ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.06.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1141/2020

HOTĂRÂRE
24.06.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1141/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 24 iunie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 2 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2018, s-a dispus suspendarea judecării cererii de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 2637 din 12 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.

Revizuenta A. a declarat recurs împotriva încheierii din 2 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2018, arătând că s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta la termen din motive de sănătate.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

Intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost întocmit și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere cu privire la acesta.

Părțile nu au prezentat puncte de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

În speță, Înalta Curte constată că recurenta nu au expus nicio critică de nelegalitate cu privire la încheierea recurată, nulitatea recursului intervenind când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 2 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 2 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 iunie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-06-18
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1061/2020
Asupra recursului de față: Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul TRIBUNALULUI BUCURESTI SECTIA A VIII-A CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE sub nr. x/2019 la data de 27.02.2019 revizu
ÎCCJ 2020-12-09
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2536/2020
Ședința publică din data de 9 decembrie 2020 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă 8103 din 14 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în do
ÎCCJ 2020-11-11
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2262/2020
te de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018; 18. deciziei civile nr. 73/14.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2018; a dispu
ÎCCJ 2020-10-07
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1868/2020
Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5295 din 26 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări s
ÎCCJ 2021-12-16
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2797/2021
Ședința publică din data de 16 decembrie 2021 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1707 din data de 23.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, se
Sursă