CtEDO 18.03.2008 Auto

KLINAR & KLINAR v. SLOVENIA

RESPONDENT
SVN
HOTĂRÂRE
18.03.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KLINAR & KLINAR v. SLOVENIA (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

Reclamanții, dl Aleksander și dna Andreja Klinar, sunt resortisanți sloveni născuți în 1943 și trăiesc în Jesenice. Guvernul sloven („Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl Lucijan Bembič, procuror general de stat. Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Cazul se referă la patru seturi de proceduri administrative care rezultă din nemulțumirea reclamanților față de construcția presupusă ilegală a extinderelor către casa sa și a diferitelor facilități. Această construcție este situată pe parcela de teren a vecinului care este separată de terenurile reclamanților de către un drum public. La 27 iunie 1995, reclamanții au raportat clădirea vecinului lor de o extindere la casa sa, un garaj și anumite facilități la Inspectoarea Republicii Sloveniei pentru Mediul și Planificarea Spațială (Inšpektorat Republike Slovenije za okolje in prostor – „Inspectoarea”). Reclamanții au contestat legalitatea construcției și au solicitat instituirea unei proceduri împotriva vecinului lor. În iunie 1996, reclamanții au aflat că Inspectoratul nu a găsit nici o neregulă în ceea ce privește construcția presupusă ilegală. La 6 decembrie 1996, reclamanții au solicitat redeschiderea procedurii. La 12 februarie 1997, reclamanții au depus o cerere la Curtea Supremă (Vrhovno sodišče) din cauza eșecului de decizie al Inspectoratului (organă molcă). La 15 noiembrie 1997, reclamanții au depus o cerere în fața Curții Supreme, susținând că Ministerul Mediului, Planificării Spațiale și Energiei (Ministrstvo za okolje în prostor – „ Ministerul”) nu au reușit, de asemenea, să decidă. 10. La 9 decembrie 1997, reclamanții au solicitat aderarea procedurii. 11. Între timp, la 3 noiembrie 1997, Inspectoratul a decis că, în temeiul legii în vigoare, reclamanții nu au avut locus standi în cadrul procedurii privind lucrările de construcție ale vecinului, în ciuda faptului că au solicitat Inspectoratului să acționeze. Aceste proceduri au fost instituite de Inspectoarea însăși și numai inițiatorul construcției presupuse ilegale a avut loc în cadrul procedurii inițiate de Inspectoarea împotriva lui. 12. La 10 noiembrie 1997, reclamanții au depus un recurs respins de către Minister la 4 iunie 1998. 13. La 20 iulie 1998, reclamanții au contestat decizia Ministerului în fața Curții de Administrație. În același timp, reclamanții au retras reclamația anterioară depusă la 12 februarie 1997 (a se vedea punctele 8, 9, 10 mai sus). 14. La 14 iunie 2000, Curtea de Administrație a pronunțat o hotărâre respingerea cererii. La 3 iulie 2000, reclamanții au apelat la Curtea Supremă. 16. La 4 martie 2004, Curtea Supremă a susținut apelul reclamanților, anulând decizia Ministerului din 4 iunie 1998 (a se vedea punctul 12 de mai sus) și a ordonat Ministerului să reexamineze cazul. Hotărârea s-a bazat pe decizia Curții Constituționale din 2 octombrie 2003 eliberată în a doua serie de proceduri (a se vedea punctul 32 de mai jos) cere autorităților să țină seama de efectul real al procedurii de inspecție asupra reclamantului în cauză. 17. La 19 aprilie 2004, ca urmare a hotărârii Curții Supreme din 4 martie 2004, Ministerul a anulat decizia Inspectoratului din 3 noiembrie 1997 (a se vedea punctul 11 de mai sus) și a ordonat Inspectoarea să reexamineze cazul. 18. La 30 iunie 2004, Inspectoratul, care a aplicat criteriile din decizia Curții Constituționale, a respins din nou cererea de recunoaștere a reclamanților că au avut locus standi în cadrul procedurii. Prin urmare, nici drepturile și obligațiile reclamanților, nici interesul lor juridic nu ar fi putut fi afectat de procedurile de inspecție desfășurate împotriva vecinului lor. În plus, Inspecția a constatat că vecinul reclamanților a dobândit permisul de planificare urbană (urbanistično potrdilo za gradnjo) pentru lucrările în cauză. 