ÎCCJ, Secția penală

În baza actelor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 111/2019 din 2 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016, au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpații A. și B. și de către părțile civile, ca neîntemeiate.

În baza art. 386 din C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului A., din infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 raportat la art. 234 alin. (2) și (3) din C. pen. în infracțiunile de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) din C. pen., lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen. și complicitate la vătămare corporală prevăzută de art. 48 raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 386 din C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatei B., din infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 raportat la art. 234 alin. (2) și (3) din C. pen. în infracțiunile de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) din C. pen. și vătămare corporală prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., au fost achitați inculpații A. și B. pentru infracțiunea de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 193 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 61 alin. (4) lit. b) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în sumă de 2.400 RON, reprezentând echivalentul a 120 zile amendă a câte 20 RON fiecare, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.

În baza art. 48 raportat la 194 alin. (1) lit. b) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de vătămare corporală.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. d) din C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în pedeapsa de 2 ani închisoare la care s-a adăugat în întregime pedeapsa amenzii penale, în sumă de 2.400 RON, reprezentând echivalentul a 120 zile amendă a câte 20 RON fiecare.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Bibliotecii Județene "Alexandru și Aristia Aman" sau Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj, pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen.

În baza art. 194 alin. (1) lit. b) din C. pen. a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus condamnatei să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatei i s-a impus să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei mun. Drobeta-Turnu Severin sau Consiliului local al mun. Drobeta-Turnu Severin, pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen.

Pe latură civilă:

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă C., ca neîntemeiată.

A fost reținută o culpă a victimei D. de 50% în producerea rezultatului.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

Au fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumei de 2238 RON către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, cu titlu de despăgubiri materiale.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă D..

A fost obligată partea responsabilă civilmente Biroul Național Carte Verde din Marea Britanie prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata sumei de 2570 RON către partea civilă D. cu titlu de despăgubiri materiale și la plata echivalentului în RON a sumei de 20.000 Euro la cursul B.N.R. din data plății, cu titlu de daune morale.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata către stat a sumei de câte 1000 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 RON reprezentând cheltuieli efectuate în faza urmăririi penale.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu au fost reținute în sarcina statului.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 849/P/2014 din 18 octombrie 2016, înregistrat la Curtea de Apel Craiova la data 20 octombrie 2016, sub nr. x/2016/a1, s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 327 lit. a) din C. proc. pen., trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzută și pedepsită de art. 233 din C. pen. raportat la art. 234 alin. (2) și (3) din C. pen.

S-a reținut prin rechizitoriu următoarea situație de fapt:

În cursul lunii noiembrie 2014, avocatul A. a discutat cu numitul C. despre vânzarea-cumpărarea unui autoturism de teren marca x, cu numărul de înmatriculare x înmatriculat în Marea Britanie, având volanul pe partea dreaptă.

După ce persoana vătămată C. a văzut autoturismul și s-a hotărât să-l achiziționeze, aceasta a stabilit împreună cu vânzătorul A. prețul vânzării la suma de 3.300 euro, din care a plătit prima tranșă în sumă de 1.800 euro și a intrat în posesia autoturismului la data de 21 noiembrie 2014.

Potrivit înțelegerii dintre părți, restul sumei de 1.500 euro urma să fie achitată până la data de 18 decembrie 2014, aspect cunoscut și de către numita B.

După câteva zile, motivând că există unele probleme legate de înmatricularea autoturismului, numitul C. l-a contactat pe avocatul A. și au stabilit să se întâlnească în vederea restituirii autoturismului x cu numărul de înmatriculare x, cu condiția primirii de către cumpărător a avansului de 1.800 euro.

Astfel, în ziua de 29 noiembrie 2014 s-au întâlnit, în jurul orei l1.30 în zona restaurantului "E., din cartierul Rovine, avocatul A. aflat împreună cu prietena sa B. cu soții C. și D.

După ce au purtat discuții în legătură cu rezilierea convenției, între părți au apărut discuții cu privire la starea tehnică a mașinii, iar avocatul A. a refuzat să restituie avansul de 1.800 euro, în lipsa unei constatări de specialitate la un service autorizat, cu privire la pagubele constatate personal de către acesta în ziua de 29 noiembrie 2014, potrivit susținerilor sale.

Având asupra sa cheile autoturismului x cu numărul de înmatriculare x pe care le primise de la persoanele vătămate C. și D., motivând că dorește să inspecteze mașina, pe fondul conflictului, avocatul A. a luat hotărârea de a reintra în posesia autoturismului pe care îl vânduse, fără a mai restitui partea din preț în cuantum de 1800 euro pe care îi primise cu ocazia vânzării.

În timp ce se îmbrâncea cu numitul C. și își adresau amenințări, avocatul A. i-a aplicat acestuia o lovitură cu pumnul în față, împrejurare în care i-a remis prietenei sale B. cheile autoturismului și a îndemnat-o să-l pornească și să plece cu el de la fața locului.

Numita B., având asupra sa cheile autoturismului x cu numărul de înmatriculare x, care la acel moment se afla în posesia legitimă numiților C. și D., s-a urcat la volanul mașinii, însă în momentul în care a introdus cheile în contact a fost ajunsă din urmă de către persoana vătămată D., care s-a prins de volan și încerca să o împiedice pe conducătoarea auto să nu-i sustragă autoturismul.

Potrivit declarațiilor martorilor F., G., H. și I., care s-au coroborat cu cele ale părților vătămate C. și D., inculpata B., care avea cunoștință despre faptul că autoturismul în cauză fusese vândut numitului C., iar acesta plătise o parte din preț, fiindu-i remis bunul de către avocatul A., și-a însușit pe nedrept mașina, fiind determinată și îndemnată continuu de către acesta din urmă cu cuvintele, pleacă... calc-o".

