ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3375/2019

Ședința publică din data de 19 iunie 2019

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

I.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2013, reclamantul A. a solicitat instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, B., C., D., E.:

1-constatarea nelegalității examinării și a reexaminării psihologice a reclamantului, efectuate în cadrul concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 26 iunie - 10 octombrie 2012 și anularea rapoartelor de examinare și reexaminare psihologică a sa, întocmite cu ocazia respectivului concurs;

2-anularea în parte a Hotărârii secției pentru Judecători a CSM nr. 838/15.11.2012, respectiv în ceea ce privește art. 2 al hotărârii, prin care s-a constatat neîndeplinirea cumulativă a condițiilor pentru admiterea în magistratură a reclamantului A., candidat menționat în anexa 3 la nota direcției de specialitate, și a fost declarat respins la concursul de admitere in magistratură organizat în perioada 26 iunie - 10 octombrie 2012;

3-obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să se constate că reclamantul îndeplinește cumulativ toate condițiile de admitere in magistratură, inclusiv pe aceea de a fi apt din punct de vedere psihologic, și în consecință declararea reclamantului ca admis la concursul de admitere in magistratură organizat în perioada 26 iunie - 10 octombrie 2012

4-obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la punerea în aplicare a opțiunii pe care a făcut-o reclamantul în cadrul concursului menționat pentru postul de judecător la Judecătoria Deva. În subsidiar, în cazul în care acest post nu va fi disponibil, să se aibă în vedere un post de judecător la Judecătoria Pitești, localitatea de domiciliu;

5-obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să propună Președintelui României numirea reclamantului în funcția de judecător;

6-obligarea pârâților, în solidar (în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din legea 554/2004), la plata de daune materiale, în cuantum de 500 RON înmulțit cu numărul de luni care vor trece din luna decembrie 2012 până la soluționarea cauzei;

7-obligarea pârâților, în solidar (în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din legea 554/2004), la plata de daune morale, în cuantum de 1.850.000 RON;

8-obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să pună în aplicare Hotărârea Plenului CSM nr. 1035/15.11.2012, în conformitate cu care reclamantul este definitiv admis în cadrul concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 26 iunie - 10 octombrie 2012, conform anexei la hotărârea respectivă;

9-obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la publicarea într-un ziar cotidian de largă răspândire națională, a hotărârii judecătorești definitive ce se va pronunța în acest dosar;

A solicitat, totodată, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 731 din 4 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile de nelegalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) pct. 2, art. 26 și art. 27 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/05.04.2012 și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, B., C., D. și E., după cum urmează: a respins capetele de cerere 1, 2, 6 și 7 ca neîntemeiate, iar celelalte capete de cerere ca rămase fără obiect.

Prin decizia nr. 619 din 4 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 731 din 4 martie 2014, a casat în parte sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

A menținut sentința doar în ceea ce privește soluția de respingere dată excepțiilor de nelegalitate invocate de recurentul reclamant și care au vizat dispozițiile art. 6 alin. (1) pct. 2, art. 26, art. 27 din Hotărârea nr. 297/5.04.2012 a Plenului CSM, Hotărârea nr. 849/8.10.2012 a Plenului CSM și Hotărârea nr. 562/2010 a Plenului CSM.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că soluția primei instanțe de respingere a excepțiilor de nelegalitate este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale incidente, neputându-se reține existența unui conflict între dispozițiile Hotărârii CSM nr. 279/05.04.2012 și ale Legii nr. 303/2004, iar în ceea ce privește excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 849/8.10.2012 a Plenului CSM prin care a fost aprobată componența comisiilor de psihologi pentru testarea psihologică, respectiv reexaminarea psihologică a candidaților la concursul de admitere în magistratură, sesiunea 24 iunie - 10 octombrie 2012, nu sunt aplicabile normele la care a făcut referire reclamantul.

Referitor la a treia excepție de nelegalitate, ce viza Hotărârea nr. 562/2010 a Plenului CSM, prin care s-a dispus organizarea activității de psihologie doar la nivelul CSM și al Curților de apel, în sensul încadrării celor ce dețin o specializare unică în domeniul de competență "psihologia muncii și organizațională", instanța de casare a statuat că acest act nu este afectat de nelegalitate, întrucât instanțele judecătorești nu sunt învestite cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, ci reprezentante ale autorității judecătorești, în sensul avut în vedere în respectiva reglementare.

Cu privire la fondul cauzei, a arătat instanța de casare că admisibilitatea și temeinicia acțiunii reclamantului sub aspectul nelegalității examinării și a reexaminării psihologice efectuate în cadrul concursului de admitere în magistratură, organizat în perioada 26.06. - 10.10.2012 pot fi demonstrate chiar și în ipoteza respingerii tuturor excepțiilor de nelegalitate.

Procedând la analiza probatoriului administrat, fără a se substitui comisiilor de specialitate, instanța a apreciat că rapoartele de examinare/reexaminare psihologică sunt insuficient motivate, fiind astfel rezonabilă aprecierea în sensul că nu s-a realizat o examinare psihologică efectivă.

Totodată, în contextul factual al cauzei, a constatat că arbitrariul în legătură cu procedura de examinare psihologică la care a fost supus reclamantul este aspectul de nelegalitate ce viciază procedura în ceea ce îl privește, aspect ce atrage și nelegalitatea actului ulterior ce s-a întemeiat pe această examinare (respectiv, a art. 2 al Hotărârii nr. 838/15.11.2012 a secției pentru judecători a CSM).

