ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6957/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6957/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față constată următoarele:

Prin Sentința nr. 791 din 4 octombrie 2011,

Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul O.Ș.

și a anulat dispozițiile de respingere a Notificărilor nr. 5192/2009 și nr.

5193/2009, ambele emise de Primarul Municipiului Cluj-Napoca. A constatat

nulitatea absolută a donației în favoarea Statului Român a dreptului de

proprietate asupra imobilului de sub A+1, nr. topo X - grădină „înainte de

Becaș" în suprafață de 773 mp înscris în CF Y Cluj (provenit din conversia

de pe hârtie a CF Z Cluj) și a dreptului de proprietate asupra imobilului de

sub A+1, nr. topo A - grădină „înainte de Becaș" în suprafață de 209 stjp.

înscris în CF B. A dispus rectificarea CF Y Cluj (provenit din conversia de pe

hârtie a CF Z Cluj) și CF B, în sensul radierii drepturilor de proprietate ale

Statului Român. A constatat că reclamantul are calitatea de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii în înțelesul Legii nr. 10/2001. A dispus

restituirea în natură a suprafețelor de 232 mp din CF Z Cluj și 236 mp din CF B

în favoarea reclamantului O.Ș. A dispus intabularea în CF a dreptului de

proprietate asupra imobilelor menționate în favoarea reclamantului. A obligat

pe pârâți la plata în solidar în favoarea reclamantului a sumei de 4.200 RON,

cu titlul de cheltuieli de judecată, onorariu expert și onorariu avocat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a constatat că prin Dispozițiile nr. 5192 și nr. 5193

din 18 decembrie 2009 emise de Primarul Municipiului Cluj-Napoca au fost

respinse Notificările nr. 1270 din 13 noiembrie 2001 și nr. 352 din 14

februarie 2002, în considerarea faptului că revendicatorul nu face dovada

calității de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în

condițiile legii speciale.

Un prim aspect care a

fost stabilit de către tribunal a fost acela dacă reclamantul îndeplinește condiția

calității de persoană îndreptățită la restituire în înțelesul art. 3 din Legea

nr. 10/2001.

În raport de

înscrisurile existente la dosar, tribunalul a apreciat că voința internă, reală

a părților la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare sub semnătură

privată din 24 iunie 1972, respectiv din 25 noiembrie 1968, a fost aceea de a

transfera efectiv în patrimoniul reclamantului dreptul de proprietate asupra

suprafeței de 232 mp din imobilul cu nr. top X și a suprafeței de 376 mp din

imobilul cu nr. top A, în mod necontestat reclamantul cumpărând imobilele în

litigiu de la proprietarii de carte funciară M.M. și T.I.

Simpla împrejurare că

operațiunea de intabulare nu a fost realizată în ceea ce privește aceste

imobile, motiv pentru care reclamantul nu a putut prezenta în dovedirea

pretențiilor sale, pe lângă cele două antecontracte de vânzare-cumpărare și un

extras de carte funciară, nu a fost de natură să conducă la concluzia invocată

de către pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, și anume că reclamantul nu

ar fi persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii în procedura

Legii nr. 10/2001.

Odată statuat asupra

calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, următoarea chestiune

care a fost dezlegată de către tribunal a fost aceea a valabilității titlului

statului în ceea ce privește imobilele în litigiu.

În conformitate cu

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 și cum a rezultat din

înscrisurile de la dosar, imobilele în litigiu au trecut în proprietatea

Statului Român și în administrarea Comitetului Executiv al Consiliului popular

al municipiului Cluj-Napoca prin acceptarea donațiilor făcute de proprietarii

tabulari în virtutea Deciziei nr. 97 din 27 martie 1978 a Consiliului Popular

al județului Cluj și a Deciziei nr. 468 din 27 noiembrie 1978 a Comitetului

Executiv al Consiliului Popular al județului Cluj.

Din cuprinsul

acelorași înscrisuri existente la dosar, tribunalul a reținut că foștii

proprietari tabulari, ulterior încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare

de care s-a prevalat reclamantul, au făcut oferte de donație în formă

autentică. Donația este însă un contract, iar forma autentică "ad

validitatem" este cerută atât pentru ofertă, cât și pentru acceptare.

În condițiile în

care, în prezenta speță, acceptarea donațiilor nu s-a realizat în formă

autentică, ci prin emiterea unor acte administrative din partea Comitetului

Executiv al Consiliului popular al municipiului Cluj-Napoca, tribunalul, prin

raportare la dispozițiile art. 813 C. civ., a apreciat ca fiind întemeiată

solicitarea reclamantului de constatare a nulității absolute a donației în

favoarea Statului Român a dreptului de proprietate asupra imobilelor.

În condițiile în care

titlul cu care s-a intabulat în cartea funciară Statul Român nu este un titlu

valid, tribunalul a dat eficiență dispozițiilor art. 34 pct. 1 din Legea nr.

7/1996 și, pe cale de consecință, a dispus rectificarea CF Y Cluj (provenit din

conversia de pe hârtie a CF Z Cluj) și CF B, în sensul radierii drepturilor de

proprietate ale Statului Român.

