ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5455/2019

Ședința publică din data de 08 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la 22.12.2014, sub dosar nr. x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române, B. și C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

La data de 24.02.2015, reclamantul A. a depus la dosar cerere modificatoare, în sensul formulării unor noi capete de cerere:

În conformitate cu prevederile art. 16 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat introducerea în cauză a chestorului de poliție B. și comisarului șef C., cu mențiunea de a fi citați prin Direcția Generală de Management Resurse Umane a M.A.I.

Prin cererea formulată la dosar, reclamantul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (1) și art. 35 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției.

Prin sentința nr. 1693/19.06.2015, Curtea de Apel a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului la data de 18.12.2015 sub nr. x/2015 și s-a dispus citarea părților pentru data de 11.02.2016, iar la primul termen de judecată reclamantul a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 913/11.02.2016 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului București - SCAF, fiind constatată ivirea unui conflict negativ de competență, soluționat de Î.C.C.J. - S.C.A.F., în sensul stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei în prima instanță în favoarea Tribunalului București - S.CA.F., prin decizia civilă nr. 1085/06.04.2016.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe sub nr. x/2015*, iar prin încheierea de ședință din data de 29.09.2016 a fost admisă excepția conexității și a fost înaintat dosarul la Curtea de Apel București - S.C.A.F. în vederea soluționării unitare a acestui dosar și a dosarului nr. x/2015

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 208 din 30.01.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarele conexate nr. x s-au respins, ca neîntemeiate, excepția tardivității invocată cu privire la anularea/constatarea inexistenței/inopozabilității Regulamentului Disciplinei Militare aprobat de MApN nr. O.G. 1973; a lipsei de interes și a autorității de lucru judecat invocate cu privire la cererea privind obligarea la comunicarea către reclamanți a Regulamentul Militar de aplicare a sancțiunilor disciplinare, precum și excepția netimbrării.

S-au respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.A.I. cu privire la cererea având ca obiect obligarea acestuia să comunice reclamanților Regulamentul Militar de aplicare a sancțiunilor disciplinare, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C..

S-a admis excepția inadmisibilității (inclusiv sub aspectul lipsei de interes și autorității de lucru judecat) cererilor conexate având ca obiect constatarea inexistenței dreptului emitentului Ordinului I.P.G. nr. 01107/26.05.1998 de a aplica sancțiunea disciplinară având în vedere lipsa unui regulament militar de aplicare a unei sancțiuni disciplinare, constatarea inexistenței Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G./1973 al M.Ap. N., constatarea inexistenței unui act normativ care să stea la baza clasificării ca secret a ordinului IGP nr. 01107/26.05.1998, constatarea inopozabilității Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G. al MApN nr. O.G. nr. 10/1973 și de anulare a acestui Regulament și s-au respins aceste cereri conexate ca inadmisibile, formulate de reclamanții A. și D., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, B. și C..

S-a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată cu privire la Ordinul I.G.P. nr. 01107/26.05.1998 și s-a respins această excepție de nelegalitate ca inadmisibilă.

S-a respins ca neîntemeiată cererea completatoare formulată în dosarul conexat nr. x/2015 privind obligarea pârâților M.A.I., C. și B. la plata despăgubirilor pentru necomunicarea actului și informațiilor solicitate de către reclamanți.

S-a admis excepția inadmisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp. art. 34 alin. (1) și art. 35 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 și s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare formulată de către reclamanți în dosarul conexat nr. x/2015

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanții D. și A. Criticând hotărârea atacată ca nelegală, pentru următoarele motive:

Prin sentința civilă nr. 208 din data de 30.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, instanța de judecată a omis să se pronunțe cu privire la capătul de cerere privind "Obligarea Ministerului Afacerilor Interne să-mi comunice, în copie, Regulamentul militar de aplicare a sancțiunilor disciplinare militarilor, raportat la prevederile art. 34, alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare", valabil la data de 25.06.1998.

Recurentul a apreciat că i-a fost încălcat dreptul la informare, garantat de art. 31 alin. (2) din Constituția României și cele prevăzute de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința atacată Curtea a omis să se pronunțe cu privire la apărările formulate prin cererea înregistrată în dosarul nr. x/2016, privind excepția autorității de lucru judecat cu privire la opozabilitatea Regulamentului Disciplinei Militare, emis în anul 1973 de Ministerul Apărării Naționale, privind emiterea și aplicarea sancțiunii disciplinare dată prin Ordinul I.G.P. nr. 01107/25.06.1998. Curtea de Apel, secția contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 937 din data de 19.04.2006, pronunțată în dosarul x/2015, a stabilit că Regulamentul Disciplinei Militare nu a stat la baza emiterii și aplicării sancțiunii disciplinare dată prin Ordinul I.G.P. nr. 01107/25.06.1998, precum și cu privire la excepția tardivității comunicării sancțiunii disciplinare/ordinului de trecere în rezervă și excepția inadmisibilității comunicării sancțiunii disciplinare/ordinului de trecere în rezervă, după formularea unei acțiuni în justiție, cererii formulate tot în dosarul x/2016

