ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 937/2020

Ședința publică din data de 18 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la data de 18.05.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. S.A. Craiova, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice -Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 25/P/27.03.2017 emisa de Ministerul Finanțelor Publice, Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile si a contestațiilor, privind soluționarea plângerii prealabile formulata de societatea noastră împotriva Dispoziției obligatorii nr. CRR-AIF 2754/29.09.2016 emisă de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Craiova, în sensul anularii în parte a considerentelor pentru care s-a dispus desființarea măsurii nr. 1 dispusa prin Dispoziția obligatorie CRR-AIF 2754/29.09.2016 de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Craiova si anularii art. 2 din Decizie și obligarea în solidar, la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 487 din 21 septembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de reclamantul A. S.A. Craiova, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și a anulat în parte Decizia nr. 25/P/27.03.2017 emisă de Ministerul Finanțelor Publice -Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, numai în ceea ce privește considerentele privind desființarea măsurii nr. 1 dispusă prin Dispoziția obligatorie CRR-AIF nr. 2754/29.09.2016 emisă de DGRFP Craiova (4.1.).

Totodată, a obligat pârâtele la 1550 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinței civile nr. 487 din 21 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs, în condițiiile art. 493 C. proc. civ.

Susținând că aceasta a fost data cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a solicitat, admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, rejudecând cauza respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Intimata-reclamantă reclamantă A. S.A. Craiova a depus întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepție constatarea nulității recursului.

In ceea ce privește excepția nulității recursului a arătat că raportat la împrejurarea că în motivele de recurs nu sunt invocate chestiuni de legalitate a sentinței atacate.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ.

Însă, prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 19 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 5 februarie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei-reclamante, constată recursul nefondat pentru considerentele ce urmează.

În motivarea recursului s-a invocat faptul că prin art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2011, privind organizarea si funcționarea inspecției economico - financiare la operatori, s-a stabili:

"(2) Perioada supusă inspecției economico-financiare începe de la sfârșitul perioadei precedentei verificări de aceeași natură și cu aceleași obiective, în condițiile alin. (1). în situația în care operatorul economic a fost supus unei verificări de către Curtea de Conturi, obiectivele avute în vedere de auditorul public extern nu mai pot fi supuse inspecției economico-financiare."

Asa cum s-a reținut si prin decizia nr. 25/P/27.03.2017 controlul Curții de Conturi a avut ca obiectiv general "Controlul situației, evoluției si modului de administrare a patrimoniului public si privat la societatea A. SA", iar obiectivul inspecției economico financiare a fost "fundamentarea si execuția bugetului de venituri si cheltuieli, respectarea disciplinei bugetare, economico - financiare si contabile, respectarea prevederilor cu privire la bunurile din domeniul public si privat al statului, precum bunurile obținute sub price forma, modul de constituire, declarare si virare a dividendelor/varsamintelor, modul de organizare si exercitare a formelor obligatorii de control intern/managerial."

Având in vedere cele doua obiective stabilite de către Curtea de Conturi si, respectiv, Inspecția economico - financiara rezulta in mod clar ca dispoziția obligatorie nr. CRR-AIF 2754/29.09..2016 si raportul de inspecție economico - financiara nr. CRR-AIF 7453/29.09.2016 au fost intocmite cu respectarea dispozițiilor art. 11, alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2011, fiind vorba de o inspecție economico - financiara cu obiective diferite de obiectivele avute în vedere de auditorul public extern

De asemenea, un alt argument in favoarea faptului ca nu exista o identitate intre obiectivele stabilite de către Curtea de Conturi si cele stabilite de către inspecția economico - financiara este si acela, prin raportare la obiectivul stabilit, Curtea de Conturi nu a analizat contractul de administrare nr. x/27.06.2013 prin care era aprobat actul adițional nr. x/27.06.2013 la contractul de mandat al directorului general, înregistrat sub nr. x/01.02.2013.

Analiza acestui contract de mandat a fost posibila datorita faptului ca inspecția economico - financiara a avut ca obiectiv verificarea respectării disciplinei bugetare, economico - financiare si contabile a operatorului, prin raportare la activitatea societății care se desfășoară pe baza Bugetului de venituri si cheltuieli aprobat de către Consiliul Județean Dolj pentru fiecare exercițiu.

S-a mai criticat sentința și din perspectiva acordării integrale către reclamantă a cheltuielilor de judecată solicitate, în timp ce acțiunea a fost admisă doar în parte.

În ceea ce privește fondul criticilor, aceste se circumscriu analizelor obiectivelor controalelor efectuate de către Curtea de Conturi, respectiv de către recurentă, în aceeași perioadă în analiză.

Apare evident faptul că nu titulaturile generale ale obiectivelor celor două verificări trebuie să fie analizate, ci aspectele concrete analizate.

Afirmația potrivit căreia "Curtea de Conturi nu a analizat contractul de administrare nr. x/27.06.2013 prin care era aprobat actul adițional nr. x/27.06.2013 la contractul de mandat al directorului general, inregistrat sub nr. x/01.02.2013" nu este susținuta de vreo proba din dosar astfel ca nu are valoare juridica.

Contractul de Administrare-Mandat al administratorilor nr. 123/01.02.2013, contractul de mandat al directorului general nr. 124/01.02.2013 precum si Hotărârea Consiliului de administrație nr. 6/27.06.2013 prin care este aprobat Actul Adițional nr. 27.06.2013 la Contractul de Mandat al directorului general, au făcut obiectul controlului Curții de Conturi neretinandu-se încălcarea vreunui act normativ.

Este de altfel nu doar prescris de normele legale, dar și abuziv faptul că multe controale ale diverselor autorități publice se suprapun ca obiective, de multe ori ajungându-se la concluzii diferite, ceea ce îngreunează activitatea agenților economici.

Cât privește cuantumul cheltuielilor de judecată acordate la fond, de 1550 RON este nereală susținerea din recurs precum că acțiunea a fost admisă doar în parte.

În realitate, conform minutei, "a fost admisă contestația".

Faptul că Decizia a fost "anulată în parte" reprezintă însăși obiectul cererii de fond și nu o admitere parțială a acțiunii care să justifice acordarea parțială a cheltuielilor de judecată.

În aceste condiții față de motivele invocate, hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a-l respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu precum și în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 487 din 21 septembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 februarie 2020.