ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 271/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 30 martie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. - membră a grupului național C., solicitând următoarele:

- constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. 6.1 teza a II-a din contractul de credit bancar nr. x din 20 august 2008, potrivit căreia, după primele 6 luni "împrumutatul va plăti dobânda variabilă a băncii, compusă din dobânda de referința a băncii la care se adaugă marja de 5,1550%, dobânda fiind revizuibilă în funcție de evoluția dobânzii de referință a băncii"

- constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. 1.2.2.1 pct. 1 din actul adițional din 24 septembrie 2010 la contractul de credit, privind rata dobânzii variabile, "compusă din indicele de referință LIBOR la 3 luni la care se adaugă marja băncii în cuantum de 7,965%; rata dobânzii variabile este revizuibilă (…)"

- obligarea pârâtei la întregirea clauzei stipulate la art. 6.1 lit. a) din contract cu mențiunea că dobânda este formată din marja fixă de 5,1550 %, după cum s-a susținut la semnarea convenției de credit;

- constatarea caracterului abuziv și, implicit, anularea clauzei prevăzute la art. 5 teza finală din contract, în raport cu care "dobânda variabilă (…) pentru restul perioadei de creditare este determinată de nivelul dobânzii variabile practicate de bancă în acel moment"

- constatarea caracterului abuziv și, implicit, anularea clauzei privind comisionul de administrare, stipulată la art. 5.1 lit. a), în valoare de 2% flat, calculat la creditul acordat;

- constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar și eliminarea acesteia;

- obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate în baza clauzelor contractuale ce se vor constata ca fiind abuzive, respectiv a sumelor încasate cu titlu de dobândă excedentară, cu titlu de comision de administrare și de risc valutar, la care se vor adaugă dobânzile legale aferente, calculate de la data plății și până la momentul restituirii efective;

- stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF/RON la valoarea de la momentul semnării contractului și stabilirea valabilității acestuia pe toată perioada derulării contractului;

- denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat și alte cheltuieli ocazionate de rezolvarea prezentului litigiu, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 3948 din 23 iunie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, în sensul că a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 5.1 lit. a) din contractul de credit bancar nr. x din 20 august 2008, a obligat-o pe pârâta B. S.A. să plătească reclamantei suma reprezentând contravaloarea comisionului de administrare perceput în intervalul dintre data încasării și data implementării O.U.G. nr. 50/2010, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume până la achitarea efectivă a debitului și a respins restul petitelor, ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței sus-menționate, reclamanta A. a declarat apel, care a fost admis de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin decizia civilă nr. 425/2018 din 23 februarie 2018.

Astfel, instanța de prim control judiciar a schimbat în parte sentința civilă nr. 3948 din 23 iunie 2016 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în sensul că a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a clauzei stipulate art. 6.1 lit. a) din contract, respectiv a tezei finale "în funcție de evoluția dobânzii de referință a băncii", iar, în rest, a menținut sentința apelată.

Împotriva deciziei evocate, reclamanta A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia, în parte, și trimiterea cauzei pentru reluarea judecării apelului, în sensul constatării caracterului abuziv al clauzelor stipulate la art. 6 pct. 1, 4, 5 din convenția de credit și la art. I, pct. 2.2.1.1 din actul adițional f. n. din 24 septembrie 2010, potrivit cererii introductive precizate ulterior, precum și al obligării pârâtei la restituirea sumelor percepute nelegal.

În motivare, a susținut că instanța de prim control judiciar nu s-a pronunțat asupra tuturor criticilor cu care a fost învestită prin memoriul de apel și că decizia atacată cuprinde considerente contradictorii cu privire la caracterul abuziv al clauzei de variabilitate a dobânzii, fiind aplicate eronat dispozițiile Legii nr. 193/2000 și cele ale O.U.G. nr. 174/2008 și O.U.G. nr. 50/2010.

Detaliind, recurenta a susținut că prin acțiunea introductivă precizată a solicitat nu doar constatarea caracterului abuziv și, pe cale de consecință, a nulității absolute a clauzei stipulate la pct. 6.1. lit. a) din Convenția de credit nr. x din 20 iunie 2008, ci și a celor prevăzute la pct. 1, 2, 4, 5 și 9 bulina nr. 3 din același art. 6 și la art. I. pct. 2.2.1.1. din Actul adițional f.n. din 24 septembrie 2010.

