ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4171/2019

Ședința publică din data de 24 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 01.04.2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Galați, solicitând: emiterea, pentru fiecare dintre solicitanți, a ordinelor de încadrare în grila de salarizare conform Legii nr. 284/2010 începând cu data încadrării în funcțiile de judecător, stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare și acordarea corectă a drepturilor salariale; acordarea diferențelor salariale aferente perioadei de la data încadrării în muncă și până în prezent, sume actualizate cu rata inflației, plus dobânda legală de la scadență și până la data achitării efective și integrale a acestui debit; emiterea grilelor de salarizare în care să apară noul salariu de încadrare în care au fost incluse unele sporuri având în vedere că la acest moment pentru calculul salariului de încadrare sunt folosite O.G. nr. 8/2007, O.G. nr. 10/2008, Legea nr. 330/2009, legi abrogate în prezent, creându-se astfel confuzii între vechimea în muncă, vechimea în specialitate (sporul de fidelitate) și sporurile care au fost incluse în salariu, iar sporul de risc (25%) și confidențialitate (5%) se aplică în mod diferențiat de la un salariat la altul conducând astfel la discriminări (procentul variază între 11-25%, fără a se indica în vreo decizie motivul pentru care unii beneficiază de un spor mai mare, iar alții de unul mai mic); plata eventualelor cheltuieli de judecată ocazionate de acest proces.

Prin sentința nr. 4128 din 19 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Apel Galați.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Galați, ca privind o persoană fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere privind emiterea, pentru fiecare reclamant, de ordine de încadrare în grila de salarizare conform Legii nr. 284/2010 începând cu data încadrării în funcțiile de judecător, stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare și acordarea corectă a drepturilor salariale, capăt de cerere pe care l-a respins în consecință.

A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Galați, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe au formulat cereri de recurs reclamanții A. și B., criticând-o pentru motive de nelegalitate încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și solicitând admiterea recursurilor, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii.

A fost criticată soluția dată de prima instanță asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Galați, cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (2) și art. 44 din Legea nr. 304/2004 și art. 10 lit. t) din Hotărârea nr. x de aprobare a Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești, președintele curții de apel este ordonator secundar de credite, astfel că pârâta are calitate procesuală pasivă.

A fost criticată și modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității capătului de cerere privind emiterea, pentru fiecare reclamant, de ordine de încadrare în grila de salarizare conform Legii nr. 284/2010 începând cu data încadrării în funcțiile de judecător, stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare și acordarea corectă a drepturilor salariale.

In acest sens, s-a arătat, prin motivele de recurs, că a fost parcursă procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În privința soluției pronunțate pe fondul cauzei au fost invocate dispozițiile art. 1 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și dispozițiile art. 1, 2, 3 și 20 din Legea nr. 285/2010, precum și ale art. 1, 4 și 5 din Anexa VI - Capitolul VIII Justiție, din aceeași lege.

Au susținut recurenții că, din aplicarea Legii nr. 284/2010, nu rezultă corecta stabilire a sporurilor raportat la salariul de încadrare, care este calculat în baza a două legi abrogate, respectiv O.G. nr. 8/2007 și Legea nr. 330/2009, iar din fluturașul de salariu este imposibil de aflat care sunt sporurile de care beneficiază, precum și la ce salariu se calculează sporurile de risc și confidențialitate, trecute ca sumă tranzitorie.

În consecința, recurenții au considerat că salariul nu a fost corect calculat, solicitând recalcularea acestuia.

Prin notele scrise depuse la data de 23 septembrie 2019, recurentul reclamant A. a precizat că a atacat Ordinul MJ nr. 454/C/10.02.2016 privind stabilirea drepturilor salariale, acesta făcând obiectul dosarului nr. x/2016

A precizat recurentul că prin acțiune urmărește stabilirea drepturilor salariale la nivel maxim pentru fiecare grad, funcție, treaptă gradație, cu toate sporurile legale, plus drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătorești unor magistrați, existând diferențe salariale care nu își găseau justificarea în condițiile în care activitatea de judecată era aceeași.

