ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 699/2020

Ședința publică din data de 7 februarie 2020

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, în termen, recurentul MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, DEZVOLTĂRII ȘI ADMINISTRAȚIEI (fost, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE), întemeiată în drept pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitând admiterea contestației în anulare, anularea hotărârii atacate și, în urma soluționării recursului său, admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat.

În susținerea contestației în anulare, cu titlu prealabil, contestatorul a relevat argumente privind formularea acesteia în termenul procedural prevăzut de lege, cât și în ce privește admisibilitatea contestației și, în dezvoltarea motivelor de fapt și de drept ale contestației în anulare, a invocat, în esență, următoarele:

Motivul de contestație în anulare îl reprezintă împrejurarea că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, caz prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât, susține contestatorul, instanța de recurs greșit a respins recursul său ca tardiv formulat, potrivit ștampilei aplicate pe plicul în care a fost comunicată decizia civilă atacată, data poștei de comunicare a deciziei civile recurate este 24.11.20147, astfel încât, ultima zi a termenului de recurs era 30.11.2017.

Fiind în prezența unei erori materiale, arată contestatorul, rezultată din reținerea greșită a datei la care i-a fost comunicată hotărârea de fond și de la care a început să curgă termenul de recurs, aceasta este dovedită prin data poștei menționate pe plicul în care a fost comunicată sentința civilă recurată, respectiv, 24.11.2017, fiind vorba despre o eroare de observare a datelor înscrise în dovada de comunicare ce se regăsește la dosarul cauzei.

Așadar, susține contestatorul, motivul de contestație în anulare fiind întemeiat, consecința este anularea deciziei civile nr. 581/07.02.2019, ce a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, în continuare, fiind dezvoltate argumente pentru soluționarea recursului.

În contestație s-a derulat procedura de regularizare a contestației în anulare și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 508 alin. (1) C. proc. civ.

Prin rezoluția din 9 septembrie 2019 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea contestației în anulare în ședință publică, la data de 7 februarie 2020, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând contestația în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând a fi admisă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.: "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;".

În accepțiunea textului de lege menționat, motivul de contestație referitor la săvârșirea unei greșeli materiale în dezlegarea recursului are în vedere o eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

În acest sens, doctrina și jurisprudența constantă în materie a statuat că prin eroare materială ca temei al unei contestații în anulare se înțelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara și, pentru verificarea acestor situații nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Din perspectiva dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (fost, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) a învederat că eroarea materială constă în reținerea greșită de către instanța de recurs a datei la care i-a fost comunicată hotărârea de fond, dată la care s-a raportat în mod eronat atunci când a respins recursul său ca tardiv formulat, când, în fapt, această dată este dovedită prin data poștei menționate pe plicul în care i-a fost comunicată sentința civilă recurată, respectiv, 24.11.2017.

Așadar, a arătat contestatorul, este vorba despre o eroare de observare a datelor înscrise în dovada de comunicare ce se regăsește la dosarul cauzei.

Raportat la temeiul legal pe care contestatorul și-a fundamentat explicit contestația în anulare dedusă judecății, Înalta Curte constată că, în speță, ne aflăm tocmai într-o asemenea situație în care, instanța de recurs, prin decizia contestată, a respins ca tardiv recursul promovat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva sentinței nr. 326 din 18 octombrie 2017, a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reținând greșit că sentința atacată i-a fost comunicată la data de 21 noiembrie 2017, când, de fapt, data comunicării înscrise în actul de îndeplinire a procedurii de comunicare- dovada de înmânare, aflată la dosar fond, vol. II, este data de 24 noiembrie 2017, aceasta fiind, de altfel, și data menționată în ștampila aplicată de oficiul poștal pe verso.

Se constată, astfel, că eroarea materială invocată de contestator ca fiind săvârșită de instanța de recurs se circumscrie prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., de natură să justifice contestația în anulare pendinte; dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, aceasta rezultând din neobservarea corectă a datei comunicării sentinței recurate, eroare evidentă, legată de aspecte formale ale judecății în recurs.

De asemenea, se apreciază îndeplinită și condiția ca eroarea materială să fie determinantă, în sensul că, dacă aceasta ar fi fost cunoscută de instanța de recurs, nu ar fi invocat, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului și nu ar fi respins recursul ca tardiv formulat, aceasta cu atât mai mult, cu cât, în considerentele deciziei contestate, s-a reținut că:

"… sentința atacată a fost comunicată la data de 21 noiembrie 2017, condiții în care, ultima zi în care putea fi declarat recursul era 28 noiembrie 2017, iar recursul a fost declarat la data de 29 noiembrie 2017, depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile".

Deci, luarea în considerare a datei de 24 noiembrie 2017, data reală, ca fiind data de comunicare a sentinței atacate, ar fi condus la aprecierea că recursul a fost declarat în termen.

În atare situație, motivul invocat de contestator se încadrează în ipoteza art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., demersul contestatorului de a determina o reluare a judecății de recurs urmând a se realiza, constatându-se îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

De altfel, Înalta Curte reține că în jurisprudența CEDO s-a statuat că securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești (Ryabykh contra Rusiei). De asemenea, s-a arătat că puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Totuși, s-a reținut că cerințele principiului securității juridice nu sunt absolute, Curtea recomandând uneori redeschiderea unor proceduri drept cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile interne nu corespund cerințelor art. 6 (Cauza Lungoci contra României).

De altminteri, și în cauza Sebastian Taub contra România, Hotărârea din 12 octombrie 2006, Curtea de la Strasbourg a decis că: "admiterea contestației în anulare, cale extraordinară de atac, constituie un argument suplimentar în sensul încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1" și a continuat "Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză", în același sens fiind și Riabykh contra Rusia, nr. 52854/1999, C. S.A. contra României, Hotărârea din 1 martie 2006; Bărcănescu contra României, Hotărârea din 12 octombrie 2006.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de recurs, prin care s-a constatat a fi tardiv recursul, este nelegală și, reținând că instanța a statuat în mod eronat cu privire la tardivitatea recursului, apreciază ca fiind întemeiată contestația în anulare formulată.

Pentru aceste considerente, reținându-se că în mod eronat s-a apreciat, de către instanța de recurs, cu privire la tardivitatea recursului, în temeiul dispozițiilor art. 508 alin. (3) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestația în anulare, va anula Decizia nr. 581 din 7 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017 și, întrucât soluționarea cauzei la acest termen nu este posibilă, părțile urmând să formuleze concluzii cu privire la recursul promovat de recurent în cauză, va acorda termen pentru rejudecarea recursului la data de 12 iunie 2020, cu citare părți.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 508 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestația în anulare, va anula decizia atacată și va acorda termen pentru rejudecarea recursului declarat de recurentul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (fost, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) împotriva sentinței nr. 326 din 18 octombrie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12 iunie 2020, cu citare părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare formulată de contestatorul MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, DEZVOLTĂRII ȘI ADMINISTRAȚIEI (fost, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE) împotriva Deciziei nr. 581 din 7 februarie 2019, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Anulează Decizia nr. 581 din 7 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017, și acordă termen pentru rejudecarea recursului la data de 12 iunie 2020, cu citare părți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2020.