Prin urmare, instanța a apreciat că se impune casarea în parte a sentinței recurate, urmând ca în rejudecare instanța de fond să analizeze și să se pronunțe cu privire la capetele de cerere ce vizează înlăturarea vătămării suferite de reclamant, cereri ce nu au fost analizate în ciclul procesual precedent, urmând a se avea în vedere, la rejudecare, și împrejurarea că recurentul-reclamant a fost declarat admis la concursul de admitere în magistratură organizat în sesiunea următoare (2013).

În fond, după casarea cu trimitere, cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel București sub nr. dosar x/2013

I.2. Soluția instanței de fond

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 34 din 11 ianuarie 2017, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâților B., D., E. și C., ca neîntemeiată.

A admis în parte acțiunea introdusă de reclamantul A. împotriva pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii și a obligat pârâtul la plata către reclamant a următoarelor sume: 25.000 RON, cu titlu de daune morale, 39,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.

A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să constate că reclamantul îndeplinește condițiile de admitere în magistratură, inclusiv cea de a fi apt din punct de vedere psihologic și, în consecință, declararea reclamantului ca admis, ca rămas fără obiect.

A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la punerea în aplicare a opțiunii făcute de reclamant în cadrul concursului, în condiții de legalitate, egalitate și transparență, respectiv alegerea unui post de judecător la Judecătoria Deva, iar, în subsidiar, în cazul în care acest post nu este disponibil, a unui post la Judecătoria Pitești, ca rămas fără obiect.

A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii să propună Președintelui României numirea reclamantului în funcția de judecător, ca rămas fără obiect.

A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii să pună în aplicare hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 1035/2012, ca rămas fără obiect.

A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la publicarea hotărârii judecătorești într-un ziar cotidian de largă răspândire națională, ca neîntemeiat.

A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la plata sumei de 24.000 RON cu titlu de daune pentru prejudiciul material aferent perioadei decembrie 2012- decembrie 2013, ca neîntemeiat.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a apreciat că, deși instanța de recurs nu a pronunțat in mod expres in dispozitiv soluția anulării procedurii de examinare psihologica a reclamantului si a art. 2 al Hotărârii CSM, secția pentru judecători nr. 838/15.11.2012, această soluție ar rezulta neechivoc din considerentele deciziei de casare.

Instanța de fond a respins ca rămase fără obiect capăt de cerere 3, 4, 5 și 8, dat fiind faptul ca reclamantul a participat si la concursul de admitere in magistratura organizat in perioada 25.06-2013-11.10.2013, fiind admis in magistratură prin Hotărârea CSM, secția pentru judecători nr. 1045/28.11.2013, iar prin Decretul nr. 1155/18.12.2013 al Președintelui României, numit in funcția de judecător la Judecătoria Alexandria, îndeplinind și în prezent această funcție, opțiunea sa pentru Judecătoria Deva sau pentru Judecatoria Pitești putând fi valorificata doar pe căile transferului, delegării sau detașării.

În ceea ce privește acțiunea in pretenții introdusa împotriva psihologilor care au realizat examinarea si reexaminarea reclamantului, respectiv paratii B., D., E. si C., instanța a reținut că, prin Hotărârea Plenului CSM nr. 279/05.04.2012, s-a aprobat Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, testarea psihologica făcând obiectul de reglementare al art. 26, prin care s-a impus pentru examinatori doar obligatia elaborării unui raport, care sa conțină profilul psihologic al fiecărui candidat, precum și calificativul «Admis» sau «Respins», fără a stabili un anumit grad de detaliere a acestui raport, urmând ca in aceasta privință examinatorii sa acționeze in conformitate cu dispozițiile legale ce reglementează profesia de psiholog.

Cum însă nici dispozițiile legale ce reglementează profesia de psiholog nu impun un anumit grad de detaliere a raportului psihologic, rezultă că nu se poate reține in sarcina examinatorilor vreo culpă în nemotivarea suficientă a rapoartelor.

A mai arătat judecătorul fondului că, deși nu a reglementat prin Regulament obligația de motivare a raportului psihologic, Consiliul Superior al Magistraturii avea obligația de a nu da eficienta unui astfel raport psihologic nemotivat cu ocazia emiterii hotărârii individuale prin care urma sa constate îndeplinirea sau neîndeplinirea de către candidat a condițiilor de admitere in magistratura.

Distinct de aceasta, Consiliul Superior al Magistraturii mai avea si posibilitatea de a tine seama de acest aspect cu ocazia achiziționării testelor psihologice care urmau sa fie utilizate la concursul de admitere in magistratura, in sensul de a se fi achiziționat o serie de teste care să prevadă emiterea unui raport psihologic mai detaliat, existând posibilitatea colaborării instituționale in acest sens cu Colegiul Psihologilor din Romania.

Concluzionând, instanța a arătat că fapta ilicită constând in nemotivarea rapoartelor psihologice nu poate fi reținută in sarcina pârâților-persoane fizice, ci doar in sarcina paratului Consiliul Superior al Magistraturii.

Ca atare, in lipsa unui element al răspunderii administrative delictuale (fapta ilicită), acțiunea in răspundere îndreptată împotriva pârâților B., D., E. si C., se impunea a fi respinsa ca neîntemeiată, atât in ceea ce priveste daunele materiale, cât si in ceea ce privește daunele morale.

