ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6389/2019

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 03.07.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a solicitat: anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 113/17.04.2014, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; anularea Deciziei de impunere nr. x/30.08.2011 privind obligații suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă de A.N.A.F. - A.N.V. - Activitatea de inspecție fiscală, constând în accize în cuantum de 17.129.687 RON pentru perioada 01.01.2006-31.01.2011 și majorări de întârziere în cuantum de 2.882.099 RON pentru perioada 16.08.2006 - 22.07.2011; anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/29.08.2011-30.08.2011 (nr. 50299/30.08.2011) întocmit de A.N.V. - Direcția Supraveghere Accize și Operațiuni Vamale și a Procesului-verbal nr. x/SCEM/07.12.2010 încheiat de A.N.A.F. - A.N.V. - Direcția Autorizare și Supraveghere Produse Accizate și a măsurilor dispuse prin acestea; exonerarea reclamantei de plata sumelor de 17.129.687 RON și 2.882.090 RON.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 1642 din 9 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a anulat în parte Decizia de soluționare a contestației nr. 113/17.04.2014, Decizia de impunere nr. x/30.08.2011, raportul de inspecție fiscală nr. x/29.08.2011-30.08.2011 și procesul-verbal nr. x/SCEM/07.12.2010, în ceea ce privește sumele de 185.824 RON accize cu accesorii în valoare de 321.290 RON și 6.309.275 RON accize și a menținut celelalte dispoziții ale actelor atacate.

Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., dar și pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, criticând-o pentru nelegalitate.

Hotărârea pronunțată de instanța de recurs Prin Decizia nr. 382 din data de 05.02.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței nr. 1642 din 9 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pronunțate în dosar nr. x/2014, ca nefondate.

Cererea de revizuire. Împotriva Deciziei nr. 382 din data de 05.02.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2014, a formulat cerere de revizuire reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., motivat de faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra incidenței dispozițiilor art. 206 23 din Codul fiscal în vigoare la data de 30.08.2011, a dispozițiilor aer. 206 24 pct. 1 din Codul fiscal, a prevederilor art. IV pct. 6 din O.U.G. nr. 54/23.06.2010, Normelor metodologice de aplicare a Codul fiscal - punctul 86, subpunctele 12 și 13, iar atât timp cât societatea se afla în procedura de reautorizare nu se puteau lua măsuri împotriva societății de către Serviciul de Coordonare Echipe Mobile și nu se putea calcula sume în cuantum de 13.195.397 RON, compusă din accize în cuantum de 10.634.588 RON, dobânzi aferente accizelor în sumă de 965.621 RON și penalități de întârziere aferente accizelor în sumă de 1.595.188 RON, acestea fiind nedatorate de către S.C. A. S.R.L.. Revizuenta arată că, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Astfel, prin motivul nr. 1 de recurs - întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta S.C. A. S.R.L. a arătat că sentința pronunțată de prima instanță a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 163 lit. c) din Legea nr. 571/2003 care definește antrepozitul fiscal și prevederile art. 178 alin. (2), art. 180 alin. (1) lit. b) din același act normativ și prevederile art. 9 indice 1 din Normele metodologice privind Codul fiscal, art. 206 7 alin. (1) lit. a) și b), art. 206 21 alin. (7), art. 206 23 din Codul fiscal, în vigoare la data de 30.08.2011 și în mod eronat recurenta-reclamantă nu a fost exonerată de plata sumei totale de 13.195.397 RON, compusă din accize în cuantum de 10.634.588 RON, dobânzi aferente accizelor în sumă de 965.621 RON și penalități de întârziere aferente accizelor în sumă de 1.595.188 RON. De asemenea, în mod eronat, cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, prin sentința civilă nr. 1642/09.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal nu au fost anulate în totalitate Decizia de soluționare a contestației nr. 113/17.04.2014, Decizia de impunere nr. x/30.08.2011, raportul de inspecție fiscală nr. x/29.08.2011 - 30.08.2011 și procesul-verbal nr. x/SCEM/07.12.2010. În argumentarea cererii de recurs s-a arătat de către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. că este autorizată ca antrepozit fiscal începând cu anul 2005, la adresa situată în jud. Teleorman, localitatea Videle, str. x, conform autorizației nr. x/20.04.2005 și a cărei valabilitate a fost prelungită de mai multe ori până în anul 2010 când a avut loc acest control. La cererea privind acordarea autorizației de antrepozit fiscal înregistrată la Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Generală a Vămilor Serviciul Autorizări sub nr. x/26.03.2009, depusă de S.C. A. S.R.L. a fost depus ca act anexă: "Actul adițional la contractul de comodat încheiat în data de 01.08.2004 între