ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 186/2020

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 14 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. - Nicolae Întreprindere Individuală a formulat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, contestație împotriva Deciziei nr. 15719 din 16 iunie 2017 emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale privind proiectul Construire pensiune agroturistică și anexe, solicitând admiterea contestației, anularea Deciziei nr. 15719 din 16 iunie 2017 și anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/18.04.2017 și implicit, a debitului stabilit în sarcina contestatoarei în suma de 284.050,74 RON.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 156 din data de 17.10.2017 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. Nicolae Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (MADR-AFIR), ca nefondată.

Cererea de recurs. Reclamanta A.-Nicolae Întreprindere Individuală a declarat recurs împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, sens în care, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea căii de atac și modificarea în totalitate a hotătârii recurate în sensul admiterii cererii introductive de instanță. În motivarea recursului au fost reiterate susținerile prezentate prin acțiunea introductivă de instanță. Astfel, a fost invocată jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv cea rezultată din hotărârea pronunțată în Cauza C-434/12, în cuprinsul căreia s-a reținut că articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speță să fi fost luate în considerare. În ceea ce privește crearea în mod artificial a condițiilor de finanțare, recurenta a menționat că textul de lege care se referă la condiții artificiale are aproximativ aceeași formulare precum cea regăsită în cuprinsul Regulamentului nr. 1975/2006 (art. 5 alin. (3) și al Regulamentului nr. 65/2011 (art. 4 alin. (8), în sensul că, fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nici o plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor. Din simpla analiză a normei juridice anterior menționate, a precizat recurenta, rezultă cel puțin trei aspecte importante: verificarea creării de către beneficiari a condițiilor artificiale trebuie făcută anterior efectuării plăților, adică anterior acordării finanțării; crearea de către beneficiari a condițiilor artificiale trebuie stabilită, adică dovedită și nu doar presupusă de către autoritatea națională cu competențe în atribuirea finanțărilor nerambursabile; condițiile artificiale trebuie create în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor, ceea ce presupune, pe de o parte, intenția directă a beneficiarilor de a frauda și, pe de altă parte, ca avantajul pe care beneficiarii intenționează să îl obțină prin crearea condițiilor artificiale să contravină obiectivelor schemei de ajutor. Tot în privința "condițiilor artificiale", descoperite în contextul în care obiectivul finanțat a fost realizat în conformitate cu cele asumate prin contractual de finanțare, recurenta consideră că s-a făcut abstracție de principiul forței obligatorii a contractului regăsit, atât în cuprinsul vechiul C. civ., cât și în cuprinsul noului C. civ., potrivit căruia convențiile/contractele legal/valabil încheiate au putere de lege între părțile contractante. Practic, după ce între beneficiar și autoritatea publică s-a încheiat un contract bilateral sinalagmatic, în baza îndeplinirii mai multor condiții de către beneficiar și după ce beneficiarul și-a îndeplinit întocmai și la termen obligațiile decurgând din contract, autoritatea publică a descoperit chestiuni de fapt preexistente încheierii contractului. Aceste opinii ale AFIR nu au fost împărtășite de intantele de judecată, a precizat recurenta, sens în care au fost citate pasaje din considerentele unor hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată, paragrafe care, în opinia acesteia, surprind esențialul unei astfel de spețe, în sensul că obligația de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorității competente sau a unei alte autorități. Față de descrierea faptelor din cuprinsul Deciziei si a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, recurenta a învederat, în privința criteriilor obiective privind crearea de condiții artificiale în accesarea fondurilor europene, faptul că analiza comparativă cu dosarul achiziții lucrări al beneficiarului C. I.I., nu este relevantă întrucât împrejurarea că două persoane dintr-o