ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1641/2020

Ședința publică din data de 16 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 24 iunie 2019 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, revizuenta Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar Gura Ocniței a solicitat anularea deciziei civile nr. 288 din 18 aprilie 2019, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2017.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 659 din 25 septembrie 2019, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența materială de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Curții de Apel Ploiești.

În motivarea soluției s-a reținut că, întrucât din cererea de revizuire se înțelege că prima hotărâre invocată de către revizuentă ca având autoritate de lucru judecat este sentința civilă 1389/2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în raport cu dispozițiile art. 510 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. revine Curții de Apel Ploiești, ca instanță mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre.

Instanța a mai constatat că se impune declinarea competenței și cu privire la motivul ultim invocat de către revizuentă - art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere expunerea de motive a acesteia, în care partea face vorbire despre modul în care a luat cunoștință de existența pretinselor hotărâri anterioare ce fac obiectul primului motiv de revizuire pentru care se impune admiterea excepției. Rezultă, așadar, în opinia tribunalului, că doar formal partea a făcut referire la un înscris doveditor.

2.2. Prin decizia civilă nr. 181 din 12 februarie 2020, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu, în ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a declinat competența materială de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Tribunalului Dâmbovița, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Prin aceeași decizie a fost admisă excepția nulității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocată din oficiu, și s-a constatat nulitatea cererii de revizuire pentru declararea căii de atac peste termenul prevăzut de legiuitor.

Cu privire la soluția de declinare a competenței de soluționare în ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în considerentele hotărârii s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 510 alin. (1) C. proc. civ., pentru cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța competentă să o soluționeze este instanța care a pronunțat hotărârea ce se solicită a fi revizuită, în speță Tribunalul Dâmbovița.

II. Considerentele Înaltei Curți

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Dâmbovița și Curtea de Apel Ploiești privește interpretarea diferită a instanțelor cu privire la competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, Tribunalul Dâmbovița a apreciat că, având în vedere expunerea de motive a revizuentei, în care partea face vorbire despre modul în care a luat cunoștință de existența pretinselor hotărâri anterioare ce fac obiectul primului motiv de revizuire - întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta a făcut referire la un înscris doveditor în mod formal, ceea ce impune declinarea competenței de soluționare a cauzei și cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., competența aparținând instanței mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre, a cărei anulare se solicită.

Curtea de Apel Ploiești a considerat că, raportat la susținerile concrete ale revizuentei, în cauză este incident motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., competența de revizuire a cauzei aparținând instanței care a pronunțat hotărârea ce se solicită a fi revizuită.

Potrivit dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților".

Se reține că în cuprinsul cererii de revizuire, în susținerea motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuenta Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar Gura Ocniței a arătat că a luat cunoștința de existența hotărârilor judecătorești pronunțate față de moștenitoarea defunctului A. în momentul în care a fost transmisă adresa de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Înalta Curte constată că din expunerea de motive făcută în susținerea motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., rezultă că revizuenta a invocat faptul că, după pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, au fost descoperite înscrisuri doveditoare, care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Prin urmare, constatându-se că cererea de revizuire dedusă judecății și care face obiectul conflictului de competență nu se încadrează în categoria cererilor limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., motivul de revizuire, astfel cum a fost invocat de către revizuentă - art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmează să fie analizat de către instanța căreia îi revine competența soluționării acesteia conform dispozițiilor prevăzute de art. 510 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere aspectele menționate în cuprinsul cererii de revizuire, se constată că, în ceea ce privește competența de soluționare a cauzei, în speță devin aplicabile dispozițiile art. 510 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care "cererea de revizuire se îndreptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Cum în cauză se solicită revizuirea unei decizii pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în aplicarea dispozițiilor anterior redate, raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Dâmbovița este competent să soluționeze cauza dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2020.