ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4912/2019

Ședința publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la recalcularea salariului de funcție a reclamanților astfel încât să fie cel puțin egal cu salariul minim brut pe țară garantat în plată, fără adaosuri reprezentând cuantumul unor drepturi ce au fost incluse în salariul de funcție potrivit Legii nr. 330/2009 și cuantumul sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu, plata diferenței dintre salariul de funcție recalculat fără adaosuri reprezentând cuantumul unor drepturi ce au fost incluse în salariul de funcție potrivit Legii nr. 330/2009 și cuantumul sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu și cel acordat efectiv, plata sporurilor și a celorlalte drepturi salariale(indemnizații, compensații) la sariul de funcție cel puțin egal cu salariu minim brut pe țară garantat în plată, fără adaosuri reprezentând cuantumul unor drepturi ce au fost incluse în salariul de funcție potrivit Legii nr. 330/2009 și cuantumul sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu, plata diferenței dintre sporurile și celelalte drepturi salariale (indemnizații, compensații) calculate la salariul de funcție recalculat fără adaosuri reprezentând cuantumul unor drepturi ce au fost incluse în salariul de funcție potrivit Legii nr. 330/2009 și cuantumul sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu și sporurile și celelalte drepturi salariale acordate efectiv, pe ultimii trei ani; plata sumelor menționate actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și a dobânzii legale aferente.

Prin sentința nr. 1813/2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. prin B. și reclamantul C. prin B., în contradictoriu cu pârâta Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999) disjuns din dosar nr. x/2018, în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că, astfel cum rezultă din actele de la dosar, reclamanții domiciliază pe raza Tribunalului Mehedinți, singurul argument pentru sesizarea prezentei instanțe fiind împrejurarea că sediul sindicatului reprezentant este în municipiului București.

Mai mult, în cauză nu se poate reține aplicabilitatea Deciziei nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale. Recursul în interesul legii privește un caz de competență teritorială exclusivă, motiv pentru care s-a reținut că instanța competentă teritorial cu soluționarea conflictelor de muncă, în cazul acțiunilor formulate de organizațiile sindical, este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Aplicarea prin analogie a considerentelor deciziei de recurs în interesul legii nu este admisibilă, deoarece situația premisă este diferită, în cauză sindicatul acționând în baza unei împuterniciri exprese din partea membrilor de sindicat, în numele acestora.

Prin sentința nr. 220 din 27 mai 2019, Tribunalul Mehedinți, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II - a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, în speță, reclamantul este B., aspect ce reiese fără dubiu din cererea de chemare în judecată. În aceste condiții, devin incidente prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

În legătură cu competența atrasă de sediul sindicatului, instanța reține aplicabilitatea Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat".

Tribunalul a constatat că acțiunea de față a fost promovată de către B. în apărarea drepturilor membrilor săi funcționari publici cu statut special, situație în care dispozițiile art. 28 alin. (3) din Legea 62/2011 îi conferă expres calitate procesuală activă.

Deoarece reclamantul B. are sediul în București și a sesizat instanța competentă în circumscripția căreia își are sediul, instanța consideră că revine Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal competența teritorială de soluționare a cauzei.

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

B., în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat A. și C., a învestit instanța de contencios cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtei Direcția Generală de Poliție a Municipiului București la recalcularea și plata unor drepturi salariale.

Verificând cererea de chemare în judecată se constată că aceasta este formulată la data de 16.10.2018, conform ștampilei de pe copia cererii de chemare în judecată aflată la dosarul Tribunalului București.

Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, prin care a fost modificat și completat art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 658 din 30 iulie 2018 și, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) al Legii nr. 24/27.03.2000, a intrat în vigoare la data de 02.08.2018.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, forma aflată în vigoare la data sesizării instanței, "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

Așadar, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin dispozițiile Legii nr. 212/2018, textul de lege prevede o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de contencios administrativ și fiscal de la domiciliul reclamantului persoană fizică.

Problema care a generat conflictul negativ de competență privește rolul B. în determinarea instanței competente teritorial să soluționeze cauza.

Înalta Curte reține că potrivit noului alin. (4) introdus în art. 10 din Legea nr. 212/2008, "competența teritorială de soluționare a cauzei se va respect și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Aceste prevederi devin aplicabile atunci când reclamantul nu exercită acțiunea în contencios administrativ personal, ci prin intermediul unui reprezentant, conform art. 80 din C. proc. civ.

În cauză, B. nu are calitate de reclamant, ci acționează, potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, ca si mandatar în numele reclamantilor.

Având în vedere că reclamantii au domiciliile pe raza judetului Mehedinți, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Mehedinți, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea TribunaluluiMehedinți, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. prin B. și C. prin B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în favoarea Tribunalul Mehedinți, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2019.