În timp ce numitele B. și D. se împingeau, ținând mâinile pe volan și pe chei, autoturismul s-a pus în mișcare, iar persoana vătămată D. a fost târâtă 3 - 4 m pe lângă autoturism, i-a fost prins piciorul stâng de roata din dreapta spate, după care a fost trântită la pământ și călcată pe toată partea stângă a corpului.

Imediat autoturismul s-a oprit, iar martora G., profitând de faptul că portiera din dreapta față a autoturismului era deschisă, a apucat cheile din contact și a smuls telecomanda, după care numita B. a reușit să-l repornească și să părăsească locul faptei, reușind astfel să păstreze bunul sustras.

Potrivit art. 1.650 noul C. civ. vânzarea este contractul prin care vânzătorul transmite, sau după caz se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun.

Din declarațiile persoanelor vătămate și ale inculpaților a rezultat că între persoana vătămată C. (în calitate de cumpărător) și avocatul A. (în calitate de vânzător) a avut loc un acord de voință, cu intenția de a transfera dreptul de proprietate asupra unui bun mobil (autoturism x cu numărul de înmatriculare x) stabilindu-se prețul de 3.300 euro, plătibili în 2 rate, la încheierea contractului fiind prezentă și numita B..

În cursul lunii noiembrie, inculpatul A. a predat bunul cumpărătorului C., a primit avans 1.800 euro, iar potrivit înțelegerii dintre părți, restul sumei de 1.500 euro urma să fie achitată până la data de 18 decembrie 2014.

În aceste condiții, rezultă o posesie legitimă a persoanei vătămate C. asupra autoturismului x cu numărul de înmatriculare x la data săvârșirii faptei, 29 noiembrie 2014, ambii inculpați având o deplină reprezentare asupra acesteia, participând la discuțiile preliminare încheierii acordului de voință.

Pentru aceste motive, acțiunea celor doi inculpați B. și avocatul A., din 29 noiembrie 2014, prin care i-au deposedat prin violență pe cei doi soți C. și D., apare ca nelegitimă, fiind îndreptată în principal împotriva patrimoniului celor două persoane, care nu au consimțit niciun moment la restituirea autoturismului, în lipsa primirii de la vânzătorul A. a avansului plătit în sumă de 1.800 euro.

Reaua-credință a inculpaților A. și B. a rezultat din faptul că până în prezent aceștia nu au mai restituit părților vătămate nicio sumă de bani și nici autoturismul.

Mai mult decât atât, în ziua de 29 noiembrie 2014, organele de poliție s-au aflat în imposibilitate de a proceda la o cercetare a locului faptei, datorită faptului că autoturismul x cu numărul de înmatriculare x a ajuns în posesia inculpatului A., activitate care s-a putut realiza abia la data de 13 mai 2015.

Astfel, potrivit Procesului-verbal nr. x/P/2014 din 13 mai 2015, s-a procedat, de către procuror, la efectuarea unei cercetări la fața locului, împreună cu lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj - Serviciul Criminalistic pe strada x, din municipiul Craiova și întocmirea unei planșe cu fotografii judiciare.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpaților A. și B. care, în ziua de 29 noiembrie 2014, în jurul orei 11:30, în timp ce se aflau în zona restaurantului "E., din cartierul Rovine al municipiului Craiova, prin violență, au deposedat persoanele vătămate C. și D. de un autoturism x cu numărul de înmatriculare x, aflat în posesia legitimă a acestora din urmă, rezultând lovirea părții vătămate C. și vătămarea corporală a numitei D., care a necesitat pentru vindecare un număr de 170 - 180 zile îngrijiri medicale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 din C. pen. raportat la art. 234 alin. (2) și (3) din C. pen.

Pe parcursul urmăririi penale, persoanele vătămate C. și D. s-au constituit părți civile.

Prin Adresa nr. x din 9 februarie 2016, Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 4.475,80 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate D.

În cauză nu s-au dispus măsuri asigurătorii.

Au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a plângerii/denunțului, plângerile și declarațiile persoanelor vătămate C. și D., adresa Barou Mehedinți, rezultat alcoolemie, certificat medico-legal și raport de expertiză medico-legală, raport expertiză tehnico-auto, deviz contravaloarea reparație autoturism, declarațiile inculpaților A. și B. și declarațiile martorilor H., G., F., I.,J., K., L., M..

Dosarul în care au fost trimiși în judecată inculpații A. și B. a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori la data de 20 octombrie 2016, sub nr. x/2016.

Competența instanței a fost stabilită potrivit art. 38 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., în raport de calitatea deținută de inculpatul A., aceea de avocat în cadrul Baroului Mehedinți.

Procedura camerei preliminare s-a desfășurat în perioada 20 octombrie 2016 - 12 mai 2017, prin încheierea de la 2 martie 2017 fiind respinse cererile și excepțiile formulate de inculpatul A. și s-a dispus începerea judecății, încheiere rămasă definitivă prin Încheierea nr. 943 de la 25 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a respins ca nefondată contestația formulată de inculpat.

Din analiza materialului probatoriu administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

Sub aspectul laturii penale,

În susținerea acestei teze, a reținut că, potrivit declarațiilor concordante ale părților, respectiv cele ale inculpaților A. și B. și cele ale părților civile C. și D., la 21 noiembrie 2014, între inculpatul A. și partea civilă C. a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare (antecontract) care nu a îmbrăcat forma scrisă.

