ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6214/2019

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 1 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul C.S. "A." BRAȘOV a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Hotărârii Adunării Generale a B. adoptată la data de 10.02.2017, în loc. Balvanyoș, jud. Covasna, ca nelegală. În cauză, pârâta B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității formulării cererii, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și excepția lipsei de interes.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 141/2017 din 21 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile prematurității formulării cererii de chemare în judecată și a lipsei de interes a aceleiași cereri,invocate de pârâta B.; a admis excepția puterii de lucru judecat invocată de pârâtă și, în consecință: a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant C.S. "A." Brașov, în contradictoriu cu pârâta B. având ca obiect anularea Hotărârii Adunării Generale a B. din data de 10.02.2017.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, reclamantul C.S. "A." BRAȘOV, solicitând admiterea recursului, și casarea în tot a sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru a analiza fondul cererii de chemare în judecată printr-o analiză amănunțită și argumentată a tuturor apărărilor și susținerilor sale. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5 și pct. 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- reclamant a relevat, pe scurt, situația în fapt în cauză, și a criticat sentința recurată pentru nelegalitate, prin aplicarea eronată a excepției puterii de lucru judecat, în esență, susținând că prima instanță în mod netemeinic, a apreciat excepția puterii de lucru judecat invocată de către pârâtă prin întâmpinare, ca fiind fondată, în temeiul prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., cu toate că nu există identitate de părți între cele două litigii, bazându-se doar pe identitatea motivării din cererea de chemare în judecată. În opinia recurentului, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, de unde rezultă caracterul obligatoriu. Or, susține recurentul-reclamant, dacă instanța Curții de Apel Brașov a avut în vedere sentința civilă nr. 157/23.05.2017 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. x/2019, trebuia să constate că respectiva cerere de chemare în judecată (promovată de A.C.S. "C." Arad) a fost respinsă pe considerentul lipsei interesului pentru care a fost introdusă acțiunea; reclamanta din acea cauză (dosar nr. x/2019), A.C.S. "C." Arad, apăra tocmai interesul C.S. "A." Brașov. Astfel, se arată, câtă vreme Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de chemare în judecată care a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 fără să antameze fondul cauzei, admițând excepția lipsei interesului pentru A.C.S. C.- care "nu justifică un interes personal, deoarece invocă aspecte care nu privesc situația acesteia, … ci a unui alt membru al pârâtei, respectiv, C.S. "A." Brașov", adică, reclamantul din prezenta cauză, consideră că nu se poate invoca caracterul obligatoriu al acestei sentințe în ceea ce privește pe recurentul- reclamant. Recurentul- reclamant C.S. "A." Brașov" susține, astfel că instanța fondului- Curtea de Apel Brașov, pentru a pronunța sentința recurată, nu trebuia să se limiteze doar la aplicarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., fără să aibă în vedere și disp. art. 435 alin. (2) C. proc. civ. Așadar, având în vedere aceste ultime dispoziții legale, recurentul mai învederează că nu a fost parte în litigiul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 157/23.05.2017 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin nerecurare, astfel încât, aceasta nu se poate i opune ca putere de lucru judecat până la proba contrară, efectuată în condițiile legii. Recurentul a mai arătat că, din considerentele sentinței civile recurate Curtea de Apel Brașov putea și trebuia să elimine prezumțiile relative ce pot fi răsturnate prin probarea unei situații contrare, prezumția puterii de lucru judecat- prezumție legală și absolută, neputând fi opusă recurentului C.S. "A." Brașov" ca temei al respingerii cererii de a proba o situație contrară celei reținute prin hotărârea judecătorească la care instanța de fond a făcut referire, în condițiile în care, instanța fondului a reținut pentru analizarea excepțiilor referitoare la competența materială, la prematuritate/inadmisibilitate și a lipsei de interes, că acesta- recurent C.S. "A." Brașov-, justifică un interes, în sensul protejării intereselor sale legitime evocate prin cererea de chemare în judecată, în condițiile prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., raportat la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Totodată, a mai arătat recurentul- reclamant, chestiunea de drept care se voia soluționată prin sentința civilă nr. 157/23.05.2017 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. x/2019, nu a făcut obiectul dezbaterilor fondului, deoarece, respectiva instanță- Curtea de Apel Timișoara - a respins acțiunea de fond constatând lipsa interesului în promovarea acțiunii și inexistența vreunei vătămări suferite de A.C.S. "C." Arad, așa cum se înțelege din dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Prin urmare, în prezenta cauză, care face obiectul dosarului nr. x/2017, Curtea de Apel Brașov nu era ținută să mențină consecvența de judecată a Curții de Apel Timișoara, astfel încât, recurentului- reclamant C.S. "A." Brașov" să-i fie respectat și garantat dreptul de a-și proteja și apăra interesele sale legitime, evidente chiar și în situația în care recurentul nu ar fi fost membru cu drepturi depline în structura organizatorică a pârâtei- intimate B.. În fine, în aceste condiții, recurentul- reclamant arată că, prin neanalizarea apărărilor sale referitoare la nelegalitatea actului supus cercetării judecătorești, respectiv, prin pronunțarea sentinței în lipsa argumentelor decisive ce au condus la înlăturarea acestor apărări ale recurentului, devine incident, inclusiv, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privind nemotivarea.

