ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1515/2020

Ședința publică din data de 15 iulie 2020

Deliberând, asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 829 din 02 aprilie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 486 A din 12 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că recurentul-reclamant nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.931,55 RON, obligație adusă la cunoștința părții prin adresa comunicată la data de 13 noiembrie 2019, la domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură indicat în cererea de recurs, respectiv Oradea, județul Bihor, astfel cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, comunicat părții la aceeași adresă, la data de 20 ianuarie 2020, conform dovezii aflate la fila x.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamantul A..

În motivarea căii de atac, intitulate " cerere de reexaminare", fără a invoca incidența vreunuia dintre motivele de contestație în anulare, reglementate de dispozițiile art. 503 din C. proc. civ., contestatorul a susținut următoarele:

În raport de dispozițiile art. 470, art. 486 și art. 494 din C. proc. civ., dovada de achitare a taxei judiciare, în situația în care nu a fost atașată cererii, poate fi făcută până la primul termen de judecată acordat în cauză, care nu era stabilit la momentul la care recursul a fost soluționat.

De asemenea, comunicarea întâmpinării formulate în cauză, a fost apreciată ca o măsură dispusă ca urmare a finalizării procedurii de regularizare a cererii de recurs, context în care, în temeiul dispozițiilor legale arătate, complinirea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru putea fi efectuată până la primul termen de judecată stabilit pentru soluționarea pricinii.

Pe de altă parte, măsura de anulare a recursului ca netimbrat a fost dispusă la data de 02 aprilie 2020, perioadă în care, potrivit art. 41 din Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României au fost suspendate, de drept, procedurile de regularizare a cererii de recurs.

De altfel, în temeiul art. 42 alin. (6) din același Decret, a fost suspendată de drept judecata cauzelor.

Analizând prezenta contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, având în vedere următoarele aspecte:

În drept, conform dispozițiilor art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare (...)".

Prin urmare, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată împotriva hotărilor definitive, numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Pe de altă parte, potrivit art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. " În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.."

Prin decizia civilă nr. 829 din 02 aprilie 2020, pronunțată în complet de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., a fost anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 486 A din 12 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Cum hotărârea împotriva căreia a fost exercitată prezenta cale de atac, decizia civilă nr. 829 din 02 aprilie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, nu este supusă niciunei căi de atac, fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în complet de filtru, reiese că împotriva acesteia nu poate fi exercitată nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară.

Prin urmare, decizia civilă nr. 829 din 02 aprilie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă nu este susceptibilă de nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară.

Analizând pricina din perspectiva dreptului de acces la o instanță, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de prevederile art. 6 din CEDO, Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat că legea fundamentală nu interzice stabilirea, prin lege, a anumitor condiții sau reguli de procedură în privința exercitării acestui drept, ci - dimpotrivă - statuează în art. 126 alin. (2):

"Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."

Stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție sau exercitarea căilor de atac, ordine sau extraordinare, nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiție. În acest sens, este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești.

Prin decizia nr. 279 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, Curtea Constituțională a reținut că principiul accesului liber la justiție trebuie interpretat și prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 și 38).

În speță, în ceea ce privește susținerea contestatorului potrivit căreia judecata pricinilor pe perioada declarării stării de urgență a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 41 din Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, Înalta Curte reține următoarele:

În Monitorul Oficial al României nr. 212 din 16 martie 2020, a fost publicat Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, emis de Președintele României, B..

În Anexa nr. 1 a acestui decret, la art. 42 se prevedea următoarele:

"(1) Pe durata stării de urgență, activitatea de judecată continuă în cauzele de urgență deosebită. Lista acestor cauze se stabilește de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru cauzele de competența acesteia și, respectiv, de colegiile de conducere ale curților de apel pentru cauzele de competența lor și pentru cauzele de competența instanțelor care funcționează în circumscripția lor teritorială, putând fi, după împrejurări, actualizată. Consiliul Superior al Magistraturii dă îndrumări, în vederea asigurării unei practici unitare, colegiilor de conducere ale instanțelor menționate cu privire la modul de stabilire a cauzelor care se judecă pe durata stării de urgență. ".

Prin urmare, pe perioada stării de urgență, activitatea de judecată a continuat în cauzele cu urgență deosebită, iar lista acestora a fost stabilită de către Colegiul de Consudere al Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru cauzele date în competența acesteia.

Prin Ordinul nr. 91 din 21 martie 2020, validat de Hotărârea nr. 29 din 16 martie 2020 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că, în materie civilă, vor continua să fie judecate "orice alte cauze, înregistrate la nivelul tuturor secțiilor și formațiunilor de judecată, în care judecata se desfășoară fără citarea părților, inclusiv cererile de recurs în interesul legii sau de dezlegare a unor chestiuni de drept"

Recursul exercitat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 486 A din 12 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a fost soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia ce face obiectul prezentei căi de atac, la data de 02 aprilie 2020, în camera de consiliu, fără citarea părților, în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., pricina fiind circumscrisă situațiilor vizate de Ordinul nr. 91 din1 21 martie 2020, validat de Hotărârea nr. 29 din 16 martie 2020 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru care judecata nu a fost suspendată pe perioada instituirii stării de urgență.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, instituie în sarcina părții obligația de a depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în termen de 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Adresa prin care contestatorul A. a fost înștiințat despre obligația de a depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2.931,55 RON, i-a fost adusă la cunoștință la data de 13 noiembrie 2019, astfel cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. x/2017, termen care se împlinea la data de 26 noiembrie 2019, cu mai mult de 4 luni înainte de declararea stării de urgență, 16 martie 2020.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 829 din 2 aprilie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Întrucât, prin respingerea contestației în anulare, contestatorul a căzut în pretenții față de intimatul Biroul Executor Judecătoresc C., cererea acestuia din urmă privind plata cheltuielilor de judecată va fi admisă, fiind întrunite cerințele art. 451 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată în cuantum de 2000 RON, reprezentând onorariu avocațial, conform dovezii aflate la dosar, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. recunosc instanței dreptul de a cenzura aceste cheltuieli, ori de câte ori constată, motivat, că acestea sunt vădit disproporționate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Or, în aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată, prezenta instanță reține că, în speță, a fost acordat un singur termen de judecată, iar raportat la natura pricinii, la proporționalitatea cheltuielilor de judecată în raport cu volumul de muncă presupus de specificul cauzei, determinat de complexitatea și dificultatea redusă a pricinii, constată că acestea nu se impun a fi suportate de către contestator în întregime, cuantumul acestora depășind, în ceea ce îl privește, un caracter rezonabil.

În consecință, contestatorul va fi obligat la plata către intimatul Biroul Executor Judecătoresc C. a sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 829 din 2 aprilie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Obligă pe contestatorul A. la plata către intimatul Biroul Executor Judecătoresc C. a sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iulie 2020.