În cadrul acestuia, inculpatul A. s-a obligat să vândă, iar partea civilă C. să cumpere, autoturismul de teren marca x înmatriculat în Marea Britanie, echipat cu volan pe partea dreaptă, la prețul total de 3.300 Euro.

La o zi după încheierea convenției, partea civilă a achitat inculpatului un avans de 1.800 Euro, urmând ca diferența să o achite cel târziu până la 20 decembrie la perfectarea contractului de vânzare cumpărare în forma scrisă, iar inculpatul, la rândul său, i-a predat autoturismul, executarea acestor prestații realizându-se la balta deținută de C., în comuna Dracea.

Așa cum a afirmat partea civilă, întrucât nu a fost mulțumit de autoturism din diverse motive, cu două zile înainte de incidentul din 29 noiembrie, a convenit cu inculpatul să rezoluționeze convenția, în sensul de a-și restitui reciproc prestațiile executate.

Având în vedere acordul intervenit între C. și inculpatul A. în sensul rezoluționării contractului, în zilele premergătoare incidentului, dar și în data de 29 noiembrie, inculpatul și partea civilă au discutat telefonic despre modalitatea concretă în care urma să se realizeze restituirea prestațiilor executate, reușind să se întâlnească în acest scop la data sus arătată, în jurul orelor 11:30 în cartierul Rovine din mun. Craiova, în apropierea restaurantului E., unde se afla parcat autoturismul x.

Inculpatul era însoțit de prietena sa, inculpata B. (ulterior căsătoriei, aceasta a luat numele de B.), iar partea civilă C. de soția sa, D.

Așa cum rezultă din declarațiile concordante ale părților, după ce inculpatul A. a primit de la C. cheile autoturismului și a inspectat autoturismul, între părți au apărut discuții contradictorii referitoare la starea tehnică a vehiculului, inculpatul fiind nemulțumit de faptul că mașina avea o oglindă fisurată, toba spartă și telescoapele deteriorate, dar și pentru că din interior răzbătea un miros puternic de pește, ceea ce demonstra, în opina sa, că partea civilă exploatase mașina pentru transportul unor cantități mari de pește, contrar destinației sale.

Aceste discuții contradictorii au degenerat într-un veritabil conflict verbal, în cadrul căruia părțile civile au considerat că respectivele avarii constatate de inculpatul A. reprezintă simple pretexte pentru ca acesta să nu mai restituie avansul de 1.800 Euro și au considerat că au fost înșelate, iar la rândul său, inculpatul a considerat că a fost păgubit de partea civilă C., care i-a avariat autoturismul în perioada în care a avut detenția autoturismului.

Din cauză că discuțiile dintre părți se purtau pe un ton extrem de ridicat, la fața locului s-au adunat mai multe persoane, respectiv martorii oculari F., H., G., I., K. și M..

Potrivit declarațiilor date de majoritatea acestor martori, respectiv F., H., G. și I., pe măsură ce conflictul verbal referitor la restituirea avansului de 1.800 Euro a escaladat, inculpatul A. și partea civilă C. au ajuns să se îmbrâncească reciproc, context în care inculpatul A. l-a lovit o singură dată cu pumnul în zona bărbiei pe C., după care i-a înmânat inculpatei B. cheile autoturismului, îndemnând-o să plece de la fața locului.

În acest sens, martorul F. a arătat în esență că, în timp ce părțile civile îi cereau inculpatului în mod repetat să restituie banii, l-a văzut pe tânărul A. apucându-l cu mâna stângă de gulerul hainei pe C. și, în timp ce îl ținea în acest mod, l-a lovit cu pumnul în zona bărbiei . În același sens a declarat și martorul H., care a descris împrejurări asemănătoare, respectiv că inculpatul l-a prins cu mâinile de gât pe C. și l-a lovit cu pumnul în zona feței, dar și martorul I.

Inculpatul A. a negat că l-ar fi lovit în modul mai sus arătat pe C. și că dimpotrivă, el este cel care ar fi fost amenințat cu moartea de acesta. Evaluând declarația inculpatului în contextul celorlalte probe administrate, a apreciat că apărările sale sunt infirmate de probatoriul testimonial mai sus analizat, care relevă fără dubiu exercitarea actului de agresiune sus descris asupra părții civile C. În ceea ce privește respectivele amenințări, a reținut că acestea rezultă din declarațiile coroborate ale inculpaților și martorilor K. și M., care au susținut că, pe parcursul conflictului, C. i-a amenințat pe cei doi inculpați că-i împușcă, fără ca acesta să aibă asupra sa vreo armă, amenințare apreciată drept inaptă pentru a produce inculpatului o stare efectivă de temere.

Deși părțile au descris cu lux de amănunte discuțiile care au avut loc în cadrul incidentului și motivele pentru care atât vânzătorul, dar și cumpărătorul s-au considerat, fiecare în parte, păgubiți prin conduita contractuală pretins culpabilă a celuilalt, aceste aspecte sunt irelevante în soluționarea laturii penale și a celei civile cu care este învestită, cei doi având la dispoziție acțiunea la instanța civilă pentru a-și satisface pretențiile reciproce derivate din contract.

Singurele aspecte relevante în soluționarea prezentei cauzei sunt cele referitoare la formarea acordului de voință al părților pentru încheierea contractului, obiectul acestuia, executarea parțială a prestațiilor constând în plata unui avans (arvună) în sumă de 1800 Euro însoțită de remiterea materială a bunului de la vânzător la cumpărător și respectiv la acordul de voință intervenit între aceleași părți în sensul rezoluțiunii contractului și restituirea prestațiilor executate, aspecte asupra cărora declarațiile inculpaților și cele ale părților civile sunt perfect concordante.