Din această perspectivă, a arătat că ambele hotărâri ale instanțelor de fond au fost date "cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente, cu nepronunțarea asupra tuturor cererilor" și cu "ignorarea susținerilor și probelor administrate (înscrisuri și supliment de interogatoriu), dar și a situației de fapt și juridice".

Fără să structureze criticile dezvoltate subsumat cazurilor de nelegalitate indicate, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a reprodus prevederile art. 1 din Legea nr. 193/2000 și a susținut că acestea au fost încălcate de intimata-pârâtă prin introducerea în contractul de credit a clauzelor stipulate la art. 6 privind dobânda contractuală variabilă aplicabilă pe durata contractului, respectiv dobânda după primele 6 luni de contract.

Din perspectiva încălcării aceluiași text legal, autoarea a menționat că lipsa din contractul de credit a unui capitol sau a unei clauze referitoare la prețul contractual, respectiv la costul total ce urma a fi suportat de consumator dovedește lipsa de transparență și reaua-credință a băncii la întocmirea convenției de credit.

În același sens, recurenta a menționat art. 6 din convenția de credit și art. I, pct. 2.2.1.1. din actul adițional f.n. din 24 septembrie 2010, privind aplicarea unei dobânzi variabile, modul de variație a dobânzii și comunicarea nivelului acesteia către consumator și a susținut că la încheierea contractului au fost încălcate dispozițiile art. 4 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 193/2000, pe care le-a reprodus, subliniind că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În continuare, autoarea a subliniat că din contractul de credit lipsește orice clauză cu privire la prețul acestuia, respectiv la costul total suportat de consumator, aspect care, în opinia sa, justifică intervenția instanței (controlul judiciar) asupra clauzelor pe care le-a indicat ca fiind abuzive. Din aceeași perspectivă, a susținut că clauzele inserate la art. 6 din convenția de credit și cele de la art. I, pct. 2.2.1.1. din actul adițional f.n. din 24 septembrie 2010, în ce privește aplicarea unei dobânzi variabile, modul de variație a dobânzii și comunicarea nivelului acesteia la consumator, fiind în mod evident echivoce si netransparente, permit controlul instanței asupra acestora, chiar dacă vizează obiectul principal al contractului sau cerințe de preț și plată.

Sub acest aspect, a apreciat recurenta, că decizia atacată cuprinde atât motive contradictorii, cât și aprecieri bazate pe interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material incidente, sens în care a reiterat susținerea potrivit căreia, deși instanța de prim control judiciar a reținut în mod corect caracterul abuziv al clauzei de la art. 6, pct. 1 lit. a), se impunea și constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la pct. 4 și 5 din Convenția de credit, dar, mai ales, al clauzei de la art. I, pct. 2.2.1.1. din actul adițional f.n. din 24 septembrie 2010, asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat.

A mai arătat autoarea prezentului demers judiciar că a criticat prin memoriul de apel formulat și că s-a reținut parțial în economia deciziei recurate că în contractul de credit este prevăzut neclar și echivoc modul de calcul al dobânzii variabile aplicabile contractului, fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea vreunei minime analize ori predicții cu privire la cuantumul acestei dobânzi, prin stabilirea variației dobânzii în funcție de marja de 5,155% și de rata de referință a băncii (R.R.B.), despre care nu e stipulată nicio explicație pertinentă a modului în care se calculează ori stabilește.

A mai precizat că, din formularea textului art. 6 pct. 1 a), ultima propoziție (... revizuibilă in funcție de RRB...), ar rezulta fără echivoc că "marja" rămâne fixă, variația (revizuirea) fiind dată doar de R.R.B., dar că acest mecanism a fost încălcat de intimată, care, prin actul adițional din 24 septembrie 2010, a majorat și marja de la 5,155% la 7,965%, fără nicio explicație și în lipsa oricărei justificări economice.

A apreciat recurenta că, dacă și "marja" ar fi fost concepută ca variabilă, cum a susținut intimata, atunci întregul preț contractual ar fi unul volatil, fără nici un fel de control sau putere de cunoaștere și previziune din partea împrumutatului, ceea ce nu poate fi acceptat la un contract sinalagmatic comutativ.

A subliniat că, tocmai pentru evitarea unor atare abordări discreționare din partea băncilor a fost edictată O.U.G. nr. 174/2008 și apoi O.U.G. nr. 50/2010, prin care legiuitorul a impus expres ca variația dobânzii în contractele de credit să fie legată doar de indicii pieței monetare: ROBOR, EURIBOR, LIBOR.