Sentința atacată cu privire la capetele de cerere privind:

- Constatarea inexistenței "Regulamentului militar" de aplicare a sancțiunii disciplinare dată prin Ordinul I.G.P. nr. 01107/25.06.1998, raportat la prevederile art. 34, alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare;

- Constatarea inexistenței unui act normativ care să stea la baza clasificării ca "Secret", a Ordinul I.G.P. nr. 01107/25.06.1998, prin care am fost sancționat disciplinar;

- Constatarea inexistenței dreptului emitentului Ordinului I.G.P. nr. 01107/25.06.1998 de a aplica sancțiunea disciplinară, având în vedere lipsa unui Regulament militar de aplicare a unei sancțiuni disciplinare, raportat la prevederile art. 34, alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.

- Anularea Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin Ordinul general al ministrului apărării naționale nr. O.G. nr. 10/1973;

- Constatarea inopozabilității Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin Ordinul general al ministrului apărării naționale nr. O.G. nr. 10/1973, s-a dat cu încălcarea dreptului la apărare, accesul liber în justiție și accesul la informație, garantat de prevederile art. 20, art. 24 și art. 31 din Constituția României, precum și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, hotărârea s-a dat cu aplicarea greșită a legii, respectiv art. 431 C. proc. civ., nefiind lămurit în ce constă identitatea de obiect și cauză cu altă cerere de chemare în judecată.

Curtea, prin refuzul de a cerceta, a lămuri și sancționa abuzul pârâților, în legătură cu aplicarea sancțiunii disciplinare date prin Ordinul I.G.P. nr. 01107/25.06.1998, a încălcat prevederile art. 5 C. proc. civ., a favorizat pârâții la încălcarea legii, respectiv a prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 80/1995.

Deși au trecut aproape 20 de ani de la trecerea în rezervă, nici până la această dată, pârâți, nu au făcut dovada că aplicarea sancțiuni disciplinare dată prin Ordinul I.G.P. nr. 01107/25.06.1998 s-a făcut în baza unui "regulament militar", așa cum prevede art. 34 din Legea nr. 80/1995, raportat și la prevederile art. 178 din Legea 10/1972.

Pe de altă parte, Curtea, eronat a apreciat că "este întemeiată și va fi admisă excepția inadmisibilității (inclusiv sub aspectul lipsei de interes și autorității de lucru judecat)", fără a motiva în fapt și drept soluția dată. Nu există autoritate de lucru judecat cu privire la dosarele avute în vedere ce către instanță, deoarece nu există "chestiunea tranșată" cu privire la legalitatea aplicării sancțiunii disciplinare date prin Ordinul I.G.P. nr. 01107/25.06.1998, raportat la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 80/1995.

Începând cu dosarul nr. x/2000 al Curții de Apel București și continuând cu dosarele care au urmat, la care Curtea face referire în sentința atacată și care au fost conexate la dosarul nr. x/2015, nu a fost tranșată, legalitatea aplicării sancțiunii disciplinare dată prin Ordinul I.G.P. nr. 01107/25.06.1998, în lipsa unui "regulament militar", raportat la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 80/1995.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, aceasta se impunea a fi respinsă și sub aspectul prevederilor art. 431. alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu există două cereri cu identitate de obiect și cauză, dosarele nr. x fiind conexate.

Excepția inadmisibilității (inclusiv sub aspectul lipsei de interes) se impune a fi respinsă, având în vedere prevederile art. 431. alin. (1), precum și următoarele considerente:

Regulamentul Disciplinei Militare aprobat prin Ordinul general al ministrului apărării naționale nr. O.G. nr. 10/1973, a stat la baza sancționări disciplinare și a aplicării Ordinului I.G.P. nr. 01107/25.06.1998 de trecere în rezervă, astfel că interesul acestuia este născut, actual și legitim. De altfel, conținutul acestui regulament nu a fost cunoscut de recurent, care nu a avut posibilitatea să formuleze o apărare adecvată cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare. Prin Regulamentul Disciplinei Militare aprobat prin Ordinul general al ministrului apărării naționale nr. O.G. nr. 10/1973, nepublicat în Monitorul Oficial, i-a fost îngrădit dreptul la apărare și dreptul la informare, garantate de prevederile art. 24 și art. 31, alin. (2) din Constituția României, acest act normativ nerespectând prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, situații ce conduc la existența unui "interes legitim public", fiind vizate ordinea de drept si democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților si îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, prin raportare la art. 2 alin. (1), lit. p) și r) din Legea nr. 554/2004.