Deși prin declarațiile date, atât inculpatul cât și partea civilă C. au insistat asupra unor amănunte referitoare la starea tehnică a autoturismului sau existența unor înscrisuri care vizau dovada proprietății autovehiculului, considerându-le relevante sub aspectul motivelor ce au determinat rezoluțiunea mutuală a promisiunii de vânzare cumpărare, a reținut că acestea nu prezintă nicio importanță pentru soluționarea cauzei, esențial fiind faptul că ambele părți contractante și-au dat consimțământul asupra desființării contractului. De asemenea, nu prezintă nicio relevanță modalitatea în care părțile civile au aflat despre intenția inculpatului de a vinde autoturismul și nici dacă acesta a fost avariat în perioada cât s-a aflat în posesia cumpărătorului ca urmare a unei exploatări necorespunzătoare.

Analizând raporturile juridice stabilite între C. și inculpatul A., a reținut că, potrivit art. 1270 alin. (1) din C. civ., care consacră principiul forței obligatorii a contractului - pacta sunt servanda, contractele valabil încheiate au putere de lege între părțile contractante. Din acest principiu decurge regula simetriei, instituită expres de alin. (2) al aceluiași text legal, potrivit căreia "contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege".

Așadar, în virtutea regulii simetriei, părțile unui contract îl pot modifica sau revoca prin consimțământ mutual (mutus dissensus), astfel că, în cazul unei promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare cum este cea analizată în speță, prin revocarea sau desființarea de comun acord a contractului, părțile convin asupra restabilirii situației juridice existente prealabil încheierii acestuia.

A constatat că înțelegerea verbală intervenită între partea civilă C. și inculpatul A., în sensul desființării de comun acord a contractului și restituirii reciproce a prestațiilor, a operat de îndată ce s-a întrunit voința mutuală expresă și neechivocă a părților contractante, independent de împrejurarea că restituirea efectivă a acestora a fost amânată.

În virtutea acestui acord, partea civilă C., în calitate de promitent cumpărător, și-a asumat obligația de restitui promitentului vânzător autovehicul, iar inculpatul în calitate de promitent cumpărător pe aceea de a restitui avansul primit. Pe fondul acestor raporturi juridice, remiterea materială de către partea civilă a cheilor autovehiculului către inculpat la 29.11.2014 nu poate avea decât semnificația executării obligației de predare a bunului, o veritabilă transmitere a posesiei și nicidecum o simplă îngăduință de a inspecta starea tehnică a acestuia.

Astfel, audiat fiind chiar în ziua incidentului, partea civilă C. a declarat următoarele: "În ziua de 26 noiembrie 2011 l-am sunat pe A. și i-am spus că autoturismul nu corespunde din punct de vedere tehnic și al actelor și i-am spus că nu mai vreau să-l cumpăr și să-mi restituie avansul"..."În dimineața de 29 noiembrie 2014 l-am sunat pe A. și i-am spus că i-am adus autoturismul și să vină să și-l ia. Numitul A. a venit însoțit de prietena sa, i-am predat cheia de la autoturism, iar acesta a început să verifice în interior, pe sub ea și în portbagaj, reproșându-mi că în interior era ud și miroase a pește".

Și martorul ocular H., prin declarația dată la aceeași dată a relatat aspecte asemănătoare, pe care le-a aflat chiar de la părțile civile:

"De la ei am înțeles că nu s-au mai înțeles cu privire la vânzarea autoturismului, soții N. au restituit mașina, fiind nemulțumiți că nu le-a fost restituit avansul". În mod similar a declarat și martora G.:

"De la ei am aflat că nu s-au înțeles cu privire la condițiile de vânzare a autoturismului, iar soții N. spuneau că le-au restituit mașina dar sunt nemulțumiți că nu li s-a restituit avansul".

Rezultă așadar că s-a realizat remiterea voluntară a bunului de la partea civilă C. la inculpat, anterior momentului în care s-a iscat disputa verbală dintre părți, pe fondul nemulțumirilor exprimate de inculpat cu privire la starea autoturismului și al pretențiilor formulate de acestea cu privire la eventualele reparații ce se impuneau a fi efectuate pentru remedierea avariilor produse în intervalul în care s-a aflat în posesia părții civile C.

În aceste condiții, preluarea autovehiculului de către inculpatul A. nu reprezintă altceva decât punerea în executare a acordului de voință a părților privind rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare, astfel că nu a existat o deposedare ilicită în sensul art. 228 alin. (1) din C. pen., lipsind atât condiția premisă - detenția legitimă a bunului de către partea civilă, dar și scopul însușirii acestuia pe nedrept.

De altfel, Curtea reține că potrivit declarațiilor părților civile, acestea s-au considerat păgubite cu valoarea avansului nerestituit de inculpat, aspect ce rezultă și din acțiunile civile exercitate, potrivit cărora au solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 1.800 euro achitată cu acest titlu.

Or, în ipoteza comiterii de către inculpați a infracțiunii de furt, obiectul material al acesteia îl constituie însuși bunul de care părțile civile sunt deposedate, respectiv autoturismul în cauză și nicidecum avansul primit anterior, iar urmarea produsă constă în diminuarea patrimoniului subiectului pasiv cu valoarea acestui bun și nu cu cea a avansului, așa cum s-a reținut prin actul de sesizare. Așadar, chiar admițând că inculpatul și-ar fi însușit fără drept valoarea avansului, această acțiune nu poate constitui elementul material al infracțiunii de furt.