Din această perspectivă, autoarea recursului a susținut că, încălcând inclusiv dispozițiile art. 35 din O.U.G. nr. 50/2010, în perioada în care acest act normativ a fost aplicabil contractului în litigiu, intimata-pârâta B., cu vădită rea-credință, nu a modificat clauza doar în sensul variației față de acești indicatori, ci, prin actul adițional f.n. din 24 septembrie 2010 (considerat încheiat în implementarea O.U.G. nr. 50/2010), a majorat chiar "marja" din componența dobânzii, de la 5,155% la 7,965%, în lipsa oricărei negocieri, prestabilind în actul adițional majorarea acesteia cu 2,81%, ceea ce a condus la creșterea prețului contractului cu peste 30%.

Sub acest aspect, a precizat că instanța de apel, prin decizia recurată, a interpretat greșit dispozițiile legale aplicabile, neanalizând prevederile art. I, pct. 2.2.1.1. din actul adițional din 24 septembrie 2010 sub aspectul caracterului abuziv.

De asemenea, recurenta a susținut că decizia atacată a fost dată cu ignorarea modificărilor aduse de O.U.G. nr. 174/2008 art. 93 lit. e) și g) din O.G. nr. 21/1992 sau cu interpretarea ori aplicarea greșită a acestora, limitându-se doar să reproducă normele evocate, fără să detalieze în ce a constat ignorarea, interpretarea sau aplicarea greșită a acestora.

Referitor la clauza stipulată la art. 6, pct. 1, lit. b), privind comunicarea dobânzii de referință a băncii (R.R.B.) către împrumutat prin intermediul Graficului de rambursare, recurenta a arătat că la pct. 4 al aceluiași articol se prevede că modificarea nivelului dobânzii curente se comunică împrumutatului prin una dintre cele patru modalități alternative, aflate practic la latitudinea exclusivă a băncii, fapt ce generează un dezechilibru semnificativ între părțile contractuale, astfel că are caracter abuziv neechivoc.

În ceea ce privește clauza stipulată la art. 6 pct. 5 din contractul de credit referitoare la dobânda mixtă, recurenta a afirmat că aceasta nu se regăsește valorificată nicăieri în cuprinsul convenției de credit și că și această clauză este abuzivă, în contextul în care întreaga reglementare contractuală a variației dobânzii este echivocă și neinteligibilă pentru un consumator mediu.

Totodată, aceasta a notat că posibilitatea modificării arbitrare a dobânzii, coroborată cu neinformarea consumatorului despre modificarea dobânzii (costului) și cu modificarea prin majorare a "marjei" de calcul a dobânzii, la implementarea O.U.G. nr. 50/2010, au creat un dezechilibru real semnificativ în dauna sa.

În continuare, recurenta-reclamantă a reiterat o serie de elemente referitoare la reaua-credință a intimatei, sens în care a menționat înscrisurile depuse în probațiune și argumentele dezvoltate în primă instanță, ulterior detaliate în concluziile scrise depuse și în apel, vizând majorarea nejustificată de către intimată a costului contractului.

De asemenea, a susținut antitetic față de considerentele deciziei recurate că, o dată constatat caracterul abuziv al unei clauze și declarată nulitatea acesteia, efectul corelativ rezidă în restituirea prestațiilor efectuate în baza clauzei nule. Din această perspectivă, a criticat motivarea instanței de apel în sensul că nu poate dispune restituirea vreunei sume de bani către consumator, deoarece această chestiune ține de executarea contractului.

Opinia recurentei asupra acestei chestiuni a fost în sensul că, deși atât plata, cât și eventuala restituire țin de executarea contractului, în condițiile în care executarea de către consumator se întemeiază pe o clauză declarată abuzivă, deci nulă absolut, se impune restituirea sumelor plătite în temeiul acelei clauze ca și consecință corelativă constatării nulității.

Asupra acestei chestiuni, recurenta a evocat practica judiciară a instanțelor, arătând că ar fi aproape unanimă în sensul evocat, singura inadvertență fiind aceea că, în timp ce împotriva unei anumite bănci ar fi admise 99,99% dintre cererile consumatorilor, atât cu privire la variabilitatea dobânzii, cât și la un comision de risc, în ce privește restul băncilor (ale căror clauze sunt mult mai agresive și mai echivoce, cum se întâmplă și în prezenta speță), procentul este semnificativ diferit, de aproximativ 50-60%.