1.4. Apărările formulate în cauză

Ministerul Apărării Naționale, în prealabil, a invocat excepția nulității recursului, având în vedere că cererea nu este motivată și întemeiată în drept prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. astfel că, fiind în prezența unei neregularități procedurale a cererii de recurs, prin neîndeplinirea unei cerințe prevăzute sub sancțiunea nulității, recursul declarat de reclamanți fiind nul.

In cuprinsul cererii de recurs nu este indicat vreunul din motivele de casare ale sentinței, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., omisiunea fiind sancționată cu nulitatea recursului conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) ale aceluiași cod.

În ceea ce privește fondul cererii de recurs, a solicitat respingerea căii de atac ca neîntemeiată, pentru motivele ce urmează.

În mod corect prima instanță a admis excepțiile analizate în cauză, față de obiectul cererii și înscrisurile administrate în probațiune, raportat la temeiurile juridice invocate în cuprinsul solicitării.

Pe de altă parte, nu există o critică efectivă a considerentelor/dispozitivului hotărârii recurate, orice afirmație a instanței fiind sancționată cu o negație a recurenților.

De altfel, nici nu poate fi altfel, câtă vreme pe parcursul celor 22 file din 27 ale sentinței civile, prima instanță a expus spre analiză toate apărările formulate de părțile litigante, concretizate prin considerentele din cuprinsul filelor x; astfel că, hotărârea este dată după o analiză obiectivă și judicioasă asupra stării de fapt și de drept incidente în cauză.

Ministerul Afacerilor Interne a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la primul motiv de recurs, aserțiunile recurenților reclamanți referitoare la omisiunea instanței de fond în a se pronunța cu privire la capătul de cerere privind obligarea Ministerului Afacerilor Interne să comunice, în copie, Regulamentul militar de aplicare a sancțiunilor disciplinare militarilor, raportat la prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, valabil la data de 25.06.1998, sunt lipsite de orice suport faptic și legal. Prin sentința civilă atacată, instanța de fond s-a pronunțat în ceea ce privește cererile conexate în sensul admiterii excepției inadmisibilității acestora, respingând ca neîntemeiată și cererea completatoare formulată în dosarul conexat nr. x/2015* privind obligarea pârâților M.A.I., C. și B. la. plata despăgubirilor pentru necomunicarea actului și informațiilor solicitate de recurenții reclamanți.

Față de considerentele care sprijină soluția dată prin sentința atacată, apare evident faptul că chestiunea litigioasă de drept și de fapt care a fost dedusă judecății prin cererea completatoare a fost dezlegată în modalitatea expusă, iar prin dispozitivul sentinței a fost menționată soluția dată asupra cererii completatoare, neavând relevanță că, prin modul de redactare a minutei, nu a fost întocmai menționat obiectul cererii completatoare.

Esențială în această privință este analizarea chestiunii de drept dedusă judecății și stabilirea caracterului justificat al refuzului instituției de a comunica actul solicitat și prin urmare absența elementelor răspunderii civile delictuale a pârâților menționați în cuprinsul cererii completatoare pentru primul capăt de cerere, aspecte menționate expres în considerentele care au stat la baza soluției date cererii completatoare, neputând fi reținută o omisiune de pronunțare cu privire la acest capăt de cerere.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs conform căruia instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la apărările formulate prin cererea înregistrată în dosarul nr. x/2016, apărările despre care fac recurenții reclamanți vorbire reprezintă aspecte de fond privind chestiuni de drept și de fapt vizând fondul cauzei în sensul legalității/nelegalității actelor atacate prin cererile conexate, aspecte a căror analiză nu a putut fi realizată în modalitatea în care au fost invocate având în vedere considerentele care au determinat respingerea cererilor conexate astfel cum au fost formulate fără a fi analizate aspecte privind fondul legalității actelor atacate, fiind admise excepțiile peremptorii evocate în dispozitivul sentinței atacate.

Prin urmare, admițând excepțiile peremptorii invocate, în mod corect, instanța de fond nu a mai procedat la analizarea fondului în sensul în care a fost acesta evocat de recurenții reclamanți.

Contrar celor susținute de recurenții reclamanți, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond în considerentele sentinței atacate, ambii recurenți au întreprins în mod succesiv demersuri procesuale vizând atât legalitatea ordinului I.G.P. nr. 01107/26.05.1998 prin care acestora li s-a aplicat sancțiunea disciplinară a trecerii în rezervă, cât și a actelor administrative și a operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ cu caracter individual de sancționare disciplinară a acestora, acțiuni care au fost soluționate irevocabil în sensul respingerii lor. în mod evident, asupra acestor solicitări nu se poate reveni fără a fi încălcat principiul securității juridice, hotărârile pronunțate în acele cauze bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

II. Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 8 noiembrie 2019.