Cu privire la participația inculpaților la vătămarea corporală a părții civile D., a reținut că inculpata B., primind de la inculpatul A. cheile autoturismului x, la îndemnurile acestuia, s-a urcat la volanul acestuia (aflat pe partea dreaptă) cu scopul de a-l porni și de a pleca de la locul incidentului, fiind îndemnată în acest sens de inculpatul A..

În momentele în care inculpata a pornit motorul, profitând de faptul că autoturismul avea ușa dreaptă față deschisă, partea civilă D. a încercat să o împiedice să demareze, a pus mâna pe cheia de contact cu scopul de a opri motorul, însă nu a reușit întrucât inculpata a pus în mișcare vehiculul. Inculpata a condus circa 3 - 4 metri cu partea civilă agățată de autoturism (de scaunul șoferului, de pantalonii inculpatei sau de ușa dreaptă), context în care piciorul stâng i-a fost prins de roata din dreapta spate, ceea ce a condus la dezechilibrarea acesteia. În continuare, partea civilă a fost trântită la pământ și călcată cu roata dreaptă a autovehiculului pe toată partea stângă a corpului. În timpul acestor manevre, inculpatul A., aflat în spatele autovehiculului o îndemna pe inculpată să-și continue deplasarea, strigându-i "Pleacă!", "Accelereaz-o!" sau "Calc-o!". După accidentarea părții civile, martora G. a încercat să oprească autovehiculul în același mod, însă nu a reușit să scoată cheia din contact, ci doar să smulgă telecomanda care era atașată, astfel că inculpata și-a continuat deplasarea.

Această stare de fapt rezultă din coroborarea declarațiilor părții civile D. și C., cu cele ale martorilor oculari G., H., F., I. și K.

Descriind momentele relevante, partea civilă C. a arătat că:

"Inculpata s-a urcat în autoturism, a pornit motorul, moment în care soția mea și martora G. au încercat să o împiedice. Martora a încercat să scoată cheile din contact însă nu a reușit pentru că motorul era în funcțiune, astfel că s-a retras, iar soția mea a rămas lângă autovehicul care se pusese în mișcare, timp în care se ținea fie de ușă, fie de scaunul șoferului. Din mișcarea mașinii soției mele i-a fost prins piciorul stâng în roata dreaptă spate, astfel că aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, iar vehiculul a trecut cu partea din dreapta peste partea stângă a corpului soției mele. În momentul în care i-a fost prins piciorul, soția mea a țipat "Au, piciorul! Mi-ai prins piciorul!". Nu pot preciza dacă inculpata a auzit-o pe soția mea țipând. Autoturismul și-a continuat deplasarea și s-a oprit când a ajuns cu roata pe omoplatul soției mele, în acest moment inculpata schimbând direcția de mers spre dreapta, astfel că roata a coborât de pe corpul soției mele. În momentul în care soția mea era prinsă sub autoturism, inculpatul A. i-a strigat prietenei sale "Fugi!", "Calc-o!".

În declarația dată în fața instanței, partea civilă D. a relatat următoarele:

"Inculpata s-a urcat în mașină, care se afla cu roțile din partea dreaptă pe trotuar și care rămăsese cu ușa dreaptă deschisă, a introdus cheia în contact, iar eu am vrut să-i iau cheia din mână. Aceasta a reușit să-mi desprinsă mâna și să pornească motorul, în timp ce eu mă aflam cu mâna pe volan și cu o parte din corp în interiorul autoturismului a pus mașina în mișcare, situație în care mi-a fost prinsă laba piciorului stâng. Eu am strigat: "Oprește! Piciorul!", însă inculpata și-a continuat deplasarea, iar eu mă țineam de portieră și probabil de pantalonii inculpatei. Eu cred că inculpata m-a auzit țipând pentru că eram chiar lângă ea, însă a continuat deplasarea, m-a târât 3-4 metri pe suprafața carosabilului, m-a trântit la pământ, după care a trecut cu partea roții din dreapta pe partea stângă a corpului meu. Inculpatul A. a observat că am fost acroșată de autoturism și cu toate acestea s-a adresat prietenei sale "Accelereaz-o! Calc-o!". În urma trecerii autoturismului peste corpul meu hainele mi-au fost smulse și sfârtecate."

Declarațiile părților civile sunt confirmate și de cele ale martorilor G., H., F. și I., care au relatat, în esență, același mod de derulare a evenimentului rutier soldat cu vătămarea corporală a părții civile.

Descriind momentele ce au precedat vătămarea corporală a părții civile, martorul F. a relatat că inculpata "s-a urcat în autoturism și a pornit motorul, moment în care doamna N. a încercat să o împiedice, a pus mâna pe chei cu intenția de a opri motorul, dar nu a reușit, iar mașina s-a pus în mișcare, a mers circa 3-4 metri cu aceasta agățată de autoturism, după care doamna s-a împiedica și a căzut cu fața în jos, iar autoturismul a trecut peste ea, călcând-o cu roata dreaptă spate peste partea stângă a corpului".

Aceeași stare de fapt este descrisă și de martorul H. care a arătat că "inculpata s-a urcat în mașină, a pornit motorul, în timp ce doamna N. încerca să o împiedice. Aceasta a pus mâna pe cheile aflate în contact, inculpata a pornit de pe loc, plecând cu doamna N. agățată de mașină. A târât-o 3 - 4 metri după care a virat dreapta, doamna N. a căzut, iar autoturismul a trecut peste ea, călcând-o cu roata din spate la nivelul toracelui și peste picior. În timp ce doamna N. se afla agățată de mașină, încercând să scoată cheia din contact l-am auzit pe inculpat strigându-i prietenei sale "Pleacă, pleacă, calc-o!"

