ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.05.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1922/2020

HOTĂRÂRE
20.05.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1922/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 20 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20.12.2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sfântul Apostol Andrei" Galați, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: verificarea și constatarea nelegalității și netemeiniciei soluției, ce a fost dată prin respectiva Hotărâre nr. 685/02.11.2016, în raport cu situația și datele reale și complete, ce trebuiau analizate de către pârâtă, în condițiile legislației specifice discriminării; constatarea a nulității respectivei Hotărâri nr. 685/02.11.2016, sub aspectul neîndeplinirea cerințelor de formă și conținut obligatoriu; anularea Hotărârii nr. 685/02.11.2016, cu obligarea pârâtei, atât la reconsiderarea, refacerea și reluarea cercetărilor, dar și la emiterea, în consecință, a unei noi hotărâri, care să respecte și să îndeplinească, condițiile de formă și conținut, dar și principiile de soluționare, a unei petiții, privind discriminarea, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3247 din data de 20 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sfântul Apostol Andrei" Galați, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva soluției de respingere a acțiunii a declarat recurs reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate și solicitând casarea hotărârii și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrare în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității prezentei căi de atac invocată intimatul-pârât Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sfântul Apostol Andrei" din Galați, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac cate poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, recurentul-reclamant nu a formulat veritabile critici la adresa sentinței pronunțate de prima instanță, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Fără să combată în vreun fel raționamentul instanței de fond și să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-reclamant A. s-a raportat, prin cererea de recurs, numai aspectele reținute de instanță în legătură cu caracterul neîntemeiat al cererii de chemare în judecată.

Ori, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Chiar dacă la finalul cererii de recurs recurenta arată că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că memoriul de recurs reprezintă o reiterare a argumentelor de fapt și de drept privind netemeinicia actelor administrative atacate și nu critici efective de nelegalitate a hotărârii atacate.

Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind cazurilor de casare, să fie de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii.

Înalta Curte reține că indicarea de către recurentul-reclamant, prin cererea de recurs a dispozițiilor legale pe care le apreciază ca fiind încălcate sau greșit interpretate de prima instanța, nu este de natură a duce la aprecierea caracterului motivat al recursului.

În consecință, reținând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul din cazurile de casare reglementate de dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

Admite excepția nulității recursului.

Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3247 din data de 20 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-12-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6456/2020
Ședința publică din data de 2 decembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată,
ÎCCJ 2021-03-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1937/2021
Ședința publică din data de 26 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliu
ÎCCJ 2021-04-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2153/2021
Ședința publică din data de 01 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregi
ÎCCJ 2023-01-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 190/2023
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023 Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a
ÎCCJ 2020-07-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3237/2020
Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios a
Sursă