III. Soluția instanței de recurs

La termenul de judecată din data de 26.09.2016 Curtea a invocat din oficiu excepțiile lipsei de interes a cererii completatoare formulată de către ambii reclamanți în dosarul nr. x/2015, a autorității de lucru judecat în raport de dosarul nr. x/2015(în privința reclamantului A.), precum și în raport de dosarul nr. x/2015 (în raport de cererea completatoare formulată de reclamantul D. în dosarul nr. x/2015), atașat de asemenea prezentului dosar.

Deliberând asupra excepțiilor tardivității invocată cu privire la anularea/constatarea inexistenței/inopozabilității Regulamentului Disciplinei Militare aprobat de MApN nr. x, a lipsei de interes și a autorității de lucru judecat invocate cu privire la cererea privind obligarea la comunicarea către reclamanți a Regulamentul Militar de aplicare a sancțiunilor disciplinare, precum și excepția netimbrării, a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MAI cu privire la cererea având ca obiect obligarea acestuia să comunice reclamanților Regulamentul Militar de aplicare a sancțiunilor disciplinare, asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., excepția inadmisibilității(inclusiv sub aspectul lipsei de interes și autorității de lucru judecat) cererilor conexate având ca obiect constatarea inexistenței dreptului emitentului Ordinului IGP nr. 01107/26.05.1998 de a aplica sancțiunea disciplinară având în vedere lipsa unui regulament militar de aplicare a unei sancțiuni disciplinare, constatarea inexistenței Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G. al MApN nr. O.G./1973, constatarea inexistenței unui act normativ care să stea la baza clasificării ca secret a ordinului IGP nr. 01107/26.05.1998, constatarea inopozabilității Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G. al MApN nr. O.G. nr. 10/1973 și de anulare a acestui Regulament, excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată cu privire la Ordinul IGP nr. 01107/26.05.1998, excepției inadmisibilității cererii de sesizare a CCR cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 34 alin. (1) și art. 35 al in. 3 din Legea nr. 80/1995, precum și asupra cererii completatoare formulată în dosarul conexat nr. x/2015 privind obligarea pârâților M.A.I., C. și B. la plata despăgubirilor pentru necomunicarea actului și informațiilor solicitate de către reclamanți, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Curtea a reținut următoarele:

Astfel, cu privire la excepția tardivității invocată cu privire la anularea/constatarea inexistenței/inopozabilității Regulamentului Disciplinei Militare aprobat de MApN nr. O.G./1973 s-a constatat că este neîntemeiată având în vedere împrejurarea că acest act administrativ are un caracter normativ, astfel încât potrivit art. 11 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Asupra excepției lipsei de interes și a autorității de lucru judecat invocate cu privire la cererea reclamanților privind obligarea la comunicarea către reclamanți a Regulamentul Militar de aplicare a sancțiunilor disciplinare Curtea a constatat că este neîntemeiată, pe de o parte, având în vedere că nu rezultă că un astfel de regulament militar de aplicare a sancțiunilor disciplinare ar fi fost anterior comunicat reclamanților un astfel de regulament de către pârâtul M.A.I., iar în plus nu rezultă că o astfel de solicitare în contradictoriu cu pârâții indicați în cererea completatoare/modificatoare formulată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului București (inițial înregistrat sub nr. x/2014 pe rolul Curții de Apel București, S.C.A.F.) ar fi făcut obiectul soluționării pe fond de instanța de contencios administrativ în contextul în care în dosarul nr. x/2007 soluționat de Tribunalul București, SCAF a vizat obligarea pârâtului M.A.I. la comunicarea Regulamentului Disciplinei Militare, iar nu a Regulamentului de aplicare a sancțiunilor disciplinare; astfel încât au fost respinse cele două excepții invocate.