Prin întâmpinarea depusă la data de 9 martie 2017, intimata pârâtă Curtea de Apel Galați a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind că, în mod corect, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, fiind invocate în acest sens dispozițiile hotărârii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 13/2016, curtea de apel neavând atribuții în ceea ce privește stabilirea sau plata drepturilor salariale.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că drepturile salariale ale reclamanților au fost corect stabilite, cu respectarea legilor de salarizare în vigoare la momentul încadrării în funcție a acestora.

S-a arătat că Legea cadru nr. 284/2010 nu s-a aplicat din anul 2011 și până în prezent, aceasta făcând trimitere la legile anuale de implementare.

In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea grilelor de salarizare, intimata- pârâtă a arătat că ministerul nu are o asemenea competentă, de a stabili drepturi salariale, în afara cadrului legal.

Prin întâmpinarea depusă la data de 15 martie 2017, intimatul- pârât Tribunalul Galați a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat, pentru aceleași apărări formulate și în fața primei instanțe.

Prin întâmpinarea depusă la data de 29 martie 2017, intimatul- pârât Ministerul Justiției, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.

A arătat că drepturile salariale ale reclamanților au fost corect stabilite, în concordanță cu interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - prin Decizia nr. 32/19.10.2015 și de Curtea Constituțională a României- prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 septembrie 2019, față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate în considerarea celor în continuare arătate.

Argumente relevante

În fapt, reclamanții au calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Liești, aflată în circumscripția Tribunalului Galați.

Reclamantul A. a fost numit în funcția de judecător prin Decretul Președintelui României nr. 837/07.12.2012 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 34/11.11.2012, fiind emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 430/C/04.02.2013 privind stabilirea drepturilor salariale cuvenite domnului judecător începând cu data de 11.12.2012, respectiv o indemnizație de încadrare brută lunară de 6507 RON, un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase 973 RON și un cuantum al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 975 RON; ordinul a fost modificat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1369/11.04.2013 privind stabilirea drepturilor salariale cuvenite domnului judecător începând cu data de 11.12.2012, respectiv o indemnizație de încadrare brută lunară de 6724 RON, un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase 1008 RON și un cuantum al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 943 RON. La data de 10.02.2016 Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 454/C privind stabilirea drepturilor salariale cuvenite domnului judecător începând cu data de 01.01.2016, respectiv o indemnizație de încadrare brută lunară de 7581 RON, un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase 1109 RON și un cuantum al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 1037 RON.

Reclamanta B. a fost numită în funcția de judecător prin Decretul Președintelui României nr. 1197/18.12.2013 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 818/21.12.2013, fiind emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 416C/05.02.2014 privind stabilirea drepturilor salariale cuvenite doamnei judecător începând cu data de 21.12.2013, respectiv o îndemnizație de încadrare brută lunară de 6507 RON, un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase 976 RON și un cuantum al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 975 RON.

Reclamanții au formulat cerere către Ministerul Justiției, transmisă prin serviciul poștal la data de 01.03.2016, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la cadrul procesual, raportat la critica din motivele de recurs vizând modalitatea în care prima instanță a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Apel Galați, Înalta Curte apreciază, în acord cu prima instanță, că dispozițiile art. 43 alin. (2) și 44 din Legea nr. 304/2004, coroborate cu dispozițiile art. art. 10 lit. t) din Hotărârea nr. x de aprobare a Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești nu justifică reținerea acestei calități.

Raportul juridic este născut între reclamanții judecători în cadrul judecătoriei, pe de o parte, și Ministerul Justiției (emitentul ordinelor de salarizare) și Tribunalul Galați, în calitate de ordonator de credite și eventual debitor al plății drepturilor salariale, potrivit art. 36 alin. (1) și art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

In acest sens sunt relevante și considerentele Hotărârii nr. 13/2016 pronunțată în Recurs în interesul legii, prin care s-a apreciat că legitimarea procesuală pasivă revine doar autorității publice cu care funcționarul public se află în raporturi de serviciu, întrucât acesteia îi aparține prerogativa stabilirii și acordării drepturilor salariale.

Având în vedere calitatea de ordonator de credite a tribunalului, reclamanții nu pot justifica chemarea în judecată a curții de apel în calitate de ordonator secundar, nici ca o garanție a executării obligației de plată.