19. Ministerul a respins recursul la 28 decembrie 2004. 20. La 17 februarie 2005, reclamanții au contestat decizia Ministerului prin introducerea unei cereri la Curtea Administrativă. 21. La 15 decembrie 2005, Curtea Administrativă a respins afirmația reclamanților de a constata că reclamanții nu și-au demonstrat interesul juridic, și anume, în ce mod măsurile de la Inspectorat ar putea afecta drepturile lor, astfel cum se impune decizia Curții Constituționale, și că, în consecință, nu au avut poziția. 22. La o dată neespecificată, Inspectoratul a instituit o procedură cu privire la construcția unui zid al vecinilor reclamanților. La 26 august 1997, reclamanții au propus instituirea unei proceduri cu privire la deplasarea terenurilor. 23. La 15 mai 1998, reclamanții au solicitat accesul la dosar și i-au cerut Inspectoratului să asigure anumite dovezi în legătură cu deplasarea terenurilor. 24. La 28 mai 1998, Inspectoratul a emis o decizie care a constatat că nu aveau locus standi în cadrul procedurii și că nu puteau avea acces la dosar sau să facă o cerere de asigurare a dovezilor. 25. La 16 iunie 1998, reclamanții au apelat la Ministerul. 26. La 5 ianuarie 1999, Ministerul a respins apelul lor. 27. La 19 ianuarie 1999, reclamanții au contestat decizia Ministerului în Curtea Administrativă și au solicitat să se alăture prezentei proceduri la primul set de proceduri. 28. La 14 iunie 2000, Curtea Administrativă a respins cererea și cererea reclamanților. 29. La 3 iulie 2000, reclamanții au apelat la Curtea Supremă. 30. La 3 aprilie 2003, Curtea Supremă a respins recursul. 31. La 24 aprilie 2003, reclamanții au depus un recurs constituțional în fața Curții Constituționale. 32. La 2 octombrie 2003, Curtea Constituțională a emis o hotărâre (Up-257/03-9), care constată că, atunci când a decis că reclamanții au instituít de oficiu de către inspector, autoritățile ar fi trebuit să aibă în vedere interesul lor juridic, în special dacă drepturile lor au fost afectate în cadrul acestei proceduri. Acesta a anulat deciziile contestate și a remis cazul de reexaminare de către Inspectorat. Această decizie a fost înaintată reclamanților la 11 octombrie 2003. 33. La 11 decembrie 2003, reclamanții au solicitat Inspectoarea să decidă în conformitate cu hotărârea Curții Constituționale. 34. Din scrisoarea Ministerului Afacerilor Interne, Hotărârea Administrației Publice (Ministrstvo za notranje zadeve, Directorat za javno upravo), trimisă reclamanților la 16 aprilie 2004 în continuare plângerii anterioare, că inspectoratul le-a permis să examineze dosarul. 35. Cu toate acestea, la 30 iunie 2004, inspectoratul, care se bazează pe hotărârea Curții Constituționale, a decis că reclamanții nu au avut locus standi în cadrul procedurii de inspecție, constatand că nu sunt vecinii imediati, deoarece există un drum public între cele două parcele de teren. În plus, Inspectoratul a constatat că un potențial lipsă de teren nu prezintă niciun risc pentru proprietatea reclamanților. Întrucât nici drepturile și obligațiile reclamanților, nici interesul juridic al acestora nu ar putea fi afectat de procedurile de inspectoare efectuate împotriva vecinului lor, nu s-ar putea spune că sunt în picioare. 36. Reclamanții au apelat la Minister. 37. La 29 decembrie 2004, Ministerul a respins apelul lor. 38. La 17 februarie 2005, reclamanții au contestat această decizie și au instituit o procedură în fața Curții Administrative. 39. La 15 decembrie 2005, Curtea Administrativă a respins cererea reclamanților, declarând că nu au demonstrat interesul juridic, și anume că măsurile Inspecției ar putea afecta drepturile lor. În consecință, Curtea Administrativă a hotărât că reclamanții nu au stat în picioare. 40. La 28 august 1997, reclamanții au solicitat permisiunea de a examina dosarul din 1980 privind permisul de planificare urbană al vecinului (urbanistično potrdilo za gradnjo) emis în ceea ce privește anumite clădiri pe plățile de teren ale vecinului. 