ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4868/2013

Deliberând asupra

recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 641 din 20 mai 2004, Judecătoria Chișineu-Criș a respins acțiunea formulată

de reclamanții K.I. și K.C.M., în contradictoriu cu pârâții C.I. și C.D. pentru

grănițuire. Au fost obligați reclamanții să plătească pârâților cheltuieli de judecată

în cuantum de 3.000.000 ROL, precum și diferența de onorariu de expert în sumă

de 4.000.000 ROL.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că reclamanții au promovat inițial o cerere de ordonanță președințială

prin care au solicitat evacuarea pârâților de pe terenul proprietatea lor, cerere

ce a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 2 C. proc. civ.

Reclamanții au mai solicitat

tot pe cale de ordonanță președințială evacuarea pârâților din imobil, cerere ce

a fost respinsă prin sentința civilă nr. 693 din 08 decembrie 1999, a Judecătoriei

Chișineu-Criș.

Apelul declarat de reclamanți

împotriva acestei sentințe a fost respins ca tardiv prin decizia civilă nr. 441

din 13 martie 2000, iar recursul reclamanților a fost, de asemenea, respins de Curtea

de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 2282 din 29 iunie 2000.

Instanța a mai reținut

că pârâții au invocat autoritatea de lucru judecat.

De asemenea, a reținut

că reclamanții au solicitat efectuarea unei expertize topografice, însă nu au solicitat

și revendicarea unei suprafețe de teren, cu toate că expertul a concluzionat că

pârâții dețin în plus suprafața de 819 m.p., iar reclamanții dețin în minus suprafața

de 764 m.p.

În consecință, instanța

a considerat că în lipsa unui petit având ca obiect revendicarea terenului, acțiunea

acestora se impune a fi respinsă, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă

nr. 1378 din 8 iunie 2005, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de reclamanții

K.I. și K.C.M.; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea

principală transformată formulată de reclamanți împotriva pârâților C.I. și C.D.;

au fost obligați pârâții să: lase reclamanților în deplină proprietate suprafața

de 764 m.p. teren, pe care o ocupă abuziv; să demoleze gardul construit abuziv pe

terenul proprietatea reclamanților; să permită reclamanților accesul la fântâna

din curtea imobilului; să refacă poarta de la intrarea din stradă, distrusă abuziv

și care a fost amplasată pe terenul proprietatea reclamanților; au fost păstrate

în rest dispozițiile sentinței apelate; au fost obligați pârâții să plătească reclamanților

suma de 3.543.500 ROL cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

Pentru a adopta această

soluție, instanța de apel a reținut în considerente că prima instanță a soluționat

de o manieră superficială cauza, întrucât deși procesul a durat mai mult de 2 ani

și, în cauză, s-a efectuat o expertiză, aceasta nu a fost valorificată și cu toate

că a pus în vedere reclamanților să-și transforme și să-și completeze acțiunea,

instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de acțiune și nici asupra cererii

reconvenționale. În acest mod, părțile au fost lăsate în aceeași situație, cu consecința

prelungirii incertitudinii și a lezării dreptului de proprietate al reclamanților,

drept protejat nu numai de art. 480 C. civ., ca drept subiectiv civil, ci și de

art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca drept

fundamental al omului.

S-a apreciat că în cauză

nu s-a făcut dovada de către reclamanți a cuantumului prejudiciului suferit, respectiv

a daunelor materiale și morale solicitate, cu toate că este evident că un astfel

de prejudiciu le-a fost cauzat reclamanților.

Împotriva deciziei sus

menționate au declarat recurs pârâții C.I. și C.D., soluționat de către Curtea de

Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 2495 din 30 septembrie 2005 în sensul anulării

ca netimbrată a căii de atac.

Prin cererea înregistrată

la Curtea de Apel Timișoara la data de 1 martie 2013, petenții K.I. și K.C.M. au

solicitat lămurirea întinderii, înțelesului și aplicării dispozitivului deciziei

civile nr. 1378 din 8 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, considerând că prin conținutul lui, apelanții au fost puși în dificultate

în executarea hotărârii și că intimații-pârâți au profitat de acest lucru generând

numeroase procese, după momentul pronunțării deciziei.

Petenții au solicitat

ca în explicitarea dispozitivului deciziei menționate să se precizeze că drepturile

conferite acestora au avut în vedere varianta a II-a a expertizei efectuate în cauză.

Prin încheierea nr. 1378

din 19 martie 2013, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea petenților, reținând

următoarele:

Temeiul de drept corespunzător

solicitării apelanților reclamanți K.I. și K.C.M. îl constituie dispozițiile

art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ., care permit lămurirea înțelesului,

întinderii și aplicării dispozitivului unei hotărâri.

Această procedură a fost

pusă la dispoziția părților interesate atunci când, din culpa instanței, dispozitivul

nu este suficient de clar și poate genera dificultăți la executare.

În cauză, Curtea a constatat

că dispozitivul deciziei este pe deplin lămuritor, fiind menționate în cuprinsul

său atât natura, cât și întinderea drepturilor și obligațiilor părților, stabilite

de instanța de apel și de instanța de fond.

Împotriva acestei din

urmă încheieri au declarat recurs petenții K.I. și K.C.M., înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 aprilie 2013.

La termenul din 29 octombrie

2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale

în judecarea recursului, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul

art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Se constată competența

Curții de Apel Timișoara, în soluționarea recursului de față, având în vedere următoarele

argumente:

Recursul declarat împotriva

deciziei civile nr. 1378 din 8 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara

a fost soluționat tot de către Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr.

2495 din 30 septembrie 2005.

În atare situație, cum

curtea de apel a fost instanța care a soluționat calea extraordinară de atac în

litigiul prin care s-a realizat efectiv dreptul subiectiv pretins, aceleiași instanțe

îi revine și competența soluționării recursului declarat împotriva încheierii de

respingere a cererii prin care reclamanții K. au solicitat lămurirea întinderii,

înțelesului și aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 1378 din 8 iunie 2005

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

De altfel, nu există niciun

argument de lege lata ca în această etapă procesuală, menită să obțină realizarea

hotărârii definitive, competențele să fie diferite, față de cele care au fost stabilite

pentru soluționarea fondului cauzei.

În același sens s-a pronunțat

Înalta Curte de Casație și Justiție și prin deciziile nr. 2489 din

3 aprilie 2012, nr. 3164 din 9 mai 2012, nr. 3222 din 10 mai 2012, nr. 4107 din

5 iunie 2012, nr. 4604 din 19 iunie 2012, nr. 5175 din 11 septembrie 2012, nr. 6474

din 23 octombrie 2012.

În considerarea celor

ce preced, urmează a se declina competența soluționării recursului declarat de petenții

K.I. și K.C.M., în favoarea Curții de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de

soluționare a recursului declarat de reclamanții K.I. și K.C.M. împotriva încheierii

nr. 1378 din data de 19 martie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă,

pronunțată în Dosarul nr. 165/59/2013, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 octombrie 2013.