În același sens a declarat și martorul I.:

"Inculpata a luat cheile, s-a urcat în autoturism și a încercat să o împiedice, punând mâna pe cheile din contact, cu intenția de a le trage. Inculpata a pornit autoturismul care s-a pus în mișcare pe direcția înainte, prinzându-i piciorul doamnei N. care a căzut cu fața în jos, iar vehiculul a trecut cu roata din dreapta spate peste corpul doamnei N., până mai sus de bazin. Inculpata a oprit pentru un moment autoturismul, pentru că în față era un gard și nu mai putea continua deplasarea, a făcut un viraj dreapta, astfel că a evitat să o calce pe doamna N. și pe cap, după care a plecat de la fața locului cu ușa din dreapta față deschisă". De asemenea, martorul a precizat că pe parcursul evenimentelor inculpatul își îndemna prietena să continue deplasarea, în modul descris și de celelalte persoane menționate mai sus.

Examinând dinamica de producere a accidentului rutier reținută în raportul de expertiză în specialitate "Autovehicule, Circulație rutieră" întocmit de expert O., a reținut că aceasta nu corespunde decât parțial stării de fapt conturate de probatoriul administrat, în sensul că probabilitatea ca persoana vătămată să fi fost acroșată de partea laterală dreapta al autoturismului este evident infirmată de depozițiile victimei și ale tuturor martorilor audiați, care au arătat că victima s-a agățat voluntar de autoturism în timp ce încerca să scoată cheia din contact și a continuat să rămână agățată, chiar după ce acesta se pusese în mișcare. De asemenea, concluzia expertală că ulterior prinderii piciorului stâng între anvelopa roții din dreapta spate și bordură, victima s-ar fi răsucit și ar fi căzut la pământ pe partea stângă, ignoră declarațiile părții civile și ale martorilor oculari potrivit cărora autoturismul a călcat victima, trecând cu roata dreaptă spate peste partea stângă a corpului acesteia. Se constată astfel că expertul principal și-a bazat concluzia exclusiv pe leziunea constatată la nivelul calcaneului stâng și a făcut abstracție de celelalte leziuni grave constatate medico-legal, în special multiplele fracturi costale amplasate pe partea stângă, care nu puteau fi produse prin simplă cădere la același nivel.

Prin declarațiile date în cauză, inculpatul A. a susținut că partea civilă s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut în timp ce alerga după mașină împreună cu martora G., excluzând orice posibilitate ca autoturismul condus de inculpată să fi trecut peste corpul acesteia. La rândul său, audiată fiind, inculpata B. a susținut aceeași variantă de derulare a faptelor ca și inculpatul A., susținând că martora G., urmată de partea civilă D. au alergat după autoturism, iar martora a fost cea care a încercat să-i smulgă cheia din contact, însă nu a reușit să desprindă decât telecomanda pe care o avea atașată. A precizat că nu a simțit că autoturismul ar fi trecut peste corpul victimei.

Singurul martor care confirmă susținerile inculpaților, M., a arătat că, din ceea ce a văzut, nu autoturismul a lovit-o pe partea civilă ci, din reculul mașinii, femeia mai scundă a lovit-o, probabil cu capul și a trântit-o la pământ, iar mașina și-a continuat deplasarea. Această variantă de derulare a evenimentelor este infirmată categoric nu doar de declarațiile concordante ale martorilor oculari mai sus menționați, ci și de gravitatea și topografia fracturilor multiple (inclusiv costale) constatate potrivit actelor medico-legale aflate la dosar, toate amplasate pe partea stângă a corpului, care nu pot fi explicate prin mecanismul de căderii și izbirii de planul de susținere, fiind în mod evident rezultatul unui proces de comprimare a corpului victimei între roata autoturismului și sol.

Astfel, potrivit fișei de constatări preliminare nr. x din 3 decembrie 2014 emisă de IML Craiova, partea civilă a prezentat leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare 50 - 55 de zile de îngrijiri medicale, posibil produse prin lovire cu și de corpuri dure și compresiune între două planuri dure, în condițiile accidentului de trafic rutier suferit. De asemenea, raportul de expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr. x din 7 ianuarie 2015 a concluzionat că leziunile constând în multiple fracturi la nivelul calcaneului stâng, humerusului stâng și a arcurilor costale 5 - 8 stângi cu deplasare, plăgi excoriate abdominale, toracice și genunchi stâng, evidențiate în fișa medicală UPU nr. x din 29 noiembrie 2014 a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure și compresiune între 2 planuri dure, putând data din 29 noiembrie 2014 și necesită 100 - 110 zile de îngrijiri medicale. La data de 6 iulie 2015, prin Certificatul medico-legal nr. x din 29 decembrie 2014 s-a prelungit nr. de zile de îngrijiri medicale la 170 - 180, perioadă ce le include și pe cele acordate inițial.

În condițiile în care victima a fost transportată la spital imediat după producerea accidentului, nefiind supusă ulterior unei alte cauzalități violente, este cert că numai prin călcarea cu autoturismul în condițiile de fapt mai sus arătate s-a putut produce comprimarea corpului acesteia.

