ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.03.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1597/2020

HOTĂRÂRE
12.03.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1597/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 12 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 15.03.2019 pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii", în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G. și H., a chemat în judecată pe pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest Timiș - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Hunedoara, solicitând obligarea pârâtului să stabilească salariile reclamanților, începând cu data de 01 martie 2016 la nivelul maxim al salariului de bază la nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, stabilite prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, și aceleași condiții de studii, care să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive și să fie obligat pârâtul să acorde reclamanților diferențele salariale dintre salariile stabilite potrivit capătului de cerere nr. x și cele acordate efectiv în perioada 1 martie 2016 - 30 iunie 2017, sume actualizate, plus dobânda legală.

2.1. Hotărârea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal

Prin sentinta nr. 846/2019 din data de 29 mai 2019, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția contencios administrativ și fiscal.

În considerentele sentinței instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 109 din Legea 188/1999, potrivit cărora cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepțiile prevăzute de lege, precum și dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, în actuala redactare, ce instituie o competență teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul reclamanților, indiferent dacă cererea introductivă este promovată personal sau prin reprezentant.

Totodată, a reținut că Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu mai prezintă relevanță juridică sub aspectul invocat de Sindicat, fiind conturată, în urma modificării Legii nr. 554/2004, o altă soluție legislativă referitoare la competență.

Cum domiciliul reclamanților se află în județul Hunedoara și față de dispozitiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a apreciat că în speță competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Hunedoara.

2.2. Hotărârea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 1485/CA/2019 din data de 11 decembrie 2019 Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii", în numele și pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G. Și H., în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest Timiș - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Hunedoara, în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, sens în care a constatat ivit conflictul de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și faptul că reclamanții sunt membrii ai Sindicatului Administrației Publice "Forța Legii", care potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011, are calitate procesuală activă, putând formula acțiune în justiție pentru apărarea drepturilor membrilor săi, precum și Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia instanța competentă teritorial să soluționeze cauzele în care sindicatele au calitatea de reclamant sunt cele de la sediul organizației sindicale, or, sediul Sindicatului Administrației Publice "Forța Legii" este situat în localitatea Craiova, jud. Dolj.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației dedusă judecății, din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii", în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G. și H. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest Timiș - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Hunedoara, obligarea pârâtului să stabilească salariile reclamanților, începând cu data de 01 martie 2016 la nivelul maxim al salariului de bază la nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, stabilite prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, și aceleași condiții de studii, care să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive și să fie obligat pârâtul să acorde reclamanților diferențele salariale dintre salariile stabilite potrivit capătului de cerere nr. x și cele acordate efectiv în perioada 1 martie 2016 - 30 iunie 2017, sume actualizate, plus dobânda legală.

Înalta Curte reține că reclamanții, membri de sindicat, au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, fiind vorba de drepturi cu caracter salarial.

Înalta Curte constată că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii" în numele membrilor de sindicat, funcționari publici cu statut special, în calitate de reprezentant al acestora, fiind aplicabile, în stabilirea competenței materiale și teritoriale a litigiului, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004.

În privința competenței teritoriale de soluționare a cauzei, Înalta Curte reține că sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 15.03.2019, conform cărora "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, în privința determinării instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În cauză, acțiunea a fost formulată de Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii" în numele membrilor de sindicat, funcționari publici cu statut special și în calitate de reprezentant al acestora, așadar nu în calitate de reclamant, fiind incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 15.03.2019.

Textul de lege menționat instituie o competența teritorială exclusivă, stabilind, în situația în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, în speță domiciliile reclamanților fiind pe raza județului Hunedoara.

În același sens, se constată că potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011:

"În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres."

Această interpretare este confirmată și de dispozițiile art. 30 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat.

Prin urmare, având în vedere că acțiunea a fost formulată în numele membrilor de Sindicat, faptul că aceștia nu au fost conceptați și citați în cauză, nu are relevanță, câtă vreme din formularea acțiunii rezultă că Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii" a acționat în numele membrilor săi, reprezentându-i pe aceștia în scopul obținerii drepturilor reclamate.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, dată fiind modificarea legislativă intervenită în privința art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, introdusă prin Legea nr. 212/2018, intrată în vigoare la data de 02 august 2018, respectiv instituirea unei competențe teritoriale exclusive în materia contenciosului administrativ, Decizia RIL nr. 1/2013 nu mai este aplicabilă, aceasta fiind pronunțată în interpretarea și aplicarea unitară a unor texte de lege ce au fost ulterior modificate de către legiuitor.

Totodată, se impune a se sublinia faptul că art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres la situația în care acțiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, când, de asemenea, competența de soluționare se respectă, text de lege care, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 212/2018, nu făcea o asemenea distincție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii" în numele și pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest Timiș - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Hunedoara în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-05-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1671/2017
Decizia nr. 1671/2017 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Dolj, se
ÎCCJ 2017-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2300/2017
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Dolj, secția contencios adm
ÎCCJ 2019-12-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6426/2019
Ședința publică din data de 12 decembrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată
ÎCCJ 2019-09-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3893/2019
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția de contenc
ÎCCJ 2018-05-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2206/2018
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Dolj, secția contencios
Sursă