ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3579/2020

Ședința publică din data de 15 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 17 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Românii de Pretudindeni, constatarea nulității ordinului de ministru nr. 163/11.03.2019.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 5742 din 17 septembrie 2019, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că, întrucât emitentul actului administrativ contestat este o autoritate publică centrală, respectiv Ministerul pentru Românii de Pretudindeni, criteriul care operează la stabilirea competenței este cel al autorității publice centrale chemate în judecată, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004.

A mai reținut tribunalul că ordinul atacat privește raportul de serviciu al altei persoane, actul administrativ care are înrâurire directă asupra reclamantei fiind decizia nr. 28/12.03.2019, astfel încât nu este incident art. 109 din Legea nr. 188/1999, întrucât raportul juridic la care face referire acest text de lege este unul direct, în care instanța este chemată să analizeze situația reclamantului prin raportare la raportul de serviciu angajator-angajat, nu să analizeze orice act administrativ care afectează într-o formă sau alta raportul de muncă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 3.10.2019, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 917 din 9 decembrie 2019, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a dispus suspendarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că interesul reclamantei pentru formularea acțiunii rezidă în raporturile sale de serviciu, aspect ce rezultă din întreaga acțiune, astfel încât nu sunt aplicabile normele generale în materie de competență, având prioritate dispozițiile speciale care reglementează competența materială privind cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public. Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în raport cu dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, și nu în raport cu dispozițiile legii generale, respectiv Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Demersul procesual declanșat de reclamantă are ca obiect anularea ordinului ministrului pentru românii de pretudindeni nr. 163/11.03.2019, prin care, pe perioada incapacității temporare de muncă (concediu medical) a directorului general al Institutului "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni - B., conducerea acestei instituții a fost încredințată directorului general adjunct - C..

Potrivit susținerilor reclamantei, directorul general adjunct C. a emis decizia nr. 28/12.03.2019, prin care a dispus încetarea detașării sale, în mod nelegal și cu totul arbitrar, întrucât, singura persoană care putea să dispună o astfel de măsură era doar D., căreia îi fuseseră delegate atribuțiile din competența directorului general, începând cu 6.03.2019, prin decizia nr. 25/5.03.2019, emisă chiar de către directorul general B..

Într-adevăr, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe, însă, în speță, nu ne aflăm în prezența unui raport de serviciu tipic.

Astfel, prin acțiunea dedusă judecății, nu se solicită anularea deciziei nr. 28/12.03.2019 - act administrativ având ca obiect modificarea raportului de muncă al reclamantei, situație ce ar fi atras, în condițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, ci doar anularea ordinului emis de ministrul pentru românii de pretutindeni nr. 163/11.03.2019, prin care se reglementează funcționarea Institutului Eudoxiu Hurmuzachi, prin stabilirea locțiitorului directorului general - act administrativ emis de o autoritate publică de nivel central, motiv pentru care, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iulie 2020.