ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 143/2020

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 septembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, desființarea rezoluției nr. x/2013 din data de 30.08.2013 și trimiterea dosarului la Inspecția Judiciară în vederea continuării procedurii disciplinare în ceea ce privește pe magistrații procurori B., C. și D. pe la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, jud. Constanța pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. h), t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004.

Prin sentința civilă nr. 4125 din 19 decembrie 2013, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtă și a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., iar prin decizia nr. 477 din 24 februarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 7.10.2016, sub nr. x/2013*.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 3725 din 24 noiembrie 2016, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile menționate la pct. I.2 a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurent.

Prin rezoluția din 26 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 2 octombrie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

La termenul de judecată din 2 octombrie 2019, Înalta Curte a apreciat că se impune amânarea judecății cauzei pentru a da posibilitatea părților să formuleze un punct de vedere cu privire la excepția nulității recursului pentru nerespectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, invocată din oficiu, la respectivul termen de judecată.

Prin note scrise, înregistrate la dosar la 20 noiembrie 2019, intimata-pârâtă a solicitat admiterea excepției nulității recursului, invocată de instanță din oficiu pentru nerespectarea de către recurent a termenului impus de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe când recurentul-reclamant, prin notele scrise, înregistrate de acesta la dosar la 30 octombrie 2019, s-a opus excepției nulității recursului, invocată din oficiu.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului pentru declararea tardivă a căii de atac, invocată din oficiu, în temeiul art. 248 alin. (1), aplicabil în virturtea normei de trimitere de la art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."

Din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, se constată că recurentul a declarat recurs la data de 3 ianuarie 2017 ora 18

57

(data transmiterii prin fax a cererii de recurs), fiind înregistrat la instanța de fond la 4 ianuarie 2017, în condițiile în care hotărârea recurată a fost comunicată acestuia la data de 12 decembrie 2016 și, față de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ultima zi în care legea procedurală permitea declararea recursului, în cauză, a fost 28 decembrie 2016.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

De asemenea, se reține că la dosar nu a fost formulată o cerere de repunere în termen, potrivit dispozițiilor art. 186 C. proc. civ.

Nu poate fi primită apărarea recurentului-reclamant exprimată prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la 30 octombrie 2019, în sensul că a promovat recursul cu respectarea termenului de 15 zile, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în raport de data de 15.12.2016, când i-ar fi fost comunicată sentința atacată. Aceasta deoarece, pe înscrisul depus ca dovadă a susținerii sale (copia plicului aflat la fila x verso din dosarul de recurs), este imprimată data de 9.12.2016, iar procesul-verbal de înmânare a hotărârii, de la dosarul de fond, menționează data de 12.12.2016, ca dată de îndeplinire a procedurii de comunicare prin afișare. De la acest moment, calculându-se termenul de 15 zile, se observă că depunerea recursului la data de 3.01.2017, ora 18

57

, prin fax, este efectuată în afara acestui termen legal.

Prin urmare, având în vedere că termenul de 15 zile de la comunicare, era împlinit la data declarării recursului (3.01.2017), Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat, urmând a aplica sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ., corelat cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, constatând că excepția nulității recursului ca urmare a declarării tardive a căii de atac, invocată din oficiu, este întemeiată, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat reclamantul A., ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3725 din 24 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2020.