Prin urmare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al motivului de recurs ce vizează soluția dată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Galați.

Referitor la excepția inadmisibilității, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a reținut, pe baza probatoriului administrat în cauză, respectiv a informațiilor comunicate de Tribunalul Galați (filele x de la dosarul de fond) că nu a fost învestit cu o cerere potrivit art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI a Legii - cadru nr. 284/2010, constatând inadmisibilitatea capătului de cerere privind emiterea, pentru fiecare parte reclamantă, de ordine de încadrare în grila de salarizare conform Legii nr. 284/2010 începând cu data încadrării în funcțiile de judecător, stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare și acordarea corectă a drepturilor salariale.

Recurenții - reclamanți au atacat soluția instanței făcând trimitere eronat la procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care judecătorul fondului nu a reținut împrejurarea că nu a fost efectuată procedura prealabilă, ci a constatat că inadmisibilitatea, ca sancțiune procesuală, reprezintă o cale de respingere a cererii fără a intra în verificarea fondului, în cazul exercitării unui drept într-o modalitate neprevăzută de lege, sau pentru care legea prevede o altă procedură.

Or, în speță, suntem în prezenta unui litigiu de contencios administrativ, astfel cum este acesta definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, limitele controlului exercitat de instanță fiind stabilite de art. 8 și 18 din aceeași Lege, în raport cu care s-a pronunțat și prima instanță.

De altfel, recurentul - reclamant A., prin notele scrise depuse în data de 23 septembrie 2019, a precizat că a contestat, potrivit procedurii speciale, Ordinul MJ nr. 454/C/10.02.2016 privind stabilirea drepturilor salariale, acțiunea făcând obiectul dosarului nr. x/2016

Pentru aceste considerente Inalta Curte va respinge și acest motiv de recurs.

In cea ce privește recursul formulat asupra fondului cererii de chemare în judecată, reține Înalta Curte că dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., impun o serie de rigori cu privire la exercitarea căii de atac, în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Înalta Curte constată că cererea de recurs reprezintă o simplă reluare a motivelor cuprinse în acțiunea introductivă de instanță, astfel că, după redarea în extenso a prevederilor dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a dispozițiilor art. 1, 2, 3 și 20 din Legea nr. 285/2010, precum și ale art. 1, 4 și 5 din Anexa VI - Capitolul VIII Justiție, din aceeași lege, recurenții au susținut că din fluturașul de salariu nu rezultă corecta aplicare a Legii nr. 284/2010 și a sporurilor de care beneficiază, solicitând recalcularea salariului, fără a arăta în concret în ce măsură nu au fost aplicate corect dispozițiile legilor de salarizare.

Instanța de control judiciar reține că prin întâmpinările formulate în cauză de pârâți, atât în fața primei instanțe, cât și în recurs, precum și prin anexele la ordinele individuale de salarizare depuse fond, a fost detaliat modul de calcul a salariului, precum și sporurile acordate, fiind precizat că începând cu data de 1 ianuarie 2011, în temeiul Legii nr. 285/2010 și a Legii cadru nr. 284/2010 s-a realizat reîncadrarea judecătorilor în funcție, grad și gradație, pe clase de salarizare, fiind prorogată succesiv, prin legile anuale de salarizare, aplicarea coeficienților de salarizare prevăzuți în anexele Legii nr. 284/2010.

Se constată, astfel, că nu a existat niciun temei legal pentru stabilirea cuantumului drepturilor salariale conform legii menționate, această interpretare fiind susținută și de Decizia nr. 32/19.10.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a dispus că "În raport de prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispozițiilor sale și de cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ținând seama și de prevederile art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010, se va face distincție între reîncadrare, potrivit Legii-cadru de salarizare și plata efectivă a drepturilor salariale. Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcția similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010."

Prin precizările depuse la data de 23 septembrie 2019, recurentul- reclamant A. mai invocat și existența unor diferențe de salarizare între magistrați aflați în situații identice, însă nu s-a efectuat nicio probă în susținerea acestei afirmații, care să poate fi analizată de instanța de control judiciar.

Temeiul legal al soluției adoptate

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II - a C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții - reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 4128 din 19 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2019.