat în patrimoniul statului cu respectarea legislației în vigoare, nu a fost preluat abuziv, nerezultând din probatoriul administrat o situație contrară. Asupra acestuia, I.L.F. Berceni a exercitat un drept de administrare directă, corespunzător dreptului de proprietate socialistă de stat, drept care, potrivit dispozițiilor art. 19 - 20 din Legea nr. 15/1990, s-a preschimbat într-un drept de proprietate privată a statului.

În ceea ce privește susținerile pârâtei SC I. SRL, referitor la incidența dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 15/1990, potrivit cărora societățile comerciale nou-înființate au un unic acționar până la transferul total sau parțial al acțiunilor sau părților sociale către terțe părți din sectorul public sau privat, instanța a reținut că aceste prevederi nu au incidență în cauză, întrucât privesc exclusiv procesul de privatizare al societății prin vânzarea părților sociale sau a acțiunilor, în timp ce litigiul de poartă asupra dreptului de proprietate. Din cuprinsul anexelor 2, 3 și 4 ale Hotărârii Consiliului Împuterniciților Statului al SC P. SA a rezultat că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu nu putea fi transferat decât către societățile nou-înființate.

S-a apreciat că dovada dreptului de proprietate nu o constituie protocolul prevăzut de art. 6 din hotărâre, acesta reprezentând doar un act de punere în executare a hotărârii. Hotărârea nr. 2/1991 a SC P. SA, prin care s-a dispus divizarea societății și înființarea SC F. SA, constituie titlul de proprietate, repartizarea activului reprezentat de imobilul în litigiu, precum și transferul dreptului de proprietate privată al statului realizându-se prin acest act. Deși, așa cum s-a reținut, procedura de divizare nu a urmat dreptul comun în materie, s-a apreciat totuși că aceasta și-a produs efectele transmisiunii universale a unei părți a patrimoniului la data înregistrării în registrul comerțului a noii societăți.

S-a reținut și faptul că bunul nu putea fi repartizat decât uneia dintre cele trei societăți rezultate în urma divizării, societăți care nu au opus SC F. SA un eventual drept de proprietate. Dimpotrivă, aceasta s-a manifestat în calitate de proprietar în procesul de privatizare al societății, așa cum a rezultat din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 11 mai 2000, contract având ca obiect vânzarea acțiunilor deținute de F.P.S., în numele statului. Nu a fost găsit fără relevanță faptul că în cuprinsul dosarului de prezentare, la capitolul bunuri ce fac obiectul contractelor de leasing se regăsește la pct. 15 imobilul în litigiu, fapt ce dovedește existența în patrimoniu a bunului.

S-a constatat că în cauză, pârâta SC I. SRL nu se poate prevala de beneficiul principiului "in pari causa, melior est causa posidentis", întrucât s-a constatat prin hotărâre judecătorească, irevocabil, că nu posedă sub nume de proprietar, fiindu-i negat dreptul de a obține încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Cererea SC F. SA de evacuare a SC I. SRL a fost respinsă prin raportare la motivul invocat, neexprimarea opțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) din contract, înainte de expirarea termenului, în ciuda faptului că s-a reținut împlinirea termenului contractului, ulterior căruia bunul a fost deținut fără drept. În consecință, s-a constatat că SC I.C.P.I.E. SRL nu deține cu just titlu imobilul în litigiu.

În aceste condiții, contractul de închiriere încheiat la 19 aprilie 2006, de către SC I. SRL și SC L.P. SRL, având ca obiect dreptul de folosință asupra imobilului situat în b-dul N.G., sector 3, nu poate fi valabil opus proprietarului bunului. În ceea ce privește apărările formulate prin întâmpinare de către pârâta SC L.P. SRL, s-a reținut că așa cum a fost motivată, excepția lipsei calității procesuale pasive nu se circumscrie dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., neconstituind o excepție peremptorie și dirimantă. Astfel, faptul că reclamanta nu a invocat nulitatea contractului de închiriere a fost găsit ca fiind fără relevanță, raportat la obiectul cererii, respectiv revendicarea imobilului de la oricare dintre cele două pârâte, instanța fiind ținută a compara titlurile și a se pronunța, implicit, și asupra validității acestui contract.