Cu privire la acțiunea in pretenții introdusă împotriva pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, judecătorul fondului a arătat, referitor la fapta ilicită reținută in sarcina acestui pârât, că aceasta constă in neaplicarea art. 31 alin. (2) din Constituție cu ocazia emiterii actului administrativ individual prin care a constatat neîndeplinirea de către reclamant a condițiilor de admitere in magistratura (cu ocazia adoptării art. 2 din Hotărârea CSM, secția pentru judecători nr. 838/15.11.2012).

Față de principala apărare a pârâtului CSM (că, potrivit art. 26 alin. (7) din Hotărârea Plenului CSM nr. 279/05.04.2012 prin care s-a aprobat Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, "calificativul acordat de comisia de reexaminare psihologică este definitiv", astfel încât Consiliul nu ar fi avut nicio putere decizionala proprie, fiind obligat sa tina seama de acest calificativ si sa constate ca reclamantul nu îndeplinește condițiile de admitere in magistratură), instanța de fond a reținut că însuși Consiliul este cel care a impus caracterul definitiv al calificativului acordat de comisia de reexaminare psihologica, prin regulamentul pe care l-a adoptat.

Cu alte cuvinte, Consiliul însuși este cel care si-a anulat propria putere decizională, deși potrivit art. 33, alin. (2) din Legea nr. 303/2004 el este cel care organizează concursul de admitere in magistratura prevăzut la alin. (1), iar potrivit art. 40, lit. d) din Legea nr. 317/2004, Consiliul, prin secțiile sale, este cel care "analizează îndeplinirea condițiilor legale de către judecătorii stagiari și procurorii stagiari care au promovat examenul de capacitate, de către alți juriști care au fost admiși la concursul de intrare în magistratură, de către judecătorii și procurorii înscriși la concursul de promovare și de către judecătorii și procurorii propuși pentru numirea în funcții de conducere", iar potrivit unui principiu fundamental de drept, nimănui nu ii este permis a-si invoca propria culpa pentru a se exonera de îndeplinirea unei obligații legale.

In al doilea rând, instanța de casare a reținut ca CSM nu trebuia sa constate neîndeplinirea de către reclamant a condițiilor de admitere in magistratura doar pe baza raportului psihologic in forma in care a fost el redactat, ci trebuia să găsească o soluție de înlăturare a viciului nemotivării raportului psihologic, spre exemplu, solicitând examinatorilor să analizeze posibilitatea elaborării unui raport mai detaliat, care să susțină calificativul "respins" si care sa poată permite, pe de o parte, candidatului sa înțeleagă motivele pentru care a fost declarat respins, iar pe de alta parte, Consiliului sa ia o hotărâre asumata, in cunoștință deplină de cauză.

In ceea ce privește vinovăția, care in cazul răspunderii civile/administrative delictuale, poate îmbracă atât forma culpei, cat si forma intenției, instanța a reținut că, dată fiind calitatea de autoritate publică a Consiliului, însărcinată cu aplicarea si respectarea legii cu ocazia adoptării de acte administrative cu caracter normativ si de acte administrative cu caracter individual, vinovăția acestuia rezultă cu evidență, chiar sub forma culpei.

In ceea ce privește prejudiciul material produs reclamantului, instanța de fond a apreciat că, prin constatarea neîndeplinirii condițiilor de admitere in magistratură pe baza unui raport psihologic nemotivat, reclamantul a fost privat de șansa de a intra in corpul magistraților in perioada decembrie 2012-18.12.2013 (data la care a fost numit judecător la Judecătoria Alexandria), chiar dacă nu se poate stabili cu certitudine că reclamantul îndeplinea condițiile de intrare in magistratura încă din anul 2012, când a avut loc testarea psihologică, date fiind și limitele impuse de hotărârea instanței de casare, prin care nu s-a reținut ca reclamantul trebuia declarat admis.

Ca atare, teoretic, este posibil ca rezultatul testării psihologice sa fi fost corect, dar sa nu fi fost motivat suficient.

In mod evident, împrejurarea ca acesta a fost declarat admis la testarea psihologica din anul 2013, in urma reexaminării din 09.11.2013, reprezintă un indiciu semnificativ in sensul ca acesta ar fi putut îndeplini condițiile si in anul 2012, la examinarea din 14.10.2012 si reexaminarea din 29.10.2012.

Cu toate acestea, este teoretic posibil ca la un moment dat, in urma aplicării unei serii de teste psihologice, o persoana sa nu fie apta pentru desfășurarea unei profesii, iar la un moment dat ulterior, ea sa fie considerata apta, neputând fi exclusa o evoluție a personalității candidatului, o oarecare deprindere cu condițiile specifice testării psihologice sau o modificare a tipurilor de teste aplicate.

Deși o astfel de ipoteza are un grad mic de probabilitate, ea nu poate fi considerata imposibila si deci cu totul exclusa, astfel încât instanța, deși nu a reținut că reclamantul îndeplinea condițiile de intrare in magistratura în anul 2012, a reținut totuși ca probele dovedesc un grad mare de probabilitate ca aceste condiții să fi fost îndeplinite si la acel moment (relevante fiind pregătirea si experiența profesionala anterioare ale reclamantului, in calitate de ofițer de poliție judiciara, precum si situația familială a acestuia).

Ca atare, instanța a constatat că reclamantul nu a fost privat de drepturile salariale aferente funcției de judecător pe perioada decembrie 2012- decembrie 2013 (mai precis, diferența dintre salariul de magistrat si salariul de ofițer de politie judiciara încasat in acest interval), ci doar de șansa de a obține aceste venituri suplimentare.

