ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2458/2019

Ședința publică din data de 10 mai 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 27.05.2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, anularea Deciziei nr. II/27.10.2015 prin care a fost soluționată contestația sa împotriva Notificării nr. x/02.09.2015, anularea actelor subsecvente, a măsurii de nevalidare a sumei de 594,01 RON fără TVA și 142,57 RON TVA și obligarea pârâtei la plata acesteia cu dobânda legală prev. de O.G. nr. 13/2011.

Prin sentința civilă nr. 3398 pronunțată în data de 4 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE și ADMINISTRAȚIEI PUBLICE.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate a susținut că soluția instanței de fond se bazează pe o interpretare greșita a dispozițiilor legale în materie.

A menționat, în ceea ce privește decontarea cheltuielilor privind deplasarea cu auto propriu, că legislația nu prevedea la momentul implementării proiectului, care este metoda de calcul ce trebuie utilizată pentru determinarea cu certitudine a distanței celei mai scurte.

Astfel, valorile distanțelor Predeal-Vaslui și Băile Olănești - Timișoara, sancționate de AMPODCA, de 632 km și 802 km sunt valori prezentate și asumate de către beneficiar prin documente justificative anexate cererii de rambursare, context în care nu existau motive pentru declararea ca neeligibilă a sumelor în litigiu.

În ceea ce privește declararea ca neeligibile a sumelor reținute pentru deplasarea cu trenul, a susținut că în cadrul documentelor justificative a depus factură fiscală, rezultând că acest aspect trebuia să fie unicul argument valabil pentru validarea cheltuielilor cu transportul celor 9 persoane pe ruta București - Predeal (dus - întors).

A precizat că, în conformitate cu legislația în vigoare, singura bază a neplății sumei solicitate de către beneficiar, prin declararea acesteia ca neeligibilă, este constatarea de către autoritatea de management a existenței unei nereguli.

În finalul motivelor sale recurenta a susținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative ale noțiunii de neregulă, neexistând nici o abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, astfel cum sunt prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

A solicitat a se observa că nu există motive de declarare a sumei de 565,61 RON fără TVA și 135,75 TVA ca fiind neeligibilă.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a înțeles să invoce în principal excepția nulitățiii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Notificării nr. x/02.09.2015 privind situația Cererii de rambursare nr. x/09.07.2015 completată cu adresa nr. x/16.09.2015, în ceea ce privește suma de 594,01 RON fără TVA și 142,57 RON TVA respinsă la plată, și anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. II/192/27.10.2015.

Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, reținând că actele atacate sunt legale.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar.

Se reține că, între Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Adminstrației Publice) și Casa Națională de Pensii Publice s-a încheiat Contractul de finanțare nr. x/08.10.2012, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru implementarea proiectului "Îmbunătățirea gestiunii documentelor în Casa Națională de Pensii și alte drepturi de asigurări sociale și insituțiile subordonate".

Autoritatea reclamantă a solicitat, prin cererea de rambursare nr. x/09.07.2015, plata sumelor aferente liniei bugetare nr. 3.3 Cheltuieli pentru transportul persoanelor în vederea implementării Proiectului în baza contractului de finanțare.

Prin notificarea atacată, au fost respinse la plată suma de 28,40 RON fără TVA și 6,82 RON TVA reprezintă diferența între suma solicitată la rambursare și valoarea bonului de combustibil atașat, respectiv diferența dintre suma solicitată la rambursare și suma rezultată din calculul cheltuielilor de deplasare cu transportul, considerând distanțele cele mai scurte dintre localitățile din care/în care s-au efectuat deplasările și suma de 594,01 RON plus 142,57 RON TVA, reprezentând plata parțială în ceea de privește cheltuielile de deplasare, suma fiind considerată neeligibilă. Contestația formulată împotriva acestei notificări fiind respinsă prin Decizia nr. II/192/27.10.2015.

Instanța supremă nu poate primi criticile recurentei vizând faptul că la momentul când a solicitat decontarea cheltuielilor de transport efectuate cu mașina personală în interes de serviciu, nu existau prevederi legale, care să stabilească obligativitatea decontării carburantului pentru deplasarea pe distanța cea mai scurtă.

În acest sens Înalta Curte reține că sub acest aspect trebuit avute în vedere prevederile art. 16 din H.G. nr. 1860/2006, potrivit căruia "Deplasarea cu autoturismul proprietate personală se poate face numai cu aprobarea prealabilă a ordonatorului de credite, atât pentru posesorul autoturismului, cât și pentru persoanele din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care se deplasează împreună cu acesta. În acest caz, posesorul autoturismului va primi contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km parcurși pe distanța cea mai scurtă".

Din conținutul textului de lege menționat, reiese că acesta privește drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului posesorul autoturismului primind contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km parcurși pe distanța cea mai scurtă.

În consecință, prevederile legale menționate sunt incidente în cauză, întrucât solicitarea părții (instituție publică) privește decontarea unor cheltuieli în cadrul unui proiect de finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, așa încât documentele justificative trebuiesc raportate la textul de lege incident.

Înalta Curte constată că este nefondată și cea de-a doua critică din recurs, în cuprinsul căreia recurenta-reclamantă susține că în mod nelegal a fost declarată neeligibilă suma de 565,61 RON fără TVA și 135,75 RON TVA reprezintă diferența între suma solicitată la rambursare, respectiv 1.339,20 RON cu TVA pentru deplasarea cu trenul a unui număr de 9 persoane și valoarea biletului de tren pe ruta București - Predeal și retur, respectiv 637,83 RON cu TVA.

Sub acest aspect sunt relevante pe lângă prevederile H.G. nr. 1860/2006, dispozițiile Manualului de implementare, în cuprinsul căruia sunt enumerate documentele justificative ce stau la baza rambursării. În cauză trebuiau anexate biletele de călătorie, ordinul de deplasare, referatul de justificare și factura.

Or, în cauză valoarea facturii atașate ordinelor de deplasare, emisă de S.C. A. S.R.L., în baza contractului nr. x/2013, pentru transport cu trenul a 9 persoane este mai mare decât prețul legitimației de călătorie.

Așa fiind, în mod corect s-a apreciat că nu se pot aproba la decont valori mai mari decât valoarea documentelor justificative prezentate, așadar motivul respingerii la plată a sumei de 701,36 RON cu TVA l-a constituit lipsa documentelor justificative prevăzute de art. 24 din H.G. nr. 1860/2006 și Manualul de implementare.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Casa Națională de Pensii Publice împotriva sentinței civile nr. 3398 din 4 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2019.