Ultima dintre concluziile dezvoltate de recurentă vizează probele administrate în cauză, între care autoarea a enumerat:

- precizarea cererii de chemare în judecată din 20 aprilie 2015;

- precizarea calculelor pentru dobânda contractuală plătită în plus prin majorarea nelegală a marjei cu 2,81% (respectiv suma de 11.370,17 CHF) și diferența de curs valutar apreciată la suma de 165.197,527 RON - la 4 februarie 2016;

- tabelul de calcul al dobânzii achitate în plus prin majorarea nelegală a marjei - tot la 4 februarie 2016;

- interogatoriul suplimentar admis de prima instanță, la care pârâta nu a răspuns;

- tabelul comparativ cu soldul creditului la 24/25 martie 2013 și

- tabelul comparativ cu graficul de rambursare inițial editat de pârâtă, din care rezultă că pârâta a majorat nejustificat și nelegal soldul creditului (principalul) cu 2.034 CHF. A susținut că aceste înscrisuri nu au fost avute în vedere de instanțele de fond la pronunțarea hotărârilor.

În final, recurenta a solicitat casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru reluarea judecării apelului, în sensul constatării caracterului abuziv al clauzelor stipulate la art. 6, pct. 1, 4, 5 din Convenția de credit nr. x din 20 august 2008 și la art. I, pct. 2.2.1.1 din actul adițional f. n. din 24 septembrie 2010, potrivit cererii introductive precizate și obligarea pârâtei la restituirea sumelor percepute nelegal, respectiv:

- 11.370,17 CHF, sumă plătită în plus cu titlu de dobândă, ca urmare a modificării nelegale a marjei, la care să se adauge dobânda legală;

- 2.034 CHF, plus dobânda contractuală aplicată de pârâtă (adică cel puțin echivalentul marjei majorate, 7,965% pe an), din 2013 până la data restituirii efective și

- suma de 560,73 CHF, reprezentând dobânda calculată pentru suma de 7040 CHF (creditul pentru dobândă, cu ocazia restructurării...) adăugată și ea la soldul creditului inițial, respectiv: CHF (7.040 x 7,965 x 30) x 12/36.000 = 560,73 CHF, plus dobânda legală.

Intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, aflată la filele x, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În apărare a subliniat că clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elementele care determină costul total al creditului suportat de către împrumutat.

Astfel, dobânda și comisionul sunt elementele care formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 și art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului. Prin perceperea dobânzii a avut intenția de a acoperi prețul creditului. Clauzele din contractul de credit bancar în discuție referitoare la dobânzi si comisioane sunt clare, precise si nu necesita cunoștințe de specialitate.

Ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, a fost întocmit Actul adițional la contractul de credit bancar în care s-a prevăzut, cu respectarea prevederilor art. 37 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 50/2010 și a regulilor Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, ca dobânda variabilă este compusă din Indicele de referință Robor/Euribor/Libor la 3 luni, potrivit monedei creditului, la care se adaugă Marja Băncii în cuantum de 7,965%, act adițional semnat de reclamantă din prezenta cauză.

Arată că solicitarea reclamantei este neîntemeiată și nelegală întrucât nu este prevăzută în nici o clauză contractuală că dobândă variabilă se calculează în modul indicat de către reclamantă prin petitul de cerere. Dacă s-ar modifica clauza, de dobândă astfel cum în mod nelegal solicită reclamanta din prezenta cauză într-o formă cu privire la care banca nu și-ar fi dat consimțământul, cu încălcarea principiului "pacta sunt servanda" prevăzut de art. 969 C. civ., ar constitui un abuz, instanța trebuind să dispună, în același timp, și rezilierea convenției de credit, cu consecința restituirii imediate a soldului împrumuturilor de către consumatori, întrucât acestea nu mai pot continua fără plata unui preț (dobânda) ori cu impunerea unui alt cuantum al dobânzii, convenția fiind lipsită de cauză. Cauza comercială a acestui contract o reprezintă realizarea uneia dintre activitățile de bază ale unei instituții de credit (acordarea de credite), credite al căror cost este stabilit doar și numai de către instituția de credit pe principiul liberei concurențe și al profitabilității activității, oferirea acestor produse pe piața bancară făcându-se pe principiul libertății contractuale.