Față de cele reținute anterior, referitor la probarea titlului de proprietate al SC F. SA, a rezultat că la încheierea contractului de închiriere, SC I. SRL nu justifică un drept de folosință asupra bunului, în temeiul unui titlu valabil, acesta neputând fi opus reclamantei. A rezultat că reclamanta a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., faptul că exercită un drept de proprietate, în calitate de succesoare a societății care a exercitat dreptul de administrare corespunzător dreptului de proprietate socialistă de stat, asupra imobilului în litigiu, așa cum acesta este recunoscut prin H.C.M. nr. 929/1973, H.G. nr. 46/1991 cu referire la dispozițiile Legii nr. 15/1990 și ale celor cuprinse în Hotărârea Consiliului Împuterniciților Statului SC P. SA nr. 2/1991, în timp ce pârâta SC I.C.P.I.E.

SRL, deși se afla în posesia bunului, nu a putut opune un titlu valabil, urmare respingerii cererii sale de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire SC I.C.P.I.E. SRL, întemeiată pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. A arătat că hotărârea pronunțată în apel, prin care a fost deposedată și obligată să evacueze spațiul comercial cumpărat de la SC F. SA în urmă cu 13 ani, în baza Contractului din 1 martie 1999 de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, este potrivnică Sentinței civile nr. 1274 din 27 ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin care instanța de fond a respins irevocabil acțiunea în evacuare formulată de SC F. SA.

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită, în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat de revizuentă ca temei de drept al cererii sale, „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”. Se observă deci că pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, textul de lege impune respectarea unor condiții.

În speță, aceste cerințe presupun existența unor hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având același obiect, deci întrunirea cumulativă a triplei identități de obiect, cauză și părți. Rațiunea reglementării unui atare motiv de revizuire s-a impus în vederea asigurării unui remediu pentru situațiile în care este nesocotită autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri prin aceea că se statuează contrar primei judecăți. Or, în cauză, această identitate nu se regăsește, în condițiile în care prima judecată, în care s-a pronunțat Tribunalul București, secția a VI-a comercială, Sentința nr. 1274 din 27 ianuarie 2004 a vizat o acțiune în evacuare, iar cea de-a doua, în care s-a pronunțat decizia a cărei anulare se solicită, privește o acțiune în revendicare.

Prin urmare, având de tranșat asupra unor litigii cu un conținut diferit, instanțele nu puteau pronunța hotărâri contradictorii, ca situație premisă care să deschidă calea de atac a revizuirii. Mai mult, se reține că în cadrul celei de-a doua judecăți, care a avut ca obiect acțiunea în revendicare, a fost analizată autoritatea de lucru judecat în raport de prima sentință, constatându-se că acțiunea în evacuare a SC I.C.P.I.E. SRL a fost respinsă prin raportare la motivul invocat, respectiv neexprimarea opțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) din contract, înainte de expirarea termenului. Nu în ultimă instanță, se constată și faptul că Sentința civilă nr. 1274 din 27 ianuarie 2004, pretins potrivnică celei a cărei revizuire se solicită, a fost desființată prin exercitarea căilor de atac împotriva acesteia.

Astfel, prin Decizia nr. 332 din 18 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, admițând apelul declarat de SC F. SA, a schimbat în tot sentința și a dispus evacuarea pârâtei SC I.C.P.I.E. SRL din sediul comercial pentru lipsă de titlu, respingând, ca nefondată, și cererea reconvențională. Urmare trimiterii spre rejudecare la instanța de apel, prin Decizia nr. 2174 din 29 martie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a pronunțat de către Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, Decizia nr. 464 din 22 septembrie 2006, prin care s-a admis apelul SC F. SA, s-a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că s-a respins cererea reconvențională ca nefondată, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

Această soluție a rămas irevocabilă prin constatarea nulității recursului declarat de SC I.C.P.I.E. SRL, prin Decizia nr. 2489 din 21 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Pentru aceste considerente, motivat de faptul că în speță nu se regăsesc cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de SC I.C.P.I.E. SRL împotriva Deciziei nr. 64 din 13 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012. Procesat de GGC - AZ