In consecință, prejudiciul material nu este cert, ci eventual, urmând însă ca acest aspect sa fie avut in vedere in contextul daunelor morale.

In ceea ce privește prejudiciul moral, instanța a reținut că, in esență, acesta este întemeiat de reclamant pe impactul produs asupra sa, în condițiile în care avea convingerea fermă că va fi declarat admis si că va intra in corpul magistraților, pe impactul produs asupra familiei si cunoscuților săi (mai precis felul in care a resimțit el reacția familiei si a cunoscuților săi), precum si pe așteptările pe care le avea de la Consiliul Superior al Magistraturii.

Din cuprinsul acțiunii si al notelor scrise ulterioare, rezultă că acesta apreciază că a făcut un efort intelectual deosebit pentru a se pregăti pentru concurs, ca probele teoretice de verificare a cunoștințelor de drept, precum si cele privind raționamentul logic sunt cele mai relevante privind aptitudinea de a deveni magistrat, ca acestea au fost dublate pe deplin de proba interviului, fiind practic imposibil ca o persoana care a trecut toate aceste probe, numărându-se printre primii 100 de candidați, sa nu aibă toate calitățile psihologice necesare pentru a deveni magistrat, testele psihologice neputând face altceva decât sa confirme aceste calități.

De asemenea, din înscrisurile de la dosar, coroborate cu susținerile reclamantului, instanța a reținut că acesta s-a pregătit pentru concurs in perioada in care soția sa era însărcinată, el desfășurându-și in același timp activitatea si la locul de muncă, că in perioada susținerii testării psihologice si a aflării rezultatului de "respins", soția acestuia, însărcinată într-o fază avansată, a văzut pe Internet rezultatul de respingere la testare, precum și faptul că procedurile administrative si judiciare pentru contestarea rezultatului la testarea psihologică au fost desfășurate de reclamant imediat după nașterea copilului si in primele luni de viață ale acestuia, aspecte care in mod evident au consecințe asupra vieții de familie in general și, in particular, in planul emoțional-afectiv al reclamantului.

Ca atare, judecătorul fondului a reținut că reclamantului i s-a produs un prejudiciu moral a cărui reparare se impune, in temeiul art. 8 alin. (1) si art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce privește cuantumul daunelor morale, a apreciat că suma de 25.000 RON este potrivită, prin raportare la toate circumstanțele cauzei, sens in care va obliga paratul CSM la plata sumei către reclamant.

Instanța de fond a mai arătat că, în ceea ce privește repararea prejudiciului moral produs de o autoritate publică, singura formă de reparație permisa de art. 18, alin. (3) din Legea nr. 554/2004 o constituie obligarea acesteia la plata de despăgubiri, motiv pentru care a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind publicarea hotărârii judecătorești într-un ziar cotidian de largă răspândire națională.

I.3. Căile de atac exercitate

Împotriva sentinței civile nr. 34 din 11 ianuarie 2017 au declarat recursuri motivate reclamantul A. și pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

I.3.1. Recursul declarat de reclamant a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul reclamant a arătat că, în opinia sa, "coroborând decizia nr. 619/04.03.2016 a ÎCCJ cu sentința nr. 34/11.01.2017" a curții de apel, rezultă cu claritate soluția de admitere a capetelor de cerere 1 și 2 din cerere, dar se impune ca soluția cu privire la aceste capete de cerere să fie cuprinsă și în dispozitivul unei hotărâri judecătorești, motiv pentru care a solicitat Înaltei Curți, pe calea recursului, să prevadă, în mod expres, în dispozitivul deciziei pe care o va pronunța, soluția de admitere a capetelor de cerere 1 și 2, respectiv constatarea nelegalității examinării și a reexaminării psihologice a reclamantului, anularea rapoartelor de examinare și reexaminare psihologică și anularea art. 2 din Hotărârea CSM nr. 838/15.11.2012.

A mai susținut recurentul, în dezvoltarea motivelor de casare, că - față de aspectul că s-a stabilit deja cu claritate împrejurarea că examinarea și reexaminarea sa psihologică s-au realizat în mod nelegal, iar art. 2 din Hotărârea CSM nr. 838/15.11.2012 este, în consecință, nelegal - înțelege să critice considerentul instanței de fond potrivit căruia, în speță, fapta ilicită este exclusiv a recurentului pârât CSM.

A susținut recurentul reclamant că este adevărat că a fost respins la concursul de admitere în magistratură de către organizatorul CSM, însă aceasta a fost o consecință directă a respingerii sale nelegale la testarea psihologică de către psihologii care l-au examinat, în condițiile în care instanța de casare a reținut că rapoartele de examinare/reexaminare psihologică sunt insuficient motivate, iar raportul întocmit în urma primei testări este identic cu cel întocmit urmare reexaminării psihologice, precum și cu cele ale unui alt candidat respins în același an.

Prin urmare, în opinia sa, se impune casarea soluției de respingere a acțiunii formulate în contradictoriu cu psihologii examinatori și admiterea cererii și împotriva acestora, cu obligarea lor la plata de despăgubiri în solidar cu pârâtul CSM.

A criticat, de asemenea, recurentul soluția de acordare doar a sumei de 25.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, apreciind această sumă ca fiind derizorie prin raportare la circumstanțele cauzei și la prejudiciul moral major care i-a fost cauzat, instanța de fond neanalizând situația în toată complexitatea ei.