localitate mică cum este Vatra Moldovitei, au fost concomitent beneficiarii unor contracte de finanțare, nu pot conduce automat la ideea că există manipulare de oferte. Din analiza comparativă realizată în cadrul procesului-verbal, rezultă o oarecare apropiere de date în privința înregistrării documentelor, a etapelor de implementare a proiectului, etc., însă, în condițiile în care ambele proiecte au fost depuse în cadrul măsurii 313, în calendarul aceleiași sesiuni de proiecte, este firesc ca apropierea de date să existe, la fel cum această identitate poate subzista între multe ale proiecte implementate în aceeași perioadă, în toată țara. Similitudinile sesizate în cazul celor două dosare Cerere de Plată (A. Nicolae I.I. și C. I.I.), au ca argumentare, pe lângă aspectele deja relevate și faptul că au beneficiat de aceeași firmă de consultantă, care evident că a întocmit documentațiile în mod similar, pentru toate peroanele fizice si juridice pe care le consilia, nu doar pentru cele din prezenta discuție, a menționat recurenta. În ceea ce privește salariații, în condițiile în care nu exista nicio dispoziție legală și nici cel puțin o indicație în Ghidul solicitantului versiunea 06, în sensul că pe locurile de muncă ce urmau a fi create ca și consecință a implementării proiectului pentru care au fost accesate fonduri nerambursabile, trebuie să fie persoane care nu au mai fost încadrate la un al loc de muncă, sau care și-au încetat contractul de muncă, încheiat cu un alt angajator, jurisprudența apreciază că nu se poate reține că nu a fost realizat acest obiectiv specific al Măsurii 313 - "crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural". Recurenta susține inexistenta elementului obiectiv constând în crearea de condiții artificiale pentru obținerea plaților, justificat de următoarele aspecte: cele doua proiecte au caracter autonom, de sine stătător, fiecare dintre cei doi beneficiari acționând în interes propriu; cele câteva elemente de asemănare între proiecte nu fac, în niciun caz, dovada că cele doua entități au creat condiții artificiale pentru obținerea finanțării; în realitate, elementele comune se datorează unor împrejurări de fapt, perfect legale, care decurg din localizarea în mediul rural a proiectelor, din necesitățile specifice zonei în care au fost implementate proiectele; fiecare dintre cele două proiecte respectă obiectivele schemei de ajutor, astfel, similar cauzei CJUE Slancheva, inclusiv in ipoteza absurda în care s-ar reține ca cele două proiecte, cu o valoare totala de 200.000 euro, reprezintă o fragmentare a unei pretinse investiții unice, aceasta nu ar conduce, în mod automat, la recuperarea ajutorului financiar nerambursabil, atâta timp cât, prin investițiile finanțate, s-au atins obiectivele schemei de sprijin; situația enunțată în cadrul actului constatator, referitoare la donația terenului, este una care putea fi constatată si verificată la momentul formulării cererii de finanțare - având în vedere că la dosarul de finanțare se află acest contract, iar în cadrul criteriilor de eligibilitate nu a fost inserată vreo interdicție în acest sens sau o prevedere legală care să fi fost încălcată în ceea ce privește modul de dobândire al terenului pe care urma a fi realizată investiția. In acest sens, potrivit considerentului nr. 46 al Regulamentului 1698/2005, schema de sprijinire a dezvoltării rurale prin FEADR urmărește în special să ajute "pentru diversificarea activităților, favorizând activitățile neagricole, precum și pentru dezvoltarea altor sectoare decât agricultura, pentru promovarea ocupării forței de muncă [...] și pentru realizarea de investiții care să facă zonele rurale mai atractive în scopul inversării tendinței de declin economic și social și de depopulare a zonelor rurale". Tot cu privire la acest aspect, a menționat reclamanta-recurentă, așa cum rezulta din prevederile pct. 2 din Anexa la Ordinul nr. 567/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis - Sprijinirea activităților economice în vederea diversificării economiei rurale si a creșterii calității vieții în spațiul rural, prin activitățile desfășurate de aceasta în proiectul realizat cu sprijin financiar nerambursabil, s-au realizat atât obiectivul general al Măsurii 313, cât și obiectivele specifice și cele operaționale. De asemenea, au fost respectați toți indicatorii din Cererea de Finanțare. Tot din perspectiva criteriilor obiective privind crearea de condiții artificiale în accesarea fondurilor europene, recurenta