ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4029/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25 martie 2016, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, au formulat contestație împotriva adresei nr. x din 04.03.2016, emisă de pârât, solicitând:

- emiterea unor noi grile de salarizare, în ceea ce privește salariul/indemnizația de încadrare (salariul de bază) pentru fiecare dintre reclamanți, conform Legii nr. 284/2010, începând cu data de 01.01.2011 și stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare, în care să fie incluse toate sporurile care în prezent nu se acordă: sporul de risc de 25 % și sporul de confidențialitate de 5%, precum și premiul anual (recunoscut conform sentinței civile nr. 1851 din 21.10.2015, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția civilă în dosarul nr. x/2015) și, de asemenea, să fie avute în vedere vechimea în funcție și în muncă (sporul de vechime și sporul de fidelitate), cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 284/2010, Legii nr. 285/2010, Legii nr. 71/2015 și Legii nr. 293/2015;

- calcularea și achitarea diferențelor dintre indemnizația rezultată ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime (în muncă sau în funcție) și indemnizația efectiv acordată colegilor reclamanților care, anterior datei de 31.12.2010, au îndeplinit aceeași condiție de vechime, începând cu data reîncadrării și în continuare;

- calcularea sporurilor acordate prin lege în raport de noua încadrare (a salariului/indemnizației de bază);

- achitarea diferențelor salariale/indemnizațiilor neacordate prin modul eronat de calcul al salariului și a sporurilor aferente perioadei 01.01.2011 - la zi și pe viitor, actualizată cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale pentru această perioadă;

- stabilirea drepturilor salariale/indemnizațiilor începând cu data de 09.04.2015, în baza Legii nr. 71/2015, la nivelul de salarizare maxim rezultat prin includerea diferenței salariale rezultate din aplicarea de procente și a claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/funcție ulterior datei de 01.01.1011, precum și prin includerea procentelor aferente vechimii în muncă și în funcție, chiar dacă respectiva vechime în muncă a fost îndeplinită ulterior acestei date.

1.2. Prin cererea înregistrată la dosarul instanței de fond la data de 15 aprilie 2016, reclamanții A., B. și C. au completat cererea inițială, solicitând anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 4126/2015 și emiterea unui nou ordin de salarizare, în care să fie incluse toate sporurile salariale la care s-a făcut referire în acțiune, conform actelor normative indicate, precum și în raport de sentința civilă nr. 1851 din 21.10.2015, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția civilă în dosarul nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 3203 din 24 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

a) a admis excepția autorității de lucru judecat, cu privire la capătul de cerere privind stabilirea unei noi grile de salarizare, calcularea și achitarea diferențelor salariale pentru reclamanți, prin luarea în considerare a premiului anual și a respins acest capăt de cerere pentru existența autorității de lucru judecat;

b) a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată;

c) a admis, în parte, acțiunea completată formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției;

d) a anulat, în parte, Ordinul emis de pârâtul Ministerul Justiției sub nr. x/11.12.2015 și a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamanților un nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, prin recunoașterea dreptului reclamanților de a beneficia de diferențele salariale rezultate din efectuarea demersurilor legale pentru alocarea fondurilor necesare achitării acestor diferențe, începând cu data de 09.04.2015;

e) a respins, ca neîntemeiate, celelalte solicitări din acțiune.

Împotriva sentinței civile nr. 3203 din 24 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

O primă critică de nelegalitate privește soluția de obligare a recurentului-pârât la emiterea, în favoarea reclamanților, a unui nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, pârâtul susținând că această atribuție aparține Ministrului Justiției și nu Ministerului Justiției. Având în vedere că nu există concordanță între persoana obligată prin hotărâre, respectiv Ministerul Justiției și atribuția legală de a emite ordine de salarizare, care aparține Ministrului Justiției, recurentul-pârât apreciază că este necesară casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea stabilirii corecte a cadrului procesual.

Prin cea de-a doua critică de nelegalitate, recurentul-pârât a susținut că prima instanță a aplicat în mod greșit prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015, acest text de lege nefiind aplicabil categoriei profesionale a judecătorilor. În opinia pârâtului, această prevedere este de strictă aplicare și vizează numai categoriile profesionale indicate, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, iar în cazul sistemului justiției, se aplică numai categoriei funcționarilor publici și personalului contractual.

Intimații-reclamanți A., B. și C. nu au depus întâmpinare la dosarul instanței de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect anularea unui ordin de încadrare salarială, corelativ cu obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanți, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 24.05.2017, recurentul-pârât Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 1469/C/2017, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite reclamanților, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015. Totodată, reclamanților le-au fost achitate diferențele salariale rezultate din aplicarea acestui ordin.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința de fond, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamanților. Prin urmare, interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3203 din 24 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2019.