Este neîntemeiată excepția netimbrării invocată în dosarul nr. x/2014(ulterior înregistrat sub nr. x/2015*) de către pârâtul M.A.I.-dosarul inițial al Curții de Apel București - S.C.A.F., având în vedere că demersul procesual întreprins în ansamblu de către reclamanți a vizat în esență verificarea legalității încetării raporturilor juridice de serviciu cu pârâtul M.A.I., astfel încât cererea completatoare nu poate fi analizată într-un alt context procesual, situație în care cererile formulate în cadrul dosarului nu sunt supuse obligației de achitare a taxei judiciare de timbru având în vedere că litigiul vizează raporturi juridice de muncă, în sens general, fiind respinsă această excepție având în vedere prevederile art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MAI vizând cererea având ca obiect obligarea acestuia să comunice reclamanților Regulamentul Militar de aplicare a sancțiunilor disciplinare, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., s-a constatat că sunt neîntemeiate, având în vedere că există identitate între persoana pârâților indicați în cadrul cererii completatoare formulată în cadrul dosarului nr. x/2014 (reînregistrat sub nr. x/2015* pe rolul Tribunalului București, S.C.A.F.) și pârâții în raport de care se solicită comunicarea Regulamentului militar de aplicare a sancțiunilor disciplinare(reclamanților fiindu-le comunicat exclusiv Regulamentul disciplinei militare) și acordarea unor despăgubiri în cazul constatării unui refuz nejustificat de comunicare, inclusiv din perspectiva aplicării art. 16 din Legea nr. 554/2004, nerezultând că formal reclamanții s-au adresat unor alte instituții decât pârâții indicați în cererea modificatoare formulată în acest din urmă dosar, neavând relevanță sub aspectul legitimării procesuale pasive fondul susținerilor pârâtului M.A.I., urmând a fi respinse ca atare.

Pe de altă parte însă, Curtea a constatat că este întemeiată și a fost admisă excepția inadmisibilității (inclusiv sub aspectul lipsei de interes și autorității de lucru judecat) cererilor conexate având ca obiect constatarea inexistenței dreptului emitentului Ordinului I.P.G. nr. 01107/26.05.1998 de a aplica sancțiunea disciplinară având în vedere lipsa unui regulament militar de aplicare a unei sancțiuni disciplinare, constatarea inexistenței Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G. al M.Ap. N. nr. /1973, constatarea inexistenței unui act normativ care să stea la baza clasificării ca secret a ordinului I.G.P. nr. 01107/26.05.1998, constatarea inopozabilității Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G. al MApN nr. O.G. nr. 10/1973 și de anulare a acestui Regulament, având în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:

Astfel cum a susținut și pârâtul M.A.I., aspect care rezultă din actele dosarelor atașate se constată că ambii reclamanți au întreprins în mod succesiv demersuri procesuale vizând atât legalitatea ordinului IGP nr. 01107/26.05.1998 prin care pârâtul I.G.P.R. a aplicat sancțiunea disciplinară a trecerii în rezervă a ambilor reclamanți, cât și a actelor administrative și a operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ cu caracter individual de sancționare disciplinară a acestora, demers reiterat fie direct-prin invocarea excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 01107/26.05.1998, fie indirect-prin cererile conexate în prezenta cauză având ca obiect în contradictoriu cu același pârât I.G.P.R. constatarea inexistenței dreptului emitentului Ordinului IGP nr. 01107/26.05.1998 de a aplica sancțiunea disciplinară având în vedere lipsa unui regulament militar de aplicare a unei sancțiuni disciplinare, constatarea inexistenței Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G. al MApN nr. O.G./1973, constatarea inexistenței unui act normativ care să stea la baza clasificării ca secret a ordinului IGP nr. 01107/26.05.1998, constatarea inopozabilității Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G. al MApN nr. O.G. nr. 10/1973 și de anulare a acestui Regulament.

Din această perspectivă, s-a constatat că într-adevăr pe de o parte, demersul procesual al ambilor reclamanți realizat în cadrul prezentelor dosare conexate - cu referire la cererile menționate anterior - tinde la încălcarea prevederilor art. 430-431 C. proc. civ. cu privire la efectele pozitive și negative ale autorității de lucru judecat, cât și la inadmisibilitatea sa pentru lipsa interesului acestor cereri în contextul în care ambii reclamanți au solicitat anterior, cereri soluționate irevocabil sau definitiv, după caz, în raport de data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, anularea actului administrativ sancționator și a actelor care au stat la baza emiterii acestora, soluția fiind de respingere a acestor acțiuni, asupra căreia nu se poate reveni, în caz contrar fiind încălcat principiul securității juridice, iar pe de altă parte, un astfel de demers ar fi lipsit de interes practic în contextul în care actul administrativ care a fost emis în temeiul acestor acte și operațiuni contestate în prezenta cauză este definitiv la data introducerii acțiunilor conexate.

