ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2300/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii", în numele și pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru Brașov, solicită anularea Deciziilor nr. 169, 178, 190, 198, și 217 din 10 octombrie 2016 emise de pârât și, în consecință, să se emită noi decizii prin care să se stabilească salariul de bază brut lunar al fiecărui reclamant la valoarea de 3.654 RON; să se plătească fiecărui reclamant o despăgubire egală cu diferența dintre salariul stabilit potrivit primului capăt de cerere și cele acordate efectiv începând cu data de 1 august 2016, până la pronunțarea unei hotărâri definitive în această cauză, sume actualizate la data plății, plus dobânda legală.

2.1. Hotărârea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința nr. 1277/2017 din 16 martie 2017 a Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în privința competenței de soluționare a cererii privind anularea unor decizii emise de intimat, în materia drepturilor salariale, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999, care se completează cu prevederile legislației muncii, în măsura în care acestea nu contravin legislației specifice funcției publice.

S-a mai arătat că, întrucât Legea nr. 188/1999 nu cuprinde norme privind competența teritorială de soluționare a cererilor privind plata drepturilor salariale cuvenite funcționarilor publici, se aplică dispozițiile art. 231, art. 269 alin. (1) și (2) din C. muncii, din materia conflictelor de muncă, care instituie, în cazul de față, competența instanțelor de la domiciliul, reședința ori sediul reclamantului.

Tribunalul Dolj a mai arătat că sindicatul nu a acționat în speță în calitate de reclamant, ci de reprezentant legal al funcționarilor publici, astfel încât nu ar fi aplicabilă Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

2.2. Hotărârea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 746/CA din 8 mai 2017 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin cererea dedusă judecății se solicită anularea unor acte administrative individuale emise, în materia drepturilor salariale, pentru funcționari publici care au calitatea de membri ai Sindicatului administrației publice "Forța legii".

Raportat la obiectul acestei cereri, instanța reține că, în alte pricini, decât cele referitoare la bunuri și drepturi de care părțile pot să dispună, competența instanței este una exclusivă.

Legalitatea unui act administrativ nu intră în sfera drepturilor de care părțile pot dispune, astfel încât, apreciază instanța că în cauza dedusă judecății competența teritorială de soluționare a cauzei este una exclusivă.

Instanța reține că Legea nr. 188/1999 nu cuprinde norme procesuale cu privire la competență, sens în care devin aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă cadrul general pentru înlăturarea vătămării provocate prin acte administrative cu caracter individual.

În consecință, în cauza de față nu se pune problema aplicării dispozițiilor Codului muncii în privința determinării competenței materiale/teritoriale, normele în acest sens fiind expres prevăzute de Legea nr. 554/2004, motiv pentru care instanța apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, opțiunea aparținând reclamantului.

Reține instanța că în această cauză calitatea procesuală activă revine sindicatului, care a formulat acțiunea în apărarea drepturilor membrilor proprii, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013, și văzând faptul că sindicatul reclamant are sediul legal stabilit în municipiul Craiova, iar membrii acestuia sunt toți domiciliați în județul Mureș, tribunalul a apreciat că, în mod legal, reclamantul s-a adresat Tribunalului Dolj, ca instanță în a cărei circumscripție își are sediul legal, opțiunea sa neputând fi cenzurată de către instanță.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că, în cauză, acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii", în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, funcționari publici indicați în cererea introductivă, și sunt aplicabile, în stabilirea competenței materiale și teritoriale a litigiului, așa cum corect au reținut și instanțele sesizate, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcționari publici, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:

"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

În cauză, se reține că cererea dedusă judecății a fost formulată de Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii", în numele membrilor de sindicat menționați în cerere, în temeiul art. 28 din Legea sindicatelor, nr. 54/2003.

Așa fiind, se constată că este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamantul Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii" are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său, în raza teritorială de competență a Tribunalului Dolj.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii", B., C., D., E. în contradictoriu cu pârâta Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru Brașov în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2017.

Procesat de GGC - LM