ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2060/2020

Ședința publică din data de 26 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/09.03.2018, reclamantele PAROHIA DRĂGOIEȘTI II PÂRTEȘTII DE JOS ș.a., în contradictoriu cu Garda Forestieră Suceava, au solicitat anularea deciziei nr. 657/23.10.2017 emisă de pârâtă și anularea adresei nr. x/08.12.2017 reprezentând răspunsul la plângerea prealabilă formulată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 976 din data de 11 octombrie 2018 a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamantele PAROHIA DRĂGOIEȘTI II PÂRTEȘTII DE JOS, PAROHIA SFINȚII ÎMPĂRAȚI SUCEAVA, PAROHIA SCHIMBAREA LA FAȚĂ SUCEAVA, PAROHIA MIHOVENI, PAROHIA ȘCHEIA, PAROHIA BUNA VESTIRE - SF. ILIE, PAROHIA FLORINTA, PAROHIA SOLONEȚ, PAROHIA PARHĂUȚI, PAROHIA COSTÂNA, PAROHIA TODIREȘTI, PAROHIA CHILISENI - FILIA POIENI, PAROHIA ȘTIRBĂȚ, PAROHIA CHILISENI - FILIA RACOVA, PAROHIA CHILISENI, PAROHIA PLAVĂLARI, PAROHIA LUNCUȘOARA, FILIA MĂNĂSTIOARA, PAROHIA SECURICENI, PAROHIA REUSENI, PAROHIA UDEȘTI, PAROHIA RUȘI MĂNĂSTIOARA, PAROHIA VALEA MOLDOVEI, SCHITUL POIANA ARSITEI- CAPU CÂMPULUI, PAROHIA CAPU CÂMPULUI, PAROHIA CAPU CÂMPULUI II, PAROHIA MIRONU, PAROHIA VEREȘTI - FILIA HANCEA, PAROHIA BURSUCENI, PAROHIA COROCĂIEȘTI, PAROHIA VEREȘTI, PAROHIA DEALU, PAROHIA SLOBOZIA, PAROHIA STÎNCA - FILIA STÎNCUȚA, PAROHIA ȘERBĂNEȘTI, PAROHIA ZVORÎȘTEA, PAROHIA STÎNCA, PAROHIA POIANA, PAROHIA DEALU - FILIA BUDA, PAROHIA TOLEȘTI, PAROHIA ONICENI, PAROHIA FORĂȘTI, PAROHIA BOTEȘTI - FILIA BRĂDĂȚEL, PAROHIA ROTOPĂNEȘTI - FILIA MIHĂIEȘTI, FILIA SF. NICOLAE, SCHITUL SF. CRUCE CIOCĂNEȘTI, FILIA GLODU, PAROHIA SF. ÎMPĂRAȚI C-TIN ȘI ELENA DORNIȘOARA, PAROHIA NAȘTEREA SF. IOAN BOTEZĂTORUL - POJORÂTA, FILIA STRÂMTURA, FILIA CIMITIRUL EROILOR VAMA, FILIA SĂLĂTRUC, PAROHIA "SF. GHEORGHE" IACOBENI, PAROHIA ORTODOXĂ PANACI, PAROHIA ARBORE I, PAROHIA TĂIEREA CAPULUI SF. IOAN BOTEZĂTORUL - ARBORE, PAROHIA CLIT, PAROHIA NEGOSTINA, PAROHIA BĂLCĂUȚI, PAROHIA GROPENI, PAROHIA GROPENI, PAROHIA ADORMIREA MAICII DOMNULUI NR. 2 BILCA, PAROHIA ADORMIREA MAICII DOMNULUI NR. 1 BILCA, PAROHIA FALCĂU, PAROHIA SADĂU, PAROHIA BRODINA DE SUS, PAROHIA SADĂU - FILIA BRODINA DE JOS, PAROHIA BOTOȘENIȚA, PAROHIA ȘERBĂUȚI, PAROHIA CĂLINEȘTI, PAROHIA CALAFINDEȘTI, PAROHIA ADORMIREA MAICII DOMNULUI MĂRIȚEI, PAROHIA SF. DUMITRU CĂLINEȘTI - VASILACHE, PAROHIA NAȘTEREA MAICII DOMNULUI MĂRIȚEIA MICĂ, PAROHIA SF. COSMA ȘI DAMIAN - DĂNILĂ DĂRMĂNEȘTI, PAROHIA ÎNĂLȚAREA DOMNULUI - DĂRMĂNEȘTI, PAROHIA DĂRMĂNEȘTI II SF. ILIE, PAROHIA DORNEȘTI, PAROHIA DORNEȘTI - FILIA IAZ, PAROHIA NAȘTEREA MAICII DOMNULUI FRATAUTII NOI, PAROHIA COSTIȘA, PAROHIA MIHAIL ȘI GAVRIL FRĂȚĂUȚII VECHI, PAROHIA MĂNEUȚI, PAROHIA SF. ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL RĂDĂUȚI, PAROHIA ÎNVIERII DOMNULUI RĂDĂUȚI, PAROHIA SF. ILIE RĂDĂUȚI, PROTOPOPIATUL RĂDĂUȚI, MĂNĂSTIREA BOGDANA RĂDĂUȚI, PAROHIA SF. APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL RĂDĂUȚI, PAROHIA SF. DUMITRU RĂDĂUȚI, PAROHIA NAȘTEREA MAICII DOMNULUI RĂDĂUȚI, PAROHIA SF. TREIME SIRET, PAROHIA NAȘTEREA SF. IOAN BOTEZĂTORUL SIRET, PAROHIA SF. NICOLAE PĂDURENI SIRET, PAROHIA SF. ÎMPĂRAȚI C-TIN ȘI ELENA SIRET, PAROHIA SF. ONOFREI MĂNĂSTIOARA SIRET, PAROHIA PĂDURENI SIRET - FILIA RUDEȘTI, PAROHIA SF. APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL SOLCA, PAROHIA POIENI SOLCA, PAROHIA STRAJA, PAROHIA ULMA - FILIA LUPCINA, PAROHIA ULMA - FILIA MĂGURA, PAROHIA ULMA, PAROHIA INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICA EST VICOVU DE SUS, PAROHIA ADORMIREA MAICII DOMNULUI - VICOVU DE SUS ȘI PAROHIA POGORÂREA SF. DUH BIVOLĂRIE în contradictoriu cu pârâta GARDA FORESTIERĂ SUCEAVA și s-a anulat Decizia nr. 657/23.10.2017 și Adresa nr. x/08.12.2017, emise de Garda Forestieră Suceava.

