ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6237/2020

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 26.10.2017, reclamanta U.A.T. Comuna Moisei, reprezentată prin primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Fondurilor Europene a solicitat instanței anularea notificării nr. x/12.06.2017 emisă de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Prin modificarea acțiunii, formulată la data de 30.01.2018, reclamanta a solicitat și anularea răspunsului la plângerea prealabilă nr. 95921/04.08.2017 emis de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Prin sentința civilă nr. 75 din 21 martie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta U.A.T. Comuna Moisei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă și a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru motive de nelegalitate și solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

Recurenta- reclamantă a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea retroactivă de O.U.G. nr. 28/2013, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Totodată, au fost invocate motive circumscrise cazurilor de casare prevăzute de pct. 6 și 8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în ceea ce privește argumentele primei instanțe în sensul că intimatul nu ar fi avut cunoștința despre cesiune, cu privire la principiul protecției încrederii legitime, la neaplicabilitatea Ordinului ANRMAP nr. 155/2006 precum și în ceea ce privește legalitatea cesiunii contractului de achiziție publică.

Intimatul -pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul - pârât Ministerul Fondurilor Europene a invocat prin întâmpinare, pe cale de excepție, lipsa capacității civile a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Pe fond, a solicitat să se constate că soluția primei instanțe în ceea ce privește constatarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene este definitivă prin nerecurare.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 noiembrie 2020, față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Analizând cu prioritate excepția tardivității recursului, în raport cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu a fost exercitat în termenul legal, pentru considerentele în continuare arătate.

Conform dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Astfel, data comunicării sentinței are efectul declanșării curgerii termenului de recurs, în raport cu această dată fiind calculată ultima zi de declarare a căii de atac, potrivit regulilor cuprinse în art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din C. proc. civ.

În speță, recursul a fost declarat cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sentința atacată fiind comunicată recurentei - reclamante la data de 11 mai 2018, astfel cum rezultă din comunicarea aflată la dosarul de fond, în timp ce calea de atac a fost declarată la data de 31 mai 2018, astfel cum rezultă din ștampila aplicată de registratura Curții de Apel Cluj, ulterior împlinirii termenului, care a intervenit la data de 29 mai 2018 (27 și 28 mai 2018 fiind zile de sărbători legale).

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale și sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților în termenele și condițiile prevăzute de lege.

Înalta Curte amintește că sancțiunea decăderii poate fi evitată în condițiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedește că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal și că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 din C. proc. civ., însă constată că recurenta-reclamantă nu a formulat o cerere de repunere în termenul de recurs.

In ceea ce privește susținerea apărătorului recurentei - reclamante, legată de nulitatea procedurii de comunicare, față de nemenționarea numelui persoanei mandatate cu primirea corespondenței, Înalta Curte constată că dovada de comunicare prezintă ștampila instituției reclamante, semnătura și numele funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței.

Termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ și sunt sancționate cu decăderea, și cum recurenta - reclamantă a declarat recurs după împlinirea termenului prevăzut de lege, astfel cum s-a reținut anterior, sancțiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte va face aplicarea prevederilor exprese ale art. 185 alin. (1) teza finală din C. proc. civ. și va respinge recursul ca tardiv formulat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1), coroborat cu art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Moisei împotriva sentinței civile din 75 din 21 martie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2020.