Banca a respectat întocmai prevederile contractuale referitoare la dobânzile, condițiile și modalitățile de plată ale acestora, prevăzute la art. 6 "Dobânzi" din Contractul de credit bancar, în sensul că:

- în primele 6 luni a fost respectată dobânda fixă de 5,9000% prevăzută la art. 6 pct. 1 lit. a) teza I din contract;

- după primele 6 luni de dobândă fixă a fost respectat contractul, în sensul că s-a aplicat dobânda de referință a Băncii plus Marja băncii de 5,1550%;

- dobânda de referință a Băncii, astfel cum este aceasta menționată în Contractul de credit, are următoarele componente: indicele Libor la 3 luni + costul riscului de țară+costul cu rezervele minime obligatorii;

- începând cu data de 21 iunie 2010 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010) au fost aplicate prevederile O.U.G. nr. 50/2010, prevedere legală obligatorie pentru toate creditele aflate în derulare, fiind modificată formula de calcul a dobânzii, prin înlocuirea dobânzii de referință a Băncii (compusă din indicele Libor la 6 luni + costul riscului de țară+costul cu rezervele minime obligatorii) cu indicele Libor la 3 luni (deci, s-a păstrat doar un singur element component al acesteia) + marja băncii de 7,965 % (noua marjă fiind modificată corespunzător ca urmare a modificării componentelor dobânzii de referință a băncii, fără ca, prin aceasta, să fie modificat costul creditului la momentul implementării O.U.G. nr. 50/2010);

- deci ceea ce s-a modificat este formula de calcul ca urmare a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 50/2010, și nu valoarea ratei de dobândă variabilă.

În ceea ce privește clauza prevăzută de art. 9.1 din Contractul de credit bancar, arată următoarele:

Prin clauza contractuală prevăzută de art. 9 din convenția de credit reclamanta a autorizat Banca să îi debiteze automat la scadență conturile de disponibilități în vederea îndeplinirii obligațiilor de plată a ratelor de credit. Astfel, dacă împrumutatul nu plătește la scadență ratele datorate în moneda în care a fost contractat împrumutul dar care un cont deschis la Bancă în RON sau în orice altă valută, banca va proceda, la data scadenței ratei, la prevederea și conversia unei sume necesare pentru acoperirea ratelor scadente în CHF, însă pe baza autorizației date cu anticipație de împrumutat prin contractul de credit. Această clauză este legală și nu se poate susține că ar fi abuzivă, reprezintă o autorizare prealabilă dată Băncii în scopul asigurării plății sumelor scadente datorate.

Tocmai datorită faptului că rambursarea sumelor datorate de împrumutat se face în moneda creditului contractat, respectiv CHF, reclamanta din prezenta cauză a autorizat banca prin prevederea art. 9. - Alte condiții de plată - din contractul de credit bancar să facă în numele și pe contul său orice operațiune de schimb valutar necesară pentru conversia sumelor deținute în conturile sale de disponibilități în moneda creditului.

În concluzie, solicită respingerea recursului formulat, ca neîntemeiat.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 205 C. proc. civ., O.G. nr. 21/1992, Legea nr. 199/1990, art. 1578 C. civ.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În cadrul primului motiv de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut omisiunea instanței de apel de a examina toate motivele de apel, precum și existența unor considerente contradictorii în cuprinsul deciziei atacate cu recurs.

Recurenta-reclamantă a relevat că a invocat, prin cererea de apel, caracterul abuziv nu doar în privința clauzei stipulate la pct. 6.1. lit. a) din Convenția de credit nr. x din 20 iunie 2008, ci și în privința clauzelor prevăzute la pct. 1 lit. b), pct. 2, pct. 4, pct. 5 și pct. 9 teza a III-a din același art. 6 și la art. I.2.2.1 pct. 1. din Actul adițional f.n. din 24 septembrie 2010, însă instanța de apel nu a examinat criticile subsumate caracterului abuziv al acestor clauze.

În analiza acestei critici instanța supremă a procedat la examinarea cererii de apel pentru a verifica dacă motivele de apel pretins neanalizate au fost invocate prin cererea de apel. Din conținutul motivelor de fapt și de drept expuse în cererea de apel se constată că reclamanta a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul soluției date capetelor de cerere respinse, referindu-se în mod expres la clauzele prevăzute la pct. 1 lit. b), pct. 2, pct. 4, pct. 5 și pct. 9 teza a III-a din același art. 6 și la art. I. 2.2.1 pct. 1 din Actul adițional f.n. din 24 septembrie 2010.

