ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1189/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția civilă, la data de 01 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând plata experților judiciari, a experților extrajudiciari și a experților parte, plata cheltuielilor constând în onorariile pentru avocați, experți financiari, contabili, consultanți, taxe de timbru și cheltuieli cu deplasarea în cuantum de 45.000 RON, efectuate în următoarele dosare: dosar nr. x/2008, soluționat în toate căile de atac (la Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărârea nr. 1998/2013); dosar nr. x/2010, soluționat în apel la data de 11 martie 2015 prin hotărârea nr. 140/2015, și dosar nr. x/2013, soluționat în fond la data de 12 februarie 2016 prin hotărârea 74/2016; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor ocazionate cu prezenta cauză. În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1349 Noul C. civ., art. 998-999 C. civ. de la 1864 și art. 453 C. proc. civ. Prin cererea formulată la data de 3 mai 2018, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 118046,79 RON.

Sentința pronunțată de Tribunalul Teleorman Prin sentința civilă nr. 390/20 august 2018, Tribunalul Teleorman, secția civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. și l-a obligat pe pârâtul B. să-i achite acesteia suma de 96.379,79 RON, precum și suma de 2371,79 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru, proporțional cu pretențiile admise.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 238A/19 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 390 din 20 august 2018, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, în contradictoriu cu apelantul-pârât B.; a admis apelul declarat de apelantul-pârât B., a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate de pârât reclamantei la suma de 73.607,83 RON, plus cheltuielile judiciare aferente judecății în primă instanță în sumă de 1811,39 RON; a menținut, în rest, sentința și a obligat-o pe apelanta-reclamantă să plătească apelantului-pârât suma de 358,41 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 238A/19 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26 septembrie 2019 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel, admițând apelul declarat de apelantul-pârât B., a redus onorariul plătit expertului - consilier parte C., de la suma de 37.771 RON la suma de 15.000 RON, reținând, în motivare, argumentul apelantului-pârât privind caracterul excesiv al onorariului expertului consilier față de criteriile cuprinse în art. 451 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că nu s-a dovedit o contribuție la redactarea raportului de expertiză judiciară sau redactarea unei opinii complete proprii cuprinzând răspunsuri date obiectivelor stabilite de instanță ori o altă activitate profesională consemnată într-un înscris care să fi fost depus la dosarul cauzei. În continuare, recurenta a detaliat obligațiile contractuale îndeplinite de expertul parte și a precizat că la dosar sunt depuse înscrisurile care fac dovada plății onorariului către expertul consilier parte, precum și contractul încheiat cu acesta, cu precizarea sumei cuvenite. Recurenta a mai arătat că instanța de apel a respins în mod greșit apelul incident declarat de aceasta, apreciind că suma reprezentând onorariul pentru expertiza extrajudiciară contabilă plătită expertului D. nu este o cheltuială cu procesul, în sensul cerut de lege, cu toate că art. 451 alin. (1) C. proc. civ. stabilește în ce constau cheltuielile de judecată. Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât B. la data de 21 octombrie 2019. La 14 noiembrie 2019, în termen legal, intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. La 6 decembrie 2019, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reluat susținerile din cuprinsul cererii de recurs. Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 28 februarie 2020 (conform dovezilor aflate la filele x); părțile nu au depus puncte de vedere la raport. 5. Considerentele Înaltei Curți Examinând, cu prioritate, admisibilitatea în principiu a recursului din perspectiva posibilității încadrării criticilor formulate în motivele de recurs, prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: La termenul din 17 iunie 2020, completul de filtru, constatând că recursul este legal timbrat, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de formă, stabilite sub sancțiunea nulității de prevederile art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) din C. proc. civ., că recursul a fost exercitat în termenul legal, reglementat de dispozițiile art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., iar decizia curții de apel este susceptibilă de recurs, a rămas în pronunțare asupra admisibilității în principiu a recursului, din perspectiva încadrării criticilor formulate de recurenta S.C. A. S.A. în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea se poate cere atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. Motivul de casare sancționează nerespectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care, referindu-se la considerentele hotărârii judecătorești, prevăd că acestea trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, menționându-se argumentele pentru care au fost admise, respectiv au fost înlăturate cererile părților. Motivarea hotărârii este un atribut esențial al acesteia, de natură să explice părților și să le determine să accepte soluția primită, o garanție puternică împotriva unui eventual arbitrar al judecătorului, dar și o condiție necesară pentru a se putea realiza controlul judiciar de către instanța superioară. Datorită importanței sale în explicarea soluției pronunțate, motivarea clară, convingătoare și completă a hotărârii judecătorești a fost ridicată la rang de principiu în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 6 parag. 