Mai mult decât atât, reclamanții au precizat că aceste acțiuni vizează cereri în constatarea dreptului, iar nu în realizarea acestuia, situație în care este evidentă inadmisibilitatea acestor cereri care tind, în mod indirect, la constatarea pretinsei nelegalități a actului administrativ de sancționare disciplinară a reclamanților, scop afirmat chiar de către reclamanți, arătând că doresc "dovedirea nelegalității aplicării sancțiunii disciplinare, sancționarea emitentului și repararea prejudiciului", aspecte reținute de altfel în mod definitiv în dosarele evocate anterior, indicate și în cuprinsul întâmpinării formulată de pârâtul IGPR, împrejurări care interzic reluarea acelorași cereri pe o cale ulterioară în mod separat, astfel încât a fost admisă excepția inadmisibilității acestor solicitări și au fost respinse cererile conexate având ca obiect constatarea inexistenței dreptului emitentului Ordinului IPG nr. 01107/26.05.1998 de a aplica sancțiunea disciplinară având în vedere lipsa unui regulament militar de aplicare a unei sancțiuni disciplinare, constatarea inexistenței Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G. al M.Ap. N. nr. O.G./1973, constatarea inexistenței unui act normativ care să stea la baza clasificării ca secret a ordinului IGP nr. 01107/26.05.1998, constatarea inopozabilității Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G. al MApN nr. O.G. nr. 10/1973 și de anulare a acestui Regulament ca inadmisibile(inclusiv sub aspectul lipsei de interes și al autorității de lucru judecat).

De asemenea, având în vedere aceleași considerente de fapt și de drept, dar și față de data emiterii actului administrativ care constituie obiectul acestei excepții, fiind emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, conform practicii unanime și constate a ÎCCJ-SCAF în această materie, a fost admisă și excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată cu privire la Ordinul IGP nr. 01107/26.05.1998 și a fost respinsă această excepție de nelegalitate ca inadmisibilă, anterior fiind soluționate definitiv și/sau irevocabil cererile privind acțiunea vizând anularea aceluiași act administrativ cu caracter individual între aceleași părți.

În ceea ce privește cererea completatoare formulată în dosarul conexat nr. x/2015 privind obligarea pârâților M.A.I., C. și B. la plata despăgubirilor pentru necomunicarea actului și informațiilor solicitate de către reclamanți, s-a reținut că demersul procesual întreprins de către reclamanți este neîntemeiat, având în vedere pe de o parte faptul că reclamantul nu a făcut dovada că într-adevăr pârâtul M.A.I. ar deține documentul solicitat și ar fi refuzat să îl comunice acestora, iar pe de altă parte, un astfel de refuz ar fi avut un caracter nelegal, în esență reclamanții urmărind reluarea raporturilor juridice litigioase legate de pretinsa nelegalitate a Ordinului nr. 01107/26.05.1998, în sensul înlăturării din ordinea juridică a actelor care au stat la baza emiterii actului administrativ individual de sancționare a acestora, demers apreciat în integralitate ca neîntemeiat pentru considerentele evocate anterior, inclusiv sub aspectul solicitării de acordare a despăgubirilor solicitate pârâților din cererea adițională astfel formulată.

A fost admisă și excepția inadmisibilității cererii de sesizare a CCR cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 34 alin. (1) și art. 35 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 și a fi respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare formulată de către reclamanți în dosarul conexat nr. x/2015, având în vedere considerentele reținute de altfel și în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București, S.C.A.F., de Î.C.C.J. - S.C.A.F. în soluționarea recursului declarat de către reclamantul D., considerente pe care Curtea și le-a însușit ca atare pentru identitate de rațiune:

Este evident că în raport de cerințele de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, se impunea analizarea cu prioritate a acestor cerințe.

Pornind de la această reglementare a condițiilor cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, se constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 34 alin. (1) și art. 35 alin. (3) din Legea nr. 80/1995.

Analizând dispozițiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, și obiectul cererilor de chemare în judecată, prin acțiunile conexate, reclamanții au solicitat " constatarea existentei/inexistenței " Regulamentului militar" de aplicare a sancțiunii disciplinare dată prin Ordinul IGP nr. 01107/25.06.1998, invocând totodată pe cale de excepție, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, inclusiv nelegalitatea acestuia.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, s-a constatat că, raportat la obiectul litigiului de fond, ce privește doar o acțiune în constatare, normele vizate de excepția de neconstituționalitate nu au o legătură cu soluționarea acestei cauze, iar excepția inadmisibilității este întemeiată, în condițiile în care obiectul acțiunii îl reprezintă constatarea existenței/inexistenței " Regulamentului militar" de aplicare a sancțiunii disciplinare dată prin Ordinul IGP nr. 01107/25.06.1998, alături de celelalte solicitări redate anterior.

Astfel rezultă că dispozițiile apreciate ca fiind neconstituționale se referă la sancțiunile disciplinare, la constituirea consiliilor de onoare și a consiliilor de judecată, or, obiectul litigiului îl reprezintă o "acțiune în constatare - constatarea existentei/inexistenței Regulamentului militar"; nefiind vorba deci de analizarea legalității unui un act administrativ emis în baza dispozițiilor legale invocate, ori în strânsă legătură cu acestea, iar în plus a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la ordinul de sancționare disciplinară.