a susținut inexistenta elementului subiectiv pentru obținerea plaților, deoarece nu a urmărit obținerea unui avantaj care sa contravină obiectivelor schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurala (FEADR). Cu privire la acest aspect, simpla existenta a unui schimb de păreri între reprezentanții legali ai celor două întreprinderi individuale beneficiare de fonduri nerambursabile, precum si a altor legaturi juridice între acestea, cum ar fi donarea unei suprafețe de teren sau instalarea celor două construcții, una în apropierea celeilalte, nu fac dovada că vreunul dintre beneficiarii Măsurii 313 ar fi urmărit obținerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor din cadrul FEADR. În plus, retinerele referitoare la faptul că scrisul din anumite documente este al numitei C., este din nou o interpretare nesustinută de probe, având în vedere că nu a fost realizată o expertiză grafică a scrisului, pentru a se putea proba aceste susțineri, în fapt, identitatea scrisului fiind determinată de faptul că cele două entități au avut același consultant, proiectant, contabil - ceea ce este absolut firesc într-o comunitate mică de locuitori, în care oamenii se cunosc între ei, își cer sfaturi/păreri, și de regulă apelează la aceleași persoane specializate. În concluzie, chiar dacă, ad absurdum, s-ar accepta teza pârâtei și s-ar reține existența condițiilor artificiale, Curtea de justiție a Uniunii Europene a subliniat că din jurisprudența sa rezultă fără putință de tăgadă că o atare împrejurare nu reprezintă, per se, un motiv de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil, decât în măsura în care ar avea drept consecință neatingerea obiectivelor prevăzute de art. 52 lit. a) pct. ii) din Regulamentul nr. 1698/2005." În susținerea motivelor de recurs a fost evocată și poziția CJUE rezultată din Cauza C-434/12, instanța europeană stabilind că proba unei practici abuzive a potențialului beneficiar de un astfel de ajutor impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins și, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea acestuia, Curtea statuând că nu se poate respinge finanțarea unui proiect atunci când investiția în cauză poate avea o altă justificare decât simpla plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a concluzionat că articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speță să fi fost luate în considerare, a conchis recurenta, menționând că, din coroborarea circumstanțelor de drept cu situația de fapt, în speța de față nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, așa cum au fost acestea interpretate de instanța europeană, respectiv nu sunt întrunite cele două elemente, obiectiv și subiectiv, pentru a se putea cere restituirea finanțării.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, întrucât motivele de nelegalitate invocate de recurentă sunt nefondate. În susținerea acestei poziții procesuale, intimata a reiterat, în esență, apărările și susținerile evocate în cadrul întâmpinării depuse la dosarul instanței de fond.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 15 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 15 ianuarie 2020.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința pronunțată de instanța de fond, prin raportare la cadrul legal incident speței dedusă judecății, precum și prin prisma criticilor formulate de către recurentă, încadrate de aceasta în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce succed: În privința criticilor referitoare la nemotivarea sentinței de către prima instanță, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de recurs menționează că acesta este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Recurenta se află în eroare susținând că sentința pronunțată de instanța de fond nu este motivată. Judecătorul fondului a efectuat un examen elaborat al tuturor chestiunilor de fapt și de drept supuse analizei sale, astfel încât, din lecturarea hotătârii pronunțate se poate constata că aceasta cuprinde toate elementele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. referitoare la conținutul hotărârii, printre acestea regăsindu-se și cele enumerate în cuprinsul alin. (1) lit. b) al normei procedurale evocate, referitoare la expunerea situației de fapt reținută pe baza probelor administrate, cât și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția. Dintr-o altă perspectivă, pentru incidența acestui motiv de casare era necesar ca hotărârea atacată