1), din perspectiva dreptului părților la un proces echitabil. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acesta vizează încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt ori încălcarea unor principii generale de drept. În cauza de față se constată că, prin decizia recurată, curtea de apel a reținut că față de criteriile impuse de prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. onorariul expertului consilier C. are caracter excesiv, ceea ce impune includerea în suma ce reprezintă cheltuieli de judecată a sumei de 15.000 RON, din totalul de 37.771,83 RON. În acest sens, curtea de apel a constatat că, potrivit contractului de prestări servicii încheiat cu reclamanta S.C. A. S.A., C. a prestat servicii constând în: consiliere și asistență în domeniul proprietății intelectuale în legătură cu efectuarea expertizei tehnice și de proprietate intelectuală, examinarea profesională a obiectivelor expertizei în raport cu datele, informațiile și documentele analizate și formularea răspunsurilor la obiectivele acesteia, în conformitate cu normele profesionale în domeniu, precum și acordarea de sprijin beneficiarului cu ocazia redactării obiecțiunilor la raportul de expertiză. Pe baza probelor administrate, curtea de apel a reținut că, în executarea acestui contract, expertul C. a formulat și a depus la dosar un document cuprinzând obiecțiuni la expertiza întocmită de expertul judiciar E., cărora acesta din urmă le-a răspuns, potrivit dispozițiilor instanței de apel, nefiind astfel probată o contribuție a acestuia la redactarea raportului de expertiză judiciară sau redactarea unei opinii complete proprii cuprinzând răspunsuri date obiectivelor stabilite de instanță, astfel cum prevede art. 18 din O.G. nr. 2/2000, ori o altă activitate profesională consemnată într-un înscris care să fi fost depus la dosarul cauzei pentru a ajuta la formarea convingerii instanței de apel cu privire la chestiunile litigioase deduse judecății. În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul aferent expertizei contabile extrajudiciare efectuate de D., solicitate prin apelul incident, curtea de apel a reținut că în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2010, în etapa recursului, administrarea probei cu expertiză nu era permisă de art. 305 C. proc. civ. de la 1865, astfel că proba încuviințată și administrată de Înalta Curte de Casație și Justiție a constat în proba cu înscrisul reprezentat de documentul cuprinzând raportul întocmit de expertul contabil. Prin urmare, s-a reținut că proba administrată nu a fost proba cu expertiză, ci cea cu înscrisuri, iar alegerea părții de a valorifica expertiza extrajudiciară ca înscris în etapa recursului nu deschide dreptul acesteia de a primi contravaloarea onorariului de expertiză, legea procesuală referindu-se la ipoteza administrării în procesul civil a probei cu expertiză judiciară, context în care suma plătită expertului pentru întocmirea expertizei extrajudiciare în această ipoteză nu se încadrează în noțiunea de onorariu de expert la care se referă norma specială. În plus, s-a mai reținut de către instanța de apel că, deși proba a fost apreciată de instanța de recurs ca fiind admisibilă și pertinentă, câștigarea procesului de către recurenta S.C. A. S.A. nu a fost determinată de administrarea acestei probe, altele fiind rațiunile avute în vedere de instanța de recurs la pronunțarea deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare. Înalta Curte constată că, deși recurenta a indicat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., în motivarea incidenței acestora nu a expus argumente apte a fi subsumate motivelor de casare indicate. Astfel, în esență, nemulțumirea recurentei-reclamante S.C. A. S.A., care a declanșat exercitarea prezentei căi de atac, a fost reprezentată, pe de o parte, de soluția curții de apel din perspectiva reducerii cuantumului onorariului de expert parte C. de la suma de 37.771 RON la suma de 15.000 RON, iar, pe de altă parte, de neincluderea în categoria cheltuielilor de judecată a onorariului aferent expertizei extrajudiciare efectuate de către expertul D.. Deși și-a fundamentat în drept exercitarea căii de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în cuprinsul memoriului de recurs recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică prin care să susțină nemotivarea, motivarea contradictorie sau străină de natura cauzei a deciziei curții de apel, context în care Înalta Curte, constată că acest motiv de recurs a fost invocat pur formal. Sub un alt aspect, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța are posibilitatea să reducă onorariul experților judiciari, atunci când acesta este "vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată, ținând seama și de circumstanțele cauzei". Prin urmare, aprecierea se face, pe de o parte, în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, iar, pe de altă parte, cu activitatea desfășurată de expertul judiciar, în ambele cazuri ținându-se seama și de circumstanțele cauzei. Însă operațiunea de stabilire a cuantumului cheltuielilor de judecată, precum și reducerea acestora, sunt aspecte care țin de netemeinicia hotărârii întrucât implică examinarea probelor administrate. Pe cale de consecință, aprecierea în concret a caracterului util al cheltuielilor de judecată, precum și caracterul proporțional al acestora, excedează controlului de legalitate specific recursului. Cum recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecații, atunci când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 238 A din data de 19 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,