ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1598/2020

Ședința publică din data de 12 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată la data de 14 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Mediu, contestând Decizia nr. 76790/18.10.2018, privind soluționarea contestatiei împotriva Notei nr. x/14.08.2018 de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operationale în cadrul obiectivului convergență, solicitând admiterea contestației, anularea titlului de creanță intitulat Notificarea beneficiarului cu privire la finalizarea misiunii de control nr. 60183/OMA/14.08.2018, emisă de Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Mediu, precum și măsurile dispuse prin acesta. În subsidiar, a solicitat achitarea sumei de 13.017 RON, reprezentând dobânzi.

2.1. Hotărârea Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 257/CA din data de 13 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Satu Mare invocată de pârât și s-a declinat în favoarea Tribunalului București competența teritorială de soluționare a cauzei.

În considerentele sentinței s-a reținut că necompetența invocată de pârât este de ordine publică și că obiectul prezentei acțiuni este, în principal, anularea Notificării beneficiarului cu privire la finalizarea misiunii de control, având nr. 60183/OMA/14.08.2018, emise de Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Mediu, precum și măsurile dispuse prin acesta, reclamanta precizând că formulează contestație împotriva Deciziei nr. 76790/18.10.2018, de soluționare a contestației împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corectiilor financiare nr. x/14.08.2018.

În ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ, s-a reținut incidența art. 8 coroborat cu art. 10 alin. (1) și alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, și, întrucât obiectul prezentului litigiu constă în anulare acte administrative reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, în valoare de 452.002,52 RON cu TVA, a apreciat că în speță competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului, însă din punct de vedere al competenței teritoriale, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, care în cauză se află în Municipiul București.

Pe de altă parte, s-a reținut că reclamanta este o persoană juridică asimilată unei autorități publice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, fiind o societate comercială, persoană juridică de drept privat care este autorizată să presteze un serviciu public, de alimentare cu apă și de canalizare, ce face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice, astfel cum acestea sunt definite de Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 241/2006:

"Serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice, astfel cum acestea sunt definite de Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare", motiv pentru care Tribunalul Satu Mare a apreciat că reclamantei îi este aplicabil textul art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, ceea ce atrage competența teritorială a Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal în soluționarea prezentei cauze.

2.2. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 8686/2019 din data de 13 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Pogramul Operațional Sectorial Mediu, în favoarea Tribunalului Satu Mare, sens în care s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 212/2018, ce prevăd că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

S-a mai reținut că alin. (3) din același act normativ prevede că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

În speță, s-a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că reclamant nu este autoritatea emitentă a actului administrativ contestat și că în cauză are calitate de autoritate publică numai pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, în timp ce reclamanta este beneficiarul măsurilor dispuse de autoritatea publică, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011.

Cum autoritatea publică în cauză are calitatea de pârât, a apreciat că acțiunea nu poate fi introdusă la instanța de la sediul pârâtului, fiind competentă instanța de la sediul reclamantului, potrivit art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, respectiv Tribunalul Satu Mare.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației dedusă judecății, din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Reclamanta S.C. A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a contestat Decizia nr. 76790/18.10.2018 de soluționare a contestației, solicitând anularea titlului de creanță intitulat Notificarea beneficiarului cu privire la finalizarea misiunii de control nr. 60183/OMA/14.08.2018, emisă de Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Mediu, precum și măsurile dispuse prin acesta. În subsidiar, a solicitat achitarea sumei de 13.017 RON, reprezentând dobânzi.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 14.02.2019:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, pentru determinarea instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În consecință, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 14.02.2019.

Astfel, textul de lege menționat instituie o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză este o autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora, se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță sediul pârâtului fiind pe raza Municipiului București.

În speță, Înalta Curte observă că norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, ci elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei îl reprezintă calitatea reclamantului.

În consecință, interpretarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal nu poate fi primită, textul de lege fiind clar în această privință, în sensul că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, indiferent de calitatea pârâtului.

Or, câtă vreme legiuitorului nu instituie vreo distincție în stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei în raport cu calitatea pârâtului, ci distincția se face doar în funcție de calitatea reclamantului, orice altă interpretare în raport cu alte aspecte, ce exced textului de lege aplicabil, nu poate dobândi efecte juridice, cu atât mai mult cu cât competența teritorială la care se referă art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este una exclusivă, de la care nici părțile și nici instanța nu pot deroga.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Mediu, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2020.