să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, condiție care nu este îndeplinită în prezenta cauză, datorită faptului că instanța de fond, într-o manieră elaborată, potrivit celor anterior reținute, a reușit să efectueze o analiză completă a pretențiilor afirmate de reclamantă privind anularea actelor administrative vătămătoare pentru aceasta, precum și a creanței bugetare afectată de neregulă stabilită de intimata-pârâtă. Inferența la care a apelat instanța de fond, raționamentul care a condus la concluzia prezentată în cadrul considerentelor, precum și soluția dată acțiunii introductive, rezultă în mod evident din perspectiva în care instanța a abordat litigiul, respectiv susținerile părților. Nu constituie o nemotivare și astfel nu atrage incidența motivului de casare prezentat, împrejurarea că în cadrul considerentelor se regăsesc, parțial, susțineri ale părții potrivnice, acest fapt reprezentând practic suprapunerea convingerilor instanței cu cele ale uneia dintre părțile litigante. Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în speță. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă în cuprinsul declarației de recurs, deși aceasta nu a înțeles să formuleze veritabile critici în sensul încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material de către instanța de fond, în esență prin recurs fiind reiterată acțiunea introductivă, anterior examenului de legalitate al sentinței atacate, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră necesar a face câteva succinte considerații în ceea ce privește chestiunea de fond reproșată reclamantei, constând în crearea de condiții artificiale. Astfel, instanța de recurs menționează că "crearea de condiții artificiale" reprezintă acea acțiune sau inacțiune deliberată a solicitantului/beneficiarului de fonduri nerambursabile și/sau unui/unor terțe persoane fizice sau juridice care are ca rezultat o modificare a unei situații existente la un moment dat, pentru a beneficia de plăți în temeiul schemei de ajutor, urmărind să obțină un avantaj necuvenit, prin acest fapt identificându-se cumulativ cel puțin o situație în care a fost încălcat cel puțin un obiectiv general sau specific aferent legislației agricole sectoriale precizat în reglementările naționale și/sau europene aplicabile și/sau în fișele tehnice ale măsurilor, astfel că finalitatea urmărită nu poate fi atinsă. În prezent, noțiunea este reglementată de art. 60 din Regulamentul CE nr. 1306/2013. Anterior acestei reglementări, art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011 a reținut o formă similară a noțiunii. Relevantă în privința modului de interpretare a art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE 65/2011 este Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 12.09.2013, în cauza Slancheva sila EOOD împotriva Fondului de Stat pentru Agricultură - Agenția de plăți din Bulgaria. Curtea a confirmat jurisprudența anterioară conform căreia condițiile care contravin obiectivelor schemei necesită atât elemente subiective, cât și obiective. În privința elementelor obiective, s-a reținut că faptele din fiecare caz trebuie analizate pentru a se putea stabili dacă obiectivele finanțării nu pot fi îndeplinite. Acestea constau în sprijinirea creării și dezvoltării micro-întreprinderilor în vederea promovării spiritului întreprinzător și consolidarea structurii economice. Aceste obiective ar putea fi puse sub semnul întrebării dacă o companie nou creată contribuie exclusiv la operațiunile economice ale altei companii și nu caută să obțină profit propriu, fiind mai degrabă un beneficiar formal decât unul real. Altfel spus, elementele obiective sunt cele care arată că prin implementarea proiectului respectiv nu se pot îndeplini obiectivele măsurii de sprijin, se acordă un avantaj nejustificat beneficiarului sau altor entități terțe ori se creează un obstacol considerabil în calea atingerii finalității urmărite prin schema de ajutor. Referitor la elementele subiective, acestea sunt reprezentate de elemente reale care pot fi luate în considerare pentru a se stabili natura artificială a condițiilor create în vederea obținerii finanțării FEADR, cum ar fi legăturile juridice sau economice și/sau cele personale între persoanele implicate în investiția respectivă. Elementele subiective, așadar, sunt acele situații/fapte(indicatori/premise) prin care se creează aparența unui solicitant/proiect eligibil sau prin care, în cadrul proiectului, sunt introduse anumite componente/activități ce au doar scopul obținerii unor