De altfel, prin motivarea adusă excepției de neconstituționalitate invocată, reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare, deși, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; din interpretarea acestor dispoziții rezultă că legătura dintre prevederile legale a căror neconstituționalitate se invocă și modul de soluționare a cauzei trebuie să fie evidentă și de natură a produce consecințe directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate.

În cazul de față, o eventuală declarare, ca fiind neconstituționale, a dispozițiilor art. 34 alin. (1) și art. 35 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 nu ar avea o influență hotărâtoare asupra modului de soluționare a acțiunii și a excepției de nelegalitate, deoarece textele considerate neconstituționale nu sunt esențiale pentru soluționarea litigiului de față, neavând legătură cu acesta.

"Legătura cu soluționarea cauzei" privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța în procesul pendinte, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanței judecătorești. Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte, existența unei legături directe între norma contestată și soluția ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curții în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conținutului hotărârii judecătorului.

Din această perspectivă, se reține că reclamanții nu au justificat care este relevanța normelor legale a căror neconstituționalitate au solicitat a se constata în cauzele cu care au învestit instanța de judecată și nici nu au probat conexiunea acestora cu obiectul litigiului dedus judecății în sensul menționat anterior, urmând a fi respinsă solicitarea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte este ținută să se pronunțe, prioritar, cu privire la excepția nulității recursului, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, care a susținut că cererea de recurs nu este motivată și întemeiată în drept prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Examinând această excepție, Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Lipsa acestor motive sau neîncadrarea lor în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. sunt sancționate cu sancțiunea nulității, potrivit dispozițiilor art. 489 C. proc. civ.

Instanța constată că motivele de nelegalitate despre care face vorbire dispoziția legală anterior menționată se referă, în primul rând, la indicarea considerentelor pentru care partea apreciază că hotărârea recurată este nelegală, lipsa acestora atrăgând sancțiunea menționată.

Sub aspectul temeiului de drept procesual, se reține că partea are obligația de a indica, în cuprinsul cererii de recurs, motivele de nelegalitate pe care le apreciază că sunt incidente însă este suficientă indicarea considerentelor pentru care hotărârea recurată este apreciată a fi nelegală, încadrarea în drept a acestora, într-unul dintre motivele de la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. putând fi făcută chiar de către instanța de control judiciar din oficiu.

În prezenta cauză, se constată că, în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă, deși nu a indicat în mod expres incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a susținut argumente în acest sens, astfel că instanța de control judiciar poate trece la analiza incidenței acestora, fiind posibil controlul judiciar al sentinței atacate.

Față de cele expuse, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată excepția nulității, în baza prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește argumentele aduse în sprijinul nelegalității hotărârii atacate, Înalta Curte reține următoarele:

S-a susținut că instanța de judecată a omis să se pronunțe cu privire la capătul de cerere privind obligarea Ministerului Afacerilor Interne să comunice, în copie, Regulamentul militar de aplicare a sancțiunilor disciplinare militarilor, raportat la prevederile art. 34, alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare", valabil la data de 25.06.1998, fiind astfel încălcat dreptul la informare al reclamanților, garantat de art. 31 alin. (2) din Constituția României și cele prevăzute de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Este însă de remarcat că petitul cu privire la care instanța de fond nu s-ar fi pronunțat (formulată în dosarul conexat x/2015) a fost soluționat în cuprinsul considerentelor sentinței atacate, cu prilejul soluționării acestei cereri completatoare, argumentele pentru care acesta a fost respins fiind acelea că, pe de o parte nu s-a făcut dovada că pârâtul M.A.I. ar deține documentul solicitat și ar fi refuzat comunicarea acestuia; și, pe de altă parte, un astfel de refuz ar fi avut un caracter nelegal, întrucât reclamanții au urmărit reluarea raporturilor juridice litigioase legate de pretinsa nelegalitate a Ordinului nr. 01107/26.05.1998, în sensul înlăturării din ordinea juridică a actelor care au stat la baza emiterii actului administrativ individual de sancționare a acestora, demers apreciat în integralitate ca neîntemeiat.

În aceste condiții, chiar dacă prima instanță nu s-a pronunțat în mod expres asupra acestui capăt de cerere, în cuprinsul dispozitivului sentinței atacate, acest aspect nu este de natură să atragă casarea hotărârii, din perspectiva art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Această concluzie se impune întrucât acest capăt de cerere a fost dezlegat de prima instanță, având în vedere natura considerentelor decisive cuprinse în motivarea sentinței și care, prin ele însele sprijină soluția împărtășită de judecătorul fondului cu privire la acest petit.

În consecință, Înalta Curte apreciază că în cauză nu poate fi reținută nici încălcarea dreptului reclamanților la informare, așa cum acesta este garantat de Constituție în cuprinsul art. 31 alin. (2), în raport de modul de soluționare al petitului privind solicitarea de comunicare a documentului solicitat, respectiv respingerea acestuia.