Recursul

Împotriva sentinței nr. 976 din data de 11 octombrie 2018 a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Garda Forestieră Suceava, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii reclamantei.

Cererile de intervenție accesorie

În cursul judecării recursului, s-au formulat o serie de cereri de intervenție.

Astfel, pentru termenul de judecată din data de 25 februarie 2019 s-a depus cererea de intervenție formulată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților iar pentru termenul de judecată din 25 martie 2019 s-a depus cererea de intervenție formulată de Asociația Unităților de Cult Proprietare de Păduri din Protopopiatul Suceava și Rădăuților

La termenul de judecată din data de 13 mai 2019, Curtea a admis în principiu cererile de intervenție formulate de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Asociația Unităților de Cult Proprietare de Păduri din Protopopiatul Suceava și Rădăuților.

Ulterior, s-au formulat alte patru cereri de intervenție succesive de către Ocolul Silvic Bisericesc Ilișești S.R.L., pentru termenul de judecată din 3 iunie 2016, Asociația Unităților de Cult Ortodoxe Proprietare de Păduri din Protopopiatul Fălticeni pentru termenul de judecată din 24 iunie 2019, Ocolul Silvic Bucovina S.R.L. pentru termenul de judecată din 16 septembrie 2019 și Parohia Șcheia pentru termenul de judecată din 14 octombrie 2019.

Încheierea atacată cu recurs

Prin încheierea din 25 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal s-au respins, ca inadmisibile, cererile de intervenție accesorii formulate de Ocolul Silvic Bisericesc Ilișești S.R.L., Asociația Unităților de Cult Ortodoxe Proprietare de Păduri din Protopopiatul Fălticeni, Ocolul Silvic Silva Bucovina S.R.L. și Parohia Șcheia II.

Recursurile

Împotriva încheierii din 25 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs petenții de Ocolul Silvic Bisericesc Ilișești S.R.L., Asociația Unităților de Cult Ortodoxe Proprietare de Păduri din Protopopiatul Fălticeni, Ocolul Silvic Silva Bucovina S.R.L. și Parohia Șcheia II, solicitând admiterea recursurilor și, în consecință, încuviințarea în principiu a cererilor de intervenție accesorie formulate și trimiterea cauzei spre judecare Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin recursul său, Parohia Scheia II, invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ..susținând în esență că, în concret, Parohia Scheia nu are în proprietate terenuri forestiere, aceasta primind venituri din exploatarea terenurilor forestiere deținute de alte unități de cult, terenuri ce fac parte din fondul forestier proprietate a Bisericii administrat în solidar. Rezultă astfel că aceasta are tot interesul ca cererea Gărzii Forestiere din dosar să fie respinsă. În plus, Parohia, ca și tot restul persoanelor afectate de Decizia Gărzii, au motivare în a ataca în instanță o Deciziei total nelegală și fără niciun temei și care va duce, în mod nefericit, la pierderea veniturilor Parohiei, venituri de care depinde chiar existența sa.