avantaje necuvenite din punct de vedere al scorării. În concluzie, art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE 65/2011 nu se poate aplica luându-se în calcul, ca unic motiv, faptul că un proiect de investiții nu este independent din punct de vedere funcțional sau faptul că există o legătură de ordin juridic între solicitanții acestui tip de sprijin, fără să se ia în considerare și celelalte elemente reale existente în cazul respectiv. În acest sens, Comisia Europeană a emis Nota directoare pentru Auditori nr. 22, având ca subiect crearea de condiții artificiale în vederea obținerii repetate de fonduri FEADR/SAPARD/IPARD pentru proiectele de investiții. Conform acestei Note, indicatorii ce trebuie avuți în vedere se împart în 3 categorii, respectiv: indicatori externi/fizici; indicatori de structură/juridici și indicatori de afaceri/contabili, astfel că trebuie identificat în fiecare categorie cel puțin unul dintre indicatorii menționați, pentru obținerea finanțării în domeniul creării de condiții artificiale. Revenind la speța dedusă judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de fond a efectuat un examen complet și judicios cu privire la toate împrejurările de fapt și de drept ale speței dedusă judecății, având ca punct de reper premisele anterior expuse, astfel încât concluzia existenței sau identificării în cauză a condițiilor artificiale create de către reclamanta-recurentă este legală și deplin justificată, concluzie bazată pe întreg probatoriul administrat în cauză. Prin urmare, instanța de fond, urmare a examenului de legalitate efectuat asupra actelor administrative contestate de către recurenta-reclamantă, a identificat prezența în cauză atât a elementului obiectiv, cât și a elementului subiectiv, ambele subsumate condițiilor de punere în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală. Într-o manieră judicioasă, instanța de fond a identificat împrejurările obiective ale speței care au permis concluzia că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu a fost sau nu a putut fi atinsă de către reclamanta I.I. A.-Nicolae, menționând concret elemente de probă obiective, precum legăturile juridice, economice sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare ori existența coordonării deliberate între acestea. Mai mult, instanța a procedat la analiza coroborată, simultană și comparativă a tuturor elementelor care au condus la suspiciunea de creare a condițiilor artificiale, confirmând întemeiat existența indicatorilor fizici, funcționali și economici identificați și menționați de echipa de control din cadrul intimatei, în procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/18.04.2017, conchizând că cele trei investiții-Pensiunea D., Pensiunea E. și Pensiunea F., funcționează în realitate ca un singur complex turistic, potrivit celor în continuare expuse. În ceea ce privește criteriile subiective, din punct de vedere al elementelor care contribuie la conturarea indicatorilor fizici, instanța de fond a reținut corect că pensiunea reclamantei-D. și cea aparținând I.I.C.-E. sunt amplasate în aceeași curte, alături de S.C. G. S.R.L. care are sediul social la aceeași adresă administrativă cu aceasta din urmă, investițiile nefiind delimitate fizic în teren, cei doi beneficiari creându-și reciproc avantaje pe aceeași piață prin oferirea de servicii similare-cazare, masă, activități recreaționale, astfel că, practic, prezintă aspectul unui complex turistic unitar, ținând seama și de împrejurarea că cele două pensiuni sunt identice, având puse în operă aceleași materiale (finisaje, gresie, faianță, obiecte sanitare, corpuri de iluminat-bugetate prin proiect, cat și cele achiziționate din fonduri proprii-mobilier, decorațiuni interioare, etc), urmare a faptului că au beneficiat de serviciile aceluiași proiectant și ale aceluiași constructor, prin raportare la persoana care deține simultan calitățile de acționar și administrator la fiecare dintre cele două societăți care au executat proiectele. În același sens, în categoria indicatorilor fizici se încadrează și împrejurarea, în aparență lipsită de importanță însă judicios surprinsă, atât de consilierii intimatei, cât și de instanța de fond, că nu se poate traduce ca fiind o simplă coincidență faptul că cei doi beneficiari (reclamanta și I.I. C.) au depus cererile de finanțare în aceeași zi, că contractele de finanțare au fost semnate, de asemenea, în aceeași zi, precum și că documentele depuse în anexă la cererile de finanțare au