Al doilea motiv de nelegalitate al sentinței atacate, circumscris aceluiași motiv de casare - art. 488 pct. 6 C. proc. civ. - vizează susținerile recurenților potrivit cărora prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la apărările formulate prin cererea înregistrată în dosarul nr. x/2016, privind excepția autorității de lucru judecat cu privire la opozabilitatea Regulamentului Disciplinei Militare, emis în anul 1973 de Ministerul Apărării Naționale, raportat la sentința civilă nr. 937 din data de 19.04.2006, pronunțată în dosarul x/2015 (care a stabilit că Regulamentul Disciplinei Militare nu a stat la baza emiterii și aplicării sancțiunii disciplinare dată prin Ordinul I.G.P. nr. 01107/25.06.1998); precum și cu privire la excepția tardivității comunicării sancțiunii disciplinare/ordinului de trecere în rezervă și excepția inadmisibilității comunicării sancțiunii disciplinare/ordinului de trecere în rezervă, după formularea unei acțiuni în justiție, cererii formulate tot în dosarul x/2016 Cu privire la acest motiv, Înalta Curte constată că prin dispozitivul sentinței atacate, instanța de fond s-a pronunțat, în alin. (3), prin admiterea excepției inadmisibilității cererilor conexate, astfel că, în această privință, examinarea apărărilor recurenților era superfluă, dat fiind efectul admiterii unei asemenea excepții peremptorii, care împiedică instanța să treacă la cercetarea fondului cererilor completatoare.

De altfel, după cum susțin chiar recurenții, prima instanță a omis să se pronunțe asupra unor apărări, și nu asupra unor petite, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Mai mult, dezlegarea dată excepției invocate de instanță, din oficiu, prin admiterea acesteia, este motivată în cuprinsul considerentelor sentinței atacate (pag. 24 din sentință).

În aceeași măsură, nu pot fi reținute susținerile recurenților potrivit cărora prima instanță nu s-ar fi pronunțat asupra excepțiilor tardivității comunicării sancțiunii disciplinare/ordinului de trecere în rezervă și a inadmisibilității comunicării sancțiunii disciplinare/ordinului de trecere în rezervă, după formularea unei acțiuni în justiție (cererii formulate tot în dosarul x/2016), soluția dată acestora fiind cuprinsă în primul aliniat al dispozitivului sentinței, iar referirile asupra acesteia fiind indicate în pag. 23 din considerente, astfel că și acest aspect, nu este de natură să atragă casarea hotărârii, din perspectiva art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Și, în fine, recurenții au invocat nelegalitatea hotărârii atacate, din perspectiva art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reclamând încălcarea de către instanța de fond a dreptului acestora la apărare, accesul liber la justiție și la informație, garantat de prevederile art. 20, art. 24 și art. 31 din Constituție, și prevederile relative din C.E.D.O.

Fără a relua argumentele expuse anterior, Înalta Curte reține că, și în acest caz, prin admiterea excepției inadmisibilității, nu a fost posibilă cercetarea fondului (pronunțarea instanței cu privire la legalitatea sancționării prin ordinul I.P.G. nr. 01107/25.06.1998), întrucât acțiunea promovată de recurenți a fost, după cum a subliniat prima instanță, una în constatarea dreptului, deși recurenții aveau la îndemână acțiunea în realizarea dreptului. În aceste condiții, prin admiterea excepției inadmisibilității, în mod analog, prima instanță nu putut trece la soluționarea în fond a pretenției deduse judecății, ipoteză în care reclamanții puteau să încerce valorificarea drepturilor.

Pe de altă parte în ceea ce privește cele două excepții - excepția lipsei de interes și cea a autorității de lucru judecat - acestea sunt circumscrise acelorași considerente relative la petitul privind legalitatea sancționării prin ordinul I.P.G. nr. 01107/25.06.1998, analizat în dosarele la care fac referire pârâții M.A.I. și I.G.P.R., ambii pârâți uzând de toate mijloacele procesuale avute la dispoziție pentru valorificarea drepturilor pretins a fi fost încălcate. Or, în aceste condiții nu se poate susține cu suficient temei, încălcarea dreptului acestora la apărare, accesul liber la justiție și la informație, întrucât au beneficiat de toate garanțiile procesuale prin soluționarea litigiilor de către instanțele competente.

Față de aceste considerente, nefiind întrunite criticile invocate prin motivele de recurs, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul formulat în cauză va fi respins ca nefondat, iar hotărârea atacată va fi păstrată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul Ministerul Apărării Naționale-Direcția Pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică.

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți D. și A. împotriva sentinței civile nr. 208 din 30 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 noiembrie 2019.