CASE OF KLINAR v. SLOVENIA

Reclamantul s-a născut în 1943 și trăiește în Jesenice. La 20 august 1994, mama reclamantului, A.K., a murit. La 7 octombrie 1994, Curtea locală Jesenice (Okrajno sodišče na Jesenica) a primit certificatul legistului (smrtovnica). La 22 martie 1995, reclamantul a primit notificare a intenției instanței de a ține o audiere în procedura de moștenire și a primit o invitație pentru a participa la aceasta. În timp ce, la 5 iulie 1995, reclamantul a depus argumente scrise. 11. La 16 iunie 1997, instanța a emis o hotărâre interimar privind moștenirea certificatului de proprietate al A.K. (Lastninski certifikat). 12. La 27 iunie și 5 septembrie 2000 au fost desfășurate audieri. Acestea au fost suspendate pentru a permite moștenitorilor să ajungă la un acord în ceea ce privește moștenirea. Negocierile ulterioare au fost aparent eșuate. 13. La 8 noiembrie 2000, reclamantul a depus observații scrise. 14. În audierea din 14 noiembrie 2000, Curtea a hotărât să renunțe la proceduri și a ordonat părților să inițieze proceduri separate de litigiu în vederea stabilirii mărimii A.K. care au fost disputate de moștenitorii. 15. La 5 februarie 2001, unul dintre moștenitori a depus o cerere civilă la Curtea de district Kranj (Okrožno sodišče/Kranju) în conformitate cu instrucțiunile Curții Locale Jesenice (punctul 14 de mai sus). La 27 octombrie 2003, procedura civilă s-a încheiat cu un acord între moștenitorii și procedura de moștenire continuată ulterior. 16. Între timp, la 19 decembrie 2000, Curtea locală Jesenice a respins cererea reclamantului de măsuri intermediare. În plus, la 15 martie 2001, Unitatea Administrativă Jesenice (Upravna enota Jesenice) a emis o decizie care indică faptul că terenul de fermă care făcea parte din proprietatea A.K. nu era sub protecția specială care ar împiedica divizia sa. Tribunalul local Jesenice a primit această decizie la 18 mai 2001. 17. La 28 noiembrie 2003, Curtea locală Jesenice a eliberat un decret de distribuție (sklep o dedovanju) împărțind restul proprietății A.K. (a se vedea punctul 11 de mai sus) între cele patru fiice. Decretul a fost notificat reclamantului într-o dată neespecificată în decembrie 2003. 18. Secțiunea 164 din Legea moștenirii (Gazette Oficial SRS, nr. 15-645/1976, cu amendamente – Zakon o dedovanju) prevede că procedura de moștenire ar trebui să înceapă ex officio de îndată ce instanța învață că cineva a murit sau a fost pronunțat mort. În procedurile de moștenire, instanța ar trebui să instituie moștenitorii, proprietatea care va fi inclusă în proprietatea decedatului și drepturile moștenitorilor, beneficiarilor și alții (secțiunea 162) 19. Potrivit secțiunii 199, după primirea certificatului legistului (un document privind datele cu caracter personal privind decedatul și proprietatea și informațiile sale relevante pentru moștenire, elaborat în mod normal de un registrar – matričar), instanța examină dacă este competentă să desfășoare o audiere și, în caz contrar, trimite cazul la instanța competentă. Conform secțiunilor 203 și 205, instanța trebuie să organizeze o audiere în cazul în care decedatul deține bunuri imobile. Este obligația instanței de a invita persoanele care ar putea fi afectate la audiere (punctul 205). 20. Actul privind protecția dreptului la judecată fără întârziere nejustificată (Zakon o varstvu pravice do sojenja brez nepotrebnega odlašanja, Jurnalul Oficial, nr. 49/2006) a fost pus în aplicare începând cu 1 ianuarie 2007. În conformitate cu secțiunea 1 și 2, dreptul la un proces este garantat pentru o parte la procedurile judiciare, un participant în temeiul legii care reglementează procedurile necontențioase și o parte rănită în proceduri penale. 21. Secțiunea 25 stabilește următoarele norme tranzitorii în ceea ce privește cererile deja pendente în fața Curții: „(1) În cazurile în care o încălcare a dreptului la un proces fără întârziere nejustificată a încetat deja și partea a depus o cerere de satisfacție echitabilă cu instanța internațională înainte de data punerii în aplicare a prezentei acte, Oficiul Procurorului de stat oferă părții o soluție cu privire la suma de satisfacție echitabilă în termen de patru luni de la data primirii cazului menționat de instanța internațională pentru procedura de soluționare. Partea prezintă o propunere de decontare Biroului Procurorului de Stat în termen de două luni de la data primirii propunerii Biroului Procurorului de Stat. Biroul Procurorului de Stat decide asupra propunerii cât mai curând posibil și în termen de patru luni cel târziu. ... (2) În cazul în care propunerea de soluționare menționată la alineatul (1) din prezenta secțiune nu este aderată la Biroul Procurorului de Stat și partea nu a negociat un acord în termen de patru luni de la data la care partea a depus propunerea, partea poate aduce o acțiune în fața instanței competente în temeiul prezentei Acte. Părțile pot iniția o acțiune în termen de șase luni de la primirea Biroului Procurorului de Stat pentru a răspunde că propunerea părții menționate în paragraful anterior nu a fost aderată la, sau după expirarea termenului stabilit în paragraful anterior pentru ca Biroul Procuror de Stat să decidă să procedeze la soluționare. Indiferent de tipul sau valoarea cererii, dispozițiile Legii de procedură civilă privind cererile mici se aplică în cadrul unei proceduri în fața unei instanțe.”