ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4270/2019

Ședința publică din data de 26 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției obligarea acestuia de a emite începând cu data de 09.04.2015 un nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind. l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. x, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței; stabilirea drepturilor salariale să se facă la nivelul maxim stabilit în cadrul judecătoriilor, raportat la vechimea în funcție (3-5 ani), vechimea în muncă și gradul profesional deținut; obligarea pârâtului la acordarea, începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. x, a diferenței salariale rezultată din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011, și obligarea pârâtului ca la emiterea ordinului de salarizare să țină cont în cazul promovărilor în funcție și al numirii în funcții de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că sunt judecători în cadrul Judecătoriei Tecuci, iar la data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, și prin care s-a introdus art. 5

1

în O.U.G. nr. 83/2014.

Prin sentința civilă nr. 1241 din 12 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justitiei.

A obligat pârâtul să emită pentru fiecare reclamant noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014 modificat și completat prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței.

A obligat pârâtul la acordarea începând cu data de 09.04.2015 a diferenței salariale rezultată din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/funcție ulterior datei de 01.01.2011.

A obligat pârâtul ca la emiterea Ordinelor să țină cont în cazul promovării în funcție sau numirii în funcții de conducere de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție avute la data promovării.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs intimatul Ministerul Justiției, susținând că hotărârea este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale, instanța de fond reținând în mod eronat că dispozițiile prev. de art. 1 alin. (5)/1 din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor aflați în situația prevăzută de norma legală, în condițiile în care această normă legală este o normă de excepție ce vizează expres și limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, respectiv personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, iar în cazul sistemului justiției, categoria funcționarilor publici, personalul contractual, acestea fiind singurele categorii salarizate la același nivel cu personalul din Parlament.

În situația în care legiuitorul ar fi fost ca prevederile art. 1 alin. (5/1) să fie aplicabile întregului personal din toate instituțiile și autoritățile publice, acest lucru ar fi fost realizat prin modificarea expresă a alin. (1) și (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 și nu prin aprobarea unor norme derogatorii de la prevederile acestor alineate. În același timp, nu se justifică trimiterea în norma derogatorie la personalul din anumite instituții: aparatul de lucru al parlamentului.

A mai susținut recurentul că instanța de fond a extins aplicarea normei legale arătate la categorii de personal cărora nu li se adresează, bazându-și soluția pe intenția legiuitorului, ca măsură reparatorie, de înlăturare a diferențelor salariale între persoane aflate în aceleiași condiții de vechime în muncă și în funcție și reținând că astfel de diferențe apar și între judecători, prin aplicarea legilor anuale de salarizare începând de la 1 ianuarie 2016.

Or, câtă vreme textul în discuție constituie o normă de excepție, de strictă interpretare, care nu a fost declarat neconstituțional, instanța de fond era ținută să-l aplice ca atare.

Singura interpretare corectă a prevederilor Legii nr. 71/2015 este în sensul că prevederile art. 1 alin. (5/1) din O.U.G. nr. 83/2014, nu se aplică judecătorilor, textul de lege vizând personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, respectiv, în cazul sistemului justiție, categoria funcționarilor publici, precum și ce a personalului contractual, acestea fiind salarizate la același nivel cu personalul din aparatul de lucru al Parlamentului.

A mai susținut recurentul că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea Ministerului Justiției la plata diferențelor salariale, în condițiile în care angajatoare este instituția care are această atribuție.

În fine, a arătat recurentul că tribunalele și curțile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale intimaților-reclamanți sunt stabilite cu angajatorul, astfel că drepturile salariale ale acestora sunt calculate și plătite direct de către instituția angajatoare, care procedează și la calcularea și virarea contribuțiilor sociale către stat.

Criticile vizează prev.art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate și admiterea recursului așa cum a fost formulat.

La data de 18.09.2019, recurentul-pârât a transmis la dosarul cauzei note scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca rămasă fără obiect, având în vedere că a fost emis OMJ nr. 1487/C/2017 în aplicarea dispozițiilor OMJ nr. 4680/2016, modificat prin OMJ nr. 219/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizațiilor de încadrare brute lunare și ale sporurilor reclamanților începând cu data de 09.04.2015 în funcție de vechime, grad, gradație, în conformitate cu Legea nr. 71/2015.

Astfel, începând cu 09.04.2015, reclamanților li s-a stabilit indemnizația la nivel maxim prin acte administrative emise în baza Legii nr. 71/2015.

A anexat în copie OMJ nr. 1487/C/2017.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este lipsit de interes, pentru următoarele considerente:

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiție de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs.

Conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Condiția interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în exercitarea căilor de atac.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Recurentul nu mai justifică un folos practic, legitim, și actual în obținerea unei soluții de admitere a recursului.

Recurentul-pârât a emis Ordinul nr. 4680 la data de 21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Prin Ordinul nr. 4680 din 21.12.2016, la art. 1, s-a dispus ca, începând cu 9.04.2015, judecătorilor care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, să li se recalculeze indemnizația la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Ulterior, prin Ordinul 1487C din 24.05.2017, emis în aplicarea OMJ nr. 4680/C/2016, modificat prin Ordinul nr. 219/C/2017, ținând seama de prevederile Ordinului MJ nr. 279/C/2010, recurentul pârât a dispus ca, pentru perioada 09.04.2015-31.07.2016, judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Galați, care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, să li se recalculeze indemnizația la nivelul maxim, conform celor menționate în Anexe, iar începând cu data de 1.08.2016, s-a stabilit că judecătorii beneficiază de drepturile salariale menționate în dreptul fiecăruia.

S-au avut în vedere prevederile O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată prin Legea nr. 71/2015, dispozițiile O.U.G. nr. 57/2015, Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015.

Prin urmare, având în vedere că recurentul pârât a emis noi ordine de recalculare a indemnizațiilor de încadare, în acord cu dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 57/2015, recursul este lipsit de interes.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1241 din 12 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2019.