Astfel, ținând cont că prin Decizia emisă de Garda Forestieră chiar existența Parohiei este amenințată, rezultă în mod clar că aceasta are dreptul să fe parte în acest proces și să-și apere dreptul de a primit ajutorul provenit din exploatarea terenurilor aflate în proprietatea unităților de cult care sunt deja parte în acest proces.

Prin recursul său, recurentul - petent Ocolul Silvic Silva Bucovina S.R.L., a susținut la rându-i că instanța a încălcat articolele 61,63 și 64 din C. proc. civ., aceasta nereușind să vadă paguba pe care Ocolul ar suferi-o dacă Decizia Gărzii Forestiere nu ar fi retrasă, fiind clar că un proces care poate duce la închierea Ocolului nu poate avea loc fără ca acesta să fie parte în proces. Ocolul Silvic Silva Bucovina, ca și celelalte Ocoale au o activitate de apărare, conservare și dezvoltare pe termen lung a fondului forestier care se află în proprietatea Bisericii, pe care îl administrează unitar și solidar, activitatea Ocolului fiind tocmai aceea de a administra fondul forestier, activitate care ar fi interzisă dacă recursul Gărzii Forestiere ar fi câștigat.

Consideră petentul recurent că, este normal ca Ocolul să fie parte într-un proces în care se judecă practic dreptul său de a exista și de a-și desfășura activitatea. Ocolul Silvic, mai mult ca oricine, este interesat și motivat ca Decizia Gărzii să fie retrasă pentru a nu ajunge să fie închis și a lăsa și fără venituri toți angajații.

Solicită astfel ca, în baza articolelor 64 alin. (4) și art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., să se anuleze Încheierea atacată și să se admită cererea de intervenție formulată în dosar.

Recurenta - petentă Asociația Unităților de Cult Ortodoxe Proprietare de Păduri din Protopopiatul Fălticeni, susține la rându-i prin cererea de recurs că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 61 coroborat cu art. 63 din C. proc. civ., având în vedere că justifică un interes și pretinde un drept propriu, iar interesul constă în folosul practic pe care l-ar avea în situația în care s-ar respinge recursul formulat în cauză de către Garda Financiară, întrucât Asociația are ca scop principal gospodărirea durabilă a pădurilor unităților de cult proprietare de păduri din Protopopiatul Fălticeni, precum și menținerea structurii silvice private (Ocolul Silvic Bisericesc Silva Bucovina), în vederea gospodăririi în regim silvic a suprafețelor de pădure aflate în proprietate, reprezentând interesele lor în relațiile cu organele executive ale statului.

Susține recurenta că, pe lângă justificarea interesului procesual, intervenția sa este motivată și de faptul că decizia emisă de recurenta din prezenta cauză și contestată de unitățile de cult este profund nelegală și netemeinică, astfel că are tot interesul să combată legalitatea unui asemenea act administrativ, despre care are convingerea că este nelegal și netemeinic.

Prin actul administrativ emis de Garda Forestieră funcționarea normală a unităților de cult riscă să fie grav perturbată, ca urmare a faptului că acestea ar fi lipsite de resursele generate de administrarea proprietăților forestiere - resurse esențiale în desfășurarea activității curente.

Apreciază recurenta - petentă că, nu se poate reține că ar abuza de dreptul său, de vreme ce prevederile art. 64 alin. (4) C. proc. civ..fac referire la posibilitatea de exercitare a căilor legale de atac, aceasta neformulând cererea de intervenție cu scopul vătămării drepturilor celorlalte părți, ci a intervenit justificând un interes propriu în a lua parte la rezolvarea litigiului.