Intimata- pârâtă B. căreia, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, i s-a comunicat recursul (conform dovezilor existente la dosar) nu a formulat întâmpinare în recurs.

Procedura de soluționare a recursului În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 29 octombrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 5 decembrie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva normelor de drept incidente, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 430 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată." Autoritatea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească poate fi valorificată în două moduri care decurg din prevederile art. 431 din C. proc. civ. Pe de o parte se poate invoca efectul negativ al autorității de lucru judecat care presupune imposibilitatea judecării unui litigiu atunci când acesta a fost deja soluționat printr-o hotărâre judecătorească ce se bucură de autoritate de lucru judecat. În acest sens, art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect." Admiterea excepției autorității de lucru judecat, în această situație, conduce la respingerea celei de a doua acțiuni fără ca aceasta să mai fie analizată pe fond. Așa cum rezultă din textul de lege citat, pentru a se putea invoca efectul negativ al autorității de lucru judecat este necesară o triplă identitate, de părți, obiect și cauză, între cele două litigii. Pe de altă parte se poate invoca efectul pozitiv al autorității de lucru judecat care impune ca aspecte dezlegate deja într-un litigiu anterior să primească aceeași soluție într-un litigiu ulterior în care se dezbate aceeași problemă. În acest sens art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă." În cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat instanța soluționează pe fond cea de a doua cauză dar aspectele deja dezlegate definitiv în litigiul anterior vor primi aceeași dezlegare, hotărârea anterioară neputând fi contrazisă de noua hotărâre. Nu se mai impune, în acest caz, să existe identitate de obiect și cauză între cele două litigii dar trebuie ca aspectele dezlegate deja să fie incidente și în noul litigiu și se păstrează condiția identității de părți care decurge din prevederile art. 435 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit căruia "Hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora." În speță, reținând autoritatea de lucru judecat și respingând acțiunea fără a o mai analiza în fond, prima instanță a făcut, în fapt, aplicarea efectului negativ al autorității de lucru judecat. Or, acesta presupunea tripla identitate de obiect, cauză și părți. Așa cum a arătat recurentul și cum, de altfel, a reținut și instanța de fond, între prezentul litigiu și cel soluționat prin sentința nr. 157/2017 a Curții de Apel Timișoara nu există identitate de părți. Este adevărat, pe de altă parte, că instanța de fond a făcut trimitere la prevederile art. 431 alin. (2) care se referă la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. Se constată, însă, în primul rând, faptul că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat ar fi trebuit să conducă la soluționarea pe fond a litigiului cu luarea în considerare a aspectelor tranșate în litigiul anterior, așa cum s-a arătat mai sus. Or instanța de fond nu a mai analizat pe fond cererea. În al doilea rând, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune, ca și efectul negativ identitate de părți între cele două litigii, identitate care nu se verifică în speță. În concluzie, instanța de fond nu putea să facă aplicarea art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. pentru a respinge acțiunea fără cercetarea ei pe fond întrucât efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupunea identitatea de părți și ar fi trebuit să conducă, oricum, la soluționarea pe fond a pricinii. Totodată, instanța de fond nu putea să facă aplicarea efectului negativ al autorității de lucru judecat întrucât acesta presupunea tripla identitate de părți, obiect și cauză. Pentru toate aceste considerente, găsind a fi neîntemeiată excepția puterii de lucru judecat, reținută greșit în cauză de către instanță, Înalta Curte reține că circumstanțele concrete ale cauzei sunt de natură a infirma soluția pronunțată de instanța de fond, impunându-se, așadar, admiterea recursului, în limitele arătate, cu consecința casării în parte a sentinței recurate și respingerii excepției puterii de lucru judecat, și a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată, și va respinge excepția puterii de lucru judecat, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.