ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1393/2020

Ședința publică din data de 16 iulie 2020

Asupra recursului formulat:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 19.06.2018, în dosar nr. x/2018, reclamantul A. a formulat acțiune în constatare, solicitând:

- obligarea pârâtei B. S.A. la restituirea sumelor încasate abuziv, după primul an de creditare, cu titlu de dobândă de referință variabilă, reprezentând diferența dintre dobânda încasată și dobânda rezultată după eliminarea dobânzii de referință variabilă, până la data actului adițional nr. x/22.10.2013, în acord cu DC 2123/20.10.2015 a Înalta Curte de Casație și Justiție;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și la actualizarea cu rata inflației a sumelor reprezentând diferența de dobândă, calculată de la data plății;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și actualizarea cu rata inflației a sumelor reprezentând comision de administrare, calculată de la data plății, conform DC 2782/05.02.2012 a Tribunalului București.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1-7, art. 13 din Legea 193/2000, C. civ., O.G. nr. 9/2000, O.G. nr. 13/2011.

Prin sentința nr. 2 din 09 ianuarie 2019, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă - dosar nr. x/2018, s-a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat, invocată de către pârâta- reclamantă, raportat la hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 București, cu privire la capetele de cerere privind restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă variabilă.

S-au respins ca neîntemeiate capetele de cerere, astfel cum au fost precizate, având ca obiect restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă variabilă, dobânda legală aferentă acestor sume și actualizarea sumelor cu rata inflației, formulate de reclamantul-pârât A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. S.A. București; s-a admis în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la sumele solicitate cu titlu de dobândă legală aferentă sumelor percepute cu titlu de comision de administrare, actualizate cu rata inflației, dobândă legală calculată pentru perioada 20.11.2007 - 18.06.2015; s-au respins ca fiind prescrise cererile reclamantului-pârât de obligare a pârâtei-reclamante la plata sumelor reprezentând dobândă legală aferentă sumelor percepute cu titlu de comision de administrare, actualizate cu rata inflației, dobândă legală calculată pentru perioada 20.11.2007 - 18.06.2015; s-au admis cererile reclamantului-pârât de obligare a pârâtei-reclamante la plata sumelor reprezentând dobândă legală aferentă sumelor percepute cu titlu de comision de administrare, actualizate cu rata inflației, dobândă legală calculată pentru perioada 19.06.2015 - 06.11.2015, iar pârâta-reclamantă a fost obligată la plata către reclamantul-pârât a dobânzii legale aferentă sumelor percepute cu titlu de comision de administrare, actualizate cu rata inflației, dobândă legală calculată pentru perioada 19.06.2015 - 06.11.2015.

De asemenea, a fost respinsă cererea reconvențională, formulată de pârâta-reclamantă B. S.A. București, în contradictoriu cu reclamantul-pârât A., pârâta S.C. C. S.R.L. Suceava și D., ca rămasă fără obiect raportat la pretențiile reclamantului pârât care au fost respinse și ca neîntemeiată raportat la pretențiile reclamantului pârât care au fost admise.

A fost obligată pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocat având în vedere partea proporțională din onorariul de avocat aferentă capetelor de cerere formulate de reclamantul pârât și admise de către instanță.

A fost obligat reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată stabilită având în vedere partea proporțională din onorariul de avocat, aferentă capetelor de cerere formulate de reclamantul-pârât și respinse de către instanță și procedând la reducerea onorariului avocațial solicitat de pârâta-reclamantă și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea pârâtei-reclamante de obligare a reclamantului-pârât la plata taxei judiciare de timbru aferentă cererii reconvenționale.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul-pârât A., criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 246 din 18 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II- a civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul-pârât A., împotriva sentinței nr. 2 din 09 ianuarie 2019 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, intimați fiind pârâții D. și S.C. C. S.R.L. și pârâta-reclamantă B. S.A. București.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

Prin memoriul de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că soluția pronunțată în apel nu este motivată, în sensul că nu au fost analizate aspectele invocate, raportat la cererile formulate și la probatoriul administrat.

