ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5588/2019

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/2015, precizată la data de 11.08.2015, reclamanta S.C. A.. S.R.L. i-a chemat in judecată pe pârâții Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, și Ministerul Economiei Industriei și Turismului, solicitând instanței obligarea pârâtului la emiterea unui răspuns privind cererea sa referitoare la reglementarea situației juridice a dreptului de proprietate asupra unor bunuri aflate în domeniul public al statului, existente pe proprietatea privată a reclamantei, din municipiul Constanța, constând în teren în suprafață de 1409.2 mp, identificat cu nr. cadastral x, achiziționat în anul 2013 în cadrul procedurii de vânzare la licitație a unor bunuri aparținând S.C. B. S.A.. în procedura insolvenței, în vederea degrevării de sarcini a terenului achiziționat de unitatea reclamantă.

Prin sentința nr. 1321 din 13 octombrie 201, Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei și a declinat competența în favoarea Curții de Apel Constanța, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 59/CA/24 martie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Energiei, invocată de pârât.

- a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, invocată de pârât, ca neîntemeiată;

- a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A.. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri;

- a obligat pârâtul să comunice reclamantei răspuns la cererea privind reglementarea situației juridice a bunurilor menționate în cuprinsul cererii, înregistrată la Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri sub nr. x/07.01.2015;

- a obligat pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri să plătească reclamantei suma de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecat.

Împotriva sentinței nr. 59 din 24 martie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate, în temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și solicitând rejudecarea cauzei sub toate aspectele, pentru următoarele motive:

În principal, consideră că hotărârea primei instațe cuprinde motive contradictorii sau motive străine de natura cauzei.

Prima instanță a admis în mod greșit cererea reclamatei, obligând Ministerul Economiei, Comerțului si Relațiilor cu Mediul de Afaceri să-i comunice răspuns la cererea privind reglementarea situației juridice a unor bunuri, înregistrata la pârât sub nr. x/07.01.2015, apreciind că nu se putea efectua redirectionarea acesteia către un alt minister, in condițiile in care pârâtul avea în administrare aceste bunuri, ceea ce echivalează cu un refuz nejustificat de soluționare a cererii.

De asemenea, greșit s-a respins exepția lipsei calității procesual pasive a Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, având in vedere reorganizările intervenite la nivelul administrației publice centrale.

Astfel, pana in anul 2013, in conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. f) din H.G. nr. 4/2009 privind organizarea si funcționarea Ministerului Economiei, Comerțului si Mediului de Afaceri, funcția de administrare a proprietății publice din domeniul resurselor minerale, al transportului, producției și distribuției energiei, al transportului și stocării țițeiului și gazelor naturale era îndeplinita de către Ministerul Economiei, Comerțului si Mediului de Afaceri. Potrivit prevederilor art. 1 din același act normativ, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri se analizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice fiscale, în subordinea Guvernului, care aplică strategia și Programul de guvernare domeniul industriei, resurselor minerale, energiei.

Ulterior, in conformitate cu dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, s-a înființat Ministerul Economiei prin reorganizarea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri. Potrivit alin. (3) al articolului antementionat "in cadrul Ministerului Economiei se înființează Departamentul pentru Energie, ca organ de specialitate, cu personalitate juridică, finanțat prin bugetul ministerului, cu atribuții în coordonarea la nivel național a domeniilor energetic și resurselor energetice".

Organizarea si funcționarea Departamentului pentru Energie a fost aprobata prin H.G. nr. 429/2013. Prin art. 2 alin. (1) lit. h) s-a stabilit ca funcția de administrare a proprietății publice din domeniul resurselor minerale energetice, al transportului, producției și distribuției energiei, al transportului și stocării țițeiului si gazelor naturale, sa fie îndeplinită de către Departamentul pentru Energie prin operatorii economici care funcționează sub autoritatea sa.

Organizarea si funcționarea Ministerului Economiei a fost aprobată de Guvern prin hotărârea nr. 430/2013.

Conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. j) din H.G. nr. 42/2015 privind organizarea si funcționarea Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri, funcția de administrare a proprietății publice din domeniul energetic este îndeplinita de către această instituție. Singura excepție o reprezintă administrarea activelor rețelei electrice de transport si a terenurilor pe care aceasta este amplasata. Aceasta funcție, cea de administrare a activelor rețelei ELECTRICE de transport este îndeplinita de către recurentul reclamant prin S.C. Transelectrica S.A., operator economic aflat sub autoritatea sa.

Rețeaua de transport petrolier nu se încadrează in rândul excepției, aflându-se de drept in administrarea Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri, având in vedere dispozițiile lit. j) a art. 2 din H.G. nr. 42/2015.

La data prezentei, urmare a reorganizării intervenita la nivelul administrației publice centrale conform O.U.G. nr. 55/2015:

- s-a înființat Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, prin reorganizarea și preluarea activităților Ministerului Economiei Comerțului și Turismului (art. 2);

- s-a înființat Ministerul Energiei, prin reorganizarea Ministerului Energiei, întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri (art. 3)

Organizarea si funcționarea Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri s-a aprobat prin H.G. nr. 957/2015, iar organizarea si funcționarea Ministerului Energiei a fost aprobata prin H.G. nr. 980/2015.

In ceea ce privește dispozițiile legale menționate, referitoare la dreptul de administrare a bunurilor ce compun sistemul de transport produse petroliere, prin cele doua acte administrative emise de Guvern in exercitarea atribuțiilor sale, nu au intervenit modificări.

Așa fiind, instanța de fond, a apreciat in mod contradictoriu asupra statutului S.C. B. S.A, arătând că aceasta este societate din domeniul energiei, astfel cum este definita la art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 75/2013, atribuțiile privind exercitarea calității de acționar fiind indeplinite de către MEIMMMA, asa cum rezulta din anexa nr. 3 la H.G. nr. 980/2015, poz. 29, însă acest domeniu s-ar limita la sferele producției, distribuției si furnizării energiei electrice si termice, precum si in domeniul exploatării, prelucrării si valorificării resurselor minerale energetice: cărbune, uraniu, titei si gaze naturale ale Ministerului Energiei.

În acest sens, evidențiază faptul că S.C. B. S.A se afla la poziția 29 din Anexa 2 a H.G. nr. 980/2015 privind companiile naționale, societățile naționale și societățile pentru care Ministerul Energiei îndeplinește atribuțiile de instituție publică implicată în domeniul privatizării, precum și regiile autonome aflate șub autoritatea Ministerului Energiei.

Deși prima instanță retine in mod just ca Ministerul Energiei este autoritatea care administrează proprietatea publica din domeniul energiei, apreciază că aceste conducte de transport in speța sunt bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului si al unităților administrativ-teritoriale si faptul ca au fost inventariate inițial in domeniul public al statului si in administrarea MECRMA, prin H.G. nr. 1075/2006- Anexa 7, act ce nu a fost modificat pana in prezent, cad in responsabilitatea pârâtei.

În acest sens, arată înscrierea sau neînscrierea in inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului nu duce la crearea sau stingerea vreunui drept de administrare, acesta fiind constituit la data organizării si funcționării organelor administrației publice centrale, respectiv la data stabilirii domeniului de competenta al acestora.

Prin urmare, funcția si atribuțiile in materia administrării sunt apanajul altor acte administrative cu caracter individual, emise anterior statuarii vreunor modificări prinsul inventarului. Funcția de inventariere a bunurilor proprii, se realizează de către stat prin modificarea corespunzătoare a inventarului, ulterior constituirii dreptului de administrare.

Astfel, la data inventarierii, bunurile sunt in domeniul public al statului, competenta organelor administrației publice centrale in materia administrării bunurilor proprietate publica a fost stabilita prin acte normative (domeniul - in act normativ de nivel primar; funcția si atribuțiile in act normativ de nivel secundar), fiind necesara doar actualizarea inventarului centralizat al acestora.