În cauză s-a

administrat ca probă tehnică expertiza topografică judiciară ale cărei

concluzii au relevat următoarele: construcțiile din str. B.A. nr. 37 edificate

pe cele două parcele în litigiu în suprafață de 595 mp identificate sub nr.

topo nou A/1 și X/2 sunt construcții definitive și sunt edificate de către

reclamantul O.Ș., imobilul în suprafață de 595 mp nu este afectat de lucrări de

amenajare publică, detalii de sistematizare sau servituți legale, fiind în

folosința și posesia faptică a reclamantului.

Prin raportare la

această probă tehnică, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată solicitarea

reclamantului de restituire în natură a suprafețelor de 232 mp din CF Z Cluj și

236 mp din CF B în favoarea sa.

În temeiul art. 20

alin. (1) din Legea nr. 7/1996, a dispus intabularea în CF a dreptului de

proprietate asupra imobilelor sus-menționate în favoarea reclamantului.

În baza art. 274 C.

proc. civ. a obligat pe pârâți la plata în solidar în favoarea reclamantului a

sumei de 4.200 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată, onorariu expert și

onorariu avocat.

Curtea de Apel Cluj,

secția I civilă, prin Decizia nr. 5288 din 15 decembrie 2011, a admis recursul

declarat de pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca

împotriva sentinței tribunalului, pe care a modificat-o, în sensul că a respins

acțiunea formulată de reclamantul O.Ș. având ca obiect constatare nulitate

donație și plângere la Legea nr. 10/2001.

S-a reținut de către

instanța de apel că art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în varianta

anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005, includea în noțiunea de imobile

preluate abuziv „imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza

unor acte normative speciale, adoptate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, precum și imobilele donate statului, dacă s-a admis acțiunea în

constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă". Pentru aplicarea corectă a Legii nr. 10/2001, s-a constatat

că acest text nu era suficient de clar, în sensul că nu era lămurit un aspect

esențial, și anume dacă existența unei hotărâri judecătorești era necesară în

cazul tuturor donațiilor sau numai în cazul donațiilor făcute pe calea

dreptului comun.

Această neclaritate a

fost parțial lămurită prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003. Art. 2.3 prevede că „la art. 2 alin.

(1) lit. c) din lege, formularea imobile donate statului sau altor persoane

juridice în baza unor acte normative speciale vizează acele donații făcute

statului în baza Decretului nr. 410/1949 privind donațiunea unor întreprinderi

de arte grafice și Decretului nr. 478/1954 privitor la donațiile făcute

statului. În cazul donațiilor efectuate pe calea dreptului comun, se va acorda

beneficiul legii numai dacă s-a admis acțiunea în anulare sau constatarea

nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă".

Prin Legea nr.

247/2005, art. 2 alin. (1) lit. c) a fost modificat în sensul că imobilele

donate statului în baza Decretului nr. 410/1949 privind donațiunea unor

întreprinderi de arte grafice și Decretului nr. 478/1954 privitor la donațiile

făcute statului, neîncheiate în formă autentică, precum și imobilele donate

statului sau altor persoane juridice încheiate în formă autentică prevăzute de

art. 813 C. civ., în acest din urmă caz, dacă s-a admis acțiunea în anularea

sau constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă

și irevocabilă, se încadrează în noțiunea de imobile preluate abuziv.

Decretul nr. 478/1954

a reprezentat cel mai important act normativ special care a servit ca temei

legal pentru donațiile făcute în favoarea statului ori altor persoane juridice.

Potrivit art. 1 din acest decret „donațiile făcute statului sub orice formă,

pot fi primite numai de organele, instituțiile sau organizațiile economice de

stat competente după obiectul sau scopul donațiunii", în condițiile

prevăzute de prezentul decret. Prin dispozițiile art. 2 - 4, decretul stabilea

persoanele prin care statul sau alte persoane juridice de stat, inclusiv

sfaturile populare, acceptau ofertele de donație.

În speță, la 17 iunie

1978 a fost făcută oferta de donație înregistrată sub nr. 887, iar prin Decizia

nr. 97 din 27 martie 1978, a Consiliului Popular al județului Cluj - Comitetul

Executiv, a fost acceptată donația făcută de către numiții M.M.A. și M.M.B.

Valabilitatea actului

juridic era așadar condiționată de respectarea dispozițiilor acestui act

normativ care conține norme juridice derogatorii de la dreptul comun. Formarea

valabilă a actului juridic nu era condiționată astfel de forma autentică

prevăzută de art. 813 C. civ. sub sancțiunea nulității absolute.

Raportat la cele

reținute, Curtea a constatat că instanța de fond a apreciat greșit că sunt îndeplinite

cerințele legale pentru constatarea nulității absolute a acceptării donației,

pentru lipsa formei autentice cerută de art. 813 C. civ.