fost obținute tot în aceeași zi, având numere de înregistrare consecutive la emitenții acestora și nici faptul că, începând cu data de 01.09.2016, doi dintre salariații reclamantei (H. și I.) proveneau de la S.C. G. S.R.L. unde contractele de muncă le încetaseră cu o zi înainte, adică în data de 31.08.2016. Ca indicator fizic se reține și împrejurarea că documentațiile pentru acte adiționale și tranșele de plată au fost depuse în aceeași perioadă, precum și faptul că, la momentul vizitei experților J. în teren, reclamanta nu avea montat un contor separat de energie pentru investiție, energia electrică fiind facturată pe S.C. G. S.R.L. întrucât branșamentul la rețea era efectuat la Pensiunea "F.", realizată cu sprijin SAPARD de către societatea menționată care ulterior proceda la refacturarea consumului lunar către reclamantă. Acesta a demarat acțiunea de branșare separată la rețeaua de energie electrică în data de 12.02.2017, conform adresei K. S.A. înregistrată la J. sub nr. x/23.03.2017, după efectuarea vizitei în teren pentru tranșa a 3-a de plată (finală) de către consilierii intimatei, în data de 02.02.2017 și după expirarea perioadei de implementare a proiectului-25.12.2016, potrivit prevederilor actului adițional nr. x/27.10.2016. În categoria indicatorilor funcționali, corect a apreciat instanța de fond faptul că terenul pe care reclamanta a realizat proiectul FEADR, în suprafață de 3.192 mp, dobândit de A. Nicolae prin donație de la numitul L., soțul doamnei C., aceștia din urmă fiind asociații S.C. G. S.R.L., beneficiara unui proiect finanțat prin programul SAPARD pentru Pensiunea F., ieșit din perioada de monitorizare, societate care nu se încadra în categoria microîntreprinderilor pentru a beneficia de finanțare pentru Măsura 313 prin program FEADR. Instanța de fond a identificat, totodată, împrejurări care se circumscriu indicatorilor de afacere/contabili/financiari, cum sunt prezența pe aceeași piață a beneficiarilor I.I. A. și I.I. C., identitatea dintre constructorii celor două pensiuni (SC M. S.R.L. și S.C. N. SRL) care rezultă din structura comună a acționariatului și persoana aceluiași administrator, precum și faptul că pe cererea pentru tranșa a 3-a de plată finală sunt menționați ambii beneficiari și ambii constructori. În cadrul examenului de stabilirea a elementelor obiective, respectiv al îndeplinirii sau neîndeplinirii obiectivelor finanțării în cadrul Măsurii 313 de către recurenta-reclamantă, instanța de fond a stabilit în mod judicios că acesta nu este îndeplinit întrucât cei doi beneficiari, I.I. A. și I.I. C., operează în condițiile unui grup economic, datorită elementelor comune existente între aceștia. În acest sens, instanța a identificat corect, conform declarației numitului A. Nicolae dată în fața experților J., că între acesta din urmă și membrii familiei C. și O., acționarii S.C. G. S.R.L., există o legătură strânsă, spirituală, de prietenie, împrejurare care doar în aparență a justificat donația terenului aferent investiției în cadrul proiectului finanțat prin programul FEADR. În același context, din piesele dosarului, instanța de recurs reține că beneficiarul C. este și asociatul majoritar al S.C. G. S.R.L., deținând cota de 60% din părțile sociale, împreună cu soțul său L. care deține cealaltă cotă de 40% părți sociale, astfel că, din interpretarea coroborată a tuturor împrejurărilor specifice speței dedusă judecății, așa cum au fost reținute anterior, se poate concluziona, în termeni lipsiți de echivoc, în acord cu instanța de fond, că cele două întreprinderi individuale, deci inclusiv reclamanta, sunt beneficiarele formale ale finanțării Măsurii 313 prin programul FEADR, întrucât acționează în condiții specifice unei entități unice, alături de beneficiarul real al finanțării S.C. G. S.R.L., în realitate toate acestea acționând în cadrul unui singur proiect comun. Prin urmare, toate aceste elemente de fapt rezultate din probatoriul administrat în cauză conduc în mod rezonabil la concluzia ineluctabilă că a existat o acțiune concertată, coordonată deliberat între cele trei entități, respectiv între A. Nicolae (beneficiar formal) și membri familiei P., în scopul creării unei aparențe de îndeplinire a obiectivului finanțării Măsurii 313 prin programul FEADR de către reclamantă, în realitate aceasta din urmă fiind înființată pentru ca beneficiarul real al finanțării, S.C. G. S.R.L., să beneficieze de finanțare mascată în cadrul măsurii menționate, împărțirea unui proiect în două mai