ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5762/2019

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, obligarea pârâtului să emită pentru fiecare reclamant în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței, ținând cont în cazul promovărilor în funcție și al numirii în funcții de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului la acordarea în favoarea reclamanților, începând cu data de 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, a diferențelor salariale rezultate din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

Totodată, au cerut obligarea pârâtului la recalcularea sporurilor și altor drepturi aferente diferenței indemnizației de încadrare lunare pentru fiecare dintre reclamanți începând cu data de 09.04.2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanției, obligarea pârâtului să plătească actualizarea sumelor de plată cu rata inflației, calculată de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar al reclamanților și până la plata efectivă a acestuia și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculată de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar al reclamanților și până la plata efectivă a acestuia.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3502 din 6 octombrie 2017, a admis cererea formulată de reclamanți, obligând pârâtul să emită reclamanților noi ordine de salarizare în mod legal, raportat la Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia CCR nr. 794/2016 și ordinul MJ nr. 219/C/01.02.2017, ținând cont de vechimea în muncă, gradul profesionial, funcția, sporurile salariale și să dispună plățile aferente, începând cu data de 09.04.2015, prin ordonatorul terțiar corespunzător, actualizate cu rata inflației și dobânda legală calculate de la data scadenței pentru fiecare reclamant până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic", iar, conform alin. (3) al aceluiași articol, "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității (...)".

În temeiul art. 196 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată care nu poartă semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă.

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia introducerii oricărui demers judiciar, inserate în art. 148 din C. proc. civ., în conformitate cu care orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni esențiale, și semnătura.

Dispozițiile art. 194 lit. f) din C. proc. civ. prevăd aceeași obligație.

Potrivit art. 268 alin. (1) din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia.(...)."

Prin urmare, semnătura, având rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului semnat, trebuie să fie olografă și nicidecum dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.

În cauză, se constată că recurentul a depus la dosar cererea de recurs în fotocopie (transmisă prin poștă-dosar) purtând semnătura reprezentantului instituției, semnătură care, datorită modalității de depunere, se regăsește în forma imprimată, neidentificându-se un exemplar original al respectivei cereri.

Deși recurentul a fost citat cu mențiunea de a depune la dosar cererea de recurs semnată olograf în original, pentru termenul de judecată din 21.11.2019, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Lipsa semnăturii este un aspect prealabil peremptoriu de natură a determina neregularitatea învestirii instanței, în consecință, nefiind îndeplinită această cerință de formă, devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin raportare la prevederile menționate, referitoare la sancțiunea aplicată în cazul nesemnării cererii de chemare în judecată, se reține și faptul că, în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 29 ianuarie 2018, s-a stabilit următoarea soluție de principiu: "În ipoteza în care o parte litigantă înaintează cererea (de recurs) exclusiv prin fax sau e-mail și instanța face demersuri pentru a obține exemplarul purtând semnătura olografă, iar partea nu se conformează, sancțiunea aplicabilă este cea a anulării cererii (de recurs)".

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va aplica sancțiunea prevăzută în mod expres de art. 486 alin. (3) raportat la art. 196 alin. (1) din C. proc. civ. și va anula recursul exercitat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 3502 din 6 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2019.