ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1305/2020

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dorohoi la data de 1.08.2017 reclamantul A. a chemat în judecată Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. București și Comisia de Contestații din cadrul M.A.I. București contestând conținutul Hotărârii nr. 14651/28.06.2017 dată de Comisia de Contestații prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei nr. 148004/3.05.2017 emisă de Casa de Pensii Sectorială a M.A.I.

Prin sentința civilă nr. 1418/18.10.2017, Judecătoria Dorohoi a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Botoșani, secția I civilă - Complet specializat de litigii de muncă și asigurări sociale la data de 8.11.2017.

Prin încheierea din 6.02.2018 instanța a sesizat Curtea Constituțională cu judecarea excepției de neconstituționalitate a art. 29, art. 30 și art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015.

Prin sentința nr. 428 din 3 mai 2018, Tribunalul Botoșani a respins ca nefondată contestația formulată de reclamantul A. împotriva Hotărârii nr. 14651/28.06.2017 emisă de pârâta Comisia de Contestații din cadrul M.A.I. București și împotriva Deciziei nr. 148004/3.05.2017 emisă de Casa de pensii Sectorială a M.A.I. București.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia nr. 1370 din 19 decembrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 428 din 3 mai 2018, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr. x/2017, intimate fiind pârâtele Comisia de Contestații din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.

Împotriva deciziei nr. 1370 din 19 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Recurentul-reclamant a arătat, în esență, că nu a primit nici o înștiințare cu privire la un capăt de cerere, respectiv Hotărârea Curții Costitutionale in legătura cu excepția de neconstitutionalitate pe care a invocat-o privitor la unele articole din O.G. nr. 57/2017 și că judecata s-a desfășurat în necunostință de cauză.

S-a mai susținut că în ultima ședința a cerut suspendarea judecații, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la primirea unui răspuns de la CCR, însă această solicitare nu i-a fost admisă, iar motivarea acestei măsuri nu este temeinică, precizând că revine și insistă asupra cererii de suspendare a judecații, conform textului de lege indicat, întrucât nu există toate datele necesare in vederea unai judecați echitabile.

Recurentul-reclamant a arătat, în esență, că art. 121 din Legea nr. 223/2015 este singurul articol care face referire la modalitatea de acordare a diferentelor survenite intre cuantumul pensiei anterioare si cea recalculata, dar referirile la acest articol nu i-au fost luate in calcul; a solicitat anularea Hotărârii nr. 1370/2018 din data de 19.12.2018 a Curții de Apel Suceava, cu rejudecarea cauzei conform probelor depuse si redepuse de la dosar, admițându-se acțiunea asa cum a fost formulata in primă instanța si, de asemenea, să se admită repararea pagubei materiale si a daunelor morale prin răspundere delictuala, conform art. 1349-art. 1359/CC

In drept, recurentul-reclamant a invocat art. 482-488 noul C. proc. civ., art. 28 si 121/Legea nr. 223/2015.

Intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare, la 28 iunie 2019, prin care a susținut că recurentul a promovat o cale de atac inexistentă. Totodată, intimata a invocat excepția nulității recursului din perspectiva art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Intimata Comisia de contestații din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare, la 2 iulie 2019, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, față de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și art. 483 alin. (2) din același cod în referire la art. 100 și 103 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare, la 16 iulie 2019, prin care a reiterat motivele cererii de recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a depus punct de vedere la raport, la 19 noiembrie 2019, iar recurentul a depus punct de vedere la raport, la 25 noiembrie 2019.

Prin încheierea din 5 martie 2020, constatându-se că recursul nu poate fi soluționat conform dispozițiilor art. 493 alin. (5) și (6) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-Civilă a admis, în principiu, recursul și a acordat termen pentru judecata acestuia.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs este formulat împotriva deciziei nr. 1370 din 19 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă și vizează un litigiu ce poartă în materia asigurărilor sociale.

Cât privește criticile recurentului referitoare la măsura respingerii cererii de suspendare a judecării cauzei (luată prin prin încheierea din 11 decembrie 2018, când cauza a rămas în pronunțare), se reține că, potrivit dispozițiilor art. 414 C. proc. civ., nu sunt supuse căii de atac a recursului decât încheierile prin care se suspendă cauza sau cele prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului, iar nu și cele prin care s-a respins cererea de suspendare, cum este cazul în speță.

Totodată, se reține că dispozițiile art. 100 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat prevăd că:

"Jurisdicția în sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale și curți de apel.", art. 101 prevede că:

"Litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii se soluționează în primă instanță de către tribunale. ", iar art. 103 dispune că:

"Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu apel".

De asemenea, potrivit art. 104 din Legea nr. 223/2015, prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicția în sistemul pensiilor militare de stat, se completează cu dispozițiile C. proc. civ. și a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

În egală măsură, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile pronunțate în cauze având ca obiect conflicte de muncă și de asigurări sociale, precum și hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I Noul C. proc. civ., potrivit cărora, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)".

Se reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1370 din 19 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1370 din 19 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iulie 2020.