Astfel, se arată că examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, instanța invocă pe larg susținerile reclamantului legate de parcursul prezentului dosar prin raportare la decizia 2132/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și decizia 2782/2012 a Tribunalului București și reține că anterior hotărârilor pronunțate a intervenit actul adițional prin care s-a convenit că dobânda este variabilă.

Cu privire la acest aspect recurentul-reclamant susține că motivarea instanței lipsește cu desăvârșire, instanța de apel omițând în totalitate analizarea și verificarea susținerilor sale din memoriul de apel.

Recurentul-reclamant mai susține că decizia atacată conține motive contradictorii, în sensul că deși se reține că dobânda se va calcula retroactiv în raport de actul adițional, se contrazice prin afirmația că părțile ar fi convenit asupra momentului de la care operează modificarea dobânzii.

Faptul că instanța de apel nu a analizat motivele de apel invocate rezultă și din faptul că a arătat în mod clar că actul adițional a fost semnat în anul 2013, fiind stabilită o dobândă Euribor plus 1,5 și că acest act adițional nu a fost rezultatul vreunei înțelegeri în sensul deciziei Înaltei Curți.

În consecință, instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că actul adițional reprezintă înțelegerea părților cu privire la modul de calcul și momentul de la care operează restituirea sumelor.

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant critică decizia instanței de apel sub aspectul lipsei motivării în ceea ce privește nesocotirea puterii lucrului judecat, în ceea ce privește restituirea sumelor încasate abuziv.

Instanța a reținut cele statuate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care a lăsat deschisă calea acțiunii în restituire pentru sumele încasate abuziv.

Pentru aceste considerente, reclamantul apreciază că se impune admiterea acțiunii și restituirea sumelor încasate abuziv cu titlu de dobândă de referință variabilă.

În final se mai arată că nici în privința motivului de apel vizând dobânda legală și a sumelor încasate cu titlu de dobândă abuzivă și comision de administrare, instanța de apel nu a motivat soluția de respingere, limitându-se la a reține doar că solicitarea reclamantului nu este întemeiată și că soluția instanței de fond este corectă.

Pentru toate aceste considerente, recurentul-reclamant apreciază că soluția instanței de apel este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină, astfel cum dispun cerințele art. 425 C. proc. civ., motiv pentru care solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 27.02.2020 a fost încuviințat raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 7.05.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la data de 16 iulie 2020.

Analizând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Sub un prim aspect, instanța supremă reține că recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în susținerea criticii privind existența motivelor contradictorii în cuprinsul deiziei recurate, având în vedere nemotivarea hotărârii pronunțate, reproșând instanței de apel că nu a analizat motivele de apel invocate, nu a explicat raționamentul avut în vedere prin raportare la cererile formulate și la probatoriul administrat.

Analizând critica recurentului cu referire la cazul de casare fondat pe prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., teza privind nemotivarea hotărârii, Înalta Curte constată că este nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

În motivarea primului motiv de apel și pentru justificarea greșitei soluționări a cererilor de obligare a pârâtei la restituirea sumelor încasate abuziv cu titlu de dobândă încasată și dobândă rezultată după eliminarea dobânzii de referință variabilă până la încheierea actului adițional din 22.10.2013 și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și la actualizarea cu rata inflației a sumelor reprezentând diferența de dobândă, calculată de la data plății, precum și pentru justificarea pretenției vizînd obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și actualizarea cu rata inflației a sumelor reprezentând comision de administrare, recurentul a invocat decizia nr. 2123/20.10.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și sentința nr. 2782/5.02.2012 a Tribunalului București pronunțată în dosarul nr. x/2010.

Drept urmare, recurentul a apreciat că în mod greșit Tribunalul Suceava a respins cererea de restituire a sumelor încasate abuziv, ignorînd cele reținute cu putere de lucru judecat de către Înalta Curte de Casație ți Justiție prin decizia nr. 2123/20.10.2015.

