ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2311/2020

Ședința publică din data de 4 iunie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, anularea Deciziei nr. 70679/26.09.2018 de soluționare a contestației, respectiv a notei de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 53388/OMA/20.07.2018.

Prin sentința nr. 102/2019 din 17 septembrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 8304/2019 din 02 decembrie 2019 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că din interpretarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 rezultă că, în cauza dedusă judecății, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată aparține Tribunalului Iași.

2.1. Hotărârea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 167/2020/CA din 11 martie 2020 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta prestează serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare al localităților (Legea nr. 241/2006), fiind autoritate publică asimilată în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2005 fiind aplicabilă ipoteza a doua a textului art. 10 alin. (3), motiv pentru care competența aparține instanței de la sediul pârâtului.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune ce are ca obiect analizarea legalității deciziei de soluționare a contestației împotriva notei de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare, iar creanța stabilită în urma controlului este în cuantum de 94.048,06 RON, motiv pentru care văzând dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport de valoarea creanței bugetare, competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului.

În privința competenței teritoriale sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Înalta Curte reține că este de necontestat că reclamanta are ca obiect de activitate realizarea unui serviciu public, respectiv cel de alimentare cu apă, astfel că, în raport cu specificul activității respective, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. b) Legea nr. 554/2004 teza finală, reclamanta este asimilată unei autorități publice.

Astfel, competența teritorială stabilită de textul de lege indicat este una exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamanta trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, neavând un drept de opțiune în acest sens.

Astfel, Înalta Curte va soluționa conflictul negativ de competență ivit în favoarea instanței din circumscripția sediului pârâtului, care este în București.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.A. Iași în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare - Am POS Mediu în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2020.