ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.12.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6425/2019

HOTĂRÂRE
12.12.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6425/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 12 decembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Constanța, secția I civilă, petentul Municipiul Constanța- prin primar în contradictoriu cu intimații Ministerul Energiei, Guvernul României și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei estimate provizoriu la suma de 50 milioane euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a încălcării prevederilor memorandumului Guvernului României nr. 5018/21.03.2013, adoptat în ședința Guvernului din data de 27.03.2013 și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea nr. 2868 din 15.12.2017 a Tribunalului Constanța, secția I civilă a fost admisă excepția de necompetență funcțională a secției I-a civilă a Tribunalului Constanța și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța.

Prin sentința civilă nr. 472 din 27.03.2018 a Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.

Prin încheierea nr. 157 din 8 octombrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având în vedere că a fost admisă cererea de strămutare a cauzei formulată de Ministerul Energiei (prin încheierea nr. 3095/2.10.2018 pronunțată de ÎCCJ, secția de contencios administrativ și fiscal), s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

2.1. Hotărârea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 178/2018 din 10 decembrie 2018 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția I civilă.

Pentru a pronunța acestă hotărâre, instanța a reținut că reclamanta nu a supus controlului judiciar un act administrativ tipic sau asimilat, ci a formulat pretenții materiale având ca temei de drept răspunderea civilă delictuală. Instanța a reținut că pretențiile materiale derivă dintr-un memorandum al Guvernului, ce reprezintă un act intern al Guvernului, care nu se publică în Monitorul Oficial și care nu întrunește condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a putea fi caracterizat drept un act administrativ.

2.2. Hotărârea Tribunalului Galați, secția I civilă

Prin sentința civilă nr. Tribunalului Galați, secția I civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța acestă hotărâre, instanța a reținut că există creat un conflict negativ de competență ivit între tribunal, secția civilă și curtea de apel, secția de contencios administrativ și fiscal, motiv pentru care este necesară sesizarea Înaltei Curți pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția I civilă, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că, pentru stabilirea instanței competente material să soluționeze cauza, întotdeauna instanța trebuie să se raporteze la obiectul cauzei dedus judecății și la dispozițiile legale incidente în materia supusă analizei.

Înalta Curte constată că reclamantul a învestit instanța cu o acțiune ce are ca obiect obligarea pârâților, în solidar, la plata despăgubirilor indicate pentru prejudiciul suferit ca urmare a încălcării prevederilor memorandumului Guvernului României nr. 5018/21.03.2013.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, sunt aplicabile dispozițiile art. 98 alin. (1) din C. proc. civ., în conformitate cu care "Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere."

Având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil și raportat la temeiul de drept invocat de reclamant, Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecății, litigiul nu se poate circumscrie sferei contenciosului administrativ, nefiind incidente prevederile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în conformitate cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată"; iar în conformitate cu art. 8 " Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Însă, în prezenta cauză, reclamantul nu este o persoană vătămată în înțelesul Legii contenciosului administrativ, ci acesta a declanșat litigiul în scopul recuperării prejudiciului produs ca urmare a încălcării prevederilor memorandumului Guvernului României nr. 5018/21.03.2013.

Acest memorandum analizat separat nu reprezintă un act administrativ în înțelesul pe care legea contenciosului administrativ l-a conferit prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c), respectiv "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice."

Ca urmare, având în vedere faptul că litigiul dedus judecății nu intră în materia contenciosului administrativ, ci este un litigiu de drept comun, Înalta Curte reține că în cauza dedusă judecății sunt incidente, în privința competenței materiale și teritoriale de soluționare a cauzei, prevederile art. 95 pct. 1 coroborate cu art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., revenind astfel competența de soluționare a acțiunii introductive în favoarea secției civile a Tribunalului Galați.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Galați, secția I civilă.

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe petentul Municipiul Constanța- prin primar în contradictoriu cu intimații Ministerul Energiei, Guvernul României și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Tribunalului Galați, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 decembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-09-23
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 190/2019
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 5 octombrie 2017 pe rolul Trib
ÎCCJ 2020-02-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1155/2020
ului Constanța - nu are calitatea de reclamant, ci de pârât, s-a apreciat că, din perspectiva competenței materiale, competent să judece cauza este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pe rolul căruia cauz
ÎCCJ 2020-07-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3721/2020
Ședința publică din data de 22 iulie 2020 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistr
ÎCCJ 2019-09-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4013/2019
a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în vederea judecării conflictului negativ de competență și a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 134 C. proc. civ. Ins
ÎCCJ 2019-02-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 800/2019
Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civi
Sursă