Consideră că nu se poate reține că, în exercitarea dreptului său subiectiv, a săvârșit un abuz de drept, în condițiile în care acesta a fost utilizat în vederea realizării finalității sale și nicidecum cu intenția de a vătăma sau contrar bunei-credințe, neputând fi reținută în cauză întrunirea elementelor caracteristice abuzului de drept

A susținut că interesul procesual în formularea cererii constă în folosul practic pe care l-ar avea în situația în care s-ar respinge recursul formulat în cauză de către Garda Forestieră, întrucât prin activitatea pe care o desfășoară ocoalele silvice, având în vedere strategia națională în domeniul silviculturii, acționează pentru apărarea, conservarea și dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietate privată bisericească pe care îl administrează unitar și solidar, neputând fi reținută în cauză întrunirea elementelor caracteristice abuzului de drept.

Ocolul Silvic Bisericesc Ilișești S.R.L. susține prin cererea sa de recurs, în cadrul primului motiv invocat, că încheierea de ședință din data de 25.11.2019 este nemotivată, fiind astfel incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Menționează recurentul că, în cadrul încheierii de ședință din data de 25.11.2019, instanța de judecată tratează în mod abstract abuzul de drept, fără a analiza însă, în niciun fel, în ce măsură cererea formulată îndeplinește condițiile de legalitate necesare admiterii sale și fără a arăta care sunt motivele care au determinat instanța de judecată să considere că, în acest caz concret, drepturile sale ar fi fost exercitate în mod abuziv.

Deși în cuprinsul cererii de intervenție accesorie, a susținut că interesul procesual în formularea cererii, rezidă în folosul practic pe care l-ar avea în situația în care s-ar respinge recursul formulat în cauză de către Garda Forestieră, întrucât, prin activitatea pe care o desfășoară ocoalele silvice, având în vedere strategia națională în domeniul silviculturiim acestea acționează pentru apărarea, conservarea și dezvoltarea durabilă a fondului forestier, proprietatea privată bisericească administrată unitar și solidar, în cadrul analizei pur teoretice realizate de către instanța de judecată, nu se regăsesc însă nicăieri motivele pentru care s-ar putea considera că formularea unei cereri de intervenție accesorie ar constitui un abuz de drept, instanța limitându-se la trimiteri de ordin pur teoretic la instituția abuzului de drept și la evoluția sa istorică.

Aceste considerații teoretice expuse de instanța de judecată în cadrul încheierii de ședință din data de 25.11.2019 nu au însă relevanță în prezenta speță, dat fiind fapzul că instanța de judecată nu s-a aplecat în nicio modalitate asupra drepturilor efective ce trebuie protejate de lege, mai mult, la data de 13.05.2019 aceeași instanță de judecată a dispus admiterea unor alte cereri de intervenție accesorie în interesul unităților de cult formulate în cadrul aceluiași dosar de către alte entități juridice, respectiv de intervenienții Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Asociația Unităților de Cult Proprietare de Păduri din Protopopiatul Suceava și Rădăuți.

Faptul că interesul său în formularea cererii de intervenție este mai mult decât evident, Ocolul Silvic Ilișești exercitând efectiv activitatea de apărare, conservare și dezvoltare durabilă a fondului forestier, proprietate privată bisericească, nu există nici o justificare legală pentru care cererea sa de intervenție să nu primească tratament egal cu cererile de intervenție accesor inpie în interesul unităților de cult admise de către aceeași instanță de judecată la data de 13.05.2019.

Consideră recurentul că, instanța nu justifică în nici o modalitate care este motivul pentru care, în aceeași cauză, în situații identice, tratează discriminatoriu cererea sa comparativ cu celelalte cereri formulate de entitățile juridice cărora le-a admis anterior intervențiile, considerând, la acea dată, că sunt îndeplinite condițiile legale pentru exercitarea dreptului.

În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs invocat, susține recurentul că, instanța de judecată realizează o confuzie cu privire la situația juridică a autorilor cererilor de intervenție, persoane juridice distincte, cu organe de conducere distincte, încadrând aceste critici la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin considerentele încheierii de ședință din data de 25.11.2019, instanța de judecată critică depunerea cererii de intervenție accesorie în interesul unităților de cult, la un alt termen de judecată, față de celelalte trei entități juridice care au înțeles, la rândul lor, să formuleze cereri de intervenție în acest dosar.

Instanța reține însă în realitate, în sarcina celor patru intervenienți, o obligație care nu doar că nu este prevăzută nicăieri în lege, dar încalcă în mod grav accesul la justiție al solicitanților, respectiv impune obligația ca toate cele patru entități distincte și, implicit, reprezentanții acestora să se cunoască între ele/ei, să se coordoneze și să depună în același timp actele procedurale de care înțeleg să se folosească.