Pentru a se stabili în concret forma de vinovăție cu care au acționat inculpații, instanța a avut în vedere considerațiile teoretice cu privire la formele de vinovăție - intenție indirectă și culpă cu prevedere, în special cu privire la criteriile de delimitare a acestor forme de vinovăție, apreciată necesară în condițiile în care vătămarea victimei a avut loc în contextul unui accident rutier, pentru a se analiza corelarea acestora cu circumstanțele concrete obiective ale comiterii faptei, latura subiectivă fiind dedusă întotdeauna din toate elementele de natură obiectivă ce rezultă din conținutul faptei tipice.

A avut în vedere faptul că starea de pericol potențial a fost creată deopotrivă de inculpată, care a pornit motorul autoturismului fără a închide în prealabil portiera dreaptă, dar și de victimă, care, profitând de această împrejurare, a încercat să stânjenească circulația vehiculului, prin scoaterea chelii din contact, în timp ce motorul acestuia era în funcțiune.

Starea de pericol iminent a fost creată de asemenea de ambele părți. Se reține astfel că inculpata a efectuat manevra de pornire de pe loc și a parcurs circa 3-4 metri cu partea civilă agățată de scaunul șoferului, de portiera deschisă sau chiar de pantalonii săi, conștientă așadar că o parte din corpul acesteia era în habitaclu, iar restul acestuia extrem de aproape de vehicul. Scopul urmărit de inculpată a fost în mod evident acela de a scăpa de prezența părții civile, considerând că din cauza vitezei de deplasare, implicit superioară posibilităților umane, aceasta va pierde inevitabil contactul cu vehiculul. În ceea ce privește cea de a doua urmare, aceea a căderii și accidentării victimei, a constatat că inculpata, deși nu a dorit-o și nu a urmărit-o în mod special, a acceptat-o în mod conștient, fiind încurajată în acest sens și de inculpatul A., care, observând poziția periculoasă a victimei pe parcursul acestor manevre, îi adresa îndemnuri repetate de a apăsa pedala de accelerație, întărindu-i astfel rezoluția infracțională.

Astfel, este evidentă atitudinea pasivă, indiferentă care au adoptat-o cei doi inculpați față de această urmare mai gravă, care apărea ca fiind foarte posibilă în raport cu poziția extrem de vulnerabilă în care se plasase victima. Deosebit de relevantă sub aspectul probabilității de a se produce rezultatul vătămător este declarația martorului K.:

"Eu am văzut că femeia mai înaltă s-a agățat de interiorul portierei autoturismului și am intuit că urmează să se întâmple ceva rău, astfel că am plecat de la locul incidentului".

Este evident și faptul că, față de contextul factual anterior descris, speranța inculpaților de a nu produce un rezultat vătămător s-a întemeiat doar pe hazard, pe întâmplare, acceptând riscul producerii rezultatului, ceea ce conturează o intenție eventuală (indirectă).

Pe de altă parte, datele cauzei nu relevă nici o probă care să dovedească că vreunul din inculpați a avut o minimă atitudine de preîntâmpinare activă a producerii rezultatului vătămător sau că ar fi fost posibil să evalueze în mod ușuratic posibilitățile de evitare a rezultatului, ambii cunoscând caracteristicile tehnice ale autoturismului, echipat cu roți mari și foarte rigide, care depășeau dimensiunile caroseriei, ceea ce reprezenta un risc major de călcare a unui pieton aflat atât de aproape de vehicul.

În ceea ce privește abilitățile de șofer ale inculpatei, a constatat că, în circumstanțele mai sus descrise, acestea nu mai pot fi considerate în mod rezonabil ca fiind un factor pe care cei doi inculpați să-l fi evaluat greșit în procesul de prevedere a rezultatului. Se reține astfel că, potrivit declarației date, inculpata era la prima încercare de a conduce autoturismul x, nefiind familiarizată cu modul de conducere a unui vehicul de teren dotat cu cutie automată și că în fața dificultăților întâmpinate de inculpată la pornirea acestuia, îndemnurile inculpatului de a apăsa accelerația, adresate pe parcursul manevrelor, au avut rolul de a surmonta aceste neajunsuri, contribuind la producerea rezultatului vătămător.

Forma de participație a inculpatului A. este așadar cea a complicității morale și nu cea a instigării, așa cum s-a reținut pe parcursul urmăririi penale, instanța considerând că atitudinea psihică a acestuia nu poate fi raportată la un moment în care nu erau create toate premisele declanșării stării de pericol iminent (cel al remiterii cheilor autoturismului și al adresării îndemnului inițial de a pleca cu autoturismul), întrucât la acel moment partea civilă nu se agățase de autoturism, nefiind creat contextul factual care să-l determine pe inculpat să ia o hotărâre.

A concluzionat în sensul că, în condițiile de fapt și de drept mai sus relevate, în care nu este realizată componenta principală a infracțiunii complexe de tâlhărie - furtul, ci doar cea secundară, întrebuințarea de violențe față de părțile civile, faptele inculpaților A. și B. nu întrunesc sub aspect obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, motiv pentru care, în baza art. 386 din C. proc. pen., se impune desfacerea unității legale a infracțiunii complexe, prin schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina acestora, pentru a se putea pronunța soluția de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. cu privire la infracțiunea de furt, după cum urmează:

- În cazul inculpatului A., din infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 raportat la art. 234 alin. (2) și (3) din C. pen. în infracțiunile de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) din C. pen., lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen. și complicitate la vătămare corporală prevăzută de art. 48 raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

- În cazul inculpatei B., din infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 raportat la art. 234 alin. (2) și (3) din C. pen. în infracțiunile de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) din C. pen. și vătămare corporală prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Instanța nu a dat curs cererii formulate de inculpatul A. de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie calificată în cea de instigare la furt prevăzută de art. 47 raportat la art. 228 din C. pen., având în vedere că a fost învestită cu unitatea legală a infracțiunii complexe de tâlhărie prevăzută de art. 233 raportat la art. 234 alin. (2) și (3) din C. pen.