A expus principalele aspecte care, în opinia sa, conturează prejudiciul moral suferit, referindu-se la situația sa de la momentul sfârșitului anului 2012 până în prezent și îndeosebi la momentele de tensiune și tristețe trăite împreună cu soția sa (însărcinată) în momentul aflării rezultatului la examinarea psihologică, la sentimentul că a fost profund nedreptățit și la faptul că respingerea la o testare psihologică ar determina un stigmat și efecte negative asupra vieții sociale, în condițiile în care făcuse deja public faptul că va fi judecător.

Recurentul reclamant a făcut referire și la faptul că nu s-a putut bucura de promovarea probelor concursului de admitere în magistratură din 2013, cu atât mai mult, cu cât și de această dată a fost inițial respins la examinarea psihologică.

A descris recurentul reclamant în amănunt modul diferit în care a abordat etapa reexaminării psihologice din anul 2013 și a precizat că prejudiciul sau moral trebuie analizat și prin prisma faptului că nu i s-a permis să fie judecător, să desfășoare activitatea pe care și-a dorit-o (aceea de a face dreptate) încă din anul 2012, deși acest lucru i se cuvenea, dar și a faptului că a pierdut un an pe care nimeni nu i-l poate da înapoi și care ar fi contat la vechimea în magistratură, la promovarea într-o instanță superioară și, ulterior, la pensie.

A susținut recurentul amoralitatea pârâților, care și-au bătut joc de un candidat, și faptul că nu trebuie ignorat caracterul calomniator al concluziilor din raportul psihologic nelegal întocmit.

În continuare, a criticat soluția dată cererii de despăgubiri pentru prejudiciul material, arătând că teza primei instanțe privind evoluția personalității candidatului și posibilitatea teoretică, cu un grad mic de probabilitate, ca la nivelul anului 2012 soluția de declarare ca inapt să fi fost corectă, chiar dacă în 2013 a fost considerat apt psihologic, nu a fost suficient de aprofundată față de particularitățile cauzei.

Astfel, el nu a fost respins la limită și apoi admis la limită, ci inițial a fost considerat ca având numai trăsături negative de personalitate, iar ulterior numai trăsături pozitive.

I.3.2. Recurentul pârât Consiliul Superior al Magistraturii și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală.

A arătat recurentul pârât că daunele morale și materiale pot fi acordate doar în situația în care este angajată răspunderea civilă delictuală a persoanei care a cauzat altuia un prejudiciu în condițiile art. 1349 și urm. din C. civ., respectiv dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile referitoare la existența unei fapte ilicite (prin care se încalcă o anumită obligație, aducându-se, prin aceasta, o atingere a unui drept subiectiv), săvârșirea cu vinovăție a acestei fapte, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

A invocat art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a susținut că instanța de fond a apreciat greșit că există o culpă prezumată a recurentului pârât, fiind îndeplinită și cerința raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și că prejudiciul moral ar fi cert, întrucât recurentul s-a pregătit foarte mult pentru acest concurs și avea convingerea fermă că urmează să-l promoveze, astfel că respingerea la testarea psihologică a avut consecințe asupra familiei sale și asupra planului emoțional-afectiv al reclamantului.

În speță, nu a fost dovedită o conduită culpabilă a recurentului pârât, împrejurarea că un candidat este declarat respins la un concurs de admitere în profesie neputând reprezenta o dovadă a producerii unor daune, neexistând un drept de a accede în profesie, ci doar o vocație, condiționată de îndeplinirea tuturor cerințelor prevăzute de lege pentru a fi declarat admis.

A invocat recurentul pârât, în acest context, Decizia nr. 480 din 20 aprilie 2010 a Curții Constituționale și a arătat că în același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 26 iunie 1986, pronunțată în Cauza Van Marle și alții contra Belgiei, și prin Decizia de inadmisibilitate din 28 februarie 2002, pronunțată în Cauza San Juan contra Franței, a statuat, cu valoare de principiu, că evaluarea cunoștințelor și a experienței necesare pentru admiterea într-o profesie este similară cu susținerea unui examen de tip școlar sau universitar și nu poate intra în domeniul de aplicare a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, îndepărtându-se atât de la competența normală a unui judecător, învestit de regulă cu soluționarea unui diferend, cât și de Ia garanțiile instituite de art. 6 din Convenție, care nu sunt de natură să se aplice "litigiilor" ce ar putea apărea în această materie.

Procesul de evaluare psihologică a candidaților a respectat principiul standardizării, fapt care a acordat șanse egale tuturor candidaților înscriși în procedura de concurs.

Instanța de fond a decis că recurentul pârât are o culpă prezumată, arătând că dispozițiile regulamentare potrivit cărora decizia comisiei de reexaminare psihologică este definitivă au fost adoptate tocmai de către acest recurent, care și-a anulat astfel propria putere decizională.

Or, Consiliul Superior al Magistraturii analizează îndeplinirea condițiilor legale, potrivit dispozițiilor art. 40 lit. d) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare. Această atribuție a sa implică validarea rezultatelor concursului de admitere în magistratură, soluțiile comisiilor de atestare a cunoștințelor teoretice, ale aptitudinilor psihologice ori ale comisiei medicale, fiind definitive, în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 480/2010, cu legislația națională și europeană.

În cazul concursurilor de admitere în magistratură trebuie realizată distincția între un act decizional și un act formal, al cărui conținut este în speță predeterminat de rezultatul pe care reclamantul l-a obținut la reexaminarea psihologică.

Secția pentru judecători a Consiliul Superior al Magistraturii nu a făcut decât să emită un act formal prin care l-a declarat pe reclamant respins la concursul de admitere în magistratură, în condițiile în care avea obligația de a proceda în acest sens, față de dispozițiile exprese ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, coroborat cu cele ale art. 12 și 14 alin. (2) lit. e) din același act normativ, în conformitate cu care pot fi numite în magistratură persoanele prevăzute la art. 33 din lege dacă sunt apte, din punct de vedere medical și psihologic, pentru exercitarea funcției, precum și de decizia comisiei de reexaminare psihologică prin care reclamantul a fost declarat inapt din punct de vedere psihologic.

Totodată, în materia concursurilor organizate pentru admiterea în magistratură, simpla așteptare din partea candidatului care a trecut probele de cunoștințe teoretice să fie admis în magistratură, în condițiile în care nu a îndeplinit alte cerințe prevăzute de lege, nu poate conduce la prezumția că a fost produs vreun prejudiciu moral, raționamentul instanței de fond neavând nici un fundament juridic.

În speță, nu s-a putut constata că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a putea fi admis în magistratură, în caz contrar, s-ar fi eludat dispozițiile legale în materie, iar selecția în magistratură însăși ar fi pusă sub semnul întrebării.

A mai susținut recurentul pârât că daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a conturat ideea că, în funcție de circumstanțele cauzei, simpla constatare a existenței faptei ilicite poate reprezenta, în sine, o reparație echitabilă suficientă pentru repararea prejudiciului moral ce ar fi fost suferit de reclamant (Cauza Cumpănă și Mazăre împotriva României, hotărârea din 17 decembrie 2004, Monitorul Oficial al României nr. 501 din 14 iunie 2005).

În subsidiar, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale solicitate, a arătat recurentul că acesta este excesiv.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Recurentul pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant A. ca nefondat.

Intimații-pârâți persoane fizice au depus întâmpinare, prin care au solicitat, de asemenea, respingerea recursului reclamantului, ca nefondat.

III. Analiza motivelor de casare invocate

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat, iar recursul pârâtului este fondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu prioritate, Înalta Curte arată că, în cauză, limitele rejudecării au fost stabilite prin decizia nr. 619 din 4 martie 2016, astfel: "instanța de fond să analizeze și să se pronunțe cu privire la celelalte capete de cerere, ce vizează înlăturarea vătămării suferite de reclamant, cereri ce nu au fost analizate în ciclul procesual precedent", cu mențiunea că urmează a se avea în vedere, la rejudecare, "împrejurarea că recurentul-reclamant a fost declarat admis la concursul de admitere în magistratură organizat în sesiunea următoare (2013)".

În consecință, având în vedere că, potrivit indicației deciziei de casare, judecătorului fondului i-au rămas de rejudecat doar capetele de cerere neanalizate în primul ciclu procesual, urmează ca și limitele controlului judiciar în instanța de recurs să privească soluția dată "acțiunii" vizând aceleași capete de cerere, în condițiile în care soluția dată de prima instanță și menținută de instanța de recurs cu privire la excepțiile de nelegalitate, precum și rezolvarea dată problemei de drept a nelegalității examinării și a reexaminării psihologice a reclamantului, care a generat și nelegalitatea art. 2 al Hotărârii secției pentru judecători a CSM nr. 838/15.11.2012 au rămas definitive prin decizia nr. 619 din 4 martie 2016.

În acest context, Înalta Curte apreciază ca lipsită de temei solicitarea din cadrul recursului formulat de reclamantul A. ca instanța de recurs să dispună în mod expres, în dispozitivul deciziei pe care o va pronunța, soluția de admitere a capetelor de cerere 1 și 2, respectiv: "constatarea nelegalității examinării și a reexaminării psihologice a reclamantului, anularea rapoartelor de examinare și reexaminare psihologică, precum și anularea art. 2 din Hotărârea CSM nr. 838/15.11.2012", în condițiile în care aceste capete de cerere nu trebuiau să facă și nu au făcut obiectul rejudecării după casarea cu trimitere.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că în mod eronat judecătorul fondului a considerat că din dezlegarea dată de instanța de casare chestiunii nelegalității procedurii de examinare/reexaminare psihologică a reclamantului, care a viciat Hotărârea CSM nr. 838/15.11.2012, ar rezulta "neechivoc" soluția anulării procedurii și a art. 2 al hotărârii.

Astfel, potrivit art. 1 - Subiectele de sesizare a instanței din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. (…)."

Obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat expres în art. 8 din același act normativ, astfel:

"(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă. (...)".

Corelativ cu obiectul potențial al acțiunii, în art. 18 sunt reglementate soluțiile pe care le poate da instanța de contencios administrativ.

Astfel, "(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

(2) Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.

(3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. (…)".

Prin urmare, nu numai că legea-cadru mai sus menționată, după care se ghidează instanțele de judecată în această materie, prevede expres și limitativ obiectul potențial al acțiunii în contencios administrativ, dar ea reglementează posibilitatea examinării legalității actelor prealabile și a operațiunilor administrative, materiale, care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat doar în contextul acțiunilor având obiectul reglementat de art. 8 (ceea ce în cauză s-a realizat deja de către instanța de casare).

Rapoartele de examinare și reexaminare psihologică nu constituie acte administrative propriu-zise sau asimilate (în sensul art. 2 din Legea contenciosului administrativ), ci doar rezultatul unor operațiuni prealabile adoptării hotărârii de validare a concursului, analizarea legalității lor neputând face obiectul acțiunii în anulare de-sine-stătător și neimpunând, ca atare, pronunțarea unei soluții distincte, în sensul solicitat de recurentul reclamant.