S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.R.L. în care se prevede cedarea în folosință cu titlu gratuit a unei hale de producție situate în jud. Teleorman, localitatea Videle, str. x, proprietatea comodantului, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.04.2004 cât și mențiunea "comodantul transmite în condițiile contractului sus-menționat și folosința gratuită a construcției de 213 mp situate în str. x nr. 29". În privința condițiilor de autorizare legale, spațiul autorizat ca antrepozit fiscal pentru S.C. A. S.R.L. prin autorizația nr. x/20.04.2005 și a cărei valabilitate a fost prelungită, la adresa din localitatea Videle, str. x, jud. Teleorman, îndeplinește întocmai prevederile din Codul fiscal și normele de aplicare (art. 206 23 din Codul fiscal și pct. 85 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare), și anume: - locul este îngrădit, accesul este propriu și unic, deține și sistem video de supraveghere; - la controlul din 30.10.2010 S.C. A. S.R.L. a informat inspectorii cu privire la faptul că societatea se afla în procedura de reautorizare conform dispozițiilor legale; - S.C. A. S.R.L. a depus cererea pentru acordarea autorizației de antrepozit fiscal cu nr. x din data de 31.08.2010 conformându-se termenului limită prevăzut de O.U.G. nr. 54/23.06.2010. Potrivit art. 206 24 alin. (1) din Codul fiscal, autoritatea competentă va notifica în scris autorizarea ca antrepozit fiscal, în termen de 60 de zile de la data depunerii documentației complete de autorizare. Deci, societatea se afla în procedura de reautorizare pe o perioadă de 60 de zile, perioadă în care Autoritatea Vamală Teritorială poate să ceară acte și informații dacă consideră că există neconcordanțe cu datele și informațiile prezentate conform punctului 17 din Normele Metodologice ale Codul fiscal. În concluzie, atât timp cât societatea se afla în procedura de reautorizare nu puteau fi luate măsuri împotriva societății de către Serviciul de Coordonare Echipe Mobile, iar S.C. A. S.R.L. nu putea fi obligată la plata sumei de 13.195.397 RON, compusă din accize în cuantum de 10.634.588 RON, dobânzi aferente accizelor în sumă de 965.621 RON și penalități de întârziere aferente accizelor în sumă de 1.595.188 RON. Nota de constatare nr. x din data de 21.12.2010, ora 17:00 încheiată de ANAF - Autoritatea Națională a Vămilor - Serviciul Supraveghere Operațiuni Vamale și Mărfuri Accizabile în vederea verificării condițiilor de autorizare, s-a soldat cu o notă de constatare din care reiese faptul că "sunt respectate condițiile de autorizare". Autorizarea prevede că antrepozitul fiscal este situat la adresa din localitatea Videle, str. x, jud. Teleorman, fără să existe nicio condiționare privind halele de producție, mărimea suprafețelor acestora sau poziționarea lor, aceste criterii abuzive fiind introduse de către organul de inspecție fiscală cu încălcarea prevederilor art. 180 și art. 178 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, cât și cu încălcarea Normelor metodologice de aplicare a Codul fiscal.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a solicitat respingerea cererii de revizuire deoarece nu se încadrează în cazul de revizuire invocat (art. 509 alin. (1) C. proc. civ.), iar pe de altă parte că există autoritate de lucru judecat, motiv pentru care solicită respingerea cereri, ca inadmisibilă. Se arată că, revizuenta formulează o nouă cerere de revizuire asupra deciziei civil nr. 382/05.02.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014 fără să țină cont de faptul că asupra litigiului dedus judecății există autoritate de lucru judecat ca urmare a pronunțării de către instanța supremă a deciziei civile nr. 1763/03.05.2018, în dosarul nr. x/2018, aspect care semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre. În ceea ce privește "noua probă" invocată de reclamantă în acest stadiu procesual care constă în faptul că se afla la data controlului în procedura de reautorizare, fapt care o scutește de la plata accizei și accesoriilor aferente în cuantum de 13.195.397 RON stabilite de organul vamal fiscal, intimata-pârâtă solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată ca urmare a faptului că petenta a fost obligată la plata accizei tocmai pentru cantitatea de tutun identificată în afara antrepozitului fiscal, într-o hală adiacentă care aparținea și se afla la aceeași adresă cu a petentei, respectiv a antrepozitului fiscal S.C. A. S.R.L.. Nici proba invocată de reclamantă cu privire la actul adițional încheiat cu S.C. B. S.R.L. în anul 2006 nu conduce la o altă soluție, acest contract referindu-se la cedarea cu titlu gratuit a unei hale de producție și nu la alte clădiri adiacente. În concluzie, deși, formal, revizuenta invocă situația prevăzut la art. 509 alin. (1) C. proc. civ., nu menționează în realitate existența unor împrejurări noi care să dovedească netemeinicia deciziei civile nr. 382/05.02.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, ci invocă aspecte străine de cazul de revizuire prevăzut de lege.