41. La 12 septembrie 1997, ofițerul Unitului Administrativ Jesenice (Upravna enota Jesenice) a informat oral reclamanții că cererea lor va fi refuzată. Nici o decizie scrisă nu a fost eliberată în termenul stabilit. 42. La 15 septembrie 1997, reclamanții au interzis Ministerul împotriva deciziei orale refuzând accesul la dosar. 43. La 24 decembrie 1997 au depus o cerere la Curtea Supremă din cauza neîndeplinirii Ministerului. În conformitate cu o modificare a legislației relevante, Curtea Administrativă a obținut competența în acest caz. 44. Cu toate acestea, la 13 ianuarie 1999, Ministerul a emis o decizie de respingere a recursului reclamanților. 45. La 5 februarie 1999, reclamanții au prelungit reclamația depusă la 24 decembrie 1997 pentru a include, de asemenea, decizia Ministerului. 46. La 8 septembrie 1999, Curtea Administrativă a anulat decizia Ministerului din motive procedurale și a remis cazul de reexaminare. 47. La 12 noiembrie 1999, deoarece nu a fost eliberată nicio decizie de către Minister în termenul stabilit, reclamanții au solicitat Curții Administrative să pronunțe o hotărâre. Curtea Administrativă a respins cererea sa prematură. 48. La 2 februarie 2000, reclamanții au fost invitați să-și demonstreze interesul juridic în acest caz. În consecință, reclamanții au prezentat hotărârea Curții administrative din 8 septembrie 1999 49. La 17 februarie 2000, unitatea administrativă Jesenice, după reexaminare, a respins din nou cererea reclamanților de a avea acces la dosar, deoarece nu și-au demonstrat interesul juridic în acest caz. 50. La 23 februarie 2000, reclamanții au apelat la Ministerul 51. La 4 mai 2004, Ministerul a respins recursul. Reclamanții nu au depus nici o plângere împotriva acestei decizii Curții Administrative. Cu toate acestea, la 11 mai 2004, au solicitat Ministerului să redeschidă procedura. 52. La 8 iunie 2004, această cerere a fost respinsă de către Ministerul. 53. La 22 martie 1996, vecinul reclamantului a depus o cerere de permis de dezvoltare a siturilor (lokacijsko dovoljenje) privind legalizarea extensiunilor la domiciliul său și a anumitor facilități construite pe proprietatea sa. În temeiul legislației interne aplicabile, reclamanții au fost părți în acest set de proceduri. 54. La 5 iunie 1996 și 2 aprilie 1997 au avut loc audieri; reclamanții au participat la aceste audieri. 55. La 16 aprilie și 15 mai 1997, reclamanții au solicitat ca dovezile relevante în cadrul procedurii să fie asigurate prin decizia Unității administrative. 56. La 26 iunie 1997, reclamanții au apelat la Minister din cauza nerespectării unității administrative. 57. La 16 iulie 1997, Unitatea Administrativă a emis o decizie de respingere a cererii reclamanților de a obține dovezi. 58. La 23 iulie 1997, reclamantul a apelat împotriva acestei decizii la Ministerul. 59. La 23 octombrie 1997 au îndemnat Ministerul să se pronunțe asupra recursului. 60. La 11 decembrie 1998, Ministerul a anulat decizia de primă instanță din 16 iulie 1997 și a trimis cazul de reexaminare. 61. La 18 ianuarie 1999, reclamanții au apelat la Minister din cauza neîndeplinirii hotărârii Unității administrative. 62. Ca răspuns la o scrisoare din 27 ianuarie 1999 în care Ministerul a solicitat o explicație, Unitatea Administrativă a informat Ministerul că decizia de anulare a deciziei de primă instanță (a se vedea punctul 60 de mai sus) nu a fost niciodată notificată. După aceea, Ministerul a informat Unitatea Administrativă că decizia le-a fost administrată la 15 decembrie 1998. 63. La 27 octombrie 1999, reclamanții au solicitat Ministerului să ceară Unității Administrative să decidă despre acest caz. 64. La 27 decembrie 1999, Unitatea Administrativă a informat Ministerul că întârzierile au fost cauzate de retragerea cazurilor administrative. La 18 ianuarie 2000, descoperind aceste motive pentru întârzieri nejustificate, Ministerul a ordonat ca Unitatea Administrativă să elibereze o decizie în termen de 15 zile. 65. La 2 noiembrie 2000, Unitatea Administrativă a emis un permis de dezvoltare a siturilor care a avut ca efect legalizarea clădirilor și a instalațiilor relevante. 