Instanța de judecată nu are însă în vedere implicațiile complexe și multiple determinate de natura juridică a actului administrativ ce formează obiectul cercetării de către instanța de judecată în acest dosar.

Nu pot fi trecute cu vederea circumstanțele concrete ale speței, respectiv faptul că emiterea de către Garda Forestieră a actului administrativ atacat provoacă o serie de consecințe asupra unui număr foarte mare de persoane, atât juridice cât și fizice, prin natura activității desfășurate de către aceste persoane, cu repercursiuni inclusiv asupra existenței și menținerii locurilor de muncă a sute de persoane și întreținerea a sute de familii, implicate într-un fel sau altul în activități ce țin de administrarea, exploatarea, conservarea pădurilor vizate de actul administrativ.

Susține totodată recurentul -petent că, în analiza admisibilității în principiu a cererilor de intervenție accesorie, respinse prin încheierea de ședință din data de 25.11.2019, instanța de judecată face o gravă confuzie între legalitatea admiterii în principiu a cererilor de intervenție și temeinicia acestora, invocând astfel dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Consideră recurentul că instanța de judecată avea obligația de a analiza îndeplinirea condițiilor prevăzute de legiuitor pentru a dispune admiterea în principiu a cererii de intervenție, neputând realiza în această fază procesuală analiza temeiniciei cererii de intervenție.

Cu toate acestea, așa cum rezultă din paragraful ultim al alineatului al patrulea, paginile 4-5 din Încheierea atacată prin prezentul recurs, instanța se lansează în analiza unor aspecte ce privesc probarea temeiniciei cererii și nu legalitatea admiterii în principiu a acesteia.

Susține deopotrivă că reținerile instanței de judecată cu privire la necesitatea lipsirii de dreptul la calea de atac a recursului și cu privire la modificările legislative intervenite sunt neavenite.

Astfel, instanța reține, în mod fals, că formularea cererii de intervenție accesorie în interesul unităților de cult ar duce la tergiversarea soluționării cauzei, în realitate, respingerea nelegală, de către instanța de judecată, a cererii de intervenție accesorie, în ciuda îndeplinirii tuturor condițiilor de admisibilitate, duce la exercitarea căii de atac, așa cum este aceasta reglementată de legea aplicabilă în speță, și implicit, la întârzieri în soluționarea pricinii.

Veridicitatea celor afirmate în cadrul paragrafului anterior, rezultă, fără putință de tăgadă, inclusiv din admiterea de către aceeași instanță de judecată, a cererilor de intervenție formulate anterior de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și de către Asociația Proprietarilor de Păduri din Protopopiatul Suceava și Rădăuți.

Ceea ce se dorește a fi o motivare a respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție este, de fapt, o analiză a instanței de judecată cu privire la modificările legislative intervenite asupra art. 64 C. proc. civ.

O astfel de analiză nu este însă de competența instanței de judecată, care, potrivit principiului tempus regit actum, are obligația de a aplica legea conform conflictului de legi în timp.

În cadrul aceluiași motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consideră recurentul - petent că sancțiunea pe care instanța de judecată a aplicat-o pentru presupusul abuz de drept săvârșit este nelegală, sancțiunea prevăzută de art. 12 C. proc. civ. pentru abuzul de drept procesual fiind amenda judiciară, aplicată în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. atunci când sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a se putea constata săvârșirea unui abuz de drept, ceea ce nu este cazul în speță.

Totodată, consideră recurentul că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 61 coroborat cu art. 63 din C. proc. civ., având în vedere că justifică un interes și pretinde un drept propriu.

În ceea ce privește interesul, menționează recurentul că acesta rezidă în folosul practic pe care l-ar avea în situația în care s-ar respinge recursul formulat de Garda Financiară, întrucât, prin activitatea pe care o desfășoară ocoalele silvice, având în vedere strategia națională în domeniul silviculturii, acestea acționează pentru apărarea, conservarea și dezvoltarea durabilă a fondului forestier, proprietate privată bisericească administrată unitar și solidar, precum și pentru menținerea structurii silvice private, în vederea gospodăririi în regim silvic a suprafețelor de pădure aparținând unităților de cult, reprezentând interesele lor în relațiile cu organele executive ale statului.

Pe lângă justificarea interesului procesual, intervenția sa este motivată și de faptul că decizia emisă de recurenta din prezenta cauză și contestată de unitățile de cult este profund nelegală și netemeinică, astfel că Ocolul Silvic Bisericesc Ilișești are tot interesul să combată legalitatea unui asemenea act administrativ, despre care are convingerea că este nelegal și netemeinic.

Nu se poate reține că ar abuza de dreptul său, de vreme ce prevederile art. 64 alin. (4) din C. proc. civ. fac referire la posibilitatea de exercitare a căilor legale de atac.

În configurarea abuzului de drept se reține în literatura de specialitate că un element definitoriu este constituit de factorul psihologic subiectiv, adică intenția de a vătăma, însă, unitatea de cult nu a formulat cererea de intervenție cu scopul vătămării drepturilor celorlalte părți, ci a intervenit în prezenta cauză justificând un interes propriu în a lua parte la rezolvarea litigiului.

Astfel, consideră că, nu se poate reține că, în exercitarea dreptului subiectiv a săvârșit un abuz de drept, de vreme ce acesta a fost utilizat în vederea realizării finalității sale și nicidecum cu intenția de a vătăma sau contrar bunei-credințe.

Apărările formulate în cauză

Garda Forestieră Suceava a formulat întâmpinare/note de ședință cu privire la cererea de recurs formulată de recurentul - petent Ocolul Silvic Silva Bucovina S.R.L., prin care a invocat excepția nulității recursului, susținând că recurentul nu a încadrat memoriul său de recurs în mod explicit în motivele de casare prevăzute limitativ la dispozițiile art. 488 C. proc. civ., astfel încât instanța să poată constata dacă toate criticile pot fi sau nu pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, solicită respingerea acestuia, ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinare.

Recurenta Asociația Unităților de Cult Ortodoxe Proprietare de Păduri din Protopopiatul Fălticeni a depus Răspuns la întâmpinarea depusă de Garda Forestieră Suceava, solicitând respingerea excepției nulității recursului și admiterea recursului său și pe cale de consecință încuviințarea în principiu a cererii de intervenție accesorie formulată în temeiul dispozițiilor art. 63 C. proc. civ. iar pe fond, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței inițial învestite.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor.

Examinând încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că toate cele patru recursuri sunt nefondate, încheierea pronunțată în cauză fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente, respectiv a dispozițiilor art. 64 C. proc. civ. raportat la art. 61 alin. (3) C. proc. civ.

În prealabil, constată Înalta Curte că, deși prin cererea de recurs, recurentul Ocolul Silvic Silva-Bucovina S.R.L., încadrează criticile sale în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., considerațiile sunt comune, criticile nefiind structurate pe fiecare motiv în parte, recurentul susținând în esență încălcarea articolelor 61,63, 64 din C. proc. civ.

Aceleași dispoziții de drept procesual (art. 61,63,64 C. proc. civ.) au fost invocate și de recurenta Asociația Unităților de Cult Ortodoxe Proprietare de Păduri din Protopopiatul Fălticeni, fără a încadra expres criticile sale în vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

La rândul său, recurentul Ocolul Silvic Bisericesc Ilișești S.R.L. și-a încadrat criticile atât în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cât și în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, ce vizează, în esență, greșita aplicare a normelor ce reglementează intervenția voluntară în proces a altor persoane, respectiv a dispozițiilor art. 61-64 C. proc. civ., constată că, pentru a verifica condițiile de admisibilitate în principiu a cererilor de intervenție, instanța este obligată să facă o analiză sumară a fondului litigiului, neputându-se analiza în abstract admisibilitatea cererilor de intervenție. Se constată astfel că, pentru a analiza admisibilitatea în principiu a cererilor de intervenție instanța trebuie să verifice dacă intervenienții justifică un interes pentru a interveni în proces, ceea ce înseamnă că intervenția reprezintă un drept de exercitare ce ține de fondul dreptului, implicând astfel o analiza a normelor de drept material.

Date fiind aceste aspecte, Înalta Curte reține că, în speță, criticile ce vizează modul cum curtea de apel a apreciat cu privire la admisibilitatea în principiu a cererilor de intervenție, se încadrează în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu în cel reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. invocat de recurenți, verificarea interesului intervenienților în prezenta cauză, vizând fondului dreptului.

Analizând astfel unitar recursurile în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), reține Înalta Curte că, potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ., oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare, iar intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți.

În plus, cererea de intervenție este supusă condițiilor comune de admisibilitate a acțiunii civile, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 32 din C. proc. civ., care statuează condițiile de exercitare a acțiunii civile, instituie obligația ca autorul acesteia să justifice un interes.

În completarea acestor prevederi legale, art. 33 din același cod stabilește că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Din cuprinsul normelor legale menționate anterior rezultă că și terțul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, indiferent de felul intervenției, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acțiunii civile.

Înalta Curte, prin jurisprudența sa, a reținut că, în cazul unei intervenții accesorii, deși prin aceasta se sprijină numai apărarea unei părți, terțul nu devine un simplu apărător al părții în favoarea căreia dorește să intervenă, ci trebuie să își justifice interesul său propriu, legitim și actual în participarea la judecata procesului.

Deși natura juridică a intervenției accesorii este de apărare, totuși trebuie reținut că terțul nu devine un simplu apărător al părții în favoarea căreia a intervenit, acesta trebuind să justifice interesul personal în participarea la judecata procesului ce se desfășoară între alte persoane.

Intervenientul voluntar accesoriu este o persoană străină de litigiu, dar care participă în mod voluntar la judecată, cu scopul de a apăra interesele uneia dintre părți (reclamat sau parat), cât și interesul propriu.

Astfel, intervenientul trebuie să dovedească un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu, el trebuie să urmărească obținerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziție o susține.

În legătură cu această cerință, se are în vedere ca interesul să fie unul juridic, adică să vizeze obținerea unui folos practic prin sesizarea instanței și să se refere la un raport juridic recunoscut de lege. Aceasta înseamnă că un interes pur economic sau de principiu nu ar justifica exercițiul acțiunii civile.

Intervenientul accesoriu urmărește ca, prin apărările pe care le face el însuși, instanța să pronunțe o hotărâre favorabilă părții pe care o susține în proces (pentru care a intervenit), dar și conformă propriului său interes.

Pornind de la aceste premise teoretice, Înalta Curte constată că în mod temeinic Curtea de apel a reținut că recurenții - intervenienți nu au făcut dovada interesului urmărit în prezenta cauza, dincolo de interesul de natură strict economică, întemeiat pe o simplă stare de fapt - aceea a ajutorului de masă lemnoasă primit de la reclamanți - nefiind astfel îndeplinite condițiile legale de admisibilitate, înscrisurile depuse în fața Înaltei Curți, de înregistrare și constituire, nefiind apte să facă dovada legăturii între dreptul dedus judecății în prezenta cauză și dreptul pretins de recurenții-petenți.

În concordanță cu cele reținute de prima instanță și Înalta Curte constată că drepturile invocate de intervenienți, respectiv protejarea și conservarea fondului forestier asupra căruia intervenienții nu justifică un drept de proprietate, au un caracter general, nu particular, nefiind urmărit un interes concret și imediat a cărui realizare le-ar afecta substanțial drepturile și activitatea.

Se constată astfel că, prin cererile de intervenție accesorie formulate în cauză, recurenții nu justifică și nu dovedesc un folos practic ce ar urma să fie obținut odată cu pronunțarea instanței asupra cererii de recurs dedusă judecății, sens în care, în mod corect cererrile de intervenție au fost respinse, ca inadmisibile.

În ceea ce privește critica recurentului Ocolul Silvic Bisericesc Ilișești SRL- referitoare la aplicarea greșită a sancțiunii respingerii cererii, ca inadmisibilă, în locul aplicării amezii judiciare, pentru abuzul de drept reținut, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 12 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora " 2) Partea care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, și la plata unei amenzi judiciare".

Analizând conținutul normei legale mai sus menționată, se constată că, prin aceasta legiuitorul a lăsat la latitudinea instanței de judecată să aprecieze cu privire la obligarea " și la plata amenzii judiciare", simpla respingere a dreptului procesual exercitat abuziv putând fi suficientă. Prin urmare, sancțiunea conduitei abuzive poate fi, inclusiv respingerea mijlocului procesual exercitat abuziv, nefiind obligatorie aplicarea amenzii.

În ceea ce privește motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat doar de către recurentul Ocolul Silvic Bisericesc Ilișești S.R.L., constată Înalta Curte că, pe acest aspect, s-a susținut că " instanța a realizat o analiză abstractă a instituției abuzului de drept, ignorând cu desăvârșire drepturile deduse judecății, instituite și protejate de lege".

Contrar celor susținute de recurent, constată Înalta Curte că instanța învestită cu soluționarea cererilor de intervenție, a stabilit caracterul abuziv al acestora în baza unor argumente ample, analizând aspectele relevante și întregul parcurs al procesului, raționamentul instanței fiind întemeiat pe atitudinea petenților intervenienți, care nu s-au conformat dispozițiilor de a depune înscrisuri în susținerea cererilor și a interesului urmărit.

Astfel cum a menționat și anterior, în cadrul analizei criticilor ce vizau cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanță, contrar susținerilor recurentului, a verificat îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererilor de intervenție din perspectiva art. 61, 63 C. proc. civ. expunând în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adopată.

Din perspectiva acestor critici, instanța de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, aceasta dezvoltând pe larg și raționamentul pentru care a constatat caracterul abuziv al cererilor de intervenție.

În cauză, se constată că prima instanță a analizat cererile de intervenție, în raport cu înscrisurile depuse în susținerea lor, cu obiectul litigiului și cu dispozițiile speciale ce reglementează intervenția voluntară, în considerentele hotărârii regăsindu-se raționamentul pentru care prima instanță a apreciat ca fiind inadmisibile cererile de intervenție.

În ceea ce privește critica formulată de recurentul-intervenient la punctul IV al cererii de recurs, ce vizează aprecierile instanței referitoare, în esență, la schimbarea de optică a legiutorului cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție, Înalta Curte constată următoarele:

Este adevărat că prima instanță, analizând admisibilitatea în principiu a cererilor de intervenție ce fac obiectul prezentei căi de atac, a făcut aprecieri și cu privire la schimbarea de viziune a legiutorului în ceea ce privește momentul de la care poate fi exercitată calea de atac împotriva încheierii prin care s-a soluționat admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție, reținând că " tocmai caracterul abuziv al cererilor de intervenție formulate în practica judiciară a determinat legiuitorul să modifice textul de lege, . . . . . . . . . ." respectiv " Curtea subliniază că un caracter cu adevărat disuasiv ar impune și neacordarea unei căi de atac a recursului împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție formulată prin abuz de drept", ce ar putea fi considerate ca străine de fondul cauzei.

Analizând însă ansamblul motivării hotărârii, se constată cu ușurință că aceste aprecieri, deși străine de fondul cauzei, nu au nicio relevanță în autonomia hotărârii, întrucât nu acestea au stat la baza soluției de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de intervenție, din ansamblul considerentelor încheierii rezultând cu ușurință că motivul pentru care instanța a pronunțat această soluție a fost neîndeplinirea condițiilor prevăzute de legiuitor pentru admiterea în principiu a cererilor de intervenție, respectiv lipsa de interes a recurenților - petenți de a interveni în proces, curtea de apel reținând în mod corect că " drepturile a căror salvgardare se invocă prin cererile de intervenție, chiar dacă ar fi dovedite prin înscrisurile solicitate, au un caracter general, constând în protejarea și conservarea fondului forestier, gospodărirea durabilă a pădurilor (...), care nu se află în proprietatea intervenienților, neurmăridu-se așadar un interes concret și imediat a cărui nerealizare le-ar afecta drepturile și activitatea într-o manieră substanțială". În continuare, prima instanță a reținut că " Parohia Scheia II invocă doar un interes de natură strict economică, întemeiat pe o simplă stare de fapt, aceea a ajutorului de masă lemnoasă primit de la reclamanți, fără a indica valoarea acestui ajutor și relevanța lui în desfășurarea activității curente".

Având în vedere ansamblul considerentelor hotărârii, amplu motivate de prima instanță, constată Înalta Curte că, în condițiile în care, aprecierile făcute cu privire la modificările legislative intervenite, nu constituie fundamentul hotărârii, fiind definite de literatura de specialitate " considerente indiferente sau supraabundente", ele nejustificând soluția din dispozitiv, criticile formulate de recurentul - intervenient Ocolul Silvic Bisericesc Ilișești S.R.L., pe acest aspect, sunt nefondate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că prin cererile de intervenție accesorie formulate în cauză, recurenții nu justifică și nu dovedesc un folos practic ce ar urma să fie obținut odată cu pronunțarea instanței asupra cererii de recurs deduse judecății, sens în care, în mod corect cererea de intervenție a fost respinsă, ca inadmisibilă, nefăcându-se dovada interesului juridic.

Față de aceste considerente, se constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar încheierea ce face obiectul controlului judiciar a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Găsind nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Cod procedură civillă, constatând că, în mod legal Curtea de Apel Suceava a apreciat că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererilor de intervenție accesorie și nu există motive care să atragă casarea încheierii pronunțate în cauză, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile promovate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de intervenienții accesorii Ocolul Silvic Bisericesc Ilișești S.R.L., Asociația Unităților de Cult Ortodoxe Proprietare de Păduri din Protopopiatul Fălticeni, Ocolul Silvic Silva - Bucovina S.R.L. și Parohia Șcheia II împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2020.