Din considerentele reținute de instanța de apel în fundamentarea deciziei adoptate, rezultă că s-au analizat criticile invocate de reclamantă în calea de atac a apelului împotriva soluției de respingere a capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar și eliminarea acesteia; stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF/RON la valoarea de la momentul semnării contractului și stabilirea valabilității acestuia pe toată perioada derulării contractului; denominarea în moneda națională a plăților și restituirea sumelor plătite în temeiul acestor clauze pretins abuzive. Decizia instanței de apel, de menținere a hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acestor capete de cerere, nu face obiectul recursului dedus spre soluționare, astfel că a dobândit caracter definitiv prin nerecurare.

De asemenea, s-au analizat criticile aduse prin intermediul cererii de apel în privința soluției de respingere a capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. 6.1 lit. a), teza a II-a din contractul de credit bancar nr. x din 20 august 2008, potrivit căreia, după primele 6 luni "împrumutatul va plăti dobânda variabilă a băncii, compusă din dobânda de referința a băncii la care se adaugă marja de 5,1550%, dobânda fiind revizuibilă în funcție de evoluția dobânzii de referință a băncii". Aceste critici au fost apreciate ca fiind întemeiate și, pe cale de consecință, s-a reformat, în parte, hotărârea pronunțată de instanța de fond, în sensul că s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a clauzei stipulate art. 6.1 lit. a) din contract, respectiv a tezei finale conținând mențiunea "în funcție de evoluția dobânzii de referință a băncii".

Instanța de recurs constată că nu au fost luate în analiză celelalte critici prin care s-a invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate de prima instanță sub aspectul caracterului pretins abuziv al clauzelor stipulate la art. 6 pct. 1 lit. b), pct. 2, pct. 4, pct. 5 și pct. 9 teza a III-a din Convenția de credit nr. x din 20 iunie 2008 și la art. I 2.2.1 pct. 1 din Actul adițional f.n. din 24 septembrie 2010.

Prin analiza parțială a motivelor de apel instanța de prim control judiciar a lăsat necercetată o parte semnificativă a criticilor formulate în calea de atac a apelului.

În lipsa unei devoluări totale a cauzei, în limitele determinate de ceea ce s-a apelat și de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, nu se poate exercita controlul de legalitate asupra deciziei pronunțate în apel, lipsind considerentele hotărârii la care să se raporteze instanța de recurs în efectuarea controlului de legalitate.

Recurenta-reclamantă a mai invocat în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. existența unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei pronunțate de instanța de apel, decurgând din aceea că soluția privind constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 6 pct. 1 lit. a) impunea și constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la pct. 4 și pct. 5 din Convenția de credit și a clauzei de la art. I 2.2.1 pct. 1 din Actul adițional f.n. din 24 septembrie 2010, asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat.

Argumentele prezentate în acest sens nu se circumscriu ipotezei relative la conținutul contradictoriu al motivelor reținute în decizia atacată, ci se circumscriu ipotezei referitoare la absența motivării, în contextul în care lipsesc considerentele care să justifice hotărârea adoptată.

În cadrul celui de al doilea motiv de recurs subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a invocat încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 1, art. 4 alin. (1), art. 6 din Legea nr. 193/2000, art. 35 din O.U.G. nr. 50/2010, art. 9

3

lit. e) și g) din O.G. nr. 21/1992.

Instanța de recurs reține că aceste critici au fost formulate și prin intermediul cererii de apel, însă nu au fost luate în analiză de instanța de apel.

În absența unui examen efectiv al acestor critici, Înalta Curte nu poate verifica, în temeiul art. 483 alin. (3) C. proc. civ., controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, deoarece aspectele criticate în recurs, deși invocate și prin cererea de apel, nu se regăsesc analizate în considerentele deciziei ce constituie obiectul recursului.

Așadar, este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a omis să analizeze o parte din motivele de apel.

În temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., urmează a admite recursul, cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Este întemeiată și ultima critică prin care s-a motivat că instanța de apel a considerat, în mod greșit, că nu pot fi restituite sumele plătite în baza clauzei constatate ca fiind abuzive.