În ce privește

critica recurenților privind necompetența materială a Tribunalului Cluj în

soluționarea capătului de acțiune privind nulitatea absolută a donației, Curtea

a apreciat-o ca fiind nefondată, în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001,

potrivit cărora competența specială de soluționare a plângerilor împotriva

dispoziției emisă de primar, revine în primă instanță tribunalelor. Conform

art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii și incidentale sunt în căderea

instanței competente să judece cererea principală.

În speță, obiectul

principal al cauzei l-a constituit plângerea reclamantului împotriva

dispozițiilor de respingere a notificărilor emise de pârâtul Primarul

Municipiului Cluj-Napoca, cerere de competență în primă instanță a Tribunalului

Cluj, astfel că solicitarea de constatare a nulității absolute a donației, ca

cerere subsidiară, a revenit spre soluționare aceleiași instanțe.

Excepția invocată nu

a fost găsită întemeiată nici prin raportare la valoarea terenului în litigiu

de 769.305,6 RON, peste limita de 500.000 RON prevăzută de art. 2 alin. (1)

lit. b) C. proc. civ., care atrage competența de soluționare în primă instanță

a Tribunalului Cluj.

Împotriva acestei

ultime decizii a declarat recurs reclamantul O.Ș., solicitând admiterea

acestuia și casarea în totalitate a deciziei atacate, cu consecința

retrimiterii dosarului aceleiași instanțe pentru judecarea apelului declarat de

pârâți.

A criticat astfel

aprecierea curții de apel potrivit căreia recursul este calea de atac promovată

împotriva sentinței tribunalului.

A remarcat că

valoarea litigiului, respectiv 769.305,6 RON, independent de dispozițiile speciale

ale Legii nr. 10/2001 (care prevăd competența în primă instanță a tribunalului)

atrage competența tribunalului în soluționarea tuturor capetelor de cerere,

inclusiv a celei privind constatarea nulității absolute a donației. Totodată,

având în vedere valoarea menționată, calea de atac împotriva sentinței

tribunalului, în raport de art. 282 alin. (1) și art. 282

1

C. proc.

civ., pentru toate capetele de cerere este apelul, și nu recursul.

A subliniat că art.

282

1

C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin Legea nr.

202/2010, nu exceptează plângerile la Legea nr. 10/2001 și acțiunile în

constatarea nulității donațiilor necesare soluționării acestora de la calea de

atac a apelului, nefiind vorba de erori judiciare săvârșite în procesele penale

și nici de alte cazuri prevăzute de lege.

A considerat astfel

că din acest punct de vedere, curtea de apel a făcut o greșită aplicare a

legii, apreciind că, indiferent de valoarea litigiului, calea de atac împotriva

sentinței pronunțată în prima instanță este recursul, acesta încadrându-se în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A mai arătat că în

aceste condiții instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale,

alcătuirea acesteia fiind de soluționare a unui recurs, și nu a unui apel,

motiv prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Recursul este

inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, în considerarea argumentelor ce

succed.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată, respectiv anularea dispozițiilor de respingere

a Notificărilor nr. 5192/2009 și nr. 5193/2009, ambele emise de Primarul

Municipiului Cluj-Napoca, se constată că Legea nr. 10/2001 este actul normativ

prin prisma căruia trebuie verificată legalitatea și temeinicia pretențiilor

reclamantului.

Potrivit art. 26

alin. (3) din legea menționată, "Decizia sau, după caz, dispoziția

motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură

poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau,

după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30

de zile de la comunicare".

Soluționând ca recurs

calea de atac exercitată împotriva sentinței tribunalului, curtea de apel a

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. XII din Legea nr. 202/2010

privind accelerarea proceselor în justiție, potrivit cărora alin. (3) al art.

26 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în

mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în M. Of.

nr. 798/02.09.2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și

va avea următorul cuprins:

"(3) Decizia

sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de

restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită

la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul

unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea

notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului

este supusă recursului, care este de competența curții de apel."

Totodată, curtea de

apel a ținut cont și de art. XXVI din Legea nr. 202/2010, conform căruia

dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta

lege, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță

dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a

prezentei legi, având în vedere că hotărârea instanței de fond a fost

pronunțată la data de 4 octombrie 2011, după data intrării în vigoare a Legii

nr. 202/2010.

Prin urmare, devin pe

deplin aplicabile dispozițiile tranzitorii citate, atâta timp cât în cauză, la

data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, respectiv 25 noiembrie 2010, nu

se pronunțase o hotărâre de către prima instanță.

Ca atare, nu pot fi

primite motivele de recurs privind greșita aplicare a legii de către curtea de

apel referitoare la calificarea căii de atac promovată împotriva sentinței

pronunțată de tribunal.

Așa fiind,

exercitarea pentru a doua oară a aceleiași căi de atac împotriva deciziei dată

de curtea de apel, ca instanță de recurs, față de dispozițiile legale anterior

menționate, apare ca inadmisibilă, această concluzie decurgând și din regula

unicității dreptului de a folosi o cale de atac, deoarece o altă soluție ar

tinde la ipoteza acceptării unui "recurs la recurs".

Pentru cele ce

preced, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul O.Ș. împotriva Deciziei nr. 5288

din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