ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 304/2020

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la 30.06.2017, astfel cum a fost modificată la 17.04.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții B., C., D., E. și conducerea F.., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța: - să oblige pârâții să-i acorde toate drepturile salariale restante pentru perioada 01.04.1960-30.04.2006; - să dispună eliberarea unui document din care să reiasă salariile pentru toată perioada lucrată efectiv și să i se acorde daune materiale în cuantum de 150.000 RON, precum și daune morale în cuantum de 100.000 RON. În drept, au fost invocate prevederile art. 1073-1090 C. civ., art. 37 și urm., art. 266 și urm. din Codul muncii.

Prin sentința civilă nr. 3079/26.06.2018, Tribunalul Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților B., C., D., E. și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin încheierea din 18.09.2018, Tribunalul Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 3079/26.06.2018, formulată de petenta E., referitoare la cheltuielile de judecată solicitate de această parte.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamantul A. a declarat apel, iar pârâta E. a declarat apel împotriva încheierii din 18.09.2018. Prin decizia civilă nr. 1204/5.03.2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins ca nefondate ambele apeluri.

Împotriva acestei decizii, recurentul A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În susținerea motivelor de casare, recurentul a arătat că din întreg materialul probator administrat în cauză nu reiese faptul că a înțeles să se judece cu pârâții D., E. și G., iar instanța de fond a interpretat în mod eronat că ar fi renunțat la drepturile solicitate în contradictoriu cu F.., această societate fiind cea care a cauzat prezentul demers judiciar. Recurentul a precizat că nu există o cerere scrisă sau verbală introdusă ori declarată în fața instanței de judecată de modificare a acțiunii, în sensul renunțării la judecată în contradictoriu cu intimata F.., reprezentată de C., acțiunea fiind respinsă numai în ceea ce îi privește pe pârâții persoane fizice, nu și împotriva societății angajatoare F.. Cu privire la unele afirmații și răspunsuri pe care le-a făcut în mod eronat în fața instanței de judecată, recurentul a invocat starea sa de sănătate precară și lipsa unei apărări calificate care nu i-au permis o înțelegere corectă a întrebărilor adresate de instanța de judecată. În final, recurentul a precizat că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Intimații C. și G. au formulat întâmpinări, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului, conform art. 483 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata E. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, conform art. 485 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata D. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea deciziei atacate.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinări, solicitând admiterea acțiunii sale.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din 27.11.2019, a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Intimata E. a formulat punct de vedere la raport, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil. Ulterior, a fost acordat termen la 5.02.2020, în vederea admisibilității în principiu.

Înalta Curte a luat în examinare cu prioritate excepția inadmisibilității recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2), coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., se rețin următoarele: Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale precum dobânzile, penalitățile, fructele etc. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a solicitat instanței de judecată să dispună obligarea pârâților la plata drepturilor salariale restante aferente perioadei 01.04.1960-30.04.2006 și eliberarea unui document din care să reiasă salariile pentru toată perioada lucrată efectiv, precum și acordarea de daune materiale în cuantum de 150.000 RON și daune morale în cuantum de 100.000 RON, în temeiul art. 1073-1090 C. civ., art. 37 și urm., art. 266 și urm. din Codul muncii. Așadar, capătul de cerere privind acordarea unor drepturi salariale are natura unui capăt principal, în sensul art. 30 alin. (3) teza a II-a prima ipoteză C. proc. civ., iar în ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâților la plata unor daune morale și materiale reprezintă o cerere accesorie, conform art. 30 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit art. 460 alin. (2) C. proc. civ.: "dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală". Conform acestui text de lege, hotărârea judecătorească este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală. Potrivit art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în forma în vigoare de la 01.02.2013, potrivit articolului unic pct. 1 din O.U.G. nr. 44/2012 privind modificarea art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 606/23.08.2012, hotărârile prin care se soluționează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului. Dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., prevăd că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale (…). În actuala reglementare, hotărârile definitive enumerate în art. 634 alin. (1) pct. 1-6 C. proc. civ., într-o exprimare succintă, sunt acele hotărâri care nu mai pot fi atacate nici cu apel, nici cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru declararea căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor. În cauză, în raport de dispozițiile enunțate, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 1204/05.03.2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs, are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, în raport de faptul că decizia atacată în recursul pendinte este o hotărâre definitivă, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil. În baza dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. va fi obligat către intimata E. să achite suma de 1.400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței nr. 93018/17.09.2019, aflată la dosar.