Decizia recurată este criticată pentru nemotivare, întrucît instanța de apel, în opinia recurentului, s-a limitat a relua succint motivarea instanței de apel și parcursul prezentului dosar prin raportare la hotărârile menționate, aspecte care nu fundamentează soluția de respingere a apelului declarat de reclamant.

Contrar motivelor evocate de recurent, se constată că decizia recurată îndeplinește exigențele dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., instanța de apel argumentându-și soluția adoptată și respingând motivat susținerile formulate de reclamant.

În practica judiciară s-a reținut că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, ceea ce nu însemană un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci o expunere a argumentelor fundamentale care, prin conținutul lor, sunt susceptibile să influențeze soluția.

Judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere și să rețină aspectele utile și determinante în adoptarea soluției, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea/combaterea acestor capete de cerere pentru a considera că hotărârea este motivată.

Făcând aplicarea considerentelor evocate în cele ce preced în cauza dedusă judecății, se reține că decizia recurată nu poate fi criticată pentru nemotivare.

Raportat la argumentele recurentului, instanța de apel a reținut că instanța supremă a statuat prin decizia menționată că nicio dispoziție legală nu autorizează instanța să intervină în contractul părților prin înlocuirea unei clauze declarate nule.

Obligația de negociere a noului cuantum de dobândă a vizat contractele de credit în care se aplica la acel moment o dobândă de referință variabilă, or la momentul pronunțării deciziei nr. 2123/2015 recurentul nu mai deținea o dobândă de referință variabilă, ci o dobândă calculată în funcție de un indice de referință obiectiv EURIBOR 6M la care se adaugă marja fixă de 1,5pp.

Argumentele determinante în motivarea acestui motiv de apel se reține că au constat în faptul că instanța supremă prin decizia menționată a stabilit o simplă obligație de renegociere, iar nu o obligație de continuare a relațiilor contractuale cu perceperea unei dobânzi egale cu marja fixă stabilită în contractele de credit cu o altă dobândă stabilită de instanța de judecată sau de către clienții băncii.

Faptul că motivarea instanței nu coincide cu opinia recurentului asupra chestiunii în discuție nu poate fi în măsură să atragă sancțiunea casării deciziei recurate pentru nemotivare, raționamentul instanței de apel fiind în deplină concordanță cu interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Drept urmare, criticile analizate nu pot fi circumscrise motivului de recurs referitor la nemotivarea deciziei recurate.

Sub al doilea aspect, recurentul susține teza privind existența motivelor contradictorii, cu referire la efectele actului adițional față de modului de determinare a dobânzii cât și față de momentul de la care operează această modificare.

Pretinsa contradicție este infirmată de considerentele instanței de apel prin care, în esență s-a reținut că dobânda aplicabilă contractului de credit încheiat de recurent a fost supusă controlului ANPC și ulterior controlului instanței de judecată, stabilindu-se obligația de a se completa contractul de credit, cu informații privind variația dobînzii curente, obligație respectată de pârâta B., dovadă făcând actul adițional nr. x/2013, semnat de pârât.

De asemenea, în mod corect a reținut instanța de apel că actul adițional încheiat în urma unei negocieri reale reprezintă acordul părților cu privire la modul de determinare a dobânzii cât și cu privire la momentul de la care operează această modificare, aceasta fiind în concordanță cu cele statuate prin decizia nr. 2123/2015 a Înalte Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește capătul de cerere vizînd dobînda legală a sumelor reținute cu titlu de comision de acordare, recurentul a invocat nemotivarea soluției de respingere a acestuia.

Se constată și sub acest aspect că recurentul a invocat formal dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., reluând criticile formulate prin cererea de apel, instanța de apel argumentând soluția prin care a constatat că a intervenit prescripția dreptului de a solicita restituirea sumelor menționate, raportat la dispozițiile art. 2503 și art. 2523 C. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantului A. împotriva deciziei nr. 246 din 18 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Constatând culpa procesuală a recurentului în declanșarea litigiului de față, în temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită cererea pârâtei B. S.A. și să dispună obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost justificate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 246 din 18 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.A., D. și S.C. C. S.R.L.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata sumei de 2.274,99 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte B. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iulie 2020.