ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4868/2013

Deliberând asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 641 din 20 mai 2004, Judecătoria Chișineu-Criș a respins acțiunea formulată de reclamanții K.I. și K.C.M., în contradictoriu cu pârâții C.I. și C.D. pentru grănițuire. Au fost obligați reclamanții să plătească pârâților cheltuieli de judecată în cuantum de 3.000.000 ROL, precum și diferența de onorariu de expert în sumă de 4.000.000 ROL. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții au promovat inițial o cerere de ordonanță președințială prin care au solicitat evacuarea pârâților de pe terenul proprietatea lor, cerere ce a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 2 C. proc.

civ. Reclamanții au mai solicitat tot pe cale de ordonanță președințială evacuarea pârâților din imobil, cerere ce a fost respinsă prin sentința civilă nr. 693 din 08 decembrie 1999, a Judecătoriei Chișineu-Criș. Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins ca tardiv prin decizia civilă nr. 441 din 13 martie 2000, iar recursul reclamanților a fost, de asemenea, respins de Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 2282 din 29 iunie 2000. Instanța a mai reținut că pârâții au invocat autoritatea de lucru judecat. De asemenea, a reținut că reclamanții au solicitat efectuarea unei expertize topografice, însă nu au solicitat și revendicarea unei suprafețe de teren, cu toate că expertul a concluzionat că pârâții dețin în plus suprafața de 819 m.p., iar reclamanții dețin în minus suprafața de 764 m.p.

În consecință, instanța a considerat că în lipsa unui petit având ca obiect revendicarea terenului, acțiunea acestora se impune a fi respinsă, ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 1378 din 8 iunie 2005, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de reclamanții K.I. și K.C.M.; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea principală transformată formulată de reclamanți împotriva pârâților C.I. și C.D.; au fost obligați pârâții să: lase reclamanților în deplină proprietate suprafața de 764 m.p.

teren, pe care o ocupă abuziv; să demoleze gardul construit abuziv pe terenul proprietatea reclamanților; să permită reclamanților accesul la fântâna din curtea imobilului; să refacă poarta de la intrarea din stradă, distrusă abuziv și care a fost amplasată pe terenul proprietatea reclamanților; au fost păstrate în rest dispozițiile sentinței apelate; au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 3.543.500 ROL cheltuieli de judecată în ambele instanțe. Pentru a adopta această soluție, instanța de apel a reținut în considerente că prima instanță a soluționat de o manieră superficială cauza, întrucât deși procesul a durat mai mult de 2 ani și, în cauză, s-a efectuat o expertiză, aceasta nu a fost valorificată și cu toate că a pus în vedere reclamanților să-și transforme și să-și completeze acțiunea, instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de acțiune și nici asupra cererii reconvenționale.

În acest mod, părțile au fost lăsate în aceeași situație, cu consecința prelungirii incertitudinii și a lezării dreptului de proprietate al reclamanților, drept protejat nu numai de art. 480 C. civ., ca drept subiectiv civil, ci și de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca drept fundamental al omului. S-a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada de către reclamanți a cuantumului prejudiciului suferit, respectiv a daunelor materiale și morale solicitate, cu toate că este evident că un astfel de prejudiciu le-a fost cauzat reclamanților. Împotriva deciziei sus menționate au declarat recurs pârâții C.I. și C.D., soluționat de către Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 2495 din 30 septembrie 2005 în sensul anulării ca netimbrată a căii de atac.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 1 martie 2013, petenții K.I. și K.C.M. au solicitat lămurirea întinderii, înțelesului și aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 1378 din 8 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, considerând că prin conținutul lui, apelanții au fost puși în dificultate în executarea hotărârii și că intimații-pârâți au profitat de acest lucru generând numeroase procese, după momentul pronunțării deciziei. Petenții au solicitat ca în explicitarea dispozitivului deciziei menționate să se precizeze că drepturile conferite acestora au avut în vedere varianta a II-a a expertizei efectuate în cauză. Prin încheierea nr. 1378 din 19 martie 2013, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea petenților, reținând următoarele: Temeiul de drept corespunzător solicitării apelanților reclamanți K.I.

și K.C.M. îl constituie dispozițiile art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ., care permit lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului unei hotărâri. Această procedură a fost pusă la dispoziția părților interesate atunci când, din culpa instanței, dispozitivul nu este suficient de clar și poate genera dificultăți la executare. În cauză, Curtea a constatat că dispozitivul deciziei este pe deplin lămuritor, fiind menționate în cuprinsul său atât natura, cât și întinderea drepturilor și obligațiilor părților, stabilite de instanța de apel și de instanța de fond. Împotriva acestei din urmă încheieri au declarat recurs petenții K.I. și K.C.M., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 aprilie 2013. La termenul din 29 octombrie 2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale în judecarea recursului, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc.

civ. Se constată competența Curții de Apel Timișoara, în soluționarea recursului de față, având în vedere următoarele argumente: Recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1378 din 8 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a fost soluționat tot de către Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 2495 din 30 septembrie 2005. În atare situație, cum curtea de apel a fost instanța care a soluționat calea extraordinară de atac în litigiul prin care s-a realizat efectiv dreptul subiectiv pretins, aceleiași instanțe îi revine și competența soluționării recursului declarat împotriva încheierii de respingere a cererii prin care reclamanții K. au solicitat lămurirea întinderii, înțelesului și aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 1378 din 8 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

De altfel, nu există niciun argument de lege lata ca în această etapă procesuală, menită să obțină realizarea hotărârii definitive, competențele să fie diferite, față de cele care au fost stabilite pentru soluționarea fondului cauzei. În același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție și prin deciziile nr. 2489 din 3 aprilie 2012, nr. 3164 din 9 mai 2012, nr. 3222 din 10 mai 2012, nr. 4107 din 5 iunie 2012, nr. 4604 din 19 iunie 2012, nr. 5175 din 11 septembrie 2012, nr. 6474 din 23 octombrie 2012. În considerarea celor ce preced, urmează a se declina competența soluționării recursului declarat de petenții K.I. și K.C.M., în favoarea Curții de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanții K.I. și K.C.M. împotriva încheierii nr. 1378 din data de 19 martie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 165/59/2013, în favoarea Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2013.