Având in vedere cele sus-mentionate, solicită recursului formulat.

4.1. Intimata reclamantă S.C. A.. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtul Ministerul Economiei ca nefondat.

Răspunzând la criticile formulate cu privire la modificările legislative succesive care s-au produs în privința titularului dreptului de administrare a bunurilor din domeniul public, asupra cărora reclamanta a solicitat un punct de vedere, consideră că trebuie observat la ce dată au intervenit respectivele modificări.

În acest sens, arată că recurentul prezintă eronat starea de fapt, deoarece la data comunicării cererii și a refuzului de a emite un răspuns transferul nu operase, actul normativ administrativ la care se face referire fiind publicat în MO ulterior chiar și datei introducerii cererii de chemare în judecată la instanța de contencios administrativ.

Astfel, la cererea formulată pe cale administrativă la data de 07.01.2015, răspunsul trebuia formulat în termen de 30 de zile, dată la care transmiterea nu operase, data publicării in MO a textului de lege invocat fiind 09.12.2015, reorganizarea nu era operată nici la data primirii refuzului de a răspunde prin redirecționarea cererii către alt minister.

Dacă instanța de recurs ar aprecia că argumentele recurentului sunt întemeiate, singura modificare a sentinței ar fi ca responsabilitatea emiterii unui răspuns să fie stabilită în sarcina ministerului care avea în administrare bunurile enumerate în cerere, anume celălalt minister care a figurat în calitate de pârât, față de care sentința instanței de fond a pronunțat lipsa calității procesual pasive, iar în acest sens, dacă Ministerul Economiei are dreptate, ar trebui ca Înalta Curte să oblige celălalt minister la emiterea unui răspuns.

Față de aceste argumente, consideră sentința atacată ca fiind temeinică și legală, prin urmare, solicită respingerea recursului cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

4.2. Intimatul pârât Ministerul Energiei, prin notele de ședință înregistrate, a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității de reprezentant al semnatarului recursului, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor la motivul de recurs invocat, precum și inadmisibilitatea recursului, pe motiv că nu există o solicitarea exprimată de recurent în mod formal în privința soluției ce urmează a fi pronunțată și nici motive pertinente care să justifice casarea hotărârii recurate.

Pe fondul recursului, arată că recurentul, prin recursul formulat, nu a criticat soluția primei instanțe în ceea ce privește soluția de admiterea a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Energiei, astfel că aceasta a rămas definitivă.

În ceea ce privește bunurile care formează obiectul cererii de chemare în judecată intimatul pârât amintește că sunt bunuri din domeniul public al statului, care se află în administrarea Ministerului Economiei, fiind înregistrate în contabilitatea acestuia și concesionate în folosința S.C. B. S.A., în baza art. 7 din O.U.G. nr. 37/2005, sunt bunuri care compun un sistem de transport de aproximativ 1800 km care trece pe teritoriul României, care a făcut obiectul unor infracțiuni repetate de furt, săvârșite și sesizate organelor de poliție cu mult înainte de înființarea autorității pârâte, bunuri care au rămas neinventariate în urma furturilor masive care au avut loc și nu au fost predate pe bază de hotărâre de guvern de trecere a bunurilor, de schimbare a titularului dreptului de administrare și act de inventariere, cuprinsă într-un act de predare primire, prin urmare, susținerile recurentului pârât privind transmiterea de drept a bunurilor în patrimoniul intimatului nu pot fi primite.

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 06.03.2019.

5.2. Aspecte de fapt și de drept relevante

Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la emiterea unui răspuns privind cererea sa referitoare la reglementarea situației juridice a dreptului de proprietate asupra unor bunuri aflate în domeniul public al statului, existente pe proprietatea privată a reclamantei, din municipiul Constanța, constând în teren în suprafață de 1409.2 mp, identificat cu nr. cadastral x, achiziționat în anul 2013 în cadrul procedurii de vânzare la licitație a unor bunuri aparținând S.C. B. S.A.. în procedura insolvenței, în vederea degrevării de sarcini a terenului achiziționat de unitatea reclamantă.