Potrivit art. 35 alin. (2) din C. pen., infracțiunea complexă, ca formă a unității legale, include în conținutul său element constitutiv sau element circumstanțial agravant, o acțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală.

În cazul infracțiunii complexe de tâlhărie, elementul material al laturii obiective este format din două activități incriminate distinct ca infracțiuni, care sunt absorbite: pe de o parte furtul (simplu, calificat sau de folosință), iar, pe de altă parte, constrângerea persoanei prin violență (infracțiunile de violență intenționată contra persoanei prevăzută de art. 193 - lovirea sau alte violențe, art. 194 din C. pen. - vătămarea corporală) amenințare (art. 206 din C. pen.), sau punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra (lipsirea de libertate în mod nelegal - art. 205 din C. pen.).

În ipoteza în care probatoriul administrat confirmă realizarea doar a elementului material al componentei principale (furtul), soluția de schimbare a încadrării juridice într-o infracțiune simplă, solicitată de inculpat este nelegală, destructurarea unității legale presupunând descompunerea acestea în cele două infracțiuni componente aflate în concurs real, respectiv cea principală de furt și cea adiacentă contra persoanei (lovire sau alte violențe, vătămare corporală, amenințare, sau lipsire de libertate în mod nelegal, după caz) și pronunțarea unei soluții corespunzătoare de achitare pentru una dintre acestea.

Numai în acest mod sunt satisfăcute exigențele art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. care impun instanței să hotărască asupra învinuirii aduse inculpatului, prin pronunțarea, după caz, a condamnării, renunțării la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

În aceste condiții, este neîntemeiată cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice dintr-o infracțiune complexă de tâlhărie într-o infracțiune simplă de furt, situație în care acțiunea penală exercitată pentru infracțiunea de violență împotriva persoanei ar rămâne nesoluționată, nesocotindu-se dispozițiile art. 404 alin. (1) din C. proc. pen.

În raport de aceleași argumente, neîntemeiată este și cererea inculpatei B. de schimbare a încadrării juridice dintr-o infracțiune complexă de tâlhărie într-o infracțiune simplă de vătămare corporală prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. b) din C. pen.

A apreciat nefondată și cererea părților civile de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A., pentru considerentele expuse pe larg cu ocazia analizei elementului material al infracțiunii de furt, a căror reluare este inutilă.

În ceea ce privește solicitarea părților civile în sensul reținerii în sarcina inculpatei B. și a infracțiunii de părăsirea locului accidentului prevăzută de art. 338 din C. pen., a constatat că nu a fost învestită prin rechizitoriu cu o astfel de faptă în materialitatea sa, în condițiile în care sinteza în drept a activității infracționale și dispozitivul rechizitoriului nu fac referire la o astfel de acțiune.

Examinând comparativ cuprinsul rechizitoriului, a constatat că descrierea faptei de care este acuzată inculpata B. este similară cu descrierea făcută faptelor în ordonanțele prin s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecți și cea prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, fiind totodată aceeași cu situația faptică prezentată cu ocazia aducerii la cunoștință a calității de suspect și inculpat.

Prin urmare, a fost decizia procurorului ca, în activitatea de urmărire penală să își circumscrie ancheta exclusiv aspectelor de fapt ce au vizat luarea în posesie de către inculpați a autoturismului x și vătămarea corporală a părții civile D., limitând sfera acțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei strict la faptele menționate în mod expres în dispozitivul rechizitoriului.

În aceste condiții, în ceea ce o privește pe inculpata B., s-a limitat în administrarea și analiza probelor strict la fapta cu care a fost sesizată, ținând cont de dispozițiile art. 371 din C. proc. pen., potrivit cărora judecata se mărginește la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare al instanței, care reprezintă o garanție suplimentară a echității procedurilor penale, permițând instanței de judecată să se pronunțe în cadrul și în limitele investirii și, în același timp, oferind garanții suficiente inculpaților că înțeleg pe deplin în principal baza faptică, respectiv acțiunile sau inacțiunile de care sunt acuzați.

Chiar dacă sunt aspecte de ordin formal privind actul de sesizare al instanței reglementate prin dispozițiile art. 328 raportat la art. 286 alin. (2) din C. proc. pen. (...rechizitoriul ..x cuprinde în mod corespunzător mențiunile prevăzută de art. 286 alin. (2), datele referitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia), semnificația acestora în contextul procesului penal nu poate fi ignorată, întrucât pentru a se garanta exercitarea efectivă a dreptului la apărare al persoanei, obligația principală a organelor de urmărire penală și a instanțelor este să informeze în mod corespunzător acuzatul cu privire la baza factuală a acuzațiilor, doar încadrarea juridică constituind un aspect care poate comporta discuții pe tot parcursul procesului penal.

Cunoscând faptele de care este acuzat, inculpatul își poate organiza apărarea într-o manieră adecvată, iar instanța de judecată își poate exercita atribuțiile strict în limitele investirii, apreciind în mod motivat asupra utilității probelor și apărărilor formulate de persoanele implicate în proces.

Într-adevăr, în cuprinsul părții descriptive a rechizitoriului, în ceea ce o privește pe inculpată se face o singură mențiune privind părăsirea de către aceasta a locului faptei ("numita B. a reușit să-l repornească și să părăsească locul faptei" - fila x paragraful 5) însă, așa cum a subliniat și instanța supremă în jurisprudența sa constantă conturată și sub imper