Soluția Înaltei Curți cu privire la cererea de revizuire Analizând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate de revizuenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, în raport de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția autorității de lucru judecat și a inadmisibilității cererii de revizuire. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc." Cu privire la excepția tardivității, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 1, de la comunicarea hotărârii. Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni. Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează. Acest termen a fost respectat de către reclamantă având în vedere că, decizia civilă nr. 382 din data de 05.02.2018 a fost comunicată reclamantei la data de 23.03.2018 (așa cum rezultă din cuprinsul dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare atașată la dosarul nr. x/2018), iar cererea de revizuire a fost depusă la data de 19.04.2018 (dosarul nr. x/2018). Constatându-se existența acestei cereri s-a procedat la desprinderea filelor din dosarul nr. x/2018 și s-a dispus formarea unui nou dosar înregistrat la data de 18.04.2019 sub nr. x/2019. Față de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge excepția tardivității, ca nefondată. Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 430 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. potrivit cărora: (1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauza și purtat între aceleași părți, chiar cu poziția procesuală investită, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunțată într-un alt proces. Efectul pozitiv al lucrului judecat, reglementează manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat în sensul că nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă indiferent dacă rezolvarea fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente. Sub puterea de lucru judecat intră atât dispozitivul cât și considerentele pe care acesta se sprijină. În acest sens, beneficiază de puterea lucrului judecat acele considerente în lipsa cărora nu ar fi posibilă înțelegerea dispozitivului hotărârii, precum și considerentele decisive, adică acelea care constituie susținerea necesară a dispozitivului, formând corp comun cu acesta. În speța de față, intimatul-pârât a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de Decizia nr. 1763/03.05.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018. În dosarul nr. x/2018 Înalta Curte a fost învestită cu soluționarea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care s-a arătat, în esență, că decizia atacată (nr. 382/05.02.2018, pronunțată de ICCJ în dosarul nr. x/2014) încalcă autoritatea de lucru judecat de care se bucură sentința civilă nr. 2111/01.10.2014, pronunțată de către Judecătoria Videle în dosar nr. x/2011, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1/15.04.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman. Având în vedere că prin prezenta cerere de revizuire se invocă incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar în dosarul nr. x/2018 s-au invocat dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivele invocate sunt diferite și asupra acestora instanța nu s-a pronunțat. Pe cale de consecință, va respinge excepția autorității de lucru judecat, ca nefondată. Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de revizuire, ținând cont de dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că pentru verificarea motivelor invocate, în limitele învestirii (cazul de revizuire prev. de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.), se impune respingerea acestei excepții, ca nefondată. Examinând cauza și cererea de revizuire formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte o va respinge pentru considerentele în continuare arătate. Astfel, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută atunci când instanța de judecată s-a pronunțat asupra unor lucruri ce nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut. Deci, instanța de judecată este ținută, în virtutea principiului disponibilității, să se pronunțe exclusiv asupra celor solicitate de părți iar încălcarea acestei obligații, fie printr-o pronunțare extra petita, fie plus petita, este de natură să prejudicieze părțile. Revizuirea este o cale de atac de retractare, nedevolutivă și care vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată care au condus la stabilirea greșită a situației de fapt prin hotărârea atacată. Unul dintre elementele fundamentale ale dreptului la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, că soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. În opinia Înaltei