Sub acest aspect, se constată că instanța de apel a păstrat hotărârea primei instanțe, cu motivarea că "nu caracterul variabil al dobânzii este abuziv, ci lipsa de transparență în modificarea dobânzii", iar "instanța nu poate fixa vreun nivel al dobânzii pentru perioada când dobânda a variat deoarece nu se poate substitui părților".

Instanța de recurs reține că stabilirea caracterului variabil al dobânzii prin contractul de credit a constituit premisa care a permis băncii modificarea dobânzii în mod netransparent. Recurenta-reclamantă a solicitat restituirea sumei percepute de bancă cu titlu de dobânda calculată, în funcție de evoluția dobânzii de referință a băncii", algoritm de calcul apreciat de instanța de apel netransparent și care imprimă caracter abuziv clauzei contractuale astfel stipulate în contractul de adeziune, deci lovite de nulitate.

Păstrarea soluției de respingere a cererii de repunere în situația anterioară, cu motivarea că ar fi necesară fixarea unui alt nivel al dobânzii pentru perioada când dobânda a variat, contravine principiului retroactivității efectelor nulității și principiului restabilirii situației anterioare și, totodată, este contrară interpretării conforme, obligatorie pentru instanțele naționale, realizată de CJUE în decizia preliminară pronunțată în cauzele conexate C-154/15 Francisco Gutiérrez Naranjo împotriva Cajasur Banco SAU, C-307/15 Ana María Palacios Martínez împotriva Banco Bilbao Vizcaya Argentaria S.A. (BBVA) și C-308/15 Banco Popular Espanol, S.A. împotriva Emilio Irles López, Teresa Torres Andreu.

Prin această decizie preliminară CJUE a statuat că "articolul 6 alin. (1) din Directiva 93/13 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că se opune unei jurisprudențe naționale care limitează în timp efectele restitutorii legate de constatarea pe cale judiciară a caracterului abuziv, în sensul articolului 3 alin. (1) din această directivă, al unei clauze conținute într-un contract încheiat de un profesionist cu un consumator doar la sumele plătite în mod nejustificat în aplicarea unei astfel de clauze, ulterior pronunțării deciziei care a constatat pe cale judecătorească acest caracter abuziv".

În paragrafele 61, 62, 63 din considerentele acestei decizii s-a reținut că "articolul 6 alin. (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că este necesar să se considere, în principiu, că o clauză contractuală declarată abuzivă nu a existat niciodată, astfel încât aceasta nu poate avea efect în ceea ce privește consumatorul.

Prin urmare, constatarea pe cale judecătorească a caracterului abuziv al unei astfel de clauze trebuie, în principiu, să aibă drept consecință restabilirea în drept și în fapt a situației în care s-ar găsi consumatorul în lipsa clauzei respective. Astfel, obligația instanței naționale de a înlătura o clauză contractuală abuzivă care impune plata unor sume care se dovedesc a fi nedatorate determină, în principiu, un efect restitutoriu corespunzător în privința acelorași sume. În fapt, lipsa unui astfel de efect restitutoriu ar fi susceptibilă să pună sub semnul întrebării efectul disuasiv pe care articolul 6 alin. (1) din Directiva 93/13 coroborat cu articolul 7 alin. (1) din această directivă intenționează să îl confere constatării caracterului abuziv al clauzelor conținute în contractele încheiate de un profesionist cu consumatorii".

Raportat la considerentele ce preced, în rejudecare instanța de apel urmează a realiza o nouă judecată a cauzei în limita criticilor formulate prin cererea de apel și neanalizate de instanța de prim control judiciar, cu observarea limitelor determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță. Totodată, va ține seama de dezlegarea dată referitoare la aplicarea principiului repunerii în situația anterioară, ca efect al constatării nulității absolute parțiale a clauzei stipulate art. 6.1 lit. a) din contract.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 425/2018 din 23 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează în parte decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel în privința capetelor de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor stipulate la art. 6 pct. 1 lit. b), pct. 2, pct. 4, pct. 5 și pct. 9 teza a III-a din contractul de credit bancar nr. x din 20 august 2008 și art. I.2.2.1 pct. 1 din actul adițional încheiat la 24 septembrie 2010, precum și a capetelor de cerere având ca obiect restituirea sumelor percepute în temeiul clauzelor contestate.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 4 februarie 2020.