În plus, legea statuează cu privire la posibilitatea admiterii acțiunii în anularea unui act administrativ în măsura în care se dovedește vătămarea suferită de persoana vizată de respectivul act.

Doctrina și practica judiciară sunt și ele unanime în a interpreta prevederile Legii nr. 554/2004 în sensul că acțiunea în contencios administrativ este supusă îndeplinirii cumulative a unor condiții de formă și de fond, între acestea numărându-se și condiția de fond ca dreptul prevăzut de lege sau interesul legitim afirmat de reclamant să fi fost efectiv vătămat printr-un act administrativ (propriu-zis sau asimilat, conform definițiilor din lege) emis nelegal și contestat prin respectiva acțiune.

Cu alte cuvinte, nu este suficient să se dovedească nelegalitatea actului administrativ, ci trebuie să se probeze și vătămarea suferită de reclamant în legătură directă de cauzalitate cu emiterea actului nelegal, pentru a se proceda la desființarea acestuia după ce a intrat în circuitul civil.

Prin această interpretare nu se aduce, în speță, în niciun fel atingere dezlegării date de instanța de casare problemei de drept referitoare la constatarea nelegalității examinării și a reexaminării psihologice a recurentului reclamant în cadrul concursului din anul 2012, care "antrenează și nelegalitatea Hotărârii nr. 838/15.11.2012 (art. 2), prin care s-a constatat neîndeplinirea cumulativă a condițiilor pentru admiterea în magistratură a reclamantului".

Distinct de condiția prealabilă a anulării actului administrativ nelegal, acțiunea în despăgubiri reglementată de art. 19 din Legea nr. 554/2004 impune și verificarea întrunirii condițiilor generale pentru angajarea răspunderii făptuitorului.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că recurentul reclamant a criticat soluția de respingere a acțiunii în despăgubiri formulată în contradictoriu cu pârâții persoane fizice, susținând că există fapta ilicită și vinovăția lor, aceștia fiind cei care au întocmit rapoartele de examinare/reexaminare în procedura nelegală care l-ar fi vătămat.

Față de dezlegarea dată prin decizia de casare, fapta ilicită reținută cu privire la intimații pârâți este întocmirea rapoartelor insuficient motivate.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004, raportat la dispozițiile art. 1349 și urm. din C. civ., pentru angajarea răspunderii acestora este însă necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții: fapta ilicită, vinovăția făptuitorului, prejudiciul cauzat și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

În speță, Înalta Curte constată că, în împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta imputată, nu poate fi reținută vinovăția intimaților pârâți nici sub forma celei mai ușoare culpe.

Astfel, referitor la procedura concursului de admitere în magistratură, din perspectiva modalității de desfășurare a testării psihologice și a reexaminării psihologice, a componenței comisiilor constituite în acest sens și a modului de organizare a activității de psihologie la nivelul CSM, Înalta Curte reține că Decizia de casare nr. 619/04.03.2016 a ÎCCJ - SCAF a statuat definitiv cu privire la caracterul neîntemeiat al excepțiilor de nelegalitate având ca obiect prevederile regulamentare ce vizează procedurile anterior amintite.

Motivul determinant al reținerii nelegalității Hotărârii secției pentru judecători a CSM nr. 838/15.11.2012 prin decizia de casare a fost acela al constatării nelegalității procedurii de examinare și de reexaminare psihologică a recurentului reclamant, efectuate în cadrul concursului de admitere în magistratură organizat în anul 2012, din perspectiva insuficientei motivări a rapoartelor de examinare și reexaminare psihologică, ceea ce a condus la concluzia rezonabilă a lipsei unor examinări efective.

În ceea ce îi privește pe intimații psihologi, Înalta Curte reține că recurentul reclamant a imputat acestora nerealizarea unei (re)examinări efective, precum și caracterul calomnios al concluziilor rapoartelor de examinare și examinare.

Or, în primul rând, din coroborarea susținerilor recurentului pârât CSM, cu răspunsurile la interogatorii ale intimaților pârâți și cu înscrisurile depuse în susținerea apărărilor acestora reiese că examinarea si reexaminarea psihologică a candidaților (inclusiv a recurentului reclamant) s-au realizat in condițiile art. 33 lit. b), h) din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practică, prin utilizarea unor metode si tehnici de evaluare psihologică avizate potrivit legii de Comitetul Director al Colegiului Psihologilor din România.

Potrivit art. 1 alin. (3) și art. 15 alin. (2) din Normele emise de Comitetul Director, avizarea include si modul de utilizare a metodelor si tehnicilor de evaluare, respectiv instrucțiunile de utilizare ("manualul testului"), manual care in speță prevedea ca "scorarea" se va realiza prin generarea informatică a unui raport psihologic.

Concret, psihologii examinatori au introdus in computer răspunsurile bifate de către fiecare candidat la testele scrise, iar programul informatic a generat un raport, ale cărui concluzii au fost completate de către examinatori cu rezultatele stabilite prin interviu si prin observarea candidatului.

Intimații pârâți au arătat că au respectat manualele testelor, care prevedeau generarea unui raport psihologic standardizat, care conținea doar o sinteza, adică doar concluziile rezultate in urma răspunsurilor date de candidat, fără sa detalieze raționamentele care au determinat tragerea acelor concluzii, iar în cauză nu s-a invocat și dovedit că aceștia nu ar fi respectat manualele testelor/instrucțiunile de utilizare.

