ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.07.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3880/2020

HOTĂRÂRE
24.07.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3880/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 24 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 48/CA/2019-P.I. din 14 martie 2019 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj- Napoca pentru Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii, Constituită la nivelul Regiunii Cluj și a dispus suspendarea deciziei de impunere nr. xnr. 38/31.05.2018, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare ce face obiectul prezentului dosar.

Împotriva sentinței nr. 48/CA/2019-P.I. din 14 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca în nume propriu și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Cluj a declarat recurs.

Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Este adevărat că potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ.:

"Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

Însă, în cauză sunt incidente dispozițiile legii contenciosului administrativ care la art. 20 alin. (1) stipulează că:

"Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a fost comunicată la data de 29 martie 2019, iar recursul a fost înregistrat la data de 5 aprilie 2019, prin fax, potrivit rezoluției de la dosarului, depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile prevăzut de textul legal sus citat.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Înalta Curte constată că recurenta nu a solicitat repunerea sa în termen.

Cum în cauză, recurenta nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea, în termen, a căii de atac, se va constata că recursul este tardiv formulat și în temeiul art. 493 alin. (3) și (5) C. proc. civ. se va respinge, ca atare.

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca în nume propriu și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Cluj împotriva sentinței nr. 48/CA/2019-P.I. din 14 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iulie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-06-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2805/2020
mate condițiilor prevăzute de Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ. 2. Al doilea ciclu procesual. Hotărârea primei instanțe în rejudecare după casare În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2020-12-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6529/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal sub
ÎCCJ 2017-06-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 427/2019
ă a cauzei pe fond. În susținerea recursului, recurenta-reclamantă A. SRL a mai depus la dosar note de ședință suplimentare, înscrisuri. Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca a depus întâmpinare, prin
ÎCCJ 2020-12-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6459/2020
2018, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., în contradictoriu cu p
ÎCCJ 2021-06-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3344/2021
Ședința publică din data de 3 iunie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj
Sursă