Cu privire la situația juridică a acestor bunuri, prima instanță a reținut că se află pe terenul proprietatea reclamantei, conform contractului de vânzare autentificat sub nr. x/24.09.2013 încheiat de reclamantă cu S.C. B. S.A. -în insolvență. S-a menționat în cuprinsul acestui contract că aceste bunuri (conducta tehnică, gard protecție, instalație electrică, instalație iluminat, skid benzină, platformă betonată, conducta tehnica, drum de acces, gard protecție din stâlpi, instalație electrică, vascolector, tablou forță, sistem contorizare 6, instalație AMC), care nu sunt în proprietatea S.C. B. S.A. și nu fac obiectul vânzării/adjudecării, sunt bunuri din patrimoniul public al statului și se regăsesc în Anexa VII "inventarul bunurilor statului" la H.G. nr. 1705/2006.

Pentru a se pronunța cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâților, prima instanță a amintit care sunt atribuțiile celor două ministere, cu titlu general, în administrarea bunurilor aflate în proprietate publică, după care a analizat competențele concrete care le-a revenit în exercitarea dreptului de administrare asupra bunurilor în cauză. În temeiul acestui raționament, prima instanță a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Energiei, respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, ca neîntemeiată.

În motivare, prima instanță a arătat că bunurile în discuție, aflate anterior în folosința S.C. B. S.A., figurează în Anexa nr. 7 la H.G. nr. 1075/2006 "Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului" ca fiind în administrarea Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, act normativ nemodificat până în prezent.

Împrejurarea că S.C. B. S.A. este o societate din domeniul energiei nu este de natură a ilustra automat faptul că bunurile aflate anterior în folosința acesteia ar fi în prezent administrate de Ministerul Energiei, chiar dacă acest minister administrează proprietatea publică din domeniul energiei, câtă vreme aceste bunuri se află si în prezent în administrarea Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, fiind astfel inventariate conform hotărârii de guvern ante-menționate, iar potrivit prevederilor art. 7 și 9 din O.U.G. nr. 37/2005, procedura legală de concesionare a serviciului de transport prin conducte al produselor petroliere se organizează în baza legii de același minister.

Pe fondul cauzei, prima instanță a dispus obligarea pârâtului Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri să comunice reclamantei răspuns la cererea privind reglementarea situației juridice a bunurilor menționate în cuprinsul memoriului înregistrat la sub nr. x/07.01.2015, reținând că maniera în care a procedat aceasta, prin redirecționarea memoriului către un alt minister, în condițiile în care avea în administrare aceste bunuri, echivalează cu un refuz nejustificat de soluționare a cererii.

Cu privire la excepțiile invocate de intimatul pârât Ministerul Energiei:

Cu referire la excepția lipsei calității de reprezentant al semnatarului recursului formulat de Ministerul Economiei, invocată de intimatul pârât Ministerul Energiei, pe motiv că recursul a fost semnat de către directorul adjunct al Direcției Juridice și Relații Instituționale, fără a se indica temeiul reprezentării, și nu de persoanele abilitate prin art. 9 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 957/2015 privind organizarea și funcționarea acestui minister, se reține că această excepție nu a mai fost susținută cu ocazia dezbaterilor, având în vedere că lipsa dovezii calității de reprezentant s-a complinit prin depunerea a Ordinului nr. 456/20166, prin care semnatarul actului, a fost delegat în vederea reprezentării autorității în fața instanțelor judecătorești.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată în temeiul art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază, în acord cu recurentul pârât, că argumentele invocate în recurs se încadrează la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin(1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin urmare, excepția nulității urmează a fi respinsă ca nefondată.

