ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.04.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 732/2020

HOTĂRÂRE
02.04.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 732/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 2 aprilie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 12.12.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul "R.AT.E.N." - Institutul de Cercetări Nucleare (RATEN- ICN) Pitești, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să oblige paratul la restituirea sumei de 500 RON, reprezentând taxa încasată necuvenit pentru eliberarea unei adeverințe care să ateste salariile brute; fără cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1570/2018, pronunțată la data de 28 martie 2018, în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul "&AT.E.N." -Institutul de Cercetări Nucleare (RATEN- ICN) Pitești, și a obligat pârâtul să-i restituie reclamantei suma de 500 RON.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul RATEN - INSTITUTUL DE CERCETĂRI NUCLEARE (RATEN - ICN) MIOVENI.

Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 196/2019, pronunțată la data de 15 ianuarie 2019, în dosarul nr. x/2017, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât "R.A.T.E.N." -Institutul de Cercetări Nucleare (RATEN- ICN) Pitești împotriva sentinței civile nr. 1570 din 28 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2017, intimată fiind reclamanta A..

Împotriva acestei decizii, pârâtul RATEN - INSTITUTUL DE CERCETĂRI NUCLEARE (RATEN - ICN) MIOVENI a declarat recurs, întemeiat în drept pe art. 483 si urm. alin. (1) si urm. C. proc. civ., art. 488 alin. (1) pct. 3 si alin. (2) din C. proc. civ., art. 497 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate pentru lipsa de competenta materiala cu trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța competentă.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 5 decembrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La 30 decembrie 2019, recurenta a depus punct de vedere la raport, prin care a susținut, în esență, că obiectul cererii este reprezentat de o acțiune în pretenții, cererea fiind formulată în baza dispozițiilor art. 1341 și urm. din C. civ., astfel încât recursul este admisibil.

Este de menționat că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

In accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate in art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru ca legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), ..., în cele privind conflictele de muncă și de asigurări sociale,... De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de prima instanță sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, conform prevederilor art. 214 din Legea nr. 62/2011, Legea dialogului social, "Hotărârile instanței de fond-în soluționarea conflictelor individuale de muncă, sunt supuse numai apelului".

In cauză, se constată că, obiectul acțiunii introductive, vizând drepturi bănești constând în taxa încasată pentru eliberarea unei adeverințe care să ateste salariile brute, se încadrează în ipoteza reglementată de prevederile art. 212- 214 din Legea nr. 62/2011, și, cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs, se constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I Noul C. proc. civ., potrivit cărora, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)", astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Se reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul RATEN - INSTITUTUL DE CERCETĂRI NUCLEARE (RATEN - ICN) MIOVENI împotriva deciziei civile nr. 196/2019 din 15 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul RATEN - INSTITUTUL DE CERCETĂRI NUCLEARE (RATEN - ICN) MIOVENI împotriva deciziei civile nr. 196/2019 din 15 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 2 aprilie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-05-07
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 808/2020
Ședința publică din data de 7 mai 2020 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale la 15
ÎCCJ 2020-02-05
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 304/2020
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la 30.06.2017, astfel cum a fost modificată la 17.04.2018, reclamantul A. a
ÎCCJ 2020-04-29
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 778/2020
at sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la 20 iulie 2016, sub nr. x/2015*, iar prin încheierea
ÎCCJ 2020-03-06
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 590/2020
aprilie 2001, precum și să le emită o adeverință prin care să ateste că au desfășurat activitate în grupa I de muncă, în procent de 100%. În subsidiar, au solicitat acordarea grupei a II-a de muncă. În drept, s-au invocat prevederile Ordinu
ÎCCJ 2019-06-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1329/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 6 noiembrie 2017, pe rolul Tribunalul Argeș, secția civilă, A. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 323 din 11 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul
Sursă