Or, atât testele scrise, cât si ghidul de interviu au fost achiziționate ca atare de către recurentul pârât Consiliul Superior al Magistraturii, astfel încât intimații pârâți aveau obligația să le respecte, potrivit contractelor de colaborare încheiate intre părți sau potrivit fișei postului, după caz.

În al doilea rând, privite obiectiv, cuprinsul testelor și concluziile specifice activității de evaluare psihologică (și prevăzute de regulament) nu pot fi considerate ca având caracter denigrator, în general, în raport cu candidații la concurs sau că ar putea face obiectul unei fapte de calomnie în raport cu o persoană determinată.

De asemenea, nu se poate pune nici problema unei atingeri aduse reputației, imaginii personale etc. și, cu atât mai puțin, a unui "stigmat", întrucât o persoană inaptă din punct de vedere psihologic să fie judecător nu este neapărat inaptă psihologic să desfășoare altă activitate (inclusiv pe aceea de polițist).

Prin urmare, Înalta Curte consideră că nu se poate reține vinovăția intimaților pârâți B., D., E. si C., ca element esențial al răspunderii civile delictuale, criticile recurentului reclamant sub aceste aspecte nefiind fondate.

Referitor la criticile aduse soluției date acțiunii în despăgubiri formulată în contradictoriu cu recurentul pârât Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte - verificând îndeplinirea condițiilor legale pentru angajarea răspunderii recurentului pârât - constată, în primul rând, că în mod greșit judecătorul fondului a reținut în sarcina CSM o altă faptă ilicită - încălcarea art. 31 - Dreptul la informație din Constituție (alin. (2):

"Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.") - în condițiile în care prin Decizia nr. 619 din 04 martie 2016 a ÎCCJ s-a statuat cu privire la nelegalitatea Hotărârii nr. 838/15.11.2012, nu pentru nemotivare, ci pentru emiterea ei în urma unei proceduri arbitrare, deci nelegale.

În continuare, sub aspectul vinovăției, Înalta Curte reține din probatoriul administrat că, după parcurgerea procedurii de examinare psihologică de către recurentul-reclamant și, ulterior, a celei de reexaminare a calificativului obținut inițial, s-a procedat la verificarea îndeplinirii tuturor condițiilor legale de către candidații înscriși la concursul de admitere în magistratură în anul 2012, fiind emisă Hotărârea secției pentru judecători a CSM nr. 838/15.11.2012, prin care s-a constatat neîndeplinită de către candidatul A. condiția de a fi apt din punct de vedere psihologic pentru activitatea de judecător și, în consecință, a fost declarat respins.

La momentul emiterii acestei hotărâri, recurentul pârât Consiliul Superior al Magistraturii avea un rol lipsit de posibilitatea de a exprima propria sa apreciere asupra modului în care s-a derulat verificarea aptitudinilor psihologice ale candidaților, acesta fiind limitat la a consfinți formal rezultatele stabilite de comisiile de specialitate desemnate în cadrul concursului pe care l-a organizat.

Constatările comisiilor de examinare psihologică și de reexaminare nu puteau fi contrazise de CSM, membrii respectivelor comisii având drept de apreciere și răspunzând pentru respectarea deontologiei profesionale și modalitatea în care își exercită atribuțiile pe parcursul funcționării respectivelor comisii, potrivit legii, regulamentului și contractelor încheiate.

Înalta Curte constată că nu poate reține culpa recurentului pârât Consiliul Superior al Magistraturii, în condițiile în care s-a stabilit cu caracter definitiv prin hotărârea judecătorească mai sus menționată că singurul viciu care a afectat legalitatea hotărârii CSM a fost arbitrariul procedurii de examinare/reexaminare psihologică ale cărei concluzii au stat la baza emiterii acesteia.

Totodată, în conformitate cu art. 12 din Legea nr. 303/2004 republicată, admiterea în magistratură judecătorilor și procurorilor se face prin concurs pe baza competenței profesionale, a aptitudinilor și a bunei reputații, iar din prevederile coroborate ale art. 33 și art. 14 alin. (1), din lege, admiterea la INM sau direct în magistratură se face cu respectarea principiilor transparenței și egalității, exclusiv pe bază de concurs.

Prin urmare, Consiliul Superior al Magistraturii nu a refuzat nejustificat sau cu exces de putere să dispună admiterea în magistratură a candidatului recurent, față de prevederile exprese ale art. 40 lit. d) din Legea nr. 317/2004 republicată ("analizează îndeplinirea condițiilor legale (…) de către alți juriști care au fost admiși la concursul de intrare în magistratură …"), coroborate cu cele ale art. 33 cu referire la art. 15 alin. (8) și art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004 republicată ("Verificarea îndeplinirii condiției bunei reputații și a condiției de a fi apt din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției se realizează după afișarea rezultatelor definitive ale concursului.") și de concluziile rapoartelor de examinare/reexaminare psihologică ce i-au fost prezentate.

Alegațiile recurentului-reclamant privind existența unei culpe a recurentului pârât deduse din împrejurarea că acesta putea să constate nelegalitatea testării psihologice la care a fost supus candidatul nu sunt întemeiate, întrucât CSM, potrivit legislației (principale și secundare) în vigoare la acea dată, nu avea competența de a cenzura calificativul acordat de o comisiile de specialitate ori de a adopta o hotărâre contrară rezultatelor stabilite și comunica