Excepția inadmisibilității recursului, întemeiată pe lipsa unei solicitări exprese în ceea ce privește soluția pe care instanța de recurs ar trebui să o pronunțe, urmează, de asemenea, să fie respinsă, având în vedere faptul că în motivarea excepției nu au fost expuse aspecte ce țin de admisibilitatea căii de atac, prin prisma dispozițiilor art. 457 C. proc. civ., ci se invocă un viciu formal care vizează redactarea cererii de recurs cu nerespectarea exigențelor prevăzute de art. 486 C. proc. civ.

Cu privire la fondul recursului, Înalta Curte reține, în prealabil, că intimatul pârât Ministerul Energiei nu a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în recurs, ci a formulat excepții procesuale și apărări de fond, prin urmare a considerat că recursul formulat de pârâta Ministerul Economiei vizează indirect și soluția de admitere de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Energiei.

Analizând criticile care se încadrează la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform cărora hotărârea cuprinde motive contradictorii sau motiv străine de natura cauzei, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiat.

Recurentul a susținut că prima instanță a apreciat în mod contradictoriu că S.C. B.- deși este o societate în domeniul energiei, astfel cum este definită la art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 75/2013, atribuțiile privind calitatea de acționar fiind îndeplinite de către MEIMMMA, așa cum rezultă din anexa 3 la H.G. nr. 980/2015, poz 29, însă acest domeiu s-ar limita la sferele producției, distribuției și furnizării energiei electrice și termice, precum și în domeniul exploatării, prelucrării și valorificării resurselor minerale energetice: cărbune, urnaiu, țiței și gaze natruale ale Ministerului Energiei.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a stabilit în mod corect cadrul procesual referitor la părți, apreciind în mod just, fără a reține considerente contradictorii sau străine de natura cauzei, că pentru a stabili titularul dreptului de administrare a bunurilor proprietate publică publică nu prezintă relevanță faptul că Ministerul Energiei îndeplinește atribuțiile care derivă din calitatea de acționar al S.C. B. S.A., că îi revin atribuțiile de instituție publică implicată în privatizarea acestei societăți, ori că este autoritatea publică care administrează proprietatea publică în domeniul energiei, în contextul în care Ministerul Economiei a deținut în administrare aceste conducte de transport din domeniul public al statului în temeiul H.G. nr. 1075/2006, Anexa 7, nemodificată până în prezent.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține:

Chiar dacă dreptul de administrare asupra bunurilor proprietatea publică a statului nu se constituie prin inventarul centralizat al acestor bunuri, iar actul de organizare și funcționare a organelor administrației publice centrale, prin care este stabilită și competența a acestora, este fundamentul legal pentru constituirea sau transmiterea acestor drepturi, punerea în executare a actului normativ care dispune modificări ale raportuluui de proprietate publică impune autorităților vizate anumite obligații. Astfel, este întemeiată apărarea intimatului pârât în sensul că reorganizările intervenite la nivelul administrației publice centrale implică emiterea unor acte administrative prin intermediul cărora are loc transferul în fapt a atributelor posesiei și folosinței asupra bunurilor dobândite în urma reorganizării către succesorului legal, iar această operațiune trebuie reflectată în acte de inventariere și procese-verbale de predare primire, întrucât nu se produce prin efectul legii.

Reclamanta S.C. A.. a adresat Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri o cerere, înregistrată la acest minister sub nr. x/07.01.2015, prin care a solicitat reglementarea situației juridice a dreptului de proprietate asupra unor bunuri aflate în domeniul public al statului, existente pe proprietatea sa privată din municipiul Constanța la momentul achiziționării terenului și care fac parte din domeniul public al statului, neputând fi achiziționate sau extrase din teren în vederea degrevării terenului de sarcini.

Prin adresa din 11.02.2015, pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri aduce la cunoștința reclamantei faptul că memoriul său a fost retransmis, spre competentă soluționare, către Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, întrucât S.C. B. S.A., societatea de la care reclamanta a achiziționat terenul, se află sub autoritatea acestuia.

În temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 37/2007 bunurile aferente sistemului de transport al produselor petroliere, trecute în patrimoniul Societății Comerciale "C." - S.A. Ploiești ca efect al aplicării art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 35/2004 privind unele măsuri de unificare a activității de transport al țițeiului și produselor petroliere, precum și instituirea drepturilor cuvenite acționarilor societăților comerciale deținute public, cu capital majoritar de stat, aflate în portofoliul Ministerului Economiei și Comerțului, aprobată prin Legea nr. 166/2004, trec în patrimoniul Societății Comerciale "B." - S.A. Ploiești ca aport în natură al statului la capitalul social al acestei societăți.

Hotărârea Guvernului nr. 42 din 21 ianuarie 2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, publicată în MO nr. 75 din 28 ianuarie 2015 la art. 2 lit. j) a stabilit în sarcina acestui minister funcția de administrare a proprietății publice din domeniul energetic, cu excepția activelor rețelei electrice de transport și a terenurilor pe care aceasta este amplasată, precum și din domeniile întreprinderilor mici și mijlocii și mediului de afaceri, iar potrivit art. 10 alin. (2) din același act normativ ministerul îndeplinește atribuțiile de instituție publică implicată în domeniul privatizării, S.C. B. S.A. fiind inclusă în anexa nr. 3a hotărârii.

Astfel, la data de 11.02.2015 Ministerul Economiei nu putea redirecționa cererea înregistrată, având în vedere că aceasta a fost primită anterior ca Ministerul Energiei să-și poată exercita în mod efectiv atribuțiile legate de administrarea proprietății publice din domeniul energetic, respectiv anterior să le primească în posesie și să întocmescă, în conformitate cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, inventarul bunurilor din domeniul public al statului cu privire la bunurile pe care le-a primit în administrare.

Mai mult, având în vedere faptul că societatea B. S.A. a fost suspusă procedurii de insolvență, iar organele care participă la realizarea procedurii (administratorul special, administratorul judiciar și lichidatorul) au avut de îndeplinit atribuții legale în ceea ce privește inventarierea, conservarea și administrarea averii societății în insolvență, situația concretă a bunurilor aflate în domeniul public al statului, aportate la capitalul social al acestei societăți, nu putea fi cunoscută de ministerul cesionar al dreptului de administrare înainte de a primi rapoartele sau inventarele care privesc situația acestor bunuri.

În recurs, s-a depus în probațiune procesul-verbal nr. x/2007 încheiat între S.C. B. S.A. și Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, prin care s-a procedat la predarea-primirea inventarului bunurilor din domeniul public al statului, la valoarea de inventar de 110.809.266,560 RON, reprezentând sistemul de transport produse petroliere prin conducte, deținute în păstrare în baza Protocolului nr. 105/2002 de S.C. B. S.A.. Această operațiune dovedește cu elocvență că atribuțiile/competențele preluate de Ministerul Energiei în legătură cu societatea B. S.A. nu au inclus preluarea de drept a dreptului de administrare asupra unor bunuri proprietate publică, întrucât aceste bunuri, la data înființării acestui minister, nu se mai aflau în folosința societății B. S.A..

În concluzie, cu aplicarea corectă a dispozițiilor de drept material a reținut prima instanță că răspunsul pârâtului, materializat prin adresa de la fila din dosarul tribunalului, prin care se aduce la cunoștința reclamantei că s-a retransmis cererea sa spre competentă soluționare către Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, întrucât societatea B. S.A. nu se mai află sub autoritatea sa, ilustrează refuzul de soluționare a cererii reclamantei, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. nu pot fi reținute în cauză, în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, raportat și la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, invocate de pârâtul Ministerul Energiei (fost Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri).

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei (fost Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri) împotriva sentinței nr. 59 din 24 martie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.