Curți, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității raporturilor juridice, pe motiv ca ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac. Sub acest aspect, se constată că prin cererea de revizuire de față se invocă "încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 163 lit. c) din Legea nr. 571/2003 care definește antrepozitul fiscal și prevederile art. 178 alin. (2), art. 180 alin. (1) lit. b) din același act normativ și prevederile art. 9 indice 1 din Normele metodologice privind Codul fiscal, art. 206 7 alin. (1) lit. a) și b), art. 206 21 alin. (7), art. 206 23 din Codul fiscal, în vigoare la data de 30.08.2011 și în mod eronat recurenta-reclamantă nu a fost exonerată de plata sumei totale de 13.195.397 RON, compusă din accize în cuantum de 10.634.588 RON, dobânzi aferente accizelor în sumă de 965.621 RON și penalități de întârziere aferente accizelor în sumă de 1.595.188 RON". Aceste aspecte au fost analizate atât de prima instanță prin sentința civilă nr. 1642 din data de 09.06.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cât și prin decizia civilă nr. 382 din data de 05.02.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal care au reținut în mod definitiv că "nu există îndeplinită condiția pentru admiterea ca neimpozabilă a cantității de 18.261 kg tutun, astfel că întregul calcul pentru stabilirea accizei, a dobânzilor și penalităților de întârziere, este întemeiat pe prev. art. 163 lit. c), art. 178 alin. (2) și art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea 571/2003; pct. 9 indice 1 din Normele metodologice privind Codul fiscal; art. 206 indice 7 alin. (1) lit. a) si b), art. 206 indice 21 alin. (7), art. 206 indice 23 din Codul fiscal in vigoare la 30.08.2011", iar motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost respins ca nefondat. De asemenea, prin decizia a cărei revizuire se cere s-a analizat problema de drept dedusă judecății respectiv dacă din antrepozitul fiscal pentru care a fost autorizată recurenta face sau nu parte clădirea situată vis-a-vis de hala de producție situata în jud. Teleorman, loc. Videle, strada x nr. 29, iar pentru lămurirea completă a aspectelor invocate s-au analizat toate documentele depuse pentru autorizarea inițială din 2005, precum și cele depuse pentru reautorizările din 2006, 2007, 2008, 2009 și 2010. De asemenea, se observă că revizuenta prin recursul cu care a învestit Înalta Curte în dosarul nr. x/2014 a invocat printre altele și motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 7 din C. proc. civ., privind încălcarea autorității de lucrului judecat ce derivă din sentința civilă nr. 2111/01.10.2014 a Judecătoriei Videle, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 01/15.04.2015 a Tribunalului Teleorman, secția de Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2011. Acest motiv de nelegalitate a fost respins ca nefondat, instanța de recurs reținând că revizuenta nu se poate prevala de acest motiv de revizuire, deoarece invocarea și analiza acestuia s-ar fi impus numai în cazul în care aspectele considerate relevante nu au fost invocate prin recurs sau dacă au fost invocate nu au fost analizate și soluționate de instanța de recurs. În cest context, Înalta Curte apreciază că revizuirea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat se justifică numai dacă "circumstanțele nou descoperite", au legătură cu cazul, care existaseră în cursul procesului și nu fuseseră dezvăluite judecătorului, devenind cunoscute numai după terminarea procesului. Așa fiind, revizuirea nu trebuie să devină un recurs deghizat, deoarece orice derogare de la caracterul său extraordinar este justificată numai atunci când este fundamentată pe apariția unor circumstanțe substanțiale și imperios necesare. De asemenea, niciuna dintre părți nu are dreptul să ceară revizuirea unei hotărâri irevocabile și obligatorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a fondului cauzei, iar puterea de revizuire a instanței superioare ar trebui exercitată doar pentru corectarea erorilor judiciare, nu pentru a realiza o nouă analiză a fondului cauzei. Înalta Curte constată că, nu poate fi reținută îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., deoarece simpla referire la o situație de fapt asupra căreia instanța de judecată nu s-a pronunțat în sensul dorit de către reclamantă, nu poate constitui premisa admiterii cererii de revizuire.

Temeiul de drept al soluției pronunțate. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge excepția tardivității, excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității cererii de revizuire, precum și prezenta cerere de revizuire ca nefondată.