mici, astfel încât să fie încălcat pragul de minimis de 100.000 de euro care poate fi acordat unei întreprinderi unice pe parcursul unei perioade ce cuprinde trei exerciții financiare, prin obținerea unei finanțări reale în valoare de 200.000 de euro de către aceasta din urmă. Față de toate aceste elemente, anterior reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție menționează că în mod justificat a reținut prima instanță că au fost încălcate obiectivele pospecifice ale proiectului, constând în creșterea numărului de activități non-agricole desfășurate în mediul rural, dezvoltarea celor existente, cu scopul de a crea noi locuri de muncă, creșterea veniturilor populației și reducerea diferențelor dintre zonele rurale și cele urbane, după cum anterior s-a mai reținut, reclamanta-recurentă creând condiții artificiale pentru a obține finanțarea nerambursabilă din fonduri europene. Susținerile recurentei potrivit cărora verificare creării condițiilor artificiale trebuia făcută anterior efectuării plăților, adică anterior acordării finanțării nu constituie decât simple alegațiuni lipsite de suport legal, în contextul în care acordarea finanțării s-a efectuat, nu urmare a unor erori de apreciere a îndeplinirii condițiilor de către reclamantă, ci urmare a prezentării de către aceasta a unor date/informații eronate, nesincere, prin ascunderea și astfel inducerea în eroare a funcționarilor AFIR, a informațiilor reale care ar fi condus la descoperirea neregulii încă de la momentul depunerii cererii de finanțare și a documentelor anexate acesteia. Recurenta-reclamantă se află în eroare invocând principiul forței obligatorii a contractului, în susținerea tezei conform căreia intimata este obligată să asigure finanțarea în totalitate și integral, fără a putea proceda la recuperarea sumelor deja acordate, în condițiile în care normele unionale (art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE 1083/2006 și Regulamentul CE 2988/1995) impun această conduită a autorităților responsabile atunci când beneficiarii măsurilor nu respectă obligațiile contractuale asumate sau săvârșesc abateri cum este cazul în speța dedusă judecății, precum și aplicarea de sancțiuni constând în recuperarea sumelor acordate cu titlu de finanțare. În fine, Înalta Curte de Casație și Justiție precizează că prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare contestat de către reclamantă s-a reținut că suspiciunile de neregulă se confirmă nu numai prin raportare la încălcarea obiectivelor PNDR 2007-2013 aferente măsurii 313, fapt care constituie elementele creării condițiilor artificiale în accesarea fondurilor europene, ci și prin raportare la nerealizarea integrală și conformă a proiectului de către reclamantă, conform prevederilor contractului de finanțare, constatându-se totodată și nereguli în materia achizițiilor constând în încălcarea "regulii celor trei oferte" de la achiziții private conform cărora solicitantul trebuie să prezinte trei oferte autentice și independente de la furnizori calificați pentru a asigura concurența și respectarea procedurii ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, constând în abateri de la legalitatea, regularitatea și conformitatea procedurilor în raport cu dispozițiile naționale și/sau unionale, astfel că toate cheltuielile solicitate la plată au devenit neeligibile. Or, din această perspectivă, respectiv a nerealizării integrale a proiectului și a abaterilor de la legalitate în privința procedurilor de achiziție de către beneficiar, reclamanta nu a înțeles să formuleze apărări prin acțiunea introductivă, astfel că un control al legalității acestor aspecte nu poate fi realizat cu încălcarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, aceste constatări ale echipei de control cuprinse în cadrul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/18.04.2017 beneficiind de prezumția de legalitate pe care legea o conferă actelor administrative, iar reclamantul nu a supus controlului instanței veridicitatea acestor aspecte, astfel că prezumția de legalitate în ceea ce privește aceste două aspecte nu a fost răsturnată.

Temeiul de drept al soluției ponunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea atacată se află la adăpost de criticile formulate, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va dispune respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. Nicolae Întreprindere Individuală, împotriva sentinței nr. 156 din 17 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.