66. La 21 noiembrie 2000, reclamanții au apelat la Minister împotriva acestei decizii. 67. La 14 iunie 2004, Ministerul a anulat decizia de primă instanță și a trimis cazul de reexaminare. 68. La 5 octombrie 2004 și la 16 mai 2006 s-au desfășurat două audieri. În continuare, Unitatea Administrativă a emis un nou permis de dezvoltare a site-ului de legalizare a clădirilor și facilităților relevante. 69. Reclamanții au apelat împotriva acestei decizii. 70. La 14 decembrie 2006, Ministerul a anulat decizia de primă instanță și a remis cazul de reexaminare. 71. La 30 iulie 2007, Unitatea Administrativă a respins cererea de permis de dezvoltare a siturilor depusă la 22 martie 1996 de vecinul reclamantului. Se pare că vecinul nu a apelat împotriva prezentei decizii. 72. În conformitate cu art. 49 din Legea privind procedura administrativă generală din 1986 (Zakon o splošnem upravnem postopku, Jurnalul Oficial nr. 47/86), astfel cum este în vigoare la momentul material, numai o persoană care a solicitat instituția de procedură, o persoană împotriva cărora au fost desfășurate procedurile sau o persoană care a permis să participe la procedură pentru a-și proteja drepturile, ar trebui considerată parte la procedură. 73. Secțiunea 124 prevede că procedurile administrative ar putea fi inițiate de autoritățile administrative de oficiu pe baza legii sau atunci când este necesară de interesul public. La instituirea procedurii de oficiu, autoritățile au fost obligate să ia în considerare orice cerere formulată de o persoană sau de o organizație, precum și orice instrucțiuni ale altor autorități. 74. Secțiunea 218 alineatul (1) prevedea că, în chestiuni simple, în cazul în care nu era necesar să se efectueze o examinare separată sau nu exista niciun alt motiv care ar împiedica autorităților să decidă imediat, un organism administrativ a fost obligat să ia o decizie în termen de o lună de la depunerea cererii de instituție a procedurii sau data la care a fost instituită procedura de oficiu. În toate celelalte cazuri, organismul administrativ a fost obligat să decidă în termen de două luni. 75. Secțiunea 218 (2) intitulată o parte a cărui cerere nu a fost decisă în termenul autorizat în subsecțiunea 1 să depună recursul ca și cum cererea ar fi fost refuzată. 76. Secțiunea 26 din Legea privind litigiile administrative din 1997 (Zakon o upravnem sporu, Jurnalul Oficial nr. 50 /97, intrarea în vigoare 1 ianuarie 1998) dă dreptul unei părți care au depus o cerere cu un organism administrativ de a iniția proceduri administrative în fața Curții administrative (dizbatere administrativă) în următoarele cazuri: „ (...) 2. În cazul în care organismul de apel nu decide asupra recursului reclamantului împotriva deciziei de primă instanță în termen de 2 luni sau într-o perioadă mai scurtă, dacă este cazul, prescris de lege, și nu face o atribuire la o cerere ulterioară în termen de șapte zile ulterioară, reclamantul poate apoi adopta o acțiune administrativă, ca și în cazul în care cererea sa a fost respinsă. Reclamantul poate acționa, de asemenea, în conformitate cu alineatul anterior, atunci când un organism administrativ al primei instanțe nu a dat o decizie de care nu există niciun recurs. Dacă, în cazul în care există un drept la un recurs, un organism de primă instanță nu poate să ia o decizie asupra cererii persoanei în termen de 2 luni sau într-o perioadă mai scurtă, dacă există vreunul, prescris de lege, persoana poate apoi să prezinte cererea acestuia în cadrul organismului administrativ de apel. Personalul poate, de asemenea, să introducă o